Promo-LEX: Situaţia drepturilor omului în regiunea transnistreană rămâne foarte gravă
Cele mai grave încălcări în respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană se referă la libertatea şi siguranţa persoanei, dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi supus relelor tratamente. Aceasta, dar şi alte constatări se conţin în Raportul „Drepturile Omului în Moldova. Retrospectiva anilor 2012-2013”, lansat astăzi, 17 iunie, de Asociaţia Promo-LEX.
Raportul reprezintă o analiză a respectării drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.
Potrivit raportului, în pofida obligațiilor pozitive, organele de drept constituționale au rămas neputincioase la capitolul reținerii și sancționării persoanelor responsabile de încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, invocând lipsa controlului efectiv asupra teritoriului respectiv. Astfel, autoritățile constituționale nu au identificat nici un remediu efectiv pentru apărarea drepturilor omului în regiune.
În restul teritoriului Republicii Moldova, la capitolul libertatea și siguranța persoanei, în perioada de referință, au fost identificate mai multe probleme sistemice. În mare parte, ele se referă la procedura de aplicare a arestului, privarea de libertate a persoanelor internate în instituțiile psihiatrice, acordarea asistenței medicale deținuților etc.
La capitolul accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și prezumția nevinovăției, principalele probleme vizează independența și imparțialitatea judecătorilor, motivarea hotărârilor judecătorești și termenul rezonabil de examinare a cauzelor de către instanțele judecătorești și executarea hotărârilor.
În același timp, chiar dacă a fost adoptată Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, drepturile acestor persoane sunt încălcate cu regularitate în diverse domenii.
Totodată, în perioada de raportare, se poate constata o creștere a numărului de sesizări privind cazurile de violență în familie înregistrate de către autoritățile de resort. Totuși, deși actele legislative și normative în vigoare oferă mecanisme de protecție a victimelor violenței în familie, aplicarea lor în practică constituie un motiv de îngrijorare, se mai arată în raport.
Raportul include 14 capitole și a fost elaborat de un grup de 12 experți în domeniul drepturilor omului și este la a cincea ediție.
Sursa: Trm.md

English
Русский
