Reforma din sectorul justiţiei bate pasul pe loc
Implementarea reformei în sectorul justiţiei devine tot mai lentă. Constatarea se conţine în cel de-al 4-lea raport trimestrial privind implementarea Strategiei de Reformă în Sectorul Justiţiei, realizat de Asociaţia Promo-LEX şi Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER).
Potrivit Raportului, aproape jumătate din acțiunile care trebuiau întreprinse în ultimele trei luni ale anului trecut au rămas nerealizate. „În total, până la 1 ianuarie curent trebuiau îndeplinite 257 de acţiuni, dintre care doar 144 au fost realizate, ceea ce reprezintă 56%. 113 acţiuni vor fi raportate ca restante la această strategie, adică 44%”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole.
Potrivit autorilor monitorizării, printre acţiunile restante sunt reforma Procuraturii, incluziunea socială a persoanelor condamnate care şi-au ispăşit pedeapsa, protecţia victimelor în cadrul proceselor penale şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie pentru condamnaţi.
Experții se mai arată îngrijorați de implementarea formală a acțiunilor reformei.
Raportul este proiectul „Monitorizarea reformei sectorului justiţiei pentru sporirea responsabilităţii Guvernului”, realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene.
Mai multe detalii aflați din reportajul realizat de Radio Moldova Actualități.
Sursa: Trm.md

English
Русский
