PRINT

Mărturiile lui Alexandru Coliban, fost deţinut în Penitenciarul nr. 1 de la Hlinaia

Alexandru Coliban, 23 de ani, a fost condamnat la 2,6 ani de închisoare de către regimul criminal din stânga Nistrului. Joi, 27 iunie, la ora 17, Alexandru a fost chemat la un control ordinar. Gardianul i-a spus că are zece minute pentru a-şi strânge lucrurile şi să plece. „Eram şocat în acea clipă, m-am bucurat enorm”.

Alexandru poate doar să presupună care a fost motivul ce l-a determinat pe Evgheni Şevciuk să semneze decretul privind „graţierea” sa. Contactat de JURNAL, Pavel Postică, avocatul asociaţiei „Promo-Lex” care s-a ocupat de dosarul lui Alexandru Coliban, a opinat că decizia privind eliberarea acestuia a venit de la Kremlin.

„Dosarul de la CEDO a ajuns în atenţia Moscovei. Alexandru Coliban a fost discriminat în raport cu Dmitri Gasanenko, cetăţeanul ucrainean reţinut în aceeaşi cauză, dar eliberat în scurt timp. La mijloc se mai poate afla şi imaginea negativă a lui Evgheni Şevciuk şi „Edinoia Rossia”, menţionează Pavel Postică.

Cu două săptămâni înainte de a fi eliberat, administraţia închisorii i-a spus lui Alexandru să scrie o cerere de graţiere. A fost o excepţie, pentru că Alexandru scrisese deja o cerere de acest tip pe numele lui Evgheni Şevciuk, iar asemenea solicitări sunt permise doar o dată pe an.

Deşi şi-a recunoscut „vina” în faţa anchetatorilor şi judecătorilor regimului separatist, Alexandru ştie că n-a comis nicio ilegalitate atunci când a distribuit pliante anti-Şevciuk în aşa-numita campanie prezidenţială din toamna lui 2011. „Sunt legile lor, statul nostru nu are un articol care m-ar condamna pentru ceea ce am făcut”, spune Alexandru.

Condiţiile din celulă

Alexandru Coliban s-a aflat în detenţie alături de alţi 700 de puşcăriaşi din Penitenciarul nr. 1 de la Hlinaia timp de un an şi optsprezece zile. A trăit în condiţii spartane, spune tânărul, într-o continuă presiune psihologică. În celulă roiau „ploşniţe, gândaci şi şobolani de două palme”. În penitenciar este un duş cu 12 cabine pentru toţi cei 700 de deţinuţi. A slăbit cu 25 de kilograme. În fiecare dimineaţă, împreună cu toată baraca, 55 de persoane, era dus la apel, după ce se întorcea în celulă, lua ceaiul de dimineaţă. Apoi, împreună cu doi deţinuţi cu care comunica mai mult, făcea planuri ce să pregătească de ale gurii. Dacă nu aveau produsele lor, căutau la alţi deţinuţi din penitenciar. La ora 17, urma încă un apel, după care iarăşi baraca, cina, televizorul şi culcarea. Bucatele preparate la ospătăria închisorii erau inconsumabile, aveau gust respingător şi nicio valoare nutritivă. „Numai ştiu de ce ospătăria mai funcţiona, pentru că nimeni nu mânca de la ei. Toţi se alimentau din coletele primite de la familii. Aceste colete erau un bun comun”, spune Alexandru. Pentru privilegiul de a avea un telefon mobil a plătit bani buni.

Ignorat de administraţia închisorii

Chiar dacă a stat două zile în carceră pentru că nu s-a trezit la timp, Alexandru spune că gardienii şi administraţia închisorii l-au ignorat tot acest timp din cauza că a fost „deţinut politic”, iar „partea vătămată” a fost însuşi Evgheni Şevciuk. Deţinuţii nu au însemnătate motivului întemniţării. Pentru a avea „viaţă uşoară”, părinţii lui Alexandru transferau sistematic bani în conturile bancare ale unor deţinuţi cu statut privilegiat. Timp de un an de detenţie în asemenea conturi au fost transferaţi 6000 de euro. Pentru ca Alexandru să supravieţuiască în închisoare, părinţii săi au luat credite şi s-au împrumutat cu bani de la rude. În total, au cheltuit, spune Alexandru, 20 de mii de euro, bani pe care fostul deţinut va încerca să-i restituie, după ce îşi va găsi un loc de muncă.

Interogatoriile lui Alexandru

Termenul de un an în închisoarea separatiştilor l-a marcat profund. Nu are încredere în nimeni, cu excepţia familiei. Dacă cineva a încercat să comunice cu Alexandru, acest deţinut a căutat un beneficiu. După interogatoriul KGB-ului transnistrean, Alexandru a trecut şi prin interogatoriul puşcăriaşilor. În mijlocul unui cerc format din 15–20 de puşcăriaşi, a răspuns la întrebări care au avut scopul să-l descoase, să-l plaseze într-o categorie de deţinuţi, conform unui „cod de legi” al puşcăriaşilor. „A fost un flux de întrebări. Nu reuşeam să răspund la o întrebare că urma imediat alta”. Pentru a nu fi marginalizat şi pentru a supravieţui, tânărul a deprins limbajul puşcăriaşilor, s-a acomodat cu legile lor. A vorbit doar o rusă argotică, acum îi este greu să se exprime în limba română.

Când a fost eliberat, colegii lui Alexandru de la Universitatea „Ion Creangă” îşi ridicau diplomele de licenţă. La toamnă, tânărul va relua studiile la Facultatea de Istorie şi Etnografie.

Sursa: Jurnal.md