Promo-LEX: Declaraţia semnată de Filat şi Smirnov trezeşte îngrijorare

Declaraţia semnată de către prim-ministrul Vlad Filat şi liderul administraţiei regionale de la Tiraspol, Igor Smirnov, trezeşte îngrijorare, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole.

„Ne îngrijorează în mod special punctul potrivit căruia organele de drept constituţionale vor trebui să colaboreze cu cele ilegale din regiune. Există obligaţiile statului, adică anumite reguli, conform cărora organele de drept constituţionale ale Republicii Moldova au obligaţia să apere persoanele şi cetăţenii ce se află pe teritoriul ţării, inclusiv de acţiunile unor astfel de structuri cum sunt cele din regiunea transnistreană”, a spus Ion Manole.

Acesta susţine că, potrivit Constituţiei şi legislaţiei naţionale, autorităţile constituţionale nu pot colabora cu structuri ilegale, mai ales când vine vorba despre schimbul sau transmiterea de persoane. „În astfel de situaţii, din start este vorba despre încălcarea prezumţiei nevinovăţiei persoanei. În primul rând, autorităţile constituţionale au dreptul să transmită persoane numai în cazurile prevăzute expres de lege şi numai unor structuri legale, respectând procedurile necesare”, a subliniat preşedintele Promo-LEX.

Potrivit lui Ion Manole, ceea ce avem în Moldova în ultimii ani este o problemă foarte gravă. „Cunoaştem cazuri când persoane sunt practic răpite de către colaboratori ai poliţiei constituţionale şi transmise unor grupuri de persoane din regiunea transnistreană, fără a se întocmi careva acte procesuale de reţinere. Aceste persoane devin victime ale organelor de drept constituţionale, care de fapt au obligaţia de a le proteja”, a menţionat preşedintele Promo-LEX.

Acesta spune că a mai existat un acord, semnat în 1999, de către ministrul de interne de atunci, Victor Catan, şi Vladimir Kurisico, din partea separatistă. Presupusul acord şi-a pierdut rapid valoarea, însă organele de drept constituţionale au continuat colaborarea cu structurile ilegale din teritoriu.

La 21 noiembrie, Vlad Filat s-a întâlnit cu liderul administraţiei separatiste, Igor Smirnov, la Bender, unde au semnat o declaraţie. Unul dintre punctele declaraţiei prevede colaborarea organelor de drept din dreapta Nistrului cu cele de pe malul stâng pentru a combate criminalitatea.

Sursa: Timpul.md




Promo Lex, despre declaratia semnata de Filat si Smirnov: Trezeste INGRIJORARE

Presedintele asociatiei se arata ingrijorat de stipularea din declaratie potrivit careia organele de drept de la Chisinau vor trebui sa colaboreze cu cele ilegale din stanga Nistrului. „Exista obligatiile statului, adica anumite reguli, conform carora organele de drept constitutionale ale Moldovei au obligatia sa apere persoanele si cetatenii ce se afla pe teritoriul tarii, inclusiv de actiunile unor astfel de structuri cum sunt cele din regiunea transnistreana”, a spus Ion Manole pentru Info Prim Neo.

Potrivit aceleeasi surse, Ion Manole s-a aratat impotriva colaborarii cu structurile ilegale atunci cand vine vorba despre schimbul sau transmiterea de persoane, pentru ca asta contravine Constitutiei si legislatiei nationale. „In astfel de situatii, din start este vorba despre incalcarea prezumtiei nevinovatiei persoanei. In primul rand, autoritatile constitutionale au dreptul sa transmita persoane numai in cazurile prevazute expres de lege si numai unor structuri legale, respectand procedurile necesare”, a subliniat presedintele Promo-LEX.

„Cunoastem cazuri cand persoane sunt practic rapite de catre colaboratori ai politiei constitutionale si transmise unor grupuri de persoane din regiunea transnistreana, fara a se intocmi careva acte procesuale de retinere. Aceste persoane devin victime ale organelor de drept constitutionale, care de fapt au obligatia de a le proteja”, a mentionat presedintele Promo-LEX.

Ion Manole a amintit despre un acord semnat in 1999, de catre ministrul de interne de atunci, Victor Catan, si Vladimir Kurisico, din partea separatista. Potrivit sefului Promo Lex, acordul si-a pierdut rapid valoarea, insa organele de drept constitutionale au continuat colaborarea cu structurile ilegale din teritoriu.

