Tineri fugari sau recruţi într-o armată ilegală

În 2010, administraţia de la Tiraspol a dat în căutare peste 400 de tineri pentru aşa-numita eschivare de la serviciul militar.

În fiecare an, structurile neconstituţionale din stînga Nistrului înrolează forţat în rîndurile armatei nerecunoscutului stat transnistrean în jur de 2500 de tineri care îşi au domiciliul în regiunea răsăriteană a Republicii Moldova. Organizaţia pentru drepturile omului Promo-lex se arată îngrijorată că în ultima vreme Tiraspolul a înăsprit metodele de racolare, iar recruţii sînt în continuare neprotejaţi de autorităţile moldovene. Relatează Lucia Diaconu.

Pe parcursul unui singur an 2010 autorităţile de la Tiraspol au dat în căutare peste 400 de tineri pentru aşa-numita eschivare de la serviciul militar. Cea mai mare parte din persoanele căutate sînt studenţi care-şi fac studiile la instituţiile de învăţămînt de pe malul drept al Nistrului. Aceste date au fost prezentate de organizaţia Promo-lex care monitorizează drepturile omului în Transnistria. Juristul organizaţiei Alexandru Zubco spune că acestora nu le rămîne altceva să facă decît să renunţe la viza de reşedinţă din regiune sau să accepte situaţia de fugari căutaţi de comisariatul militar de la Tiraspol.

Alexandru Zubco: „Vă închipuiţi care este situaţia lor: deci pînă cînd stau în Chişinău la o gazdă, la un cămin – ei se simt în siguranţă. În momentul în care ei revin în regiune ei automat sînt depistaţi şi avizaţi că trebuie să îndeplinească serviciul militar. Ei nu pot să se întoarcă la domiciliu, nu poate să se întoarcă la părinţi sau dacă vin la părinţi ei sînt înrolaţi. Pe urmă, părinţilor peste două săptămîni li se comunică că fiul dvoastră este într-o unitate militară, îndeplineşte serviciul militar al republicii transnistrene şi cu asta se termină.”

Promo-lex se ocupă doar de cîteva plîngeri primite de la recruţi sau de la părinţii acestora. Majoritatea tinerilor evită să ceară ajutor, dîndu-şi seamă că nu au cum să obţină protecţia organelor legale moldoveneşti întrucît acestea nu controlează teritoriul din stînga Nistrului. L-am întrebat pe Alexandru Zubco ce ar putea totuşi face autorităţile pentru ei şi nu fac?

Alexandru Zubco: „O primă recomandare aşa mai simplă ar fi ca autorităţile constituţionale să-i ia în evidenţă pe tinerii recruţi la împlinirea vîrstei de 16 ani la centrele militare ale autorităţilor constituţionale în localităţile limitrofe. Ar fi un prim pas pentru că el ar prezenta în cazul în care este citat la centrele militare din regiunea transnistreană el prezintă livretul că el este luat la evidenţă deja în Republica Moldova.”

Colonelul Vitalie Beşleagă, şeful Centrului de gestionare a resurselor al Ministerului Apărării spune că primii paşi deja s-au făcut şi au dat şi rezultate: anul trecut 54 de tineri din Transnistria şi-au satisfăcut serviciul militar pe malul drept al Nistrului.

Problema ar fi că majoritatea tinerilor transnistreni nici nu bănuiesc că ar putea recurge la asta, pentru că nu sînt chemaţi să facă armată ca cei din partea dreaptă.
Reprezentantul armatei recunoaşte că ar trebui să se facă mai mult pentru informarea tinerilor şi familiilor lor, dar în acelaşi timp îşi exprimă şi unele temeri.

Vitalie Beşleagă: „Dacă se merge să se facă unele facilităţi este şi o logică că cineva ar putea beneficia de acestea ca să nu facă serviciul.”

Chiar dacă recrutarea în armata Moldovei ar fi o soluţie mai la îndemîna autorităţilor, soluţia aceasta nu îi protejează pe tineri de pretenţiile nerecunoscutelor autorităţi transnistiene, spun experţii de la Promo-lex care aduc aminte că în regiune domnesc alte legi.

