Promo-LEX a lansat primul spot video în cadrul campaniei de mobilizare a cetățenilor pentru participarea la alegerile președintelui din 30 octombrie 2016.

„Angajăm Președinte” este sloganul campaniei Ieși la vot, implementată de Promo-LEX pentru a contribui la antrenarea alegătorilor în procesul electoral și promovarea unui vot informat și conștient printre cetățeni.

În cadrul campaniei Ieși la vot din acest an, Promo-LEX desfășoară mai multe activități de informare a cetățenilor. De asemenea, Promo-LEX este partener în organizarea dezbaterilor electorale alături de postul public de televiziune Moldova 1 și Radioul Național.

Spotul este realizat în cadrul Programului „Democrație, Transparență și Responsabilitate”, program implementat de Asociația Promo-LEX cu sprijinul poporului american, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în spot aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al USAID și Guvernului SUA.

Sursa: deschide.md

Potrivit raportului MO, 32 de activităţi cu tentă electorală au fost constatate, atât de partidele politice, cât şi de candidaţii care şi-au anunţat intenţia de a participa la alegerile din 30 octombrie. Monitorizarea a durat  în perioada 14 septembrie – 4 octombrie 2016.

Sursa: politik.md

Majoritatea locuitorilor din Transnistria, care participă la scrutinele organizate pe teritoriul controlat de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, de cele mai multe ori, nu votează conştient pentru că nu sunt informaţi. Declaraţia a fost făcută de către Ion Manole, preşedintele organizaţiei „Promo-Lex, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

„Concurenţii electorali nu au posibilitate să-şi facă publicitate în localităţile din stânga Nistrului, oamenii nu au acces la sursele de informaţie de la Chişinău şi nu au cum să-şi cunoască candidaţii. Tiraspolul ar trebui să accepte şi concurenţii electorali de la Chişinău, nu să permită să facă publicitate electorală doar cei din Moscova”, a declarat Manole.

Preşedintele „Promo-Lex” consideră că, prin blocarea accesului la informaţie, administraţia de la Tiraspol încearcă să menţină regimul separatist. „Autorităţile de la Chişinău sunt tolerante. Îmi pare rău că locuitorii de acolo încă mai cred în promisiuni. Aşa au crezut cândva că le vor transforma Transnistria într-o Elveţie sovietică. În regiune situaţia se agravează, deoarece Moscova le aloca tot mai puţini bani după anexarea Crimeii şi scăderea preţurilor la petrol”, a spus Manole.

Autorităţile de la Chişinău intenţionează să organizeze mai multe secţii de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului la scrutinul prezidenţial din 30 octombrie, însă doar în localităţile aflate sub jurisdicţia Chişinăului.

Sursa: ipn.md

Comisia Electorală Centrală l-a favorizat pe Marian Lupu atunci când l-a înregistrat pe 3 septembrie, în zi care nu era lucrătoare, drept candidat din partea Partidului Democrat pentru funcţia de preşedinte. Este concluzia asociaţiei Promo-LEX, care a remarcat că mai mulţi candidaţi, şi anume cei din partea PD, PL, PPEM şi PSRM au folosit resurse administrative pentru a colecta semnături.

„În ziua de 3 septembrie 2016, CEC putea să activeze în vederea realizării sarcinilor, inclusiv să primească acte pentru înregistrarea grupurilor de iniţiativă, dar nu şi să înregistreze candidaţii la funcţia de Preşedinte, deoarece în acest fel, indirect, a favorizat candidatul PD, Marian Lupu”, anunţă experţii de la Promo-LEX.

Totodată, observatorii Promo-LEX au sesizat cazuri care pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative în procesul de colectare a semnăturilor în favoarea a patru candidaţi desemnaţi: Marian Lupu (PDM), Mihai Ghimpu (PL), Iurie Leancă (PPEM) şi Igor Dodon (PSRM).

„În acest sens, merită a fi evidenţiat faptul că, grupul de iniţiativă al candidatului Marian Lupu a colectat semnături în 311 localităţi conduse de primari ai PD, ceea ce constituie circa 75,12 % din totalul celor 414 localităţi în care au fost colectate semnături. În cel puţin două cazuri, colectarea semnăturilor în susţinerea candidatului Marian Lupu s-a desfăşurat în incinta autorităţilor şi instituţiilor publice (primărie, şcoală, grădiniţă)”, se arată în raportul realizat de analiştii

De asemenea, potrivit Promo-LEX, a fost constatată utilizarea resurselor administrative de către ministrul Mediului Valeriu Munteanu, care a participat în timpul orelor de serviciu la recepţionarea şi depunerea listelor de subscripţie pentru candidatul Mihai Ghimpu.

Observatorii au mai sesizat două cazuri de utilizare a funcţiei în procesul de depunere a listelor de subscripţie în timpul programului de lucru: în susţinerea candidatului PPEM Iurie Leancă de către vicepreşedintele raionului Cantemir şi în susţinerea candidatului PSRM, Igor Dodon, de către doi asistenţi sociali.