La 21 noiembrie, Vlad Filat s-a intalnit la Tighina cu Igor Smirnov. Acestia au semnat o declaratie care contine si un punct privind colaborarea organelor de drept de pe cele doua maluri ale Nistrului pentru a combate criminalitatea.

Sursa: Inprofunzime.md




ÎNTREBĂRI în jurul declarației semnate de Filat și Smirnov

Declaraţia semnată de Filat şi Smirnov trezeşte motive de îngrijorare printre reprezentanții Asociației Promo-LEX. Aceștia se arată interesați de faptul cum vor colabora organele de drept constituționale din R.Moldova cu cele ilegale din regiunea transnistriană.

Potrivit președintelui asociației, Ion Manole, aceste instituții urmează să apere drepturile tuturor cetățenilor din țară, inclusiv și din regiunea transnistreană. Totodată, Manole a menționat că autorităţile constituţionale nu pot colabora cu structurile ilegale, mai ales în ce privește schimbul sau transmiterea de persoane.

Președintele asociației a mai precizat că au fost cazuri cînd persoanele au fost practic răpite și transmise în Transnistria de către colaboratori de poliție, fără a li se întocmi documente de reținere. Astfel, ”aceste persoane devin victime ale organelor de drept constituţionale, care de fapt au obligaţia de a le proteja” a conchis Ion Manole.

Portalul de știri POINT.md menționează că unul din punctele declarației semnate la 21 noiembrie, la Bender, ține de combaterea criminalității de pe ambele maluri ale Nistrului.

Sursa: Point.md




Pentru mulți regiunea transnistreană este o modalitate de a obține profituri nedeclarate, expert

”Pentru mulți angajați ai structurilor constituționale din Republica Moldova, regiunea transnistreană este o modalitate de a obține profituri nedeclarate , a declarat marți, 22 noiembrie, pentru presă Ion Manole, director al Asociației ”Promo-LEX”. Afirmația a fost făcută în contextul unei ”mese rotunde” în problema combaterii corupției, organizată de Asociația George C. Marshall – Moldova.

”Mă refer la persoane angajate în diverse structuri ale organelor de drept, din administrația publică locală, care ar trebui să rezolve problemele oamenilor, dar ei nu sunt interesați de rezolvarea problemei transnistrene, pentru că aceasta le creează condiții favorabile pentru a obține niște venituri nedeclarate”, a specificat Ion Manole.

Astfel, potrivit directorului ”Promo-LEX” , oamenii din stânga Nistrului când vin la Chișinău să-și rezolve probleme, organele de drept ezită să se implice în rezolvarea acestora. ”Pentru că persoanele angajate în astfel de structuri colaborează cu reprezentanții structurilor ilegale din stânga Nistrului. Evident, colaborând, aceștia rezolvă probleme de alt ordin decât cele pe care le au conform funcțiilor lor”, a spus Ion Manole. Expertul a atenționat că anume din această cauză oamenii nu au încredere inclusiv în instituții statului, iar numărul persoanelor care se adresează instituțiilor constituționale este în continuă scădere.

În opinia lui Ion Manole, principala metodă de remediere a acestei situații ar fi ”ca organele competente să-și facă treaba”. ”SIS, Procuratura generală, Centrul Anticorupție ar trebui să se autosesizeze pe anumite situații și să verifice dacă persoanele comit sau nu anumite infracțiuni”, a subliniat directorul ”Promo-LEX”.

ARENA precizează că Asociaţia ”Promo-LEX” este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, axată pe promovarea valorilor democratice şi a standardelor internaţional recunoscute în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Sursa: Arena.md




Despăgubirile în dosarele pierdute de Moldova la CEDO se ridică la 14 mln euro

De la declararea independenţei, Republica Moldova a cheltuit circa 14 milioane de euro pentru a despăgubi persoanele care au atacat statul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În perioada 2001 – 2011 au fost emise peste 200 de hotărâri împotriva Moldovei. Astfel, statul moldovenesc este printre primele 7 ţări condamnate de cele mai multe ori la CEDO.

Solicitat de Info-Prim Neo, preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, Ştefan Urâtu, spune că cele mai multe condamnări au fost pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la proprietate. Cele mai multe decizii au fost pronunţate până în 2005, pe când încă funcţionau tribunalele.

