Apel Promo-LEX privind exercitarea pașnică a libertății de întrunire

În contextul acțiunilor de protest planificate în municipiul Chișinău în următoarea perioadă;
Ținând cont de informația furnizată de către autoritățile publice centrale de specialitate cu privire la riscurile unor acțiuni violente cu amenințări de ordine și securitate dezvăluit;
Reamintind că sunt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: a) îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; b) incitarea la discriminare sau violenţă publică; c) subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvârşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora;
Având în vedere necesitatea de asigurare echilibrată a drepturilor și libertăților tuturor persoanelor, care nu atentează la drepturile și interesele altor persoane;
Asociația Promo-LEX, face apel public către toți actorii publici implicați în organizarea, desfășurarea, facilitarea și protejarea întrunirilor publice, să întreprindă eforturi sporite pentru a asigura exercitarea, în cele mai bune condiții, a dreptului la libertatea întrunirilor publice în mod pașnic. În acest scop, solicităm în mod specific:
- Organizatorilor, participanților dar și terțelor persoane să se abțină de la fapte, discursuri, declarații și gesturi care pot periclita exercitarea libertății de întrunire în formă pașnică;
- Participanților și organizatorilor să fie vigilenți și să raporteze reprezentanților autorităților publice orice elemente suspecte de natură să submineze caracterul pașnic al întrunirilor sau să pună în pericol viața și sănătatea participanților;
- Forțelor de ordine să acorde atenție sporită întrunirilor pentru a oferi toată protecția necesară participanților și organizatorilor care își exercită în mod pașnic dreptul la întrunire;
- Instituțiilor publice responsabile să acționeze ferm pentru a preveni și stopa eventuale acte violente sau subversive de natură să afecteze caracterul pașnic al întrunirilor și care pot pune în pericol ordinea și siguranța publică și securitatea națională.

Română
English
