Adoptarea Raportului Evaluării Periodice Universale (EPU) a Republicii Moldova
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
A 50-a Sesiune Regulată,
Adoptarea Raportului Evaluării Periodice Universale (EPU) a Republicii Moldova
4 Iulie 2022

La data de 4 iulie 2022, la Oficiul Națiunilor Unite din Geneva a avut loc a 50-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului #HRC50, la care a fost adoptat Raportul Evaluării Periodice Universale (EPU) a Republicii Moldova. Raportul conține o serie de recomandări importante susținute de Guvernul de la Chișinău.
În cadrul sesiunii, Federația Internațională pentru Drepturile Omului (FIDH) și Promo-LEX, membră a acestei organizații, au intervenit cu un discurs comun, susținut de avocata Nicoleta Hriplivîi. În discursul său, avocata a abordat o serie de probleme, care trebuie soluționate până la următorul ciclu al Evaluării Periodice Universale a Republicii Moldova. În special, a fost atrasă atenția asupra următoarelor aspecte:
- Problema supraaglomerării instituțiilor penitenciare, limitarea accesului la asistență medicală, eșecul autorităților de a garanta respectarea principiului echivalenței asistenței medicale și insuficiența resurselor umane în cadrul sistemului penitenciar;
- Problema măsurilor punitive împotriva consumatorilor de droguri, lipsa alternativelor pentru condamnare sau pedeapsă pentru infracțiunile asociate consumului de droguri;
- Problema formulării generale a recomandărilor de către Statele membre ale Consiliului, care complică implementarea și monitorizarea recomandărilor. În acest context, s-a făcut apel către Statele Membre să formuleze, pe viitor, recomandări de tip SMART, în vederea eficientizării procesului de implementare ale acestora.
Anterior, Promo-LEX în parteneriat cu alte organizații ale societății civile naționale și internaționale, a elaborat și expediat către Biroul Națiunilor Unite al Oficiului Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului in Geneva (OHCHR) 7 rapoarte pe diverse subiecte, cu constatări și recomandări formulate în vederea îmbunătățirii situației drepturilor omului în Republica Moldova.
Rapoartele relevă cele mai importante probleme sistemice și conțin recomandări pentru următoarele domenii:
- Situația drepturilor omului în regiunea Transnistreană a Republicii Moldova;
- Tortura și rele tratamente în Republica Moldova;
- Discursul de ură și incitare la discriminare în Republica Moldova;
- Situația femeilor consumatoare de droguri, lucrătoarele sexului comercial și disponibilitatea tratamentului dependenței de droguri în Republica Moldova;
- Legile și politicile anti-drog și impactul acestora în privința drepturilor omului: măsurile punitive împotriva consumatorilor de droguri în Republica Moldova, alternativele la condamnare sau pedeapsă pentru infracțiunile asociate consumului de droguri;
- Violența în familie și violența sexuală în Republica Moldova;
- Tratamentul inuman și degradant;
➡Mai multe informații despre Evaluare Periodică Universală a Republicii Moldova ciclu III, găsiți aici: https://bit.ly/3pyR7iJ
➡Rapoartele elaborate de Promo-LEX, în parteneriat cu alte organizații, pot fi accesate aici: https://bit.ly/3bSevEz
➡ Discursul comun al FIDH și Promo-LEX poate fi accesat aici.

English
Русский
