Training “Promovarea drepturilor omului în medii ostile”
În perioada 8-9 iunie 2013 în Chișinău a fost organizat seminarul “Promovarea drepturilor omului în medii ostile”, la care au participat 14 reprezentanți ai societății civile din regiunea transnistreană.
Obiectivele specifice ale activităţii s-au focusat pe abordarea verticalității drepturilor omului în contextul dezvoltării inițiativelor locale în raport cu instituțiile de stat, identificarea unor mecanisme de protecție a drepturilor omului, dar și poziționarea acestora în raport cu realitățile sociale existente în regiune.
Evenimentul a fost deschis de către Dl Ion Manole, director executiv al Asociației Promo-LEX, care s-a referit la importanța, dar și necesitatea organizării unor astfel de activități în special în zonele de conflict. “Implicarea societății civile în promovarea drepturilor omului nu este doar o valoare în dezvoltarea unei societăți democratice, dar și o datorie a fiecărui cetățean”.
Moderatorii evenimentului – Dl Dmitry Makarov (Federația Rusă) și Dl Vladimir Senko (Ucraina), experți în domeniul drepturilor omului din cadrul Asociației Молодежное Правозащитное Движение (МПД) s-au axat pe aplicarea metodelor practice privind mecanismele și procedurile de protecție a drepturilor omului la nivel local, național și internațional. Astfel, examinarea cadrului legislativ aplicat pentru promovarea drepturilor cetățenilor a permis identificarea unor riscuri cu care se confruntă comunitatea, precum și elaborarea unor recomandări de dezvoltare a instituțiilor societății civile din regiune.
Un rol deosebit în cadrul acestui seminar l-a avut și organizarea unor activități de grup, la care participanții au vorbit despre problemele sociale existente din regiune. “Organizarea unor acțiuni civice comune ar avea un impact semnificativ în dezvoltarea instituțională a asociațiilor și ar contribui la creșterea credibilității acestora în rîndul comunității locale”, au menționat participanții.
Experții au menționat faptul că puterea slujește poporului, iar atunci cînd drepturile omului sunt încălcate este necesar să se aplice mecanisme juridice și proceduri internaționale pentru respectarea acestora. “În regiunea transnistreană fenomenul privind drepturile omului trebuie învățat, dezvoltat și aplicat în contextul apariției condițiilor ostile”, au conchis experții.
Participanții prezenți la eveniment s-au referit pozitiv asupra organizării unor astfel de activități în special pentru regiunea transnistreană, aceasta fiind o temă actuală pentru juriști, ONG-uri, avocați și activiști. Invitarea unor experți care au îmbinat eficient materialul teoretic cu activitățile practice, împărtășind totodată și propria experiență în diverse situații a fost oportună și pentru identificarea unor metode de promovare a drepturilor omului la nivel local. Pentru alții, însă, rămîne încă o enigmă poziționarea drepturilor omului în formula verticalității stat-individ care nu se răsfrîng asupra relațiilor între membrii societății.
Anume din perspectiva dată, au menționat unii, ar fi benefică o reactualizare a conceptului drepturilor omului nu doar cu juriști, pentru care ar fi clară ideea, dar și cu alți membri ai societății; în special rămîne actuală predarea Drepturilor Omului în școală de către cadre didactice cu calificare adecvată, deoarece viitorul aparține anume tinerei generații”.
Acest training a fost organizat în cadrul proiectului “Promovarea drepturilor omului și consolidarea societății civile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” cu suportul financiar oferit de către National Endowment for Democracy (NED).
Pentru mai multe detalii, contactaţi:
Victoria Căpătici, Coordonator,
Tel: (022) 44-96-26, Fax: 45-00-24

English
Русский
