”Votează Chibzuit Omul Potrivit!” – o nouă campanie de educație civică și electorală organizată de Promo-LEX
În cadrul Alegerilor Locale Noi din 14 mai 2017, Asociația Promo-LEX a organizat o nouă campanie de educație civică și electorală ”IEȘI la VOT!”, cu sloganul ”Votează Chibzuit Omul Potrivit!”.
Scopul campaniei a fost mobilizarea apolitică a cetățenilor cu drept de vot și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor din Republica Moldova.
În cadrul campaniei ”IEȘI la VOT!” au fost organizate activități de informare ”din ușă în ușă” și dezbateri publice electorale. În acest sens, Asociația Promo-LEX a implicat 7 coordonatori locali și 37 voluntari, care au informat 5 319 de cetățeni din 7 localități, din Republica Moldova:
- Racovăț (raionul Soroca);
- Hirova (raionul Călărași);
- Țîpala (raionul Ialoveni);
- Ulmu (raionul Ialoveni);
- Mereni (raionul Anenii Noi);
- Pervomaisc (raionul Căușeni);
- Tvardița (raionul Taraclia);
De asemenea, în cadrul campaniei, au fost organizate 2 dezbateri publice electorale, cu participarea a 11 candidați/candidate la funcția de primar, în cadrul cărora au participat 290 de cetățeni.
Dezbaterile au avut loc în sat. Mereni (raionul Anenii Noi) și com. Țîpala (raionul Ialoveni).
Campania de educație civică și electorală ”IEȘI la VOT!” a fost organizată în cadrul Programului ”Democrație, Transparență și Responsabilitate”, susținută financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.
Galerie foto:




English
Русский