La capitolul raportării cheltuielilor trei grupuri de iniţiativă care au prezentat la CEC listele de subscripţie au declarat în rapoartele financiare totalizatoare cheltuieli mai mici decât cele estimate de Promo-LEX sau au depus declaraţii precum că nu au avut cheltuieli.

La fel, deşi grupul de iniţiativă în susţinerea candidatului PD a declarat cheltuieli mai mari decât cele estimate de Misiunea de Observare a Alegerilor, a omis, însă, să reflecte în raportul totalizator cheltuieli estimate de minim 10599,60 lei pentru remunerarea membrilor grupului de iniţiativă şi a voluntarilor.

Ofiţerul de presă al CEC, precum şi reprezentanţii PD şi ai PPEM nu au fost de găsit pentru reacţii, iar cei din PL şi PSRM au respins acuzaţiile la adresa lor. Pe de altă parte, ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a declarat că a recepţionat şi depus listele de subscripţie pentru Mihai Ghimpu în timpul pauzei de prânz.

Raportul Misiunii Promo-LEX de Observare a Alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova a fost realizat de 42 de observatori, în perioada 24 august – 13 septembrie.

Amintim că, la începutul săptămânii, liderii Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr au dat în judecată Comisia Electorală Centrală. Cererea a fost depusă la Curtea de Apel Chişinău. Conducerea PPDA cere anularea hotărârii instituţiei prin care preşedintele PD, Marian Lupu, a fost înregistrat în cursa electorală pe motiv că decizia ar fi fost adoptată cu abateri.

Sursa: jurnal.md

La 25 de ani de Independenţă, Agenţia de presă IPN „s-a  autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”.

Ion Manole, directorul Asociaţiei pentru drepturile omului Promo-LEX:„Independenţa Republicii Moldova ar putea fi comparată cu un dar care nu a fost apreciat la justa sa valoare”. 

După 25 de ani de Independenţă, Republica Moldova arată ca o ţară divizată, atât în plan teritorial, cât şi la nivel de cetăţeni, notează Ion Manole. Societatea nu este consolidată, iar ţara este divizată şi geopolitic: 50% din populaţie este cu orientări pro-vestice şi alte 50% – cu orientări pro-estice. Acest lucru nu poate ajuta nici la rezolvarea problemei transnistrene.

Cât priveşte relaţia Chişinăului cu Tiraspolul, nu este clară direcţia în care se mişcă procesul de reglementare. Chişinăul nu este foarte ferm şi nu poate veni cu propuneri foarte clare privind poziţia sa, iar problemele interne dăunează şi mai mult  acestui proces. De acest lucru profită nu doar Tiraspolul sau Moscova, dar şi anumiţi actori internaţionali, care văzând această incompetenţă a autorităţilor constituţionale, insistă Chişinăul să accepte nişte cedări pe care nu ar trebui să le facă.

Ion Manole regretă că drepturile omului nu se regăsesc nici pe agenda Chişinăului, nici pe agenda actorilor internaţionali care ar trebui să se preocupe de acestea. Regretul este cu atât mai mare, cu cât oamenii din stânga Nistrului, după 25 de ani de Independenţă, nu au acces la o justiţie echitabilă, nu au acces către instituţii credibile, legale şi eficiente de apărare a drepturilor omului.

Cea mai mare realizare în aceşti 25 de ani a fost şansa de a apropia ţara foarte mult de UE, o şansă care apare o dată la 100 de ani. Ion Manole spune că am avut această şansă, care se pare că se ruinează, şi nu crede că vom avea o astfel de şansă în viitorul apropiat. Aceasta este şi marea realizare, dar şi marele eşec. Al doilea mare eşec e faptul că nu s-a reuşit consolidarea societăţii şi acest lucru este foarte grav şi periculos pentru existenţa oricărui stat. În momentul în care există grupuri radicalizate, acest lucru nu poate să nu îngrijoreze.

Expertul menţionează că cetăţenilor le-ar putea reproşa că au avut prea multă încredere în politicieni, fără a le cere socoteala, fără a cere pedepsirea celor care se fac vinovaţi de anumite situaţii. Celor de la guvernare le reproşează că s-au gândit mai mult la buzunarul propriu, la interesele de grup şi personale, nu la cele naţionale şi la cetăţenii acestei ţări.

În opinia lui Ion Manole, Republica Moldova nu este independentă şi practic n-a fost niciodată, poate doar în primele zile, după care lucrurile au luat o altă întorsătură şi totul a devenit foarte confuz. Ţara nu-şi controlează întregul teritoriu. Chiar şi cetăţenii au opţiuni geopolitice diferite , nu se simt bine ca cetăţeni ai acestui stat.

Dacă un copil l-ar întreba de ce trebuie să se mândrească de faptul că este cetăţean al acestei ţări, Ion Manole i-ar spune să o facă deoarece ţara mai are viitor. A avut şi dânsul intenţia de a pleca, dar nu a făcut-o şi nu regretă, deoarece a încercat să schimbe lucrurile. Străinii îi caracterizează pe moldoveni ca pe oameni calzi, primitori, înţelegători, inteligenţi. „Cred că probabil acesta este unicul punct forte – cetăţenii noştri – şi regret că aceştia pleacă din ţară”, a spus Ion Manole.

