Promo-LEX a lansat al doilea raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate în 7 regiuni din Moldova
Chişinău, 21 iulie 2009. Asociaţia Promo-LEX a lansat astăzi cel de-al doilea raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009. Procesul de monitorizare s-a realizat în 7 circumscripţii electorale: Floreşti, Rezina, Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni, Ştefan Vodă şi regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Primul raport de monitorizare se referă la perioada 11- 20 iulie 2009.
Ca şi în raportul precedent din 14 iulie 2009, efortul de monitorizare Promo-LEX constată nerespectarea sau respectarea parţială a legislaţiei electorale de către actorii implicaţi.
În unele localităţi, nerespectarea normelor electorale vizavi de afişarea listelor electorale a determinat un grad mic de verificare a listelor electorale de către alegători. Pe lângă nerespectarea datei limită şi condiţiilor de afişare a listelor alegătorilor, observatorii Promo-LEX au raportat lacune în informaţia inclusă de primării în listele electorale. Promo-LEX se declară îngrijorat că definirea ambiguă a responsabilităţii pentru întocmirea listelor electorale ar putea afecta calitatea mersului votării.
Misiunea de monitorizare a constatat tendinţe îngrijorătoare de împiedicare a procesului de observare a alegerilor. Autorităţile publice şi organele de forţă au intimidat şi hărţuit observatorii Promo-LEX pentru activităţile desfăşurate. Administraţia publică locală din Ştefan Vodă a creat dificultăţi în instruirea observatorilor.
Observatorii au raportat tendinţe de influenţă abuzivă exercitată de concurenţi electorali şi autorităţi publice asupra alegătorilor în raioanele monitorizate. Perpetuarea tendinţelor de influenţare şi şantajare a alegătorilor în legătură cu opţiunea politică a acestora pune la îndoială corectitudinea procesului electoral.
Efortul de monitorizare a constatat tendinţe de încălcare de către concurenţii electorali a interdicţiei legale de a oferi cadouri şi alte bunuri materiale alegătorilor. Continuă tendinţele de afişaj electoral ilegal care au fost constatate de observatori în perioadele de monitorizare precedente. Trezeşte îngrijorări caracterul sistematic de împiedicare a desfăşurării activităţilor electorale ale concurenţilor.
Observatorii Promo-LEX au raportat cazuri de folosire a funcţiilor şi resurselor publice în scopuri electorale. Lacunele legislative şi rea-intenţie a unor concurenţi electorali în ceea ce priveşte utilizarea resurselor publice limitează oportunităţile alegătorilor de a lua decizii neinfluenţate.
Birourile electorale ale secţiilor de votare din regiunea monitorizată nu au început activitatea în termen. Încălcarea calendarului electoral creează astfel dificultăţi bunei organizări a procesului electoral. Constatăm că au fost realizate parţial recomandările din rapoartele Promo-LEX, şi anume deschiderea secţiilor de votare suplimentare pentru locuitorii din regiunea transnistreană şi constituirea birourilor electorale.
Promo-LEX va continua monitorizarea procesului electoral şi va publica alte rapoarte de monitorizare până la ziua alegerilor. Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de către National Endowment for Democracy (NED).
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi: Preşedintele Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, tel. 49.26.84, e-mail: [email protected]

English
Русский
