Societatea civilă cere întoarcerea legii Big Brother la autor

Societatea civilă consideră că proiectul de lege nr. 161 (cunoscut ca legea Big Brother) trebuie transmis autorului pentru a fi îmbunătățit. La elaborarea legii, care va oferi statului pârghii pentru a lupta cu infracțiunile cibernetice și cu pornografia infantilă, trebuie implicată și societatea civilă, mass-media și companiile TIC.

Avocatul Vadim Vieru, reprezentant al Promo-LEX, a menționat într-o conferință de presă că proiectul de lege lărgește foarte mult competențele organelor de drept în domeniul informatic și că unele acțiuni pot fi realizate fără autorizarea judecătorului de instrucție. Acesta susține că în varianta propusă proiectul nu prevede garanții de respectare a vieții private și a libertății de exprimare.

Nadejda Hriptievschi, reprezentantă a Centrului pentru Resurse Juridice, susține că este nevoie de o lege care ar da instrumente pentru lupta cu infracțiunile cibernetice și pornografie infantilă, dar nu trebuie să fie efectuate modificări care să încalce drepturile persoanei. „Unele prevederi sunt vagi”, a spus Nadejda Hriptievschi, având speranța că autorii vor modifica proiectul de lege.

Prezent la conferință, unul din autorii proiectului Veaceslav Bădărău, ofițer de investigații, a declarat că vor fi analizate toate comentariile și opiniile societății civile. Potrivit lui, proiectul „nu prevede nicidecum deschiderea Cutiei Pandorei în ceea ce privește încălcarea drepturilor persoanei”.

Redactorul șef al Ziarului de Gardă, Alina Radu, a spus că este îngrijorată că proiectul nu a fost consultat cu cei care sunt afectați de modificări. Atât timp cât în Moldova nu se rezolvă problema corupției ar trebui instituit moratoriu pentru orice lege nouă.

Proiectul nr. 161 (legea Big Brother) a fost înregistrat în Parlament în aprilie 2016. Pe site-ul Parlamentului a fost plasat doar avizul CNA, care este unul pozitiv și specifică că „nu sunt identificate cerințe excesive care să depășească cadrul rezonabil pentru realizarea drepturilor sau obligațiilor celor vizați”.

Sursa: timpul.md




Victimele violenţei în familie sunt mai curajoase și semnalează tot mai des abuzurile agresorilor

Recent au intrat în vigoare modificări legislative care instituie o protecţie mai sigură pentru victimele violenţei în familie şi impun sancţiuni mai aspre pentru agresori. Deşi au fost amendate mai multe legi pentru contracararea violenţei domestice, totuşi, Republica Moldova este criticată la nivel internaţional pentru restanţele înregistrate în acest domeniu. Experta în domeniul drepturilor omului, Lilia Potîng, juristă la Asociaţia Promo-LEX, explică într-un interviu pe care ni l-a acordat, cauzele fenomenului violenţei în familie, care pot fi efectele implementării adecvate a legislaţiei, dar vine şi cu alte soluţii pentru ameliorarea situaţiei din acest domeniu.

În opinia d-voastră, prin ce se explică numărul mare al victimelor violenţei în familie, care se menţine constant în ultimii ani?

— Victimele sau potenţialele victime, în special, femeile, nu mai ascund cazurile de violenţă şi cer mai des ajutor. Sunt înregistrate tot mai multe plângeri din partea acestora. Acest lucru se datorează atât presei, care mediatizează intens acest fenomen, cât şi organizaţiilor societăţii civile şi autorităţilor care au desfăşurat campanii de sensibilizare a opiniei publice.

Parlamentul a efectuat modificări legislative, inclusiv au fost introduse şi câteva amendamente la Codul Penal, fiind astfel înăsprite pedepsele pentru agresori. Credeţi că aceste măsuri vor fi eficiente?

— Într-adevăr au fost majorate pedepsele pentru agresori (cu un an de detenţie mai mult), pentru fiecare tip de agresiune în parte. A fost inclus şi un articol în Codul Contravenţional de instituire a unui nou mecanism de protecţie. Este vorba de Ordinul de restricţie de urgenţă. Astfel, dacă poliţistul a fost chemat la faţa locului într-un caz de violenţă în familie, acesta poate institui un ordin de restricţie. De exemplu, dacă la ora 02.00 (noaptea) poliţistul de sector este chemat într-o familie cu astfel de probleme, el completează o fişă de evaluare a riscurilor. Dacă răspunsurile vor depăşi un anumit risc, atunci poliţistul va institui, pe loc, un ordin de restricţie de urgenţă, prin care îl va obliga pe agresor să părăsească imediat domiciliul pe un anumit termen. Aceste prevederi vor intra în vigoare de la 16 martie 2017. Pentru încălcarea măsurilor de protecţie, agresorul ar putea fi tras la răspundere contravenţională, iar pentru încălcarea ordonanţei de protecţie, agresorul riscă să fie sancţionat penal. Totodată, monitorizarea măsurilor de protecţie este pusă pe seama poliţistului. Cred că aceste modificări legislative vor contribui la reducerea numărului de cazuri de violenţă domestică.