Expertul îşi doreşte ca Moldova să fie o ţară cu o societate unită, tolerantă, în care autorităţile să respecte drepturile omului, iar oamenii să lupte pentru ele.
—

Ion Manole este expert în protecţia drepturilor omului, director al Asociaţiei Promo-LEX, specializat pe respectarea drepturilor omului în raioanele de est ale Republicii Moldova – regiunea transnistreană. Avocaţii asociaţiei deseori reprezintă cetăţenii moldoveni la CEDO.

Mariana Galben, IPN

Sursa: ipn.md

Părinții sau buneii își omoară copii și nepoții. Soții curmă viețile soțiilor sau invers. Tragediile de săptămâna trecută au făcut să încremenească o țară întreagă. Experții în domeniul drepturilor omului sună alarma și spun că cea mai mare vină o poartă autoritățile – acestea nu oferă suficientă protecție victimelor violenței domestice.

Cazul recent când un bărbat din satul Vâlcele din raionul Cantemir, care, în urma unei neînțelegeri dintre el și soția sa, și-a omorât cu cruzime cei trei copiii a zdruncinat Moldova. Micuții aveau vârste cuprinse între 1 și 6 ani și au murit în urma multiplelor plăgi de cuțit în regiunea gâtului. După cele întâmplate, bărbatul ar fi încercat să se sinucidă, dar a fost salvat.

Cu câteva zile în urmă, un alt caz a pus pe gânduri pe mai multă lume. Este vorba de tragedia din satul Vadul-Raşcov din Şoldăneşti, acolo unde un băieţel de numai șapte ani ar fost omorât cu brutalitate de tatăl său, mama acestuia fiind la muncă.

Un alt caz, aceeași cruzime

Un alt omor în famile a fost înregistrat recent în localitatea Nimereuca, raionul Soroca, unde un tânăr de 22 ani și-ar fi omorât socrul, lovindu-l mortal cu un obiect ascuțit.

Date alarmante. Anul trecut în ţara noastră au fost omorâte în bătaie 36 de persoane, acestea fiind victime ale violenţei în familie. Experţii în drepturile omului critică autorităţile că nu oferă protecţie victimelor violenţei domestice, în mare parte acestea fiind femei şi copii.

În prezent, Republica Moldova este în atenţiaComitetului pentru eliminarea discriminării față de femei (entitate în cadrul Organizaţiei naţiunilor Unite). Asta deoarece autorităţile nu reuşesc să ofere destulă protecţie cetăţenilor.

Statul, complice la omor

În anul 2014, Vera Creţu, o femeie din oraşul Chişinău a fost omorâtă în bătaie de soţul său. Cazul a intrat în vizorul juriştilor Asociația Promo-LEX. Dumitru Sliusarenco, avocat Promo-LEX și reprezentant al victimei susține că doamna era bătută ani la rând, aceasta de fiecare dată cerând ajutorul oamenilor legii. „Protecţia” pe care i-a oferit statul victimei a fost luarea la evidență a soţului. Evidenţa era doar pe hârtie, căci bătăile nu au contenit, ultimele lovituri cu toporul fiind fatale pentru femeieLa sfârşitul anului 2014, agresorul a fost condamnat de către Judecătoria Centru din municipiul Chişinău la opt ani de închisoare, sentinţă menţinută şi de Curtea de Apel Chişinău. Decizia instanţei de apel însă nu este definitivă, cauza urmând a fi examinată şi de magistraţii de la Curtea Supremă de Justiţie.

Dumitru Sliusarenco spune că acest caz este diferit de alte cazuri de violență în familie, pentru că, scoate în evidență lipsa unui mecanism eficient de prevenire și protecție a victimelor la fazele inițiale ale conflictelor. „Statul se dovedește a fi incapabil de a interveni în situațiile de conflicte violente în familie și a preveni degradarea acestora, consecințele fiind de multe ori tragice. Cazul va fi prezentat în premieră pentru Republica Moldova de către o organizație pentru apărarea drepturilor omului în numele și interesele victimei decedate, ceea ce ar putea crea o practică pozitivă în procesul de examinare a încălcărilor drepturilor omului la comitetele ONU”,menţionează avocatul.

Cazul doamnei Creţu este al doilea de acest fel discutat la nivel internaţional de către Comitet. În anul 2012, o altă victimă a violenţei în familie din Moldova s-a adresat la Comitet, invocând complicitatea statului la maltratarea sa și discriminarea ei în bază de gen în a beneficia de protecţia legii.

Avocat: „Avem probleme cu prevenirea, investigarea și asigurarea protecției victimelor…”

Dumitru Sliusarenco a precizat pentru Report.md că vor mai fi discutate asemenea cazuri la nivel internaţional atât timp cât autorităţile statului rămân indiferente la cazuri de violenţă în familie, de cele mai multe ori lăsând victime alături de agresor. „Problemele de bază în cazurile de violență în familie sunt la capitolul prevenire, investigare și asigurarea protecției victimelor. În ceea ce privește prevenirea, autoritățile reacționează în majoritatea cazurilor abia când sunt semne evidente de leziuni corporale sau chiar mai grav, decese. La fazele inițiale ale conflictului, autoritățile nu sunt capabile să reacționeze și să prevină escaladarea conflictului”, precizează avocatul.