Situaţia s-ar rezolva definitiv numai odată cu soluţionarea diferendului transnistrean, recunoaşte şi membrul Comisiei parlamentare pentru securitate Vlad Lupan. Dar cum pînă acolo este un drum lung, autorităţile ar putea cel puţin să iniţieze tragerea la răspundere a celor care dispun recrutarea cetăţenilor moldoveni, consideră deputatul liberal.

Vlad Lupan: „Dacă noi am face lucrul ăsta, pîrghii ar exista pentru că la urma urmei persoana poate fi judecată şi in absentia în primul rînd şi în al doilea rînd pot fi trimise datele şi în Interpol. Şi atunci va putea să aibă mari dificultăţi cel puţin dacă va dori să părăsească regiunea. Sigur că noi nu controlăm regiunea dar cel puţin putem să le creem suficiente probleme cînd şi ei ne creează atîtea nouă. Altceva este de ce nu se întîmplă acest lucru.”

Mai multe cazuri de încălcare a drepturilor recruţilor înrolaţi în armata republicii nerecunoscute nistrene au ajuns la Curtea Europeană de la Strasbourg, a anunţat azi organizaţia Promo-lex. Numai că, e puţin probabil ca foarte posibila condamnare a recrutării abuzive să descurajeze autorităţile transnistriene.

Sursa: Europalibera.org




Separatistii transnistreni forteaza tinerii sa se inroleze in trupele paramilitare

Asociatia Promo-Lex denunta grave incalcari ale drepturilor omului in regiunea separatista Transnistria, acolo unde drepturile tinerilor inrolati cu forta in unitatile paramilitare din regiunea separatista sunt grav incalcate, fiind torturati si jefuiti, fara ca autoritatile de la Chisinau sa intervina, relateaza site-ul Info-Prim Neo.

Coordonatorul Departamentului Juridic al Centrului de Resurse si Dezvoltare pentru Transnistria din cadrul Asociatiei Promo-Lex, Alexandru Zubco, sustine ca, in fiecare an, circa 50.000 de tineri de 16 ani sunt luati in evidenta de structurile paramilitare, iar 6.000 sunt inrolati. “Acesti tineri sunt recurtati fortat si sunt obligati sa depuna juramant unui regim anticonstitutional. Fiind de fapt cetateni ai Republicii Moldova, ei sunt obligati sa serveasca un regim anticonstitutional si sa lupte contra Moldovei”, explica Zubco. Alexandru Zubco sustine ca Guvernul de la Chisinau este obligat sa se implice in aceste cazuri, dat fiind ca regiunea de est este teritoriul Republicii Moldova.

“Sunt anumiti pasi concreti pe care ar putea sa ii faca Guvernul. in primul rand, ar trebui ca autoritatile constitutionale sa ii ia in evidenta pe acesti tineri. Astfel, nu vor mai putea fi luati in evidenta de regimul separatist”, subliniaza expertul. O alta solutie ar fi cercetarea penala a comandantilor acestor structuri paramilitare. Juristul Promo-Lex, Alexandru Postica, a declarat ca tinerii care refuza sa se inroleze sunt torturati. El a relatat un caz care s-a intamplat recent, cand un tanar a fost torturat pentru ca nu dorea ca fie inrolat in unitatea paramilitara. Dupa ce a incercat sa dezerteze, acesta a fost prins, iar dupa jumatate de an a fost gasit mort. „in aceste structuri se practica traditii vechi preluate din perioada sovietica, bazate pe lipsa de transparenta, lipsa de monitorizare a situatiei recrutilor”, a mentionat juristul. Situatia militarilor din regiunea transnistreana a fost discutata in cadrul unei Conferinte Internationale „Drepturile recrutilor si militarilor in regiunea de est a Republicii Moldova – paralela cu alte regiuni de conflict in CSI”, concluziile careia vor fi transmise autoritatilor de la Chisinau.

