În perioada 24-25 ianuarie 2009 în cadrul proiectului “Centrul de Resurse şi Dezvoltare pentru Transnistria” implementat de către Asociaţia Promo-LEX, Departamentul ONG a organizat cursul de instruire pe tema “Managementul ONG”. Acest training este primul din cele trei preconizate ... Continuare
26
Jan2009
“Fiind cu un pas înainte şi instruindu-ne putem creşte noi lideri de tineret şi dezvolta o societate în care drepturile noastre vor fi respectate, iar vocea auzită şi luată în considerare”, acesta este concluzia principală la care au ajuns ... Continuare
26/01/2009Carolina Bondarciuc
20
Jan2009
Odată cu Strategia Securităţii Naţionale, Parlamentul RM trebuie să ratifice şi Statutul de la Roma. Strategia Securităţii Naţionale a R. Moldova trebuie să cuprindă referiri la necesitatea ratificării de către Parlamentul Republicii Moldova a Statutului de la Roma. Acest document ar preveni crimele împotriva populaţiei din regiunea transnistreană.
Un alt aspect ... Continuare
20/01/2009Carolina Bondarciuc
05
Jan2009
Asociaţia Promo-LEX condamnă acţiunile unilaterale şi ilegale de percepere a taxelor pentru circulaţia persoanelor pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova.
Contrar promisiunilor făcute recent de administraţia de la Tiraspol privind eliminarea taxelor de şedere în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, de la 1 ianuarie 2009 libertatea circulaţiei persoanelor în Transnistria ... Continuare
05/01/2009Carolina Bondarciuc
22
Dec2008
Luni, 22 decembrie 2008, în cadrul conferinţe de presă cu tema "Situaţia libertăţii întrunirilor în Republica Moldova după opt luni de la intrarea în vigoare a noii legi privind libertatea întrunirilor", Asociaţia Promo-LEX a lansat Ghidul “Organizarea şi Desfăşurarea ... Continuare
22/12/2008Carolina Bondarciuc
15
Dec2008
Pentru prima dată în Moldova, Asociaţia Promo-LEX a organizat Forumul ONG-lor din regiunea transnistreană. Evenimentul s-a desfăşurat în 2 etape (25 octombrie la Chişinău şi 15 noiembrie la Coşniţa, Dubăsari).
Cu un cuvînt de salut participanţilor s-au adresat Reprezentantul Special ... Continuare
15/12/2008Carolina Bondarciuc
25
Nov2008
La 25 octombrie 2008, (Institutul Muncii, Chişinău) a avut loc prima etapă a Forumului ONG din regiunea transnistreană.
Prin intermediul organizării Forumului, Asociaţia Promo-LEX şi-a propus să atingă următoarele obiective: identificarea problemelor care împiedică dezvoltarea şi consolidarea sectorului neguvernamental din ... Continuare
25/11/2008Carolina Bondarciuc

English
Русский