În calitate de avocată, aţi apărat în instanţe victime ale violenţei domestice. Este justiţia din Moldova prietenoasă acestor victime?

— Avem specialişti competenţi în rândul ofiţerilor de poliţie, care investighează în mod profesionist cazurile, dar avem şi din cei care neglijează plângerile victimelor. Echipele multidisciplinare, din care fac parte poliţistul de sector, asistentul social, autoritatea tutelară (primarul), medicul, psihologul, care trebuie să monitorizeze atent aceste cazuri, nu sunt, din păcate, funcţionale pe întreg teritoriul ţării.

Aţi avut dosare în apărare când, pe parcursul procesului, persoana „a fost transformată” din victimă în bănuită sau chiar inculpată? Este dificilă apărarea în aceste cazuri?

— Am avut astfel de cazuri, din păcate ele există, deoarece autorităţile nu reacţionează prompt la solicitările victimei. În astfel de situaţii victima este nevoită să se apere singură. Chiar acum avem cunoscutul caz „Prutean”. Este vorba despre o mamă tânără din raionul Criuleni care a fost condamnată, deoarece şi-a omorât soţul, fiind în legitimă apărare.

Ce soluţii propuneţi care ar ajuta la combaterea violenţei în familie?

— Ar fi bine ca instruirile privind combaterea violenţei în familie să fie făcute chiar de la grădiniţă. Este foarte important să se discute intens nu doar cu victimele, dar şi cu agresorii, ca aceştia din urmă să înţeleagă care este, totuşi, problema, de ce ei devin agresivi şi nu pot soluţiona conflictele într-un alt mod. În caz contrar, chiar dacă ei vor fi pedepsiţi penal, vor ieşi la libertate şi vor continua să fie agresivi.

În toamna anului 2016, autoritățile au fost audiate în cadrul Sesiunii a 26-a a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva (Elveţia) şi au raportat despre cum Republica Moldova şi-a onorat angajamentele asumate în 2012. Totodată, ţara noastră a primit 23 de recomandări din partea statelor membre ONU de a preveni şi a combate violenţa domestică, cu 12 mai multe ca acum aproape cinci ani. De ce credeţi că a crescut numărul de recomandări?

— Cred că acest fapt se datorează în mare parte implicării foarte active a societăţii civile în monitorizarea acţiunilor întreprinse de autorităţi, a situaţiei din ţară, dar şi a rapoartelor de alternativă elaborate şi trimise în adresa ONU.

Această publicaţie este editată de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Civil Rights Defenders (Suedia), în cadrul proiectului „Promovarea drepturilor omului, toleranţei şi diversităţii prin mass-media”.

Sursa: unghiul.info




Apelul Asociaţiei Promo-LEX: Dodon să discute cu Putin problema dreptului la educaţie în Transnistria

Promo LEX, solicită şefului statului, în contextul vizitei la Moscova, intervenţia în asigurarea dreptului la educaţie şi executarea de către Rusia a Hotărârii CEDO în vederea despăgubirii reclamanţilor din Transnistria, care studiau în grafia latină.
Asociaţia Promo-LEX, care a reprezentat 170 reclamanţi în cauza Catan şi alţii contra R. Moldova şi Rusia, solicită Preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon să contribuie la garantarea dreptului la educaţie în regiunea transnistreană. Reprezentanţii Asociaţiei consideră că această problemă poate şi trebuie să fie abordată în cadrul discuţiilor pe care şeful statului le va avea cu omologul său rus în cadrul primei vizite oficiale din 16.01.2017 la Moscova, contribuind astfel la apărarea drepturilor şi intereselor constituţionale ale locuitorilor şi cetăţenilor RM din Transnistria.

“Facem apel către Preşedintele Republicii Moldova să abordeze în discuţiile sale cu omologul său rus problema drepturilor omului în regiunea transnistreană şi să solicite executarea Hotărârii Curţii Europene din 19 octombrie 2012, pentru a contribui la apărarea drepturilor şi intereselor constituţionale ale locuitorilor şi cetăţenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană”, se menţionează într-un comunicat de presă al Asociaţiei Promo-LEX .