Sursa: Karadeniz-press.ro




MILITARI FĂRĂ… DREPTURI

Maltratări, omoruri, suicid și sume impunătoare de bani pentru a nu fi bătuți. Toate acestea li se întâmplă zilnic tinerilor care își satisfac serviciul militar în regiunea transnistreană. Tema drepturilor recruților și a militarilor din raioanele de est ale țării, a fost abordată astăzi în cadrul unei conferințe internaționale, organizată la Chișinău de Asociația “Promo-LEX”.
Potrivit experților “Promo-LEX” anual sunt înrolați în așa numitele structuri paramilitare ale regimului de la Tiraspol, circa 6 mii de tineri cetățeni ai Republicii Moldova, Ucrainei și ai Federației Ruse. Aceștia sunt impuși să servească un regim anticonstituțional împotriva statului a căror cetățeni sunt.

La Conferință au fost prezenți și cetățeni moldoveni din partea stângă a Nistrului, care au fost victime a fărădelegilor ce se petrec în armata separatistă. Printre invitați am găsit-o și pe Svetlana Stamati , o mamă cu o durere mare în suflet.

Femeia povestește îndurerată că a umblat mai mult de un an prin judecățile neconstituționale a regiunii separatiste. Prima instanță l-a condamnat pe făptașul crimei la 3 ani și o lună de detenție: Decizia a fost însă atacată de rudele soldatului care a tras din armă, iar într-un final acesta a fost amnistiat cu ocazia sărbătoririi a 21 de ani de la autoproclamarea regiunii transnitrene.

Totodată, într-un comunicat al așa numitei procuraturi republicane de la Tiraspol, se anunță că pentru perioada de înrolare 2009-2010, circa 400 de tineri se eschivează de la exercitarea serviciului militar în armata transnistreană. Potrivit juriștilor “Promo-LEX”, tinerii dați în căutare ar fi studenți veniți la studii în Chișinău. Chiar dacă fac armata sau catedra militară la instituțiile de învățământ, la întoarcere tinerii din zona de conflict sunt vânați pentru a fi înrolați în armata separatistă.

Sursa: Eurotv.md




Transnistria: mii de tineri, înrolaţi forţat în grupuri paramilitare

Circa 50.000 de tineri sunt luaţi în evidenţă de la 16 ani de către structurile paramilitare, spune un jurist transnistrean.

Coordonatorul Departamentului Juridic al Centrului de Resurse şi Dezvoltare pentru Transnistria din cadrul Asociaţiei Promo-Lex, Alexandru Zubco, susţine că, anual, circa 6.000 de tineri sunt înrolaţi forţat în unităţile paramilitare.

„Aceşti tineri sunt recurtaţi forţat şi sunt obligaţi să depună jurământ unui regim anticonstituţional. Fiind, de fapt, cetăţeni ai Republicii Moldova, ei sunt obligaţi să servească unui regim anticonstituţional şi să lupte contra Moldovei”, spune el.

Juristul mai spune că tinerii care refuză să fie înrolaţi în unităţile paramilitare, sunt răpiţi. Acest fenomen este prezent anume în perioada de primăvară şi perioada de toamnă, perioada în care tinerii sunt duşi cu forţa în unitatea militară.

Juristul Promo-Lex, Alexandru Postică, a declarat că tinerii care refuză să se înroleze sunt torturaţi. El a relatat un caz care s-a întâmplat recent, când un tânăr a fost torturat pentru că nu dorea că fie înrolat în unitatea paramilitară. După ce a încercat să dezerteze, acesta a fost prins, iar după jumătate de an a fost găsit mort.

„În aceste structuri se practică tradiţii vechi preluate din perioada sovietică, bazate pe lipsă de transparenţă, lipsă de monitorizare a situaţiei recruţilor”, a menţionat juristul

Situaţia militarilor din regiunea transnistreană a fost discutată în cadrul unei Conferinţe Internaţionale „Drepturile recruţilor şi militarilor în regiunea de est a Republicii Moldova – paralela cu alte regiuni de conflict în CSI”, concluziile căreia vor fi transmise autorităţilor de la Chişinău.