În opinia lui Ştefan Urâtu, Republica Moldova a fost condamnată de multe ori la CEDO pentru că ţară este încă în tranziţie. „Cu regret sunt foarte multe delimitări exagerate, între atribuţiile a două instituţii apare un gol pe care nu-l poate completa nimeni. Omul este purtat cu problema sa şi astfel el îşi caută dreptatea la nesfârşit. Aceasta îl face să meargă la CEDO pentru că nu are un instrument lucrativ de soluţionare a problemei sale în ţară, fie că acest instrument funcţionează greşit, adică nu-i asigură un rezultat pe care a contat”, spune Ştefan Urâtu.

Potrivit preşedintelui Comitetului Helsinki, din acest an Republica Moldova are o lege nouă, care prevede că ar putea recunoaşte de bună voie anumite violări. Adică persoanelor care s-au adresat la CEDO li se propune să-şi retragă cererile de acolo şi să reia procesul aici. Ştefan Urâtu spune că ar fi fost mai oportun ca legea să intre în vigoare după reformarea justiţiei. Mai întâi trebuie să fie revăzute acele instrumente care frânează realizarea unui drept echitabil la justiţie. „Republica Moldova trebuie să implementeze reforma în justiţie, dar să fie cântărit, chibzuit, din toate aspectele, din toate punctele de vedere, ţinându-se cont de experienţa şi practicile precedente”, a spus Ştefan Urâtu.

Preşedintele Asociaţiei „Promo-LEX”, Ion Manole, a menţionat că în cazul regiunii transnistrene au fost pronunţate 3 dosare de condamnare a Republicii Moldova la CEDO, două în cazul lui Ilie Ilaşu şi una în cazul şcolilor cu predare în grafia latină. În cazul şcolilor CEDO a emis condamnare de admisibilitate, iar o decizie de condamnare a Moldovei probabil va fi în prima jumătate a anului viitor.

Ion Manole susţine că este ceva firesc că Republica Moldova este condamnată la CEDO. Orice ţară, cât de democrată ar fi, oricum are anumite încălcări. Fie că sunt din vina autorităţilor, fie din vina legislaţiei, oricum încălcări ale drepturilor omului există. Pe de altă parte, spune juristul, societatea este obosită de această tranziţie în care se află din anii ’90.

Cel mai mult Republica Moldova a achitat despăgubiri în urma condamnării în dosarul „Oferta Plus”, în 2008. Moldova a achitat 2,5 milioane de euro pentru încălcarea dreptului la proprietate şi proces echitabil.

Conform raportului Curţii, la data de 1 ianuarie curent, 3850 de cereri pendinte erau îndreptate împotriva Moldovei.

Sursa: Info-prim.md




20 de mii de dolari pentru libertate

Condamnat la 15 ani de închisoare în baza unei mărturii obţinute în urma torturii, bătăilor, ameninţărilor şi umilinţelor

Ostap Popovski, un locuitor al oraşului Tiraspol, a fost reţinut pe 29 iunie 2009, fiind acuzat de „achiziţia, depozitarea, transportarea şi vânzarea ilegală a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope”. Peste trei luni, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în baza unei mărturii obţinute în urma torturii, bătăilor, ameninţărilor şi a umilinţelor.

Timp de patru luni, Popovski s-a aflat într-o celulă aglomerată, iar fereastra a fost acoperită cu un placaj, astfel temperatura ajungea la 35 de grade. Ca să-şi recunoască fapta, miliţienii l-au torturat, bătut şi umilit. A fost ameninţat cu înfometarea, detenţia pe termen lung alături de infractori de drept comun şi limitarea accesului la serviciile medicale, în condiţiile în care deţinutul suferă de astm şi are alte probleme de sănătate.

35 de grade în celula aglomerată

Din spusele mamei deţinutului, şeful adjunct al Secţiei investigare din cadrul MAI de la Tiraspol a solicitat de la Popovski 20 de mii de dolari, ca să fie eliberat din detenţie.

Popovschi a reuşit să vorbească cu avocatul din oficiu abia peste trei zile de la reţinere. Mama deţinutului a angajat un alt jurist. „Mi se pun piedici atunci când încerc să mă întâlnesc cu Ostap Popovski”, ne-a comunicat Alexandru Postică, avocatul Promo-Lex, care apără interesele deţinutului.