Prin Hotărârea Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 19.10.2012 a fost recunoscută încălcarea dreptului la educaţie a celor 170 de reclamanţi, iar responsabil de aceste încălcări a fost recunoscută Federaţia Rusă, iar câteva aspecte foarte importante, constatate de CEDO încă urmează a fi executate întru realizarea şi garantarea în egală măsură a drepturilor tuturor locuitorilor din stânga Nistrului.

Astfel, Curtea a considerat drept abuzivă evacuarea din strada Gagarin, oraşul Râbniţa a Liceului „Evrica”, edificiului şcolii din strada Kosmodemianskaia, oraşul Bender a Liceului „Alexandru cel Bun”, precum şi evacuării din oraşul Grigoriopol a Liceului „Ştefan cel Mare” în anul 2002.

De asemenea, Curtea a dispus încasarea sumei totale de 1 milion 70 mii euro, în calitate de despăgubiri morale pentru cele 170 victime precum şi costuri de reprezentare în faţa Curţii. Această hotărâre urma să fie executată până la 19.01.2013.

Totodată CEDO a constatat că legislaţia locală a aşa numitei Republici Moldoveneşti Nistrene („RMN”) conţine prevederi discriminatorii şi incompatibile cu garantarea dreptului la educaţie tuturor locuitorilor din această regiune. Prevederile abuzive restrâng folosirea grafiei latine pentru funcţionarea şi predarea limbii române în acest spaţiu.

În decursul celor 3 ani, autorităţile Federaţiei Ruse (Agentul Guvernamental şi Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse) au ignorat demersurile reprezentanţilor şi ale reclamanţilor de a executa hotărârea Curţii, iar drepturile persoanelor ce doresc să studieze în baza Programului (Curriculei) Educaţional al Ministerului Educaţiei de la Chişinău rămân încălcate în continuare.

Menţionăm că în perioada 16-18 ianuarie, preşedintele Igor Dodon va întreprinde prima sa vizită oficială peste hotare în Rusia, unde ar avea stabilită şi o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Sursa: epochtimes-romania.com




CCM a validat alegerea lui Igor Dodon ca președinte al Republicii Moldova

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat, marți după-amiază, rezultatele alegerii Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016 şi a validat alegerea lui Igor Dodon în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

La ședința din 13 decembrie, candidata Maia Sandu a depus, prin avocat, o contestaţie împotriva hotărârii CEC cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, solicitând constatarea fraudării rezultatelor și anularea celui de-al doilea tur de scrutin. Pentru susținerea contestației, au fost invocate lipsa buletinelor de vot și organizarea deficitară a procesului de votare de către autoritățile publice, care au condus la suprimarea dreptului la vot al cetățenilor domiciliați peste hotarele țării, turismul electoral și coruperea alegătorilor din regiunea transnistreană, implicarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe din Moldova în campania electorală, votul multiplu, campania neagră din partea contracandidatului electoral Igor Dodon și favorizarea de către mass-media a contracandidatului electoral.

În deliberarea cauzei, magistrații CCM au avut în vedere și o serie de concluzii formulate de observatorii naționali și internaționali pe marginea scrutinului – rapoartele „Promo-LEX”, raportul Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova” (IDOM) privind exercitarea dreptului de vot al persoanelor cu dizabilităţi,  constatările şi concluziile preliminare ale Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor, formată din observatorii Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), a Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și a Parlamentului European (PE), concluziile Misiunii de monitorizare a alegerilor „Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor” (ENEMO).

În aceeași ședință, CCM a reținut existența unor lacune în legislația electorală și a transmis Parlamentului șase adrese în vederea rezolvării lor.

Anterior, Curtea Constituțională a Republicii Moldova anunțase că se va pronunţa asupra rezultatelor alegerilor doar după epuizarea tuturor litigiilor în instanţele de drept comun, singurele care au competenţa de a examina contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, în conformitate cu prevederile Codului electoral.

Sursa: timpromanesc.ro




Pavel Postică: O parte a electoratului a votat cum i-a spus şeful sau preotul Citeste mai mult: adev.ro/ogtrec

Şeful Misiunii de observare a alegerilor „Promo-LEX”, Pavel Postică, este de părerea că o parte din cetăţeni au votat conştient indiferent de ce li s-a servit din partea candidaţilor în campania electorală, o altă parte a votat din considerente de politică externă.