Sursa: Adevarul.ro




Cetăţenii moldoveni din stânga Nistrului, continuă să-şi facă serviciul militar ghidaţi de fostele practici sovietice

Cetăţenii moldoveni de pe malul stâng al Nistrului, înrolaţi în armata forţelor separatiste de la Tiraspol, continuă să-şi facă serviciul militar ghidaţi de fostele practici sovietice. E concluzia asociaţiei Promo-lex, enunţată la conferinţa Internaţională „Drepturile recruţilor şi militarilor din regiunea de est a RM”,

Alexandru Zubco, coordonator al departamentului Juridic de la Centrul de Resurse şi Dezvoltare pentru Transnistria a anunţat că de douăzeci de ani, tinerii care locuiesc în stînga Nistrului şi sunt cetăţeni ai RM, sunt forţaţi de structurile paramilitare de la Tiraspol să facă serviciul militar pentru un stat nerecunoscut. Potrivit lui Zubco, tinerilor li se impune să servească un regim autoritar şi să lupte contra RM, iar cei care se opun acestor condiţii, sunt maltrataţi, riscă să stea în puşcărie s-au să plătească amendă de la 500 de dolari în sus.

Situţie pur banală, dar ea există de fapt. Cazuri de răpire a tinerilor recruţi să înrolare la unităţile paramilitare. De extorcare de banI. Cazuri de deces în aşa zisa armată. S-a instalat în regiunea de est, forţe graţie susţinerii Federaţiei Ruse şi implicarea mai slabă a Chişinăului. Şi-a impus propria armată, contrar intereselor RM, Constituţiei şi normelor internaţionale. Sunt toate fenomenele care au fost în Uniunea Sovietică. Toate aceste neregulii s-au păstrat şi se păstrează

Potrivit lui, Alexandru Zubco, la fiecare înrolare a tinerilor în armată în structuile paramilitare de la Tiraspol, au loc zeci de cazuri de acest gen.

Alexandru Postică, avocat al asociaţiei, a spus că în armata de peste Nistru lipseşte transperenţa şi monitorizarea recruţilor. Potrivit avocatulului, tinerii din Transnistria care vin în RM să facă serviciul militar, la întoarcere sunt luaţi de structurile paramilitare din nou la armată.

Este vorba de aceleaşi tradiţii care au fost în URSS. Este loc de foarte multe abuzuri, persoanele sunt impuse să plătească chiar şi mită pentru ca să nu execute anumite ordini. Este vorba de aplicarea violenţei fizice, psihice.

Asociaţia PromoLex, propune autorităţilor de la Chişinău să includă în programul de guvernare, un punct care să prevadă soarta tinerilor recruţi din stînga Nistrului, să ducă evidenţa militară a tinerilor de acolo. Astfel, în opinia experţilor,ar putea fi stopate acţiunile ilegale ale regimului separatist de la Tiraspol. Promo-lex sugerează guvernării să-i cerceteze penal pe cei, care au format respectivele structuri paramilitare.

Anual, de la vîrsta de 16 ani sunt puşi la evidenţa militară în stînga Nistrului, circa 50 de mii de tineri, cetăţeni ai RM, dintre care 6 mii sunt luaţi la armată de la vîrsta de 18 ani.

Sursa: Voceabasarabiei.md




Militarii din regiunea transnistreană sunt torturaţi şi răpiţi, Asociaţia Promo-LEX

Drepturile recruţilor şi militarilor din regiunea transnistreană înrolaţi în unităţile paramilitare organizate în autoproclamata republică transnistreană, sunt flagrant încălcate. Aceştia sunt torturaţi şi jefuiţi, iar autorităţile de la Chişinău nu fac nimic pentru a apăra drepturile acestor tineri înrolaţi forţat în structurile respective, declară Asociaţia Promo-LEX, citată de Info-Prim Neo.

Coordonatorul Departamentului Juridic al Centrului de Resurse şi Dezvoltare pentru Transnistria din cadrul Asociaţiei Promo-LEX, Alexandru Zubco, susţine că anual circa 50 de mii de tineri de la 16 ani sunt luaţi la evidenţă de către structurile paramilitare, şi tot anual circa 6 mii de tineri sunt înrolaţi. Juristul susţine că o bună parte dintre aceşti tineri sunt jefuiţi de către autorităţile neconstituţionale şi înrolaţi forţat în unităţile paramilitare. „Aceşti tineri sunt recurtaţi forţat şi sunt obligaţi să depună jurământ unui regim anticonstituţional. Fiind, de fapt, cetăţeni ai Republicii Moldova, ei sunt obligaţi să servească unui regim anticonstituţional şi să lupte contra Moldovei”, spune juristul.