Pe 29 septembrie 2010, Ostap Popovski a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în baza unei mărturii depuse sub tortură. Acesta a făcut recurs la Curtea Supremă, dar instanţa a respins demersul.

Bronşită cronică, gastrită şi dischinezie biliară

Ca urmare a lipsei de tratament, starea de sănătate a deţinutului s-a agravat şi, abia în luna octombrie 2009, a fost internat în spital, unde a stat până în februarie 2010, fiind bolnav de bronşită cronică, gastrită şi dischinezie biliară. Starea sa de sănătate s-a înrăutăţit. Medicamentele trimise de mama deţinutului sunt sechestrate.

Am încercat să-l contactăm telefonic pe Eugen Carpov, vicepremier pentru Integrare, dar nu a răspuns nimeni la telefon.

Pe de altă parte, Organizaţia Mondială Împotriva Torturii îşi exprimă îngrijorarea pentru siguranţa, integritatea fizică şi psihologică a deţinutului Ostap Popovski şi a familiei acestuia şi face un apel către autorităţile transnistrene să le garanteze siguranţa şi ca acesta să fie eliberat imediat.

Sursa: Jurnal.md




Cine şi când se va ocupa, totuşi, de generatorii corupţiei?

Un judecător din Republica Moldova cere sau acceptă mită de patru ori pe lună. Totodată, din 2001 până în prezent, nici un magistrat nu a fost tras la răspundere pentru corupţie. Aceste concluzii se conţin într-un raport al asociaţiei Promo-LEX pentru anii 2009-2010, realizat în colaborare cu organizaţia Civil Rights Defenders.

Personal nu pot nici să confirm, dar nici să infirm concluziile Promo-Lex. În ultimii 15 ani ziarul CUVÂNTUL şi subsemnatul am umblat destul prin judecăţi, dar nimeni nici nu ne-a adiat că ar trebui să „ungem” pe cineva ca să obţinem câştig de cauză. Şi noi nu am încercat să ne apărăm cu orice preţ, ocolind legea şi morala. Poate pentru că ne simţeam oarecum în siguranţă, or întotdeauna ne-am străduit să activăm în cadrul legii şi deontologiei profesionale. Oricum, în majoritatea cazurilor de judecată în care am fost implicaţi, justiţia, în opinia noastră, şi-a făcut datoria în mod corect şi profesionist.

În acelaş timp, numai în ultimii ani am primit la redacţie zeci de adresări, autorii cărora acuzau procurorii, poliţiştii, judecătorii că cumpără şi vând dosarele pe un cap; că angajaţii acestor instituţii se conduc nu de lege, ci de mărimea sumei oferite. Autorii unor sesizări nominalizau şi costurile „serviciilor”. Dar când le propuneam să aştearnă plângerile pe hârtie, să le semneze, să anexeze şi careva probe, majoritatea refuzau categoric, motivând că „nu vor să-şi ia belea pe capul lor, or la noi nu mai dovedeşti nimic, pentru că poliţia, procuratura, justiţia sunt legate strâns între ele şi corb la corb nu scoate ochii”. Iar la întrebarea „Şi atunci cum credeţi că vă poate ajuta ziarul?” unii strângeau nedumeriţi din umeri, alţii susţineau că „presa are mare putere, instanţele superioare vor citi despre cele întâmplate şi-i vor pune la respect pe cei cu mâna lungă”.

Din păcate, ajungând în rangul ţărilor cu cea mai dezvoltată corupţie, în Republica Moldova nu există şi o statistică a oamenilor corupţi. Când vine vorba de generatorii corupţiei autorităţile vehiculează cu nişte liste modeste de lucrători medicali, poliţişti de rând, profesori bănuiţi de corupere pasivă, vorba fiind de sume de câteva zeci sau sute de u.e. Cei care buzunăresc statul şi lumea de sute de mii şi milioane de u.e. huzuresc liniştiţi, inclusiv prin cabinete călduţe ale autorităţilor.

