În urmă cu 72 de ani, mii de familii basarabene au fost silite să-şi părăsească locuinţele şi, în vagoane pentru vite, au fost deportate în Siberia sau Kazahstan. Al doilea val de deportărilor staliniste – astfel e cunoscută în istorie noaptea de cinci spre şase iulie 1949. La întoarcere, mulţi ani mai târziu, familiile deportate au încercat să-şi recupereze averile – procedură sisifică de cele mai multe ori. Mai pot fi astăzi despăgubite victimele represiunilor politice şi dacă, în ce mod? Sunt întrebări la care vor încerca să găsim răspunsuri alături de avocatul Alexandru Postica, directorul programului „Drepturile Omului” în cadrul Asociaţiei „Promo-Lex”.

Europa Liberă: Dle Postica, din câte îmi amintesc, o hotărâre adoptată acum un an de Guvernul de la Chişinău urma să faciliteze procedura de recuperare a valorii bunurilor de către victimele represiunilor politice. Atunci, într-o declaraţie pentru Europa Liberă salutaţi aceste modificări la un an distanţă, împărtăşiţi acelaşi optimism? 

Alexandru Postica: „De fapt, este vorba despre modificări la legislaţie şi anume legea

225 „Cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice”. Mai concret, este vorba despre obligarea Ministerului Finanţelor de a achita toate despăgubirile. Or, până acum erau anumite discrepanţe, era stabilit prin lege că atât consiliile raionale, cât şi Ministerul Finanţelor vor aloca sumele băneşti.

Acum, s-a făcut claritate şi anume, s-a stabilit că Ministerul Finanţelor urmează să achite toate aceste compensaţii prin intermediul consiliilor raionale, ceea ce va uşura modul de executare, cu siguranţă. O a doua modificare în legislaţie, care a fost făcută şi a intrat în vigoare la 28 septembrie 2012, se referă la modul în care vor fi examinate cauzele sau cererile care vin din partea locuitorilor părţii de Est a Republicii Moldova, a localităţilor din stânga Nistrului. Anterior, conform modificărilor operate începând cu 1 ianuarie 2007, a fost stabilit că toate cererile vor fi examinate de către comisiile raionale. Evident că pentru stânga Nistrului a fost o problemă pentru că nu au fost create comisiile raionale pentru cele cinci raioane. La moment, toate cererile care vin din partea stânga a Nistrului, urmează să fie examinate de către consiliile raionale Rezina, Dubăsari şi Anenii-Noi.”

Europa Liberă: Cunoaşteţi cumva dacă aceste modificări chiar au încurajat victimele deportărilor comuniste sau pe familiile acestora să adreseze mai hotărât în instanţe?

Alexandru Postica: „La moment, din câte cunosc, sunt doar două dosare  în procedură împotriva Ministerului Finanţelor, ca urmare a nesoluţionării cererilor din partea locuitorilor din stânga Nistrului, sau care au avut proprietăţi în stânga Nistrului. Nu putem vorbi despre o încurajare deoarece persoanelor urmează să le fie adus la cunoştinţă că ei au anumite drepturi, inclusiv dreptul de a solicita restituirea prejudiciilor ca urmare a deportării sau a confiscării proprietăţilor din localităţile din stânga Nistrului.”

Europa Liberă: Dar în cazul celor de pe malul drept? Dacă s-au simţit eui cumva încurajaţi de noile prevederi?

Alexandru Postica: „Nu cred. Pentru că aceste prevederi, chiar dacă au fost benefice, noi am promovat aceste modificări chiar începând cu anul 2006, problema este că majoritatea cetăţenilor deja au depus cereri de recuperare începând cu anul 2007 şi aceste modificări au venit doar la etapa executării hotărârilor şi toate hotărârile comisiilor speciale din raion au fost adoptate până la acel moment. Sunt foarte puţine dosare care la moment au beneficiat de o procedură mai rapidă de examinare. Cu părere de rău, chiar dacă au fost benefice, nu vedem o ameliorare, sau apar alte obstacole în primirea acestor compensaţii.”

Europa Liberă: Dle Postica, dar în prezent, putem vorbi despre o evaluare cât de cât obiectivă a averilor confiscate?

Alexandru Postica: „Aici avem mai multe obstacole. În primul rând, este vorba despre termenul de prescripţie, care s-a scurs la 1 ianuarie 2008 şi toate cererile care au fost depuse după acest termen au fost respinse de majoritatea comisiilor raionale. Sunt desigur şi cazuri pozitive, însă avem foarte multe dosare în care comisiile raionale au respins cererile care au parvenit după 1 ianuarie 2008 pe motiv că au fost depuse tardiv.