Alexandru Zubco spune că Guvernul de la Chişinău este obligat să se implice, pentru că regiunea de est este teritoriul al Republicii Moldova. „Sunt anumiţi paşi concreţi pe care ar putea să le întreprindă Guvernul. În primul rând, ar trebui ca autorităţile constituţionale să ia la evidenţa militară pe tineri în vârsta premilitară. Din moment ce aceştia vor fi luaţi la evidenţă, regimul separatist nu va mai avea posibilitatea, de facto, să-i ia la evidenţa. Acesta este un prim pas care ar trebui să-l facă autorităţile constituţionale”, spune juristul.

Potrivit lui, o a doua etapă ar fi ca toţi cei care conduc aceste structuri paramilitare, să fie atraşi la răspundere penală. Codul Penal prevede atragerea la răspundere pentru organizarea şi conducerea unor structuri paramilitare, însă până în prezent nu se cunoaşte nimic despre asemenea dosare.

Juristul mai spune că tinerii care refuză să fie înrolaţi în unităţile paramilitare, sunt răpiţi. Acest fenomen este prezent anume în perioada de primăvară şi perioada de toamnă, perioada în care tinerii sunt duşi cu forţa în unitatea militară.

Directorul executiv al Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, susţine că în regiunea transnistreană locuiesc 500 de mii de oameni care sunt discriminaţi de către autorităţile centrale ale Republicii Moldova. „Aceşti oameni sunt discriminaţi pentru că nu au acces egal la justiţie şi alte instrumente şi mecanisme naţionale. Autorităţile nu au creat condiţii şi nu se gândesc să creeze pentru ca acestor oameni să le fie garantate drepturile şi libertăţile fundamentale pe care le prevede şi Constituţia ţării, dar şi documentele internaţionale la care Moldova este parte”, spune Ion Manole.

Juristul Promo-LEX, Alexandru Postică, a declarat că tinerii care refuză să se înroleze sunt torturaţi. El a relatat un caz care s-a întâmplat recent, când un tânăr a fost torturat pentru că nu dorea că fie înrolat în unitatea paramilitară. După ce a încercat să dezerteze, acesta a fost prins, iar după jumătate de an a fost găsit mort. „În aceste structuri se practică tradiţii vechi preluate din perioada sovietică, bazate pe lipsă de transparenţă, lipsă de monitorizare a situaţiei recruţilor”, a menţionat juristul.

Situaţia militarilor din regiunea transnistreană a fost discutată în cadrul unei Conferinţe Internaţionale „Drepturile recruţilor şi militarilor în regiunea de est a Republicii Moldova – paralela cu alte regiuni de conflict în CSI”, concluziile căreia vor fi transmise autorităţilor de la Chişinău.

Sursa: Info-prim.md




Rusia, Moldova şi suportul economic pentru Transnistria

Prin această notă analitică Expert-Grup răspunde unei solicitări venite din partea Asociaţiei Obşteşti Promo-Lex, care reprezintă la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) un grup de cetăţeni ce au depus o plângere împotriva violărilor drepturilor omului în regiunea transnistreană (cauza Catan şi alţii contra Moldovei şi Federaţiei Ruse). Reclamanţii au fost invitaţi să răspundă la un şir de întrebări importante pentru soluţionarea justă a cauzei, inclusiv la întrebări vizând suportul economic de care beneficiază regiunea (evidenţiate mai jos în forma unor subtitluri). Analiza sugerează că Rusia, acordând un suport economic vital Transnistriei, are o responsabilitate morală majoră pentru încălcarea drepturilor omului în regiune.

În perioada 2004-2011, care au fost principalele surse de venit ale Transnistriei? În ce măsură Transnistria depinde de suportul în formă de investiţii, ajutor bilateral, comerţ şi/sau energie acordat de a) Moldova şi b) Rusia?

Economia regiunii depinde vital de comerţul extern, în 2004-2010 volumul schimburilor comerciale externe depăşind de două ori produsul regional brut (PRB). De partea exporturilor de mărfuri, 35% din încasările regiunii în 2010 proveneau din livrările către Moldova, în special pentru electricitate. Înregistrându-se în modul corespunzător la Chişinău, companiile transnistrene pot exporta şi în Uniunea Europeană, dar procedura de înregistrare este văzută de oficialii transnistreni ca „blocadă economică”.