„Constat cu regret că o altă parte a electoratului a votat nu conştient sau informat, dar cum i s-a spus de şef sau preot, sau de primar, sau şeful de instituţie din regiunea transnistreană. Pentru că este imposibil să faci campanie electorală pe un teritoriu pe care nu-l controlezi şi să vină un număr atât de mare de alegători de acolo pentru un singur candidat”, a declarat Pavel Postica la dezbaterea publică cu tema: „Tehnologii electorale şi tehnologi electorali: lecţii învăţate şi lecţii de învăţat din campania alegerilor prezidenţiale”, organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

„Votul cetăţenilor din regiunea transnistreană nu a fost conştient şi informat. Niciun candidat nu a făcut acolo întâlniri cu alegătorii. Pe posturile de televiziune de acolo nu au fost făcute niciun fel de spoturi ale niciunui candidat şi corespunzător acestor constatări votul lor nu a fost unul informat”, a spus Pavel Postica.

Acesta a adăugat că avem cu toţii de învăţat referitor la procedura de deschidere a secţiilor de votare peste hotare, în opinia acestuia, Guvernul trebuie să iasă din circuitul de deschidere a secţiilor şi să rămână aceste atribuţii doar la Comisia Electorală Centrală. „Avem foarte mult de învăţat la ceea ce ţine de finanţarea campaniei electorale şi încălcarea prevederilor legale la acest aspect, dar şi la aceea că societatea civilă nu ar trebui să se implice 100% în monitorizarea campaniei electorale. Candidaţii trebuie să facă asta, ca mai apoi tot societatea civilă este luată la întrebări, pe când noi doar urmărim ca aceste alegeri să respecte cadrul legal”, a menţionat şeful Misiunii de observare a alegerilor „Promo-LEX”.

Pavel Postica a precizat că se aştepta de la majoritatea candidaţilor înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova să vorbească oamenilor despre atribuţiile pe care le are un preşedinte şi care este rolul acestuia în stat. La rândul lor, candidaţii au oferit „în meniul „campania electorală” nişte bucate interesante pentru alegători, dar care nu se încadrează în campania prezidenţială. În opinia acestuia, mesajul electoral trebuia structurat în funcţie de atribuţiile preşedintelui, ce vrea să facă în viitor în ţară. „Campania oricum a prins şi mai mulţi cetăţeni decât chiar ca în 2014 au participat la scrutin. Asta arată că încă mai merge chestiunea să-i ademeneşti cu un meniu pe care nu-l vei servi până la capăt, indiferent daca ai câştigat sau nu alegerile”, a mai spus Pavel Postica.

Acesta a concluzionat că partea bună a campaniei care a trecut este că cetăţenii au demonstrat că vor să aleagă prin vot direct preşedintele şi au confirmat prin votul lor că susţin ideea alegerii preşedintelui direct. Dezbaterile publice cu tema „Tehnologii electorale şi tehnologi electorali: lecţii învăţate şi lecţii de învăţat din campania alegerilor prezidenţiale”, sunt ediţia a 66-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat de IPN în parteneriat cu Radio Moldova şi cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Sursa: adevarul.ro




Promo-LEX bate alarma: Sute de încălcări la urne și în apropierea secțiilor de votare

Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor Președintelui constată că, la deschiderea secțiilor de votare din țară, erau înregistrate un număr mare al cererilor de votare la locul aflării, prezența materialelor publicitare în raza secțiilor de votare, cazuri multiple de transportare organizată a alegătorilor și lipsa curentului electric la deschiderea unor secții de votare, potrivit unui comunicat de presă.

Observatorii Promo-LEX au comunicat că, 1074 de secții de votare monitorizate s-au deschis la ora 7.00 și 85 de secții cu o întârziere de cel mult 15 minute. În secțiile de votare erau prezenți 17 786 de membri BESV, 4130 de operatori ai Registrului de Stat al Alegătorilor. De asemenea, observatorii au raportat că, sunt înregistrate 38 171 de cereri de votare la locul aflării, în 2009 de secții de votare monitorizate.

Conform informațiilor primite de la observatorii Promo-LEX, până la ora 9.15 au fost înregistrate următoarele incidente:

Acces restricționat sau obstrucționarea procesului de observare liberă în secția de votare – 5 cazuri. Iată câteva exemple:

  • SV 14 Basarabeasca. Între orele 6.30-6.50 accesul observatorului Promo-LEX a fost restricționat, motivul invocat fiind faptul că, acreditarea din turul I nu ar fi valabilă. După intervenția observatorului pe termen lung Basarabeasca incidentul a fost aplanat.
  • SV 154 Chișinău. Președintele BESV nu permite observarea libera în SV tuturor observatorilor, de asemenea restricționează utilizarea telefoanelor mobile.
  • SV 14 Basarabeasca. Președintele BESV i-a restricționat accesul observatorului Promo-LEX motivând că legitimația este din 30 octombrie. Incidentul a fost depășit după intervenția observatorului Promo-LEX pe termen lung.