Dumitru Sliusarenco spune, însă, că aceste cazuri de violenţă în familie sunt calificate de cele mai multe ori ca acte de huliganism sau injurie și, de obicei, sunt investigate doar violența fizică.

Ordonanţă „fără protecţie”

Deşi în anul 2008, Republica Moldova a reglementat violenţa în familie, adoptând Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, document prin care este introdusă ordonanţa de protecţie – un instrument care are menirea să protejeze victima, situaţia nu s-a îmbunătăţit. Legea îi interzice agresorului să se apropie de victime pe o perioadă determinată. „Ceea ce ține de protecția victimei, aici este una din cele mai grave probleme, pentru că autoritățile nu au un mecanism eficient de implementare a ordonanței de protecție și chiar dacă aceasta se eliberează de judecător, este greu de aplicat. Pe de altă parte victimei foarte rar i se asigură un loc într-un centru de plasament, nemaivorbind de consiliere psihologică și asistență materială”, conchide Dumitru Sliusarenco.

Femeile şi copiii, supuse cel mai des violenţei domestice

DateleInspectoratului General de Poliție (IGP) arată că femeile și copiii sunt, de cele mai multe ori, victime ale violenței în familie. Anul trecut, 90 la sută din victimele violenţei domestice erau femei şi copii.

Organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile statului responsabile de apărarea drepturilor omului sunt îngrijorate de numărul mare de victime ale violenţei în familie înregistrat în ultimii ani, recomandând guvernanţilor să întreprindă măsuri urgente de contracarare a acestui fenomen. Oficiul avocatului poporului cere autorităţilor să adapteze legislaţia naţională la cadrul legislativ internaţional. „Datele oficiale arată creșterea numărului cazurilor de violență în familie (6 569 cazuri în anul 2012 față de 9 203 cazuri în 2015) și ineficiența intervenției autorităților în protecția victimelor. Este necesară perfecționarea în continuare a cadrului normativ existent; ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice; sporirea gradului de informare și educare a populației prin campanii informaționale permanente”, se arată în Raportul Evaluării Periodice Universale (EPU) a situaţiei drepturilor omului în Republica Moldova.

Atitudine discriminatorie faţă de femei

Şi Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității menţionează în Raportul EPU elaborat de această instituţie că, deși cadrul legal prevede măsuri de protecție pentru victimele violenței domestice și sancțiuni pentru agresor (pentru comiterea actelor de violență), de cele mai multe ori femeile-victime nu au acces la remediile legale respective. „Din cauza persistenței stereotipurilor și ideilor preconcepute referitoare la rolul femeilor în familie, autoritățile nu apreciază seriozitatea problemei violenței domestice și nu reacționează prompt atunci când primesc plângeri de la victime. Consiliul se arată îngrijorat de persistența acestei atitudini discriminatorii față de femei, care are drept consecință omisiunea de a investiga eficient cazurile de violență domestică și asigurarea protecției egale din partea legii”, se menționează în raportul citat.

Restanţe

În luna noiembrie curent, Republica Moldova va raporta în faţa Organizaţiei Naţiunilor Unite despre situaţia drepturilor omului din ţara noastră. În anul 2012, autorităţile şi-au asumat angajamentul de a asigura respectarea drepturilor femeilor şi copiilor, inclusiv ale victimelor violenţei în familie. La patru ani de la asumarea acelor angajamente, nu s-a făcut aproape nimic. Aleşii au reuşit doar să adopte în primă lectură un proiect de lege pentru modificarea a 13 acte legislative în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie. Atât!

Amendamentele prevăd pedepse penale mai dure pentru cei care au comis acte de violenţă în familie. Agresorul care va comite acte de violenţă faţă de un membru al familiei riscă până la trei ani de detenție (acum această acţiune se pedepseşte cu doi ani de închisoare). Proiectul de lege mai stabilește că sancţiunea pentru aceeaşi acţiune săvârşită asupra a doi sau mai mulţi membri ai familiei, va fi majorată de la cinci până la şase ani privațiune de libertate. Însă în situaţii mai grave, atunci când agresorul a omorât victima, acesta va fi încarcerat pe o perioadă de la opt până la 15 ani, faţă de 5-15 ani cât este prevăzut în actuala legislaţie penală.

Evaluarea Periodică Universală (EPU) este un proces unic ce implică revizuirea situației drepturilor omului în toate statele membre ONU. EPU este un proces condus de către stat, sub auspiciul Consiliului pentru Drepturile Omului, care oferă fiecărui stat oportunitatea de a declara acțiunile întreprinse pentru îmbunătățirea situației în materie de drepturile omului în țara vizată și pentru a îndeplini obligațiile ce țin de domeniul drepturilor omului.

