PRINT

Declaraţia universală a Drepturilor Omului stabileşte, în art.5, că „Nimeni nu trebuie să fie supus torturilor sau unui tratament şi unei pedepse crunte, inumane sau care jigneşte demnitatea lui”.

În realitate, de multe ori nici nu se ţine cont de prevederile acestui act normativ. Situaţia din regiunea de est a Republicii Moldova rămâne în urmă la capitolul respectarea drepturilor omului şi asta în cel mai bun caz.

În cadrul unui raport efctuat de către Asociaţia Promo-LEX, situaţia deţinuţilor din penitenciarele din regiunea transnistreană a fost descrisă detaliat, aceasta fiind foarte gravă.

Persoanele reţinute sau arestate arbitrar de „organele de forţă locale” sunt supuse diverselor forme de tortură în izolatoarele de detenţie şi cabinetele anchetatorilor cu scopul de a depune mărturiile necesare. Cea mai utilizată formă de tortură aplicată este: aşezarea persoanei pe un scaun din fier, legarea corpului cu o frânghie de acest scaun, după care mâinile victimei sunt trase treptat cu altă frânghie cauzându-i dureri incurabile şi vătămări corporale a degetelor.

Persoanele aflate în custodia „miliţiei” sunt frecvent maltratate, prin lovituri cu obiecte tari peste corp, lovituri cu bastoanele de cauciuc şi picioarele în regiunea rinichilor, introducerea acelor sub unghii, ameninţate cu utilizarea armei de foc sau împuşcarea.

O altă formă de tortură este cea psihologică. Victimele sunt şantajate cu sechestrarea sau cauzarea unor prejudicii şi suferinţe rudelor, cu detenţia în celule cu deţinuţi bolnavi de boli infecţioase, cu neacordarea ajutorului medical.

Grav este şi faptul că din cauza condiţiilor insuportabile de detenţie sau comportamentului abuziv, deţinuţii sunt nevoiţi să-şi apere drepturile lor doar prin acţiuni de protest sub formă de greva foamei sau automutilare (coaserea gurii, tăierea abdomenului), la care, în mare parte, administraţiile închisorilor nu reacţionează în nici un fel. Ca măsură disciplinară, acestora li se interzice ajutorul medical, întrevederi cu rudele sau primirea coletelor.

“În legătură cu libertatea şi siguranţa persoanei, gravitatea problemei constă în faptul că lipsirea de libertate a persoanelor este efectuată de către structuri care şi-au asumat atribuţii ale organelor de drept şi justiţie. În astfel de condiţii nu există nici o posibilitate reală şi eficientă de a influenţa „deciziile” administraţiei regionale şi ale structurilor lor, din punctul de vedere al dreptului internaţional şi cel naţional. În acelaşi timp, aceste „decizii” produc efecte în estul Republicii Moldova, persoanele fiind „reţinute, judecate, condamnate, torturate şi deţinute” în condiţii inumane şi degradante. Totodată, nu există nici un mecanism naţional de reabilitare a victimelor regimului de la Tiraspol. Însăşi, rudele victimelor care denunţă faptele acestor structuri ilegale organelor de drept constituţionale sunt deseori intimidate, ameninţate, urmărite de către aceste structuri regionale”, a declarat pentru Moldova.ORG juristul Promo-LEX, Alexandru Zubco, autorul raportului.

Totodată, raportul prezentat de către Asociaţia Promo-LEX conţine şi o serie de mărturii ale unor deţinuţi sau rude ale acestora. Potrivit lor, unul din izolatoarele de la Tighina (Bender) reprezintă un subsol, ce se află la 2 etaje în pământ. Acesta este iluminat artificial continuu, deţinuţii fiind lipsiţi de lumina zilei. Nu există vreun sistem de ventilare, aceştia având posibilitatea să aerisească celula doar prin fereastra de la uşă, în timpul când li se transmite alimentaţia.

Alimentaţia este de o calitate foarte proastă, cu moluşte şi gunoaie, deseori deţinuţii refuză să o consume pe motiv că în ea se introduc careva substanţe. WC-ul din celulă este un vas cu capac. În izolator există şi un WC comun, alături de baie, care nu a fost curăţit de mult timp, iar mirosul neplăcut persistă în izolator. Baia este o odaie aparte, unde există 3 lavoare şi 2 cratiţe, apa este doar rece, pereţii umezi cu mucegai, iar pe alocuri cresc muşchi. Deţinuţii se spală în comun (femei cu bărbaţi) în una din aceste cratiţe. În celulă nu există apă curgătoare, astfel încât deţinuţii îşi i-au cu sine în sticle de plastic apă pentru toată ziua. Baia, totodată este şi locul de plimbare. Celulele sunt din beton, foarte reci şi umede. Patul constituie o platformă din lemn, amplasat de-a lungul unui perete. Asistentul medical îi vizitează foarte rar, întrebându-i despre necesităţile deţinuţilor prin fereastra uşii celulei, însă le recomandă să nu solicite nimic, deoarece nu dispune de medicamente. Din cauza mirosului neplăcut, deţinuţii sunt nevoiţi să fumeze des.

Sursa: Moldova.org