Prezența materialelor de publicitate, afișelor, panourilor electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 60 cazuri. Iată câteva exemple: SV 4, 3 Călărași, SV 6 Ungheni, SV 128, 198 Chișinău, SV 22 Căușeni, SV 10, 13 Ialoveni, SV 5 Florești.

Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale. Ruperea/deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 7 cazuri. Cazurile au fost înregistrate la: SV 9, 34 Bălți, SV 25, 7 Cimișlia, SV 265, 287 Chișinău, SV 287, 71 Chișinău.

Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în perimetrul de 50 de metri ai secției de votare – 4 cazuri.

  • SV 2 Edineț. Observatorul unui candidat nu avea acreditare. Președintele BESV i-a solicitat persoanei să revină în secția de votare când va avea acreditarea.
  • SV 143 Chișinău. Observatorul unui candidat nu avea buletinul de identitate și legitimația de observator, cu toate acestea, președintele BESV i-a permis desfășurarea procesului de observare.
  • SV 3 Cahul. Două persoane neautorizate sau aflat câteva minute în SV, iar președintelui BESV le-a solicitat să părăsească secția de votare. Incidentul a fost soluționat după implicarea polițistului.
  • SV 16 Florești. Un funcționar public din cadrul Primăriei, simpatizant al unui candidat, a venit în secție și a început a da indicații. Acesta era însoțit de 5 observatori acreditați de din partea unei asociații obștești de la Chișinău, care au rămas ulterior în secție.

Agitație electorală sau PR negru în perimetrul şi/sau în apropierea secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 3 cazuri. Acestea au fost înregistrate în următoarele secții: SV 27 Taraclia, SV 20 și SV 215 Chișinău.

Transportarea organizată a alegătorilor – 4 cazuri.

  • SV 41 Anenii Noi au fost înregistrate 2 cazuri de transportare a alegătorilor. În primul caz, au fost aduși într-un microbuz 12 alegători cu deficiențe de vedere, în al 2 caz, un alt microbuz cu 10 -12 alegători.
  • SV 42 Rezina au fost observate 5 microbuze a câte aproximativ 15 persoane aduse la secția de votare. Observatorul Promo-LEX a comunicat că aceste persoane sunt cetățeni din regiunea transnistreană.
  • SV 41 Anenii Noi. Un microbuz cu numere de înmatriculare din regiunea transnistreană a transportat la secția de votare 10-15 persoane cu deficiențe de vedere.

Acte de violență sau intimidări ale alegătorilor, sau altor persoane – 1 cazuri.

SV 257 Chișinău, observatorul unui concurent electoral a filmat listele electorale fără acordul Președintelui BESV. La intervenția Președintelui BESV, observatorul a reacționat agresiv față de președinte și secretarul BESV. Într-un final, după ce observatorul a vorbit la telefon, acesta a oprit filmarea.

Deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (suspendarea funcționării; situații când SIAS Alegeri indică faptul că alegătorul a votat, iar acesta susține că nu a votat) – 6 cazuri.

  • SV 21 Taraclia. Din cauza lipsei curentului electric nu a funcționat SIAS Alegeri timp de cca 10 min.
  • SV 3 Rezina. Un calculator nu a lucrat timp de aproximativ 17 minute. Alegătorii erau înscriși pe o foaie.
  • SV 22 Cimișlia. La ora 07:10 lipsea energia electrică la SV.
  • SV 216 Chișinău. În SIAS Alegeri este inclus un număr diferit de alegători, față de listele electorale. Astfel, în SIAS Alegeri – 2522 de alegători, în liste electorale – 2445 de alegători, numărul buletinelor de vot – 2534.
  • SV 29 Bălți. Registrul SIAS Alegeri funcționează cu întreruperi.
  • SV 24 Criuleni. Observatorul comunică despre o discrepanță dintre numărul alegătorilor în SIAS Alegeri – 1262 de alegători și listele electorale de bază – 1254 de alegatori.

Deficiențe în listele electorale (discrepanțe dintre adrese; alegători decedați; semnături în locul altor persoane) – 2 cazuri.