Sursa: report.md

Penitenciarele din regiunea transnistreană scurg din bugetul public de la Chișinău milioane de lei anual. Deși cu acești bani ar putea fi asigurate condiții mai bune pentru deținuți, în prezent acestea rămân aspre și nu au fost îmbunătățite, în pofida recomandărilor experților europeni. În același timp, administrația regiunii motivează lipsa acțiunilor pe acest segment tocmai prin lipsa mijloacelor financiare. De partea cealaltă, în locurile de detenție din stânga Nistrului ajung preponderent oamenii incomozi, condamnaţi pentru… extremism, trădare de patrie şi spionaj. În închisoare sunt torturaţi, iar dacă protestează, sunt bătuți cu bestialitate.

În orașul Bender sunt două penitenciare administrate de autoritățile de la Chișinău. Unele voci din administrația centrală le prezintă drept un exemplu de rezistență în zona de securitate cu statut politic incert. Datele statistice arată că întreținerea celor 182 de deținuți costă Republica Moldova circa  20 de milioane de lei anual. Cu aceeași sumă de bani, într-un alt penitenciar din țară sunt întreținute de cinci ori mai multe persoane.

Mai mulți paznici decât deținuți

În Penitenciarul nr.8 de la Bender, o instituție de tip semiînchis, numărul de angajați depășește cu mult cel al deținuților. În timp ce multe alte instituții de detenție sunt suprapopulate sau la limită, aici trei din patru paturi pentru deținuți au fost libere în ultimii ani. La începutul lunii iulie 2014, în penitenciar se dețineau 69 de persoane, ceea ce nu reprezintă nici măcar o pătrime din capacitatea totală a instituției de detenție, de 315 deținuți. Totodată, în aceeași perioadă, la penitenciarul vizat erau achitate salariile a 93 de angajați. „Pe timpul când noi am activat, întreținerea acestor penitenciare nu era atât de costisitoare ca în prezent și numărul deținuților era mai mare. Din 2010 autoritățile publice locale și autoritățile de peste Nistru au început să ne pună anumite obstacole. Din aceste considerente, a început să scadă numărul deținuților. Nu puteam să-i transportăm liber în Bender. Mai mult ca atât, au început să ne fie create probleme. Penitenciarul Nr.8 a fost complet deconectat de la energia electrică. (…) Noi speram că vom putea să readucem acele penitenciare, avem nevoie de ele”, ne-a relatat Vitalie Bocancea, fost director adjunct al Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP).

Funcționarul recunoaște că sistemul de pază în penitenciarele din Republuca Moldova este depășit. Chiar dacă, în aceste circumstanțe, statul suportă cheltuieli nejustificate, nimeni nu și-a propus să schimbe starea de lucruri. „Paza în penitenciarele din RM se face de către gardieni, cu arme. Cred că această pază este depășită. O soluție ar fi niște edificii care să nu poată fi trecute de deținuți. Dar pentru a fi create asemenea condiții sunt necesare sume enorme de bani, pe care noi nu le avem. Încă de atunci am limitat la maxim personalul acestor instituții, dar nu poți să reduci la nesfârșit”, spune Bocancea.

Datele DIP arată că în 2014, numai pentru Penitenciarul nr.8, cheltuielile efective au constituit aproape 11 milioane de lei, dintre care doar 350 mii lei au fost alocați pentru alimentație, iar alți peste 33 mii lei –  pentru medicamente.

Întreținerea unui deținut, de cinci ori mai scumpă

Pentru întreținerea zilnică a unui deținut sunt alocați în medie 125 de lei, cifră ce nu include sumele investițiilor capitale. Din acești bani, cea mai mare parte, circa 72,5 lei sunt alocați pentru salarizarea angajaților sistemului penitenciar. Alți circa 12 lei revin pentru alimentația deținuților, 2,38 lei – pentru serviciile  medicale și produse farmaceutice, iar circa 38 lei  sunt cheltuiți pentru alte necesități, precum energia electrică, termică, apă ș.a.

Totodată, discrepanța dintre cheltuielile pentru un deținut între diferite penitenciare este foarte mare. În timp ce la Penitenciarul nr.15 din Cricova pentru întreținerea unui deținut se cheltuie zilnic 64,27 lei, penitenciarele din Bender suportă în acest sens cheltuieli de aproape cinci ori mai mari. În particular, întreținerea unui deținut la Penitenciarul nr.8 costă 316,85 lei.

Potrivit datelor oferite de DIP, 97 la sută din toți banii alocați pentru întreținerea deținuților sunt acoperiți din bugetul public național, alte 3 procente revenind ajutoarelor umanitare și mijloacelor speciale.

„Mai mult de jumătate din tot combustibilul DIP este cheltuit pentru a obține lumina electrică”

Alt penitenciar din Bender, aceeași situație. La începutul lunii iulie 2014, Penitenciarul nr.12-Bender, cu o capacitate de 255 de persoane, avea 83 de angajați și 112 de persoane deținute. În același an, penitenciarului i-au fost alocați zilnic 326,25 lei pentru întreținerea unui deținut, de trei ori mai mult edcâ media pe țară.

