Casa Națională de Asigurări Sociale trebuie să înceteze imediat practica de sistare ilegală a plăților sociale pentru cetățeni care locuiesc în zona de securitate și beneficiază de plăți din fondurile nerecunoscute din regiunea transnistreană
În anul 2015, Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a emis decizii de sistare a plăților sociale către unii cetățeni care locuiesc în mun. Tighina și alte localități din zona de securitate. Argumentele CNAS sunt – persoanele (cetățeni ai Republicii Moldova) ar fi beneficiat de plăți sociale din fonduri nerecunoscute în regiunea transnistreană. În unele cazuri, CNAS a decis să rețină lunar câte 20 % din cuantumul pensiei până la scadența sumelor care ar fi fost recepționate neîntemeiat de către beneficiari de la reprezentanții administrației de facto din estul țării.
În cadrul acestor acțiuni, există și suspiciuni rezonabile că CNAS a transmis ilegal informații, inclusiv date cu caracter personal ale beneficiarilor, către administrația de facto, fără avea o astfel de autorizare în acest sens. Din materialele existente rezultă că schimbul de date cu caracter personal a avut loc între CNAS și Centrul de asigurare socială și al ocrotirii sociale din orașul Tighina, controlat de administrația de facto din or.Tiraspol.
Asociația Promo-LEX a fost sesizată de persoane care au considerat că prin astfel de acțiuni drepturile lor au fost încălcate. Astfel, avocații Promo-LEX au contestat deciziile emise de CNAS și organele lor teritoriale prin care au fost sistate sau reținute unele plăți sociale. Deciziile au fost contestate în instanța de judecată.
Prin hotărârile judecătoriei s. Centru din 14 aprilie 2016 și 1 februarie 2017, deciziile CNAS cu privire la sistarea plății pensiei de vârstă și reținerea din pensie în privința unei beneficiare au fost declarate ilegale și au fost anulate.
Avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru susține că în astfel de situații, persoanele sunt private ilegal de plăți sociale, în lipsa unor temeiuri legale. În astfel de situații, beneficiarii nu pot elementar să-și procure cele mai necesare servicii și bunuri, din lipsa resurselor financiare.
În concluzia, Asociația Promo-LEX atrage atenția asupra faptului că prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în legătură cu violări ale Drepturilor Omului în regiunea de est a Republicii Moldova, în cazurile Ilaşcu și alții v. Moldova and Russia [GC], (No. 48787/99, ECHR 2004-VII) și Catan and Others v. Moldova and Russia [GC] (nos. 43370/04,8252/05 and 18454/06, §§ 102-123, 19 October 2012) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat obligația pozitivă a Republicii Moldova de a proteja drepturile cetățenilor care locuiesc în regiunea transnistreană. Obligația de a achita plățile sociale către locuitorii din stînga Nistrului care au contribuit la bugetul național de asigurări sociale, nu trebuie să fie condiționată de recepționarea unor plăți din fonduri nerecunoscute.
Pentru mai multe detalii, contactați: Carolina Bondarciuc, Ofițer de presă Promo-LEX: GSM 060280980, Tel./Fax (+373 22) 45-00-24, e-mail: [email protected]

English
Русский