Rusiei îi revin 18% din exporturile Transnistriei, însă la importurile de mărfuri, Rusia este principalul partener al regiunii, cu 43,7% din total, în special fiind vorba de importuri de gaz natural şi combustibil. Moldova este abia pe locul 5 (depăşită de Ucraina, Germania şi Belarus), cu numai 2% din totalul importurilor transnistrene.

Livrarea „gratis” a resurselor energetice este una dintre principalele forme de sprijin a regiunii de către Rusia. Conform calculelor noastre bazate pe balanţa de plăţi a regiunii, la sfârşitul trimestrului unu 2011 datoria regiunii pentru gazul natural ajunse la 2,917 miliarde USD (de 3 ori mai mare decât PRB). Regiunea achită mai puţin de 5% din consum, în special prin intermediul serviciilor de tranzit a gazului, Rusia neîntreprinzând nici o măsură credibilă pentru recuperarea datoriei.

Remitenţele emigranţilor reprezintă o altă importantă sursă de venituri pentru regiune, volumul acestora fiind de 17% din PRB sau circa 25% din veniturile gospodăriilor casnice pentru 2010. Marea majoritate a acestor venituri provin din Rusia, unde, conform unor surse, îşi găsesc ocupaţii circa 50% din transnistrenii emigranţi [1]. Totodată, este important de remarcat că Rusia reprezintă principala ţară de destinaţie şi pentru emigranţii din dreapta Nistrului, iar ponderea pieţei ruse în exporturile moldoveneşti este mai mare decât în cazul exporturilor din regiunea transnistreană.

Totodată, până la mijlocul anului 2010, Federaţia Rusă a acordat regiunii asistenţă umanitară directă, în formă de coplăţi la pensiile de vârstă, care, estimativ, reprezentau circa 17% din pensia medie în regiune [2]. Conform sursei oficiale ruseşti, în 2007-2010 volumul total al asistenței acordate de Rusia a fost de circa 55 de milioane USD [3]. La mijlocul anului 2010, Rusia a sistat asistenţa, invocând lipsa transparenţei în alocarea mijloacelor, dar în martie 2011 Rusia a promis reluarea acesteia, de data aceasta urmând a fi acordată prin intermediul sovietului suprem (parlamentul) regional [4].

Conform unor surse transnistrene, recent Rusia a promis Transnistriei şi acordarea unei asistenţe tehnice în valoare de 300 de milioane de ruble ruseşti (circa 10 milioane USD) pentru creditarea micului business, dintre care prima tranşă urmează a fi plătită în septembrie 2011 [5]. Un credit concesional în sumă de 80 de milioane de ruble ruseşti a fost acordat şi în 2008.

„Asistenţă tehnică” este acordată de către Federaţia Rusă şi în forme mult mai subtile, dar vitale pentru economia regiunii. De exemplu, toate băncile comerciale ale regiunii se deservesc valutar prin intermediul unor bănci comerciale ruse, în special Sberbank, Novikombank şi Investtorgbank.
Pentru a completa naraţiunea despre suportul economic al regiunii, să mai menţionăm că în anul 2010 investiţiile străine directe în economia regiunii s-au situat la circa 9,2% din PRB. Principalele întreprinderi din regiune aparţin sau sunt controlate de investitori ruşi, inclusiv Centrala Energetică de la Cuciurgan, Uzina de Ciment, „Moldavkabeli”, Fabrica de încălţăminte „Tighina” [6]. Totodată, se poate presupune că şi alte întreprinderi sunt deţinute de investitori ruşi prin intermediul unor companii înregistrate în zone off-shore.

În ce măsură Transnistria depinde de contactele şi suportul politic acordat de a) Moldova şi b) Rusia?
O elementară analiză de conţinut a materialelor publicate în presa transnistreană şi a declaraţiilor belicoase ale „oficialilor” din regiune demonstrează că, după 20 de ani de la secesiune, influenţa politică a Moldovei asupra regiunii Transnistrene este minimală. Este adevărat că Moldova încearcă să influenţeze procesele prin intermediul unor parteneri externi, dar impactul acestora nu este vizibil.