„Administrația de la Tiraspol restricționează accesul pentru persoane și pentru servicii la aceste penitenciare. Din această cauză, penitenciarele nu au electricitate, nu au acces la alte servicii, sunt limitați în acces prestatorii din RM și aceasta duce deseori la situații de problemă. Practic, întreținerea acestor penitenciare este destul de scumpă. Spre exemplu, mai mult de jumătate din tot combustibilul pe care-l gestionează DIP este destinat acestor penitenciare, pentru că ei nu au energie electrică și sunt nevoiți să o producă singuri, prin stații diesel de energie electrică. Astfel este asigurată energia electrică cel puțin pe o anumită perioadă a zilei”, susține Vadim Vieru, expert în cadrul Promo-LEX.

În 2014, cheltuielile efective pentru întreținerea instituției au constituit 9.839.660 de lei, dintre care doar 515.871 de lei au revenit alimentației, 36.532 de lei fiind cheltuiți pentru medicamente.

Reintegrarea  prin muncă, un deziderat eșuat

Experții confirmă că, muncind, deținuții ușurează considerabil presiunea financiară a sistemului penitenciar asupra bugetului de stat. În realitate, puțini dintre cei care ajung la închisoare au posibilitatea să muncească. „Angajarea în câmpul muncii a deținuților este destul de precară, deoarece întreprinderile de stat pe lângă DIP nu au posibilitatea să ofere mai multe locuri de muncă. (…) Au fost timpuri când veneau agenții economici în sistemul penitenciar și deținuții activau la ei. Dar, după cum cunosc, la moment situația aceasta este mai precară, probabil din considerente economice în care se află aceștia”, ne-a declarat Vitalie Bocancea, fost director adjunct al DIP. În particular, la Penitenciarul Bender deținuții, în număr limitat, pot alege doar între a lucra la cantină sau la cazangerie. Pe parcursul anului 2014, în Penitenciarul nr.8 au fost încadrate la muncă gospodărească 23 de persoane. În penitenciarul nr.12, pe parcursul aceleași perioade, au fost încadrate în muncă gospodărească doar 22 de persoane.

 „Este o problemă politică”

Costurile extrem de ridicate de întreținere a penitenciarelor fac experții să aibă opinii diferite în ceea ce privește necesitatea menținerii acestora.

„Cred că este o problemă politică faptul că noi, totuși, păstrăm aceste penitenciare. Sper că ar putea exista o înțelegere prin care să ne întoarcem la acel  tratat semnat în 1992, care ne era mult mai avantajos. Dar aceasta este o chestiune care nu ține de sistemul penitenciar”, consideră Bocancea. La rândul lui,  juristul Vadim Vieru consideră că penitenciarele din regiune sunt păstrate mai degrabă din considerente politice și strategice. „Din punct de vedere economic, nu este firesc ca într-un penitenciar să fie numărul de angajați egal cu numărul de deținuți. Cu atât mai mult nu este firesc să fie mai mulți angajați decât deținuți. Aceasta nu se justifică economic. Chiar și așa, până la urmă, trebuie să conștientizăm că penitenciarele sunt obiecte strategice. Cheltuielile sunt disproporționate și păstrarea lor se justifică, probabil, doar ținând cont de situația de acolo”, consideră Vadim Vieru, jurist Promo-LEX.

Tortura în locurile de detenție – la ea acasă

Tortura și relele tratamente în unele locuri de detenție din stânga Nistrului sunt la ordinea zilei. În raportul Promo-LEX privind Respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova pentru anul 2015 experții subliniau că tortura nu este incriminată, deci nu există vreun mecanism de investigare a acesteia. Totuși, din 2014, procurorii și ombudsmanul local pot ridica plângeri de la victime, însă rolul acestor instituții în prevenirea abuzurilor este limitat, iar persoanele care reclamă faptele de abuz sau tortură sunt ulterior persecutate. În cei trei ani de la înființarea instituției ombudsmanului local, nu a fost inițiată nicio cauză penală pe faptul „constrângerii de a depune declarații prin aplicarea violenței, înjosirii sau torturii”.

Un astfel de caz de tortură și rele tratamente a fost raportat pe Harta Corupției de pe site-ul Anticoruptie.md de mama lui Aleksandr Lipovcenko, un tânăr ucrainean originar din Dnestrovsk, arestat la 7 iulie 2015 de reprezentanții KGB-ului pentru pretinse acțiuni extremiste.

Totul a început în 2014, când Aleksandr s-a mutat la Tiraspol pentru a-și găsi un loc de muncă. A închiriat temporar o cameră într-un cămin, de la Zinaida Vilko, iar pentru că tânăra are gradul II de invaliditate și se mișcă greu, Alexandru o vizita și o ajuta cu treburile casnice, lucru care nu ar fi fost pe placul vecinilor de cămin ai Zinaidei. „Unul dintre ei este ofițer și împreună cu alți colegi i-au fabricat un dosar în baza unor cereri false, au întocmit un proces-verbal fals și i-au întocmit dosar administrativ. În timp ce era cercetat, l-au ținut într-un subsol în care mirosea urât. Mi-a spus că atunci când i-au dat drumul din acel izolator toată lumea îl ocolea, pentru că duhnea de la el”, povestește mama lui Aleksandr, Ecaterina Lipovcenko. Ulterior, tânărul a încercat să-și facă dreptate, iar așa-numita Curte Supremă de la Tiraspol i-a dat câștig de cauză și a recunoscut că dosarul a fost fabricat. Milițienii au fost mustraţi de către superiorii lor, iar Aleksandr a scris pe un site de socializare că a reuşit să le demonstreze vinovăţia. Acest gest urma „să-i semneze sentința”, pentru că pretinșii oameni ai legii au decis să se răzbune.