Europa Liberă: Şi care poate fi soarta de mai departe a acestor solicitări?

Alexandru Postica: „Nu avem o jurisprudenţă clară în ceea ce priveşte soarta acestor dosare, ele se mai află pe rolul instanţelor, vom vedea care va fi poziţia instanţelor de judecată. În orice caz, consider că ele au fost discriminate deoarece, chiar dacă a fost acordat dreptul persoanelor de a cere despăgubiri şi a fost stabilit un termen, nu au fost acordate modalităţile de exercitare a acestui drept. Or, persoanele care au avut dreptul de a primi aceste compensaţii urmau să se adreseze cel puţin la patru autorităţi pentru a primi informaţii, cum ar fi: Arhiva Naţională, MAI, SIS, Arhivele raionale – deci, pentru ca persoana să primească o despăgubire, urmează să prezinte un set de acte, iar ca să prezinte aceste acte, urma să piardă cel puţin jumătate de an, un an prin birourile acestor autorităţi pentru a obţine informaţii, care de multe ori, sunt cazuri, au furnizat informaţii parţiale sau au restrâns dreptul de a avea acces la informaţii, invocând anumite obstacole cum ar fi transmiterea dosarelor de la SIS către Arhiva Naţională, după cum vă aduceţi aminte, începând cu anul 2010, precum şi problema accesului la arhivele raionale. Şi aceasta, iarăşi, este o altă problemă.”

Europa Liberă: În ce măsură compensaţiile, de multe ori modeste, care le-au fost oferite pe parcursul anilor, au acoperit valoarea averilor confiscate?

Alexandru Postica: „Eu nu cred că există vreo persoană care a primit vreo compensaţie care să fie mulţumită de suma acordată. În primul rând, a fost lăsat la discreţia organului cadastral să evalueze bunurilor imobile, conform unui regulament care îi dezavantaja pe foştii proprietari deoarece diminua considerabil preţul de piaţă al bunurilor, au fost aplicaţi anumiţi coeficienţi care de multe ori, care de multe ori nu era conform preţurilor de piaţă.

Al doilea motiv de nemulţumire a celor deportaţi a fost că conform legii, nu se achita valoarea pentru terenurile care au fost deţinute în proprietate, ceea ce consider că este cea mai gravă problemă deoarece pentru mulţi, foarte mulţi deportaţi anume terenurile au constituit proprietatea de bază. Vă aduceţi aminte că a fost procesul de înfometare, persoanele, până în 1949, au pierdut o mare parte din bunurile mobile şi pentru mulţi, terenurile au constituit ceea ce ei, de fapt, deţineau. Care era bogăţia lor de bază. La moment, nu se permite restituirea sau achitarea costului pentru terenurile respective.”

Europa Liberă: Şi atunci apare întrebarea: astăzi, mai este posibil să li se restituie ceva, duă şase decenii, din ceea ce le-a fost luat acestor oameni?

Alexandru Postica: „Conform prevederilor legislaţiei, nu este posibil. Urmează să fie evaluat impactul legii. Probabil ţine de competenţa autorităţilor, Guvernului Republicii Moldova să efectueze un studiu pentru a determina care a fost impactul legislaţiei, care a fost satisfacţia persoanelor, dacă ea există, în general şi să nu uităm de persoanele care au beneficiat de aşa-numitele compensaţii în perioada anilor 1989-1994, când s-au acordat nişte compensaţii derizorii, de 7000 ruble, de 200 lei, care nu au fost echivalente suferinţelor sau cuantumului prejudiciului cauzat. De aceste persoane nimeni nu şi-a bătut capul, din contra, s-au stabilit anumite modificări conform cărora, chipurile, acei care au beneficiat de aşa-numitele compensaţii, nu mai beneficiază a doua oară.

Europa Liberă: O soluţie, ar fi CEDO? Cunoaşteţi cazuri, s-a adresat la Curtea Europeană şi a obţinut câştig de cauză?

Alexandru Postica: „La moment, nu putem vorbi despre o careva hotărâri ale Curţii Europene pe aspectul de cuantumuri. Nu există hotărâri CEDO favorabile deportaţilor, cu părere de rău. Există doar hotărâri în privinţa neexecutării hotărârilor judecătoreşti. Guvernul trebuie să-şi bată capul, nu trebuie să aşteptăm hotărârile CEDO, să vedem care va fi jurisprudenţa CEDO.”