Pe de altă parte, în comparaţie cu oricare alt actor extern, influenţa politică a Federaţiei Ruse asupra regiunii este maximală. Duma Rusiei se evidenţiază ca cel mai înflăcărat suporter al regiunii. În particular, Duma a calificat noul sistem de control la frontieră adoptat de Moldova şi Ucraina ca „sancţiuni economice”, care ar putea duce la o „catastrofă umanitară” [7]. De asemenea, Duma a aplaudat referendumul de independenţă organizat de Transnistria la 17 septembrie 2006, constatând că referendumul a corespuns integral normelor internaţionale şi apreciind faptul că 97% din participanţi au votat pentru păstrarea cursului de independenţă şi aderarea sa ulterioară la Federaţia Rusă [8].
Ecouri similare le observăm şi în activitatea Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse – de exemplu, ambasadorul rus în Republica Moldova a participat la celebrarea celor 20 de ani de „independenţă” a regiunii, felicitând-o cu ocazia „evenimentelor memorabile” din septembrie 1990 [9]. În acelaşi timp, ţinând cont de structura establishment-ului politic rusesc, este clar că Duma şi Ministerul de Externe nu ar fi adoptat asemenea decizii fără o consultare prealabilă cu centre de decizii mai importante – cum ar fi Preşedinţia – chiar dacă ultima încearcă să menţină aparenţele unui stat-garant imparţial.

Este adevărat că la 18 februarie 2005, Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat o rezoluţie prin care cere Guvernului rus să instituie sancţiuni contra Moldovei, cu excepţia Transnistriei, dacă autorităţile moldoveneşti nu renunţă la „blocada economică a Transnistriei”?

La 18 februarie 2005, Duma de Stat a adoptat (Hotărârea nr. 1539-IV ГД) Declaraţia „Cu privire la măsurile de răspuns ale Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova în legătură cu acţiunile conducerii moldoveneşti orientate spre înrăutăţirea situaţiei în jurul Transnistriei” [10]. În hotărârea sa, Duma de

Stat recomanda Guvernului rus să adopte următoarele măsuri:
* Interzicerea importurilor de produse alcoolice şi de tutun din Republica Moldova, cu excepţia celor produse în Transnistria;
* Furnizarea către Moldova a resurselor energetice la preţuri mondiale, cu excepţia celor furnizate Transnistriei;
* Introducerea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţia celor care locuiesc în Transnistria.
La 4 martie, Duma de Stat a adoptat o nouă hotărâre [11] în care cere Guvernului rus să raporteze despre acţiunile întreprinse în legătură cu hotărârea adoptată la 18 februarie. Să menţionăm că primele două măsuri au fost ulterior puse în aplicare de executivul rus. În 2006, exporturile moldoveneşti spre Rusia au sucombat cu 48%, iar costurile de import a resurselor energetice s-au dublat. Conform estimărilor FMI, măsurile adoptate de Federaţia Rusă echivalau cu reducerea cu 2-3 puncte procentuale a creşterii PIB-ului Moldovei în 2006-2007[12].

În concluzie …
Deşi reprezintă o importantă piaţă de desfacere pentru companiile transnistrene, Moldova practic nu exercită vreo influenţă economică care să fie considerată „benignă” în regiune. Decizia Chişinăului de înregistrare obligatorie a companiilor transnistrene este văzută de liderii regiunii ca blocadă economică, deşi, în realitate, această înregistrare le permite acestor companii să exporte legal pe pieţele UE. Pe de altă parte, Rusia exercită un control economic covârşitor asupra regiunii transnistrene, în special prin intermediul asistenţei umanitare şi tehnice directe, proprietăţilor industriale, subvenţionării energetice şi deservirii valutare a băncilor comerciale ale regiunii. Acest ajutor a fost vital pentru menţinerea regiunii la linia de plutire şi pentru păstrarea aspiraţiilor sale de independenţă.