Răzbunarea milițienilor

„Chiar dacă au fost recunoscuți vinovați de fabricarea unui dosar, ei și-au păstrat locurile de muncă și au continuat să-și bată joc de fiul meu și să-i creeze condiții de viață insuportabile”, susține mama lui Aleksandr. „Fiul meu s-a mutat cu Zinaida, iar la scurt timp, ea a rămas însărcinată. Presupun că milițienii și-au dat seama că fiul meu va rămâne aici pentru mult timp și au speriat-o pe Zinaida că-l vor pune după gratii, i-au zis că Aleksandr este bolnav psihic. Au impus-o să facă avort în luna a șasea de sarcină”, spune Ecaterina Lipovcenko cu ochii în lacrimi.

Arestul și greva foamei în Izolatorul nr. 3 de la Tiraspol

La 9 iulie 2015 instanța de la Tiraspol a decis plasarea lui Aleksandr Lipovcenko în arest preventiv, fără a indica perioada de arest. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul familiei Lipovcenko din orașul Dnestrovsk. „Căutau drapele moldovenești, ucrainene, arme. Avocatul Alexandru Hadji mi-a zis că pe fiul meu îl vor închide pe cinci ani pentru extremism. Eu știu că fiul meu nu are nicio legătură cu chestiile astea”, spune Ecaterina Lipovcenko. Tot atunci, Aleksandr a declarat greva foamei în semn de protest  față de acțiunile abuzive ale organelor de forță. Ulterior bărbatul a fost învinuit de extremism pentru că ar fi scris pe o rețea de socializare că lupta cu organele de drept din regiunea transnistreană poate fi efectuată doar prin introducerea forțelor NATO. Mama sa susține că el a scris această postare încă în martie 2015 și ar fi șters-o peste două ore. Reținerea și punerea sub învinuire a avut loc însă abia în iulie.

„Inițial, l-au impus să semneze că-și recunoaște vina, adică a depus mărturii false împotriva sa. L-au amenințat că dacă nu semnează îl vor plasa în izolator cu homosexuali. El a fost nevoit să semneze”, susține mama lui Lipovcenko. El a fost plasat în Izolatorul nr. 3 de la Tiraspol, într-o celulă cu persoane cu recidivă. Potrivit mamei sale, acolo tânărul a fost supus la umilințe din partea colegilor de celulă. Greva foamei a ținut-o până la 28 septembrie 2015. În octombrie 2015  dosarul său a fost trimis în judecată. În această perioadă, Alexandru a slăbit cu circa 30 kg. „Îi ies toate oasele. El suferă de Hepatita C și tromboflebită”, spune mama îndurerată.

Torturat, dar „în afara pericolului”

La 12 ianuarie curent Aleksandr a fost strămutat în altă celulă a aceluiași izolator, unde, la fel este deținut în condiții inumane, cu alți nouă deținuți, care fumează, iar fumul de țigară îi afectează starea sănătății. La 7, 8 și 14 aprilie curent, Aleksandr a fost bătut cu pumnii și picioarele în regiunea rinichilor de gardienii Izolatorului nr. 3.  Tot ei l-au aruncat în carceră pentru refuzul de a se alimenta. În carceră, bărbatul a fost nevoit să doarmă pe beton, fapt pentru care s-a îmbolnăvit de pneumonie, spune mama bărbatului. La întrevederea din 14 aprilie 2016 mama l-a observat extenuat, avea pete galbene pe corp și abia mișca picioarele. Medicii din închisoare dau asigurări că starea sănătății lui este în afara pericolului, precum că este supravegheat permanent și că-i sunt administrate preparate medicale. În același timp, aceștia refuză ca bărbatului să îi fie acordată oricare gen de asistență medicală din afara închisorii.

Monitorizarea externă și sentința

Mama lui Lipovcenko a depus și o petiție la Biroul de reintegrare de la Chișinău. Responsabilii de acolo au informat-o că petiția a fost expediată în adresa negociatorilor de la Tiraspol și Misiunii OSCE în Moldova. De asemenea, reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei au efectuat o vizită în Izolator, unde au discutat cu Aleksandr  despre acuzațiile care i se aduc  și au dat asigurări că se vor implica în procesul de monitorizare. În paralel cu miliția transnistreană, Inspectoratul de poliție din Bender, aflat sub jurisdicția autorităților de la Chișinău, a inițiat, încă în vara lui 2015, o cauză penală pe faptul privațiunii ilegale de libertate a lui Aleksandr Lipovcenko. Contactat de noi, polițistul care instrumentează acest dosar a refuzat să ofere careva informații despre cum decurge acesta.

