CtEDO a pronunţat hotărârea Petru Roşca c. Moldovei
La 6 octombrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Petru Roşca c. Moldovei (cererea nr. 2638/05).
În cauza Petru Roşca c. Moldovei, reclamantul a invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii) pe motiv de folosire excesivă a forţei pe durata arestării şi din cauza condiţiilor de detenţie după ce a fost arestat; violarea art. 5 CEDO (dreptul la libertate şi siguranţă), pe motiv că detenţia sa a fost ilegală, că nu a fost informat prompt despre motivele arestării sale; violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv că nu i-a fost permis să fie reprezentat de un avocat, deoarece nu au fost identificaţi şi audiaţi 2 martori şi din cauza lipsei timpului şi a facilităţilor adecvate pentru a-şi pregăti apărarea; precum şi violarea art. 10 CEDO (dreptul la libertatea de exprimare) pe motiv că arestul său a fost provocat de critica lui faţă de partidul de guvernământ.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 şi a art. 6 § 1 în colaborare cu art. 6 § 3 (c) şi (d) CEDO. Curtea a acordat reclamantului EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Avocatul Alexandru POSTICA, Director Executiv Asociaţia Promo-LEX.

English
Русский
