Hărțuirea organizațiilor societății civile s-a intensificat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova
La 17 aprilie 2015, Comitetul pentru Securitatea Statului din regiunea transnistreană (KGB-ul local) a publicat o declaraţie[1] care descrie organizaţiile societăţii civile ce primesc fonduri din străinătate și activează pe teritoriul regiunii Transnistrene ca fiind o ameninţare la adresa securităţii regiunii. Declaraţia a vizat în special activităţile organizaţiei pentru drepturile omului Promo-LEX și a dezvăluit faptul că autorităţile de facto au iniţiat o anchetă penală privind ceea ce KGB-ul numea „o ameninţare directă la adresa securităţii”, adică activitatea Promo-LEX în regiunea Transnistreană, care ar avea scopul ”să destabilizeze situaţia din regiune”.
Promo-LEX este un important ONG independent în domeniul drepturilor omului din Republica Moldova, care activează în toată țara pentru promovarea reformei legislative și apărarea drepturilor omului[2]. Este foarte regretabil faptul că autorităţile de facto din regiunea transnistreană consideră activităţile paşnice și legale de susţinere și rezolvare a litigiilor drept acțiuni de destabilizare a situaţiei. Promo-LEX activează în parteneriat cu ONG-uri din regiunea transnistrenă pentru a proteja drepturile omului în una din cele mai problematice zone din Europa, deoarece ONG-urile pentru drepturile omului din Moldova nu pot desfăşura activităţi în regiunea transnistreană, iar activiştilor locali li se interzice de către autorităţile separatiste să coopereze sau să comunice cu ONG-uri aflate în alte părţi ale ţării.
Presiunile asupra apărătorilor drepturilor omului și activiştilor societăţii civile din regiunea transnistreană s-au intensificat considerabil începând cu anul 2013. Numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile și jurnalişti au fost supuşi la acţiuni de intimidare și au devenit ţinte ale acţiunilor de calomniere ca represalii pentru activitatea de promovare și apărare a drepturilor omului[3]. Proiectele legislative și modificările legilor existente, elaborate de autorităţile transnistrene de facto în anul 2014, sunt considerate a fi parte a măsurilor de interzicere a ONG-urilor. Printre aceste iniţiative legislative se numără un proiect de lege privind „agenții străini”, adoptat de parlamentul transnistrean de facto în noiembrie 2014, dar care nu a intrat încă în vigoare.
Asigurarea eficientă a protecţiei societăţii civile în Republica Moldova este extrem de importantă în acest moment, deoarece presiunile tot mai mari asupra ONG-urilor care activează în zone de conflict îngheţat, cum este Transnistria, subminează eforturile de monitorizare a dimensiunii umane și situaţiei securităţii, precum și de prevenire a abuzurilor la adresa drepturile omului.
Membrii Platformei „Solidaritate Civică”[4] fac apel către toţi actorii internaţionali, organizaţiile interguvernamentale și organele politice să depună eforturi diplomatice active pentru a asigura respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și reamintesc autorităţilor de facto și de jure obligaţia de a respecta normele internaţionale privind drepturile omului, de a asigura securitatea apărătorilor drepturilor omului și de a proteja și facilita dreptul la libertatea de asociere al ONG-urilor, cum ar fi Promo-LEX, care sunt implicate în activităţi paşnice, legitime și legale privind drepturile omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.
Facem apel în special la organismele și instituţiile OSCE, inclusiv oficiul OSCE din Republica Moldova, să reacţioneze la evoluţiile recente în domeniul drepturilor omului din regiunea transnistreană, în calitatea lor de mediatori ai conflictului, ținând cont de interconexiunea și interdependența dintre securitate și dimensiunile umane.
Vezi Declarația aici.

English
Русский
