Moțiunea simplă asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției a fost examinată, în cadrul ședinței plenare din 24 noiembrie curent, timp de trei ore și 20 de minute. În procesul dezbaterilor au fost aplicate prevederile art. 108 din Regulamentul Parlamentului privind încheierea dezbaterilor. ... Continuare
18
Nov2022
Parlamentul a inclus, în ordinea de zi a ședinței plenare din 17 noiembrie curent, dar și pe pagina web oficială a instituției, informația privind examinarea în mod prioritar a proiectelor din agendă. Asociația Promo-LEX salută această inițiativă și consideră că astfel este ... Continuare
18/11/2022Dudnic Andrei
11
Nov2022
La ședința plenară din 10 noiembrie curent, Parlamentul a votat, în două lecturi, șapte din cele opt proiecte examinate. La fel, în cazul a șapte proiecte majoritatea parlamentară și opoziția au votat, în spirit de consens. Cinci dintre acestea se refereau la ... Continuare
11/11/2022Dudnic Andrei
08
Nov2022
Respectarea procedurii legislative, activitatea comisiilor permanente, exercitarea funcției de control parlamentar, comunicarea cu cetățenii și părțile interesate, precum și managementul bugetar și administrativ sunt aspectele monitorizate de către Asociația Promo-LEX pe parcursului primului an de activitate a Parlamentului de legislatura a XI-a.
Constatările ... Continuare
08/11/2022Dudnic Andrei
04
Nov2022
La ședința plenară din 3 noiembrie curent, majoritatea parlamentară și opoziția au înaintat și susținut, de comun acord, proiectul de lege nr. 400/2022 cu privire la interzicerea deconectărilor de la servicii locativ-comunale în perioada rece a anului. Asociația Promo-LEX constată că este ... Continuare
04/11/2022Dudnic Andrei
03
Nov2022
În contextul examinării proiectului noului Cod electoral pentru votare în lectura a doua, Asociația Promo-LEX face apel către Parlamentul Republicii Moldova să ia în considerare recomandările formulate în Opinia comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR (vedeți aici ... Continuare
03/11/2022Dudnic Andrei
28
Oct2022
Deputații fracțiunii Partidului Politic „ȘOR" au boicotat, pentru a șaptea oară consecutiv, participarea la ședința plenară a Parlamentului, de la începutul sesiunii de toamnă. Promo-LEX atrage atenția că, potrivit Regulamentului Parlamentului, absența deputatului se consideră fără motiv întemeiat, dacă este din ... Continuare
28/10/2022Dudnic Andrei
21
Oct2022
La ședința plenară din 20 octombrie curent, Parlamentul nu a respectat prioritatea inițiativelor propuse de opoziție și nu a inclus în ordinea de zi nici un proiect semnat de reprezentanții acesteia. . Asta deși, art. 431 din Regulamentul Parlamentului stabilește că Biroul ... Continuare
21/10/2022Dudnic Andrei
07
Oct2022
La lucrările plenului Parlamentului din 6 octombrie curent, Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit sala de ședințe în timpul dezbaterii proiectului privind prelungirea stării de urgență și nu a mai participat la examinarea și votarea a 10 proiecte de ... Continuare
07/10/2022Dudnic Andrei
01
Oct2022
Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova, din 30 septembrie curent, a început cu întârziere de aproximativ o oră și a fost boicotată de deputații Fracțiunii Partidului Politic „ȘOR".
În cele circa 2,5 ore de întrunire în plen, parlamentarii au votat 10 proiecte, inclusiv ... Continuare
01/10/2022Dudnic Andrei

English
Русский