La 28 martie curent instanța de la Tiraspol l-a găsit vinovat pe Aleksandr Lipovcenko și l-a condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. „Aleksandr a fost condamnat pentru mențiunea făcută într-un caiet vechi „în Transnistria se poate de făcut ordine doar dacă vor fi introduse forțele ONU”. Sentința a fost emisă în lipsa lui, pentru că în opinia judecătorului „prea mult vorbea”. Astfel i s-au încălcat grav dreptul la apărare, acces la justiție”, spune Alexandru Zubco, jurist Promo-lex, Asociația la care s-a adresat Ecaterina Lipovcenko, mama lui Aleksandr, încă la sfârșitul anului trecut.

„În 2015 în penitenciarele din regiune erau deținute peste 2.200 de persoane. Susțin că toate aceste persoane sunt victime, cel puțin ale torturii din cauza relelor tratamente la care sunt supuse în perioada de detenție. Din păcate, careva mecanisme eficiente de reabilitare a victimelor relelor tratamente nu există nici la nivel local, nici republican. Sunt ai nimănui. Se descurcă singuri cum reușesc. Noi mizăm pe mecanismul Curții Europene pentru Drepturile Omului, care poate condamna inacțiunile Guvernului R. Moldova și al Federației Ruse în eradicarea fenomenului torturii în regiunea de est”, susține Alexandru Zubco, jurist Promo-lex.

Condițiile în locurile de detenție – inumane

Aleksandr Lipovcenko este deținut într-o celulă de 6/4 metri pătrați, cu alți opt deținuți, care fumează. Aceștia sunt scoși doar o oră pe zi la plimbare. Baie poate face o dată pe săptămână. În aceste condiții se află deja de mai bine de nouă luni. În condiții similare își așteaptă sentințele sute de deținuți, privarea de libertate fiind una dintre cele mai frecvente măsuri preventive aplicate de judecătorii din regiune. Condițiile în locurile de detenție din regiunea transnistreană rămân aspre și nu au fost îmbunătățite, în pofida recomandărilor Expertului ONU Th. Hammarberg, se arată în raporul Promo-LEX privind Respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova pentru anul 2015. Autoritățile regiunii nerecunoscute își justifică inacțiunile prin lipsa mijloacelor financiare.

În raportul ombudsmanului local Vassily Kalko, publicat în 2015, deținuții din izolatoarele și penitenciarele din regiunea transnistreană se arătau nemulțumiți de durata excesivă a arestului, nu erau de acord cu sentința aplicată, neacordarea asistenței medicale, precum și cu condițiile proaste de detenție. De asemenea, ombudsmanul s-a aratăt îngrijorat de starea sănătății deținuților, raportând 144 persoane infectate cu HIV/SIDA. În același timp, ombudsmanul local subliniază că în 2015 au decedat 15 deținuți (13 din cauza maladiilor și doi – din cauza suicidului).

Experții Promo-lex subliniază în raportul lor  că persoanele aflate în arest sunt deținute în condiții inumane – spații mici, prost iluminate, încăperi reci din beton, în care nu există ventilație și aerisire, dar și veceuri.

Acces interzis pentru presă

Pentru jurnaliști, accesul în incinta Penitenciarelor din Bender este interzis. Răspunsul a venit pe adresa redacției după aproximativ două luni de comunicare parcă interminabilă cu instituțiile publice de resort.

Prima solicitare de a ni se autoriza accesul a fost făcută pe adresa Departamentului Instituțiilor Penitenciare, așa cum am procedat în repetate rânduri în cazuri similare. Chiar dacă inițial ni s-a spus că permisiunea pentru a intra în instituțiile de detenție din Bender depinde de directorul DIP, într-un răspuns primit ulterior de la serviciul de presă al DIP se preciza că ar trebui să trimitem o solicitare la Comisia Unificată de Control. Motivul invocat a fost acela că vizita noastră, ca și jurnaliști, ar putea tensiona relațiile autorităților de pe cele două maluri ale Nistrului.

În aceste condiții, o solicitare de a ne fi permis accesul a fost trimisă în adresa viceministrului pentru Reintegrare din acea perioadă, Victor Osipov. După o altă perioadă de așteptare, reprezentanții Biroului pentru Reintegrare ne-au comunicat telefonic că au trimis solicitări în acest sens Inspectoratului de Poliție din Bender, iarăși Departamentului Instituțiilor Penitenciare, dar și altor reprezentanți ai statului, astfel că „va mai dura” până când vom primi un răspuns final.

În mod oarecum surprinzător, răspunsul final a venit de la DIP. Era vorba despre un refuz, „din motive ce țin de securitate”, pentru jurnaliștii care au solicitat să viziteze Penitenciarele nr.8 și nr.12 din Bender.

Investigaţia este realizată în cadrul Proiectului „Shining a Light on Corruption in Moldova” desfăşurat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Freedom House, cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Regatului Norvegiei

Sursa: anticoruptie.md