  • SV 24 Criuleni. Observatorul Promo-LEX comunică despre faptul că, 8 alegători nu sunt incluși în listele electorale de bază, deși în SIAS Alegeri aceștia sunt prezenți.
  • SV 3 Călărași. Au fost depistate de către alegători persoane decedate în listele electorale.

Fotografierea buletinelor de vot – 3 cazuri. Acestea au fost înregistrate la SV 3 Călărași. SV 144, 198 Chișinău. 

Lipsa curent electric – 22 cazuri. Acestea au fost înregistrate la momentul deschiderii secțiilor de votare: SV 20, 21, 22 Taraclia; SV 2 Basarabeasca; SV 6, 15, 16, 17, 26 Șoldănești; SV 39 Căușeni; SV 1 Glodeni; SV 19, 20, 36, 38, 40, 41, 42 Șoldănești; SV 12, 17, 18, 20 Ștefan Vodă.

Altele incidente raportate de observatorii Promo-LEX:

  • SV 30 Rezina. Președintele BESV, în ziua de sâmbătă 12 noiembrie 2016, s-a retras din componența BESV pentru că este consilier local. Atribuțiile sale au fost preluate de vicepreședinte.
  • SV 13 Șoldănești, la intrarea în secția de votare lipsește numărul secției.
  • În r. Dubăsari, pe parcursul zilelor de 11 și 12 noiembrie, toți lucrătorii sociali din toate localitățile raionului au fost trimiși pe la casele bătrânilor singuratici să colecteze cereri de votare la locul de trai. Din informațiile comunicate observatorului Promo-LEX, lucrătorii sociali îndemnau bătrânii să voteze pentru un anumit candidat. În ziua alegerilor pentru turul II, la CECE II Dubăsari erau înregistrate – 351 de cereri de votare la locul de trai. Prin comparație, în primul tur erau 67 de cereri.
  • În CECE Criuleni pentru primul tur au fost depuse  502 cereri de votare la locul aflării, iar pentru turul II – 780 cereri.
  • SV 115 Chișinău. La ora 8.20, Președintele BESV a găsit 500 de euro în cabina de vot. Pentru a documenta cazul a fost solicitată poliția.Sursa: deschide.md



Alegeri în Republica Moldova: Promo-LEX constată mai multe încălcări ale legislației electorale

Asociația Promo-LEX care monitorizează scrutinul prezidențial din Republica Moldova a constatat duminică mai multe încălcări ale legislației electorale, încălcări care au avut loc pe parcursul zilei, informează Radio Chișinău.

Se atestă tot mai multe cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, aproximativ 30, dar și de transport organizat al alegătorilor, în special al celor din stânga Nistrului. Observatorii Promo-LEX au fotografiat anunțuri despre transportul gratuit, cu autocare, al celor din regiunea transnistreană.

De asemenea, au fost înregistrate cazuri de afișaj electoral, de agitație electorală și de recompense pentru alegători în preajma unor secții de vot. Câțiva alegători au fost intimidați, iar în două cazuri s-a atestat că votanții au introdus în urne două buletine de vot.

Au fost înregistrate cozi la mai multe secții de vot din străinătate, la Moscova, Dublin, București, Paris, Londra, Bologna, Mestre, Verona și Parma.

Potrivit șefului echipei de monitorizare, Pavel Postică, 85 de secții de votare s-au deschis cu întârziere de până la 15 minute, iar în 5 secții observatorilor Promo Lex li s-a îngrădit accesul.

Alte încălcări, potrivit lui Postică sunt prezența afișajului electoral din preajma a peste 60 de secții de votare din republică și nesigilarea urnelor electorale. De asemenea, la câteva secții de votare au fost depistate pe listele electorale persoane decedate, precum și persoane străine înregistrate pe adresele altor alegători.

Șeful Misiunii de observare a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, Pavel Postică, a acuzat vineri, 11 noiembrie, și implicarea bisericii în competiția electorală pentru desemnarea noului șef al statului.

Sursa: agerpres.ro




Mărturii ale unui fost deţinut din regiunea transnistreană

Cetăţeanul moldovean Vitalie Eriomenco a stat peste şase ani în detenţie în stânga Nistrului. Într-o conferinţă de presă la IPN, acesta a povestit despre încercările prin care a trebuit să treacă.