Atunci când am avut probe că cei chemaţi să supravegheze şi să asigure respectarea legii procedează contrar deontologiei profesionale, CUVÂNTUL a spus lucrurilor pe nume. Dar, cu unele excepţii, cei vizaţi n-au fost traşi la răspundere, în multe cazuri pe banca acuzaţilor ajungând… jurnaliştii. Noi şi în instanţă ne-am demonstrat cu probe concrete anchetele. De cele mai multe ori cei vizaţi au rămas, totuşi, în afara intereselor organelor de drept.

Nu ştiu cât adevăr se conţine în afirmaţia că „azi numai proştii stau la puşcărie, iar cei cu bani din orice daravelă pot ieşi basma curată”. Dar comparând averile multor poliţişti, procurori, judecători, avocaţi cu veniturile lor oficiale, involuntar ajungi la concluzia că lumea, totuşi, ştie ce vorbeşte. Şi multiplele cazuri de încălcare obraznică, deschisă a legislaţiei de către demnitari de diferite ranguri şi funcţionari angajaţi expres ca să slujească LEGEA, descrise în mass-media şi rămase fără nici o reacţie din partea organelor de resort, denotă că în Moldova noastră ceva, totuşi, e foarte putred.

De mai mult timp în Moldova se vorbeşte despre o eventuală reformare a poliţiei, procuraturii, justiţiei etc. cu scopul de a contracara corupţia care s-a cuibărit adânc în aceste instituţii, a spori eficienţa activităţii lor. Lucrurile însă mai departe de vorbe nu merg, pentru că cei care trebuie să se reformeze nu prea au interes să facă acest lucru. Şi Puterea ori nu prea doreşte aceste reforme, pentru că la mulţi dintre exponenţii ei le convine debandada actuală, ori, pur şi simplu, nu este în stare să realizeze ceea ce-şi propune…

Sursa: Cuvantul.legco.md




Unul eliberat, zece arestaţi

DREPTATE // Sute de moldoveni sunt victime ale sistemului judecătoresc din stânga Nistrului.

Ridicat de la locul de muncă, acuzat de furt, soţia sa cu doi copii, unul dintre care minor, fiindu-i alungaţi în stradă, iar cheile de la casă sechestrate. Prin aceasta a trecut şi trece familia Eriomenco din localitatea Slobozia, raionul Bender. Însă calvarul este departe de a se fi încheiat, pentru că tatăl arestat este deţinut în condiţii inumane, iar sănătatea sa precară s-a agravat.

La 31 octombrie, Ilie Cazac, angajatul inspectoratului fiscal din Bender, care a fost acuzat de trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova, a fost eliberat de către autorităţile de la Tiraspol. Tânărul a declarat într-o serie de interviuri că va lupta pentru drepturile altor cetăţeni arestaţi ilegal şi deţinuţi în condiţii inumane în penitenciarele din stânga Nistrului.

Furt din propria companie

Potrivit lui Alexandru Postică, avocatul „Promo-LEX”, numărul moldovenilor care au de suferit de pe urma „justiţiei” nistrene sunt de ordinul sutelor. „Doar organizaţia noastră acordă asistenţă juridică la zeci de persoane”, a declarat pentru JURNAL Postică.

Unul din aceste cazuri este cel al lui Vitalie Eriomenco, businessman de 42 de ani, originar din Vadul lui Vodă, care locuia în Slobozia, raionul Bender. Pe 29 martie 2011, Eriomenco a fost ridicat pe sus de la locul de muncă, de către şase bărbaţi îmbrăcaţi în civil, membri
ai departamentului pentru combaterea crimei organizate şi corupţiei din cadrul ministerului de interne de la Tiraspol. Acesta este acuzat că ar fi furat 12 mii de dolari din compania pe care a fondat-o.

Evacuare stalinistă

La scurt timp după arest, pe timp de noapte, domiciliul familiei Eriomenco a fost percheziţionat, iar cheile de la casă au fost confiscate. Soţia şi doi copii, unul dintre care este minor, au fost treziţi şi forţaţi să iasă din casă. Nu li s-a permis să ia nimic. „Aceştia nici în prezent nu pot să intre în propria locuinţă. Stau pe la rude”, a comunicat Postică.

Avocatul susţine că Eriomenco a fost interogat timp de aproximativ zece ore, timp în care a fost maltratat, i-a fost refuzat accesul la un avocat şi a fost ameninţat că fiul său va fi arestat în cazul în care el va refuza să-şi recunoască infracţiunea. „Într-un final, acesta a semnat actul prin care mărturisea presupusul furt”, spune avocatul.

