Invitaţie la Lecţia Publică „Crime de ură bazate pe orientare sexuală în Moldova”
Asociaţia Promo-LEX şi Equal Rights Trust invită la Lecţia Publică „Crime de ură bazate pe orientare sexuală în Moldova”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Consolidarea Protecţiei Juridice şi Sporirea Nivelului de Conştientizare cu privire la aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană”, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Democraţie şi Drepturile Omului (IEDDO) şi co-finanţat de PNUD Moldova în cadrul „Proiectului Comun al Agenţiilor ONU din Republica Moldova pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Omului”.
Evenimentul va începe cu lansarea Buletinului „The Equal Rights Review” – ediţia a cincea. „The Equal Rights Review” este o publicaţie semestrială editată de Equal Rights Trust care se axează pe tematica egalităţii de drepturi şi combaterii discriminării. Publicaţia a fost tradusă în limba Română şi va fi distribuită participanţilor din cadrul lecţiei publice.
Discuţiile din cadrul lecţiei publice se vor axa pe următoarele subiecte: crime de ura – concepte cheie, crime de ura bazate pe orientare sexuală în Moldova şi perspective internaţionale în domeniu. Vorbitori în cadrul lecţiei publice vor fi: Doina Ioana Straisteanu, avocată în cadrul proiectului, Asociaţia Promo-LEX; Libby Clarke, juristă în cadrul ERT; Angela Frolov, Coordonatoare de Program Lobby şi Advocacy din cadrul GENDERDOC-M.
La eveniment sunt invitaţi jurişti, avocaţi, judecători, procurori, studenţi din cadrul facultăţilor de drept şi jurnalism, precum şi reprezentanţii ai societăţii civile şi mass-media.
Evenimentul va avea loc la 15 Martie 2011, cu începere de la orele 17.00 în incinta Hotelului Leogrand, Sala Begonia (str. M.Varlaam 77).
Numărul de locuri este limitat, respectiv, doritorii de a participa la acest eveniment sunt rugaţi să-şi confirme prezenţa până la data de 13 martie ora 17:00 la Tel (+373 22) 449626, GSM 069177101 sau să expedieze un mesaj la adresa [email protected]
Persoana de contact: Olga Manole, Coordonator de proiect, Asociaţia Promo-LEX / www.promolex.md
————————-
Proiectul este finanţat de către Uniunea Europeană şi co-finanţat de PNUD Moldova.
Proiectul este implementat în parteneriat cu „Equal Rights Trust”.

English
Русский