Până să fie arestat şi condamnat la 12 ani de închisoare, Vitalie Eriomenco era administratorul unui combinat de panificaţie din Slobozia, cu circa 500 de angajaţi. Neplăcerile au început în 2010. Bărbatul susţine că un aşa-zis deputat din regiune a decis să-i ia afacerea, iar pentru că a refuzat să i-o cedeze, a fost arestat pe nedrept. Vitalie Eriomenco povesteşte că a fost condamnat în regim de urgenţă, fiind acuzat de delapidări şi fără să i se respecte vreun drept. Casa i-a fost percheziţionată, iar soţia şi copiii au fost alungaţi din locuinţă în toiul nopţii.

După ce a fost întemniţat, Vitalie Eriomenco spune că rudele nu l-au putut vizita mai mulţi ani şi, deşi se simţea rău şi avea nevoie de medicamente, nu i se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Bărbatul zice că, doar datorită efortului Centrului de reabilitare „Memoria”, a reuşit să obţină asistenţa medicală necesară. Fostul deţinut apreciază şi efortul juriştilor Asociaţiei „Promo-LEX”, care îl reprezintă acum la CEDO. Eriomenco spune că a reuşit să iasă din închisoare după ce a transmis mai multe demersuri la adresa liderului transnistrean, Evgheni Şevciuk.

Ion Manole, preşedintele Asociaţiei Promo-LEX, a spus că bărbatul a decis să iasă în faţa presei după ce l-a întâlnit într-un mall din Chişinău pe unul din torţionarii săi din regiunea transnistreană. Ion Manole menţionează că, în lipsa unui mecanism de monitorizare a respectării drepturilor omului, nici nu se cunoaşte numărul real al victimelor torturii şi relelor tratamente din penitenciarele regiunii transnistrene. Potrivit lui Manole, multe victime ale ilegalităţilor aşa-numitelor organe de anchetă şi ale instanţelor ilegale din regiunea transnistreană nu ştiu cum să se apere şi, la un moment dat, cedează, renunţând la afaceri şi la proprietăţi.

Jurista Promo-LEX, Nicoleta Hriplivii, a menţionat că dosarul lui Eriomenco a fost examinat în regim de urgenţă de către CEDO şi în curând Înalta Curte se va expune. CEDO a emis mai devreme o hotărâre de condamnare a Federaţiei Ruse în cazul lui Boris Mozer, care a invocat aceleaşi rele tratamente în închisorile din regiunea transnistreană.

Sursa: ipn.md




Alegeri 2016: PromoLex, supusă unor atacuri cibernetice

Asociația Promo-Lex care monitorizează desfășurarea procesului electoral a fost supusă deja de două ori unor atacuri cibernetice, a declarat într-o conferință e presă reprezentantul organizației, Pavel Postică.

El a calificat aceste acțiuni drept atacuri asupra observatorilor.

Promo-Lex a prezentat cu puțin timp în urmă rezultatele monitorizării procesului electoral până la ora 18.45.

Potrivit Promo-Lex, pe parcursul zilei de astăzi observatorii au înregistrat mai multe încălcări ale procesului electoral, cum ar fi cazuri în care nu a fost aplicată ștampila ”votat” în fișa buletinului de identitate, transportare organizată a alegătorilor la secțiile de vot, prezența nejustificată a unor persoane neautorizate în secțiile de votare, cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, etc.

Sursa: point.md




Promo-LEX Moldova: Cheltuieli exagerate pentru publicitate electorală, secţii de votare nepregătite

Raportul de monitorizare a alegerilor elaborat de Promo LEX constată folosirea resurselor administrative, oferirea cadourilor, cheltuieli exagerate pentru publicitate, dar şi o pregătire insuficientă a secţiilor de votare din ţară.

2016_10_28_01e4c076-c243-46dd-afe6-f834e56f9874_rsz_crp_crp

Misiunea de observare a alegerilor (MOA) Promo-LEX constată în raportul de monitorizare o pregătire insuficientă a secţiilor de votare din ţară, cazuri de utilizare a resurselor administrative de către concurenţii electorali, cazuri ce pot fi calificate drept oferire a cadourilor electorale, dar şi cheltuieli nereflectate în rapoartele financiare prezentate de concurenţii electorali. Raportul numărul 4 acoperă perioada de monitorizare 5 octombrie – 27 octombrie 2016.

Potrivit raportului, legislaţia naţională creează condiţii inechitabile candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi este necesar să se ajusteze cadrul legal, în aşa fel încât, toţi candidaţii electorali să fie puşi pe picior de egalitate, or, validarea tardivă a concurenţilor electorali poate dezavantaja anumite partide şi candidaţi electorali în timpul campaniei.