Referindu-se la condiţiile de detenţie, Postică a comunicat că acesta a fost nevoit să împartă celula umedă şi rece cu alte 20 de persoane. Mai mult decât atât, administraţia închisorii plasa în celulă persoane bolnave de tuberculoză. „Deşi Vitalie Eriomenco a solicitat de mai multe ori efectuarea unui control medical, autorităţile închisorii l-au refuzat. I se spune că se află într-o închisoare, nu într-un sanatoriu. Vreau să menţionez că acesta suferă de mai multe boli cronice – ulcer gastric, infecţii urinare, prostatită, probleme neurologice şi ale inimii, care necesită un control medical regulat şi o dietă specifică”, susţine juristul.

Postică afirmă că a întâlnit mai multe obstacole, inclusiv accesul limitat la clientul său aflat în detenţie şi la documentele din cadrul anchetei. Toate întâlnirile sunt înregistrate de o cameră de filmat de către gardieni.

Alexandru Postică a comunicat că a înştiinţat autorităţile de la Chişinău despre acest caz. „Mi s-a spus că se lucrează, că aceasta este situaţia şi că vor face totul ca să-l elibereze”, spune Postică. Întrebat dacă are şanse să iasă în libertate, avocatul a menţionat că anume aceasta încearcă să facă Promo-LEX.

Cazul a intrat însă în atenţia Organizaţiei Mondiale Împotriva Torturii, care a solicitat autorităţilor din stânga Nistrului să-i asigure deţinutului asistenţă medicală adecvată şi un proces corect.

Sursa: Jurnal.md




 




“Spionul” Ilie Cazac, eliberat de separatistii de la Tiraspol

Regimul separatist de la Tiraspol l-a eliberat pe Ilie Cazac, cetăţean al Republicii Moldova condamnat pentru ’spionaj’ în favoarea Chişinăului, a anunţat luni seara premierul Vlad Filat. El a lăsat să se înţeleagă că decizia Tiraspolului ar fi fost influenţată de discuţiile sale în această privinţă cu liderul separatist Igor Smirnov.

Ilie Cazac a fost arestat în luna martie 2010, iar la începutul anului curent a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Aproximativ în aceeaşi perioadă de timp şi pentru aceeaşi acuzaţie a fost arestat şi jurnalistul Ernest Vardanean, care a fost condamnat în decembrie 2010 la 15 ani de închisoare, dar a fost graţiat de Igor Smirnov în luna mai. La inceputul lui februarie 2011, Ilie Cazac, angajat al Serviciului Vamal al Republicii Moldova a fost condamnat de catre o instanta din autoproclamata republica transnitreana, la 14 ani de inchisoare cu regim sever, sub acuzatiile de „inalta tradare de stat“ si „spionaj in favoarea Moldovei“.

Potrivit Guvernului Republicii Moldova, decizia de condamnare a lui Ilie Cazac este ilegala si nefondata si constituie o sfidare la adresa drepturilor fundamentale ale omului si vine in contradictie cu spiritul si masurile de consolidare a increderii intre cele doua maluri ale Nistrului. “Condamnam cu fermitate comportamentul administratiei de la Tiraspol, care a instrumentat acest caz cu incalcarea drepturilor de acces la asistenta juridica de calitate si la un tribunal independent legitim. Apelam in mod repetat la o interventie convingatoare din partea mediatorilor si a observatorilor, precum si din partea forurilor internationale”, preciza executivul de la Chisinau.

Condamanrea lui Ilie Cazac a fost anuntata chiar in ziua in care presedintele in exercitiu al OSCE a vizitat regiunea transnistreana. Iurie Leanca, ministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene, a solicitat implicarea OSCE pentru eliberarea lui Ernest Vardanian si a lui Ilie Cazac din detentia autoritatilor de la

Tiraspol, care ii acuza de spionaj. “In aceste conditii putem vorbi despre un caz unicat si imposibil in alte tari: cetatenii RM, pe teritoriul tarii sale, sunt ‘arestati’, ‘cercetati’, ‘judecati’ si ‘condamnati’ de catre concetateni pentru ‘spionaj in favoarea Republicii Moldova’ “, apreciaza, intr-un comunicat, Promo-LEX.

Sursa: Karadeniz-press.ro