Valeriu PROHNIŢCHI
Sursa: Flux.md

[1] Vladimir Fomenko, „Situaţia demografică în Transnistria în perioada nerezolvării conflictului” în Matveev și alții „Moldova-Transnistria: Eforturi comune pentru un viitor prosper. Aspecte sociale”, Chişinău, „Cu drag” SRL, 2009, pagina 24.
[2] http://cbpmr.net/resource/prbvd143.pdf, pagina 10.
[3] http://www.duma.gov.ru/news/274/67369/?sphrase_id=192690.
[4] Idem.
[5] «Российская техпомощь идёт в Приднестровье» http://dniester.ru/content/rossiiskayatekhpomoshchidetpridnestrove
[6] Интервью Президента Приднестровья Игоря Смирнова журналу “Евразия” (15.01.2007), http://community-dpr.org/declaration/declaration_full.php?nid=328&.
[7] Заявлениe «Об обострении ситуации вокруг Приднестровья в связи с введением властями Украины и Молдавии нового таможенного режима на приднестровском участке украинско-молдавской границы», Москва 10 марта 2006 года, http://www.duma.gov.ru/international/statements/statement-34/index.php?sphrase_id=192690.
[8] Заявление “Об итогах референдума в Приднестровье 17 сентября 2006 года”, http://www.duma.gov.ru/international/statements/statement-42/index.php?sphrase_id=192690.
[9] Выступление Посла России в Молдавии В.И.Кузьмина в Театре им.Н.С.Аронецкой, г.Тирасполь (01 сентября 2010 года) http://www.moldova.mid.ru/press-slujba/pr_10_36.htm.
[10] Заявлениe Государственной Думы Федерального Собрания Российской Федерации „О рекомендуемых ответных мерах Российской Федерации в отношении Республики Молдова в связи с проводимым молдавскими властями курсом на обострение обстановки вокруг Приднестровья”, http://law7.ru/base99/part9/d99ru9371.htm.
[11] N 1568-IV ГД, http://ntc.duma.gov.ru/bpa/my_ntcdoc.php?dt=04.03.2005&nm=1568-IV+%C3%C4.
[12] IMF, Moldova Country Report, no.07/45, January 2007, http://www.imf.md/press/cr0745.pdf.




 




 




Promo-LEX explică devierea dintre numărarea paralelă a voturilor şi datele CEC

Devierea de 0,06 puncte procentuale dintre rezultatele numărării paralele a voturilor la alegerile din 19 iunie la Chişinău, efectuată de Promo-LEX, şi rezultatele oficiale a fost cauzată de faptul că la o secţie de votare din sectorul Botanica (secţia 1/25) în procesul-verbal de numărare a voturilor a fost inversată ordinea de înscriere a candidaţilor.

Asociaţia Promo-LEX face această precizare după ce a finalizat procesarea fizică şi introducerea manuală a proceselor-verbale de numărare a voturilor pentru funcţia de primar general al capitalei în turul doi de scrutin, transmite Info-Prim Neo.

Conform calculelor rectificate, Dorin Chirtoacă a obţinut 50,60% din sufragii sau 186 mii 916 voturi valabil exprimate şi Igor Dodon – 49,40% sau 182 mii 494 voturi valabil exprimate.

Potrivit calculelor Promo-LEX anunţate la 20 iunie, a fost înregistrată o deviere de 0,06 puncte procentuale faţă de rezultatele prezentate de CEC. Din cauza inversării ordinii de înscriere a candidaţilor, la prelucrarea telefonică a rezultatelor, cele 552 de voturi acordate candidatului Dorin Chirtoacă au fost atribuite lui Igor Dodon, iar cele 770 de voturi ale lui Igor Dodon au fost atribuite contracandidatului său. Eroarea tehnică a apărut deoarece în convorbirile telefonice, conform instrucţiunilor interne de numărare rapidă, atât observatorii, cât şi operatorii nu utilizează în discuţii numele concurenţilor, ci litere de înscriere în procesul verbal, adică g1, g2 etc.

Astfel la 20 iunie, Asociaţia Promo-LEX a prezentat următoarele rezultate: Dorin Chirtoacă (PL) – 50,66% sau 187134 voturi valabil exprimate şi Igor Dodon (PCRM) – 49,34% sau 182276 voturi valabil exprimate. Conform datelor CEC, concurenţii au obţinut: Dorin Chirtoacă (PL) – 50,60% sau 186918 voturi valabil exprimate şi Igor Dodon (PCRM) – 49,40% sau 182494 voturi valabil exprimate.

Sursa: Voceabasarabiei.net