În perioada de monitorizare, observatorii au vizitat 1.817 secţii de votare şi au comunicat despre lipsa de dotare cu mobilier în 63 de secţii, lipsa accesului la internet în 587 de cazuri, lipsa telefoniei în 606 cazuri, lipsa mijloacelor anti-incendiu în 757 de cazuri, lipsa bunei iluminări în 316 cazuri, lipsa calculatoarelor în 468 de cazuri, lipsa agentului termic în 735 de cazuri, lipsa condiţiilor de acces pentru persoanele cu necesităţi locomotorii în 1.132 de cazuri şi lipsa instrumentelor pentru persoanele cu necesităţi speciale de vedere în 1.191 de cazuri. Observatorii Promo-LEX au raportat şi cel puţin 3 cazuri în care, la momentul vizitei, secţiile de votare nu întruneau un set de condiţii minime pentru asigurarea votării.

MOA Promo-LEX atestă în continuare tendinţa de utilizare a resurselor administrative în promovarea unui candidat sau potenţial candidat. Observatorii Promo-LEX au raportat cel puţin 21 de cazuri de utilizare a resurselor administrative de către potenţialii candidaţi/candidaţi în această perioadă: Marian Lupu, Partidul Democrat din Moldova (PDM) – 13 cazuri, Mihai Ghimpu, Partidul Liberal (PL) – 6 cazuri, Igor Dodon, Partidul Politic Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PPPSRM) – 1 caz şi Iurie Leancă, Partidul Politic Partidul Popular European din Moldova (PPPEM) – 1 caz.

De asemenea, potrivit constatărilor, Lupu Marian, Ghimpu Mihai, Leancă Iurie, Dodon Igor, Radu Silvia şi Popenco Inna au avut amplasate afişe electorale în locuri interzise, cum ar fi: garduri, stâlpi, porţi, staţii.

Misiunea a constatat următoarele surse de finanţare ale concurenţilor electorali: donaţii financiare de la 1.511 persoane fizice pentru 8 concurenţi electorali în sumă totală de 27.246.860 lei, donaţii financiare de la 9 persoane juridice în sumă de 4.971.261,05 lei pentru 4 concurenţi electorali, Iurie Leancă, Dumitru Ciubaşenco, Maia Sandu şi Inna Popenco şi donaţii materiale în sumă totală de 756.086 lei, pentru 4 concurenţi electorali, Maia Sandu, Igor Dodon, Inna Popenco şi Dumitru Ciubaşenco.

Promo-LEX remarcă o pondere majoră a categoriei de cheltuieli pentru “Publicitate” în rapoartele concurenţilor electorali. Astfel, pentru publicitate sunt raportate 97,05% din totalul cheltuielilor, urmate de 1,05% pentru utilizarea transportului, 1,04% cheltuieli pentru întruniri şi evenimente, 0,22% cheltuieli raportate pentru consultanţă, 0,18% costuri suplimentare de întreţinere, cheltuieli pentru delegarea sau detaşarea persoanelor voluntari sau observatori – 0,08% şi alte cheltuieli – 0,38%.

MOA Promo-LEX a constatat o situaţie deosebită, comparativ cu scrutinele electorale anterioare, în ceea ce priveşte numărul de candidaţi care au abandonat din diverse motive cursa electorală. Spre exemplu, „rata de abandon” la alegerile parlamentare din 2014 era de 8,33% (2 din 24), pe când la data de 26 octombrie „rata de abandon” la alegerile prezidenţiale este de 25% (3 din 12).

La finele raportului, misiunea include recomandări pentru autorităţile publice, organele electorale, concurenţii electorali şi alţi actori interesaţi, cu scopul de a asigura îmbunătăţirea procesului electoral cum ar fi: completarea cadrul normativ în vederea unei reglementări clare a implicării în campanie electorală a prestatorilor de servicii nerezidenţi ai Republicii Moldova, de a institui mecanisme de asigurare a persoanelor condamnate la privaţiune de libertate, în egală măsură cu restul populaţiei, cu posibilitatea de informare privind campania electorală şi programele concurenţilor electorali, de a nu admite utilizarea resurselor administrative în campania electorală etc.

Menţionăm că Comisia Electorală Centrală a acreditat, pentru alegerile prezidenţiale de duminică, peste 3.700 de observatori, 3.202 dintre care sunt naţionali şi 562 – internaţionali. Asociaţia „Promo-LEX” va avea observatori în toate cele 1.981 de secţii de vot din Moldova. Observatori vor fi şi la cele 100 de secţii de vot care vor fi deschise în străinătate.

Sursa: epochtimes-romania.com