Apel al ONG-urilor către şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton privind situaţia din Transnistria

Peste 20 de organizaţii neguvernamentale de pe ambele maluri ale Nistrului au adresat un apel lui Catherine Ashton, şefa politicii externe europene, legat de situaţia din Transnistria. Între altele, ONG-urile cer ca ultimele tensiuni din zona de securitate să fie discutate săptămâna viitoare la Viena, unde va avea loc o nouă rundă a negocierilor în format 5+2.

Semnatarii, relatează agenţia IPN, cer, de asemenea, extinderea provizorie a mandatul misiunii EUBAM pentru asistenţa la crearea şi buna funcţionare a celor şase puncte „migraţionale” care ar urma să fie instalate pe Nistru. ONG-urile şi-ar dori şi o mai mare implicare a reprezentanţilor societăţii civile în soluţionarea conflictului transnistrean.

Semnatarii apelului sunt: Asociaţia pentru Politică Externă, IDIS Viitorul, Asociaţia „Promo-LEX”, Asociaţia „Integritate” (Grigoriopol), Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Asociaţia „Mamele pentru Drepturile Omului” (Tiraspol), RCTV „Memoria”, Asociaţia Pedagogilor din Transnistria „LUMINA” (Grigoriopol), Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Asociaţia „Promovarea Justiţiei Efective” (Tiraspol), Fundaţia Est-Europeană, Grupul de Iniţiativă „Prosvet” (Dubăsari), Asociaţia Presei Independente (API), Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), Transparency-International, Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Moldova (Rezina), Asociaţia „Juriştii pentru Drepturile Omului”, Asociaţia „BIOS”, Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), Institutul pentru Politici Publice (IPP), Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Coaliţia Nediscriminare, Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi”.

Sursa: europalibera.org



„Nu avem o jurisprudenţă clară în ceea ce priveşte soarta compensațiilor pentru cei deportați și urmașii lor”

În urmă cu 72 de ani, mii de familii basarabene au fost silite să-şi părăsească locuinţele şi, în vagoane pentru vite, au fost deportate în Siberia sau Kazahstan. Al doilea val de deportărilor staliniste – astfel e cunoscută în istorie noaptea de cinci spre şase iulie 1949. La întoarcere, mulţi ani mai târziu, familiile deportate au încercat să-şi recupereze averile – procedură sisifică de cele mai multe ori. Mai pot fi astăzi despăgubite victimele represiunilor politice şi dacă, în ce mod? Sunt întrebări la care vor încerca să găsim răspunsuri alături de avocatul Alexandru Postica, directorul programului „Drepturile Omului” în cadrul Asociaţiei „Promo-Lex”.

Europa Liberă: Dle Postica, din câte îmi amintesc, o hotărâre adoptată acum un an de Guvernul de la Chişinău urma să faciliteze procedura de recuperare a valorii bunurilor de către victimele represiunilor politice. Atunci, într-o declaraţie pentru Europa Liberă salutaţi aceste modificări la un an distanţă, împărtăşiţi acelaşi optimism? 

Alexandru Postica: „De fapt, este vorba despre modificări la legislaţie şi anume legea

225 „Cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice”. Mai concret, este vorba despre obligarea Ministerului Finanţelor de a achita toate despăgubirile. Or, până acum erau anumite discrepanţe, era stabilit prin lege că atât consiliile raionale, cât şi Ministerul Finanţelor vor aloca sumele băneşti.

Acum, s-a făcut claritate şi anume, s-a stabilit că Ministerul Finanţelor urmează să achite toate aceste compensaţii prin intermediul consiliilor raionale, ceea ce va uşura modul de executare, cu siguranţă. O a doua modificare în legislaţie, care a fost făcută şi a intrat în vigoare la 28 septembrie 2012, se referă la modul în care vor fi examinate cauzele sau cererile care vin din partea locuitorilor părţii de Est a Republicii Moldova, a localităţilor din stânga Nistrului. Anterior, conform modificărilor operate începând cu 1 ianuarie 2007, a fost stabilit că toate cererile vor fi examinate de către comisiile raionale. Evident că pentru stânga Nistrului a fost o problemă pentru că nu au fost create comisiile raionale pentru cele cinci raioane. La moment, toate cererile care vin din partea stânga a Nistrului, urmează să fie examinate de către consiliile raionale Rezina, Dubăsari şi Anenii-Noi.”

Europa Liberă: Cunoaşteţi cumva dacă aceste modificări chiar au încurajat victimele deportărilor comuniste sau pe familiile acestora să adreseze mai hotărât în instanţe?

Alexandru Postica: „La moment, din câte cunosc, sunt doar două dosare  în procedură împotriva Ministerului Finanţelor, ca urmare a nesoluţionării cererilor din partea locuitorilor din stânga Nistrului, sau care au avut proprietăţi în stânga Nistrului. Nu putem vorbi despre o încurajare deoarece persoanelor urmează să le fie adus la cunoştinţă că ei au anumite drepturi, inclusiv dreptul de a solicita restituirea prejudiciilor ca urmare a deportării sau a confiscării proprietăţilor din localităţile din stânga Nistrului.”

Europa Liberă: Dar în cazul celor de pe malul drept? Dacă s-au simţit eui cumva încurajaţi de noile prevederi?

Alexandru Postica: „Nu cred. Pentru că aceste prevederi, chiar dacă au fost benefice, noi am promovat aceste modificări chiar începând cu anul 2006, problema este că majoritatea cetăţenilor deja au depus cereri de recuperare începând cu anul 2007 şi aceste modificări au venit doar la etapa executării hotărârilor şi toate hotărârile comisiilor speciale din raion au fost adoptate până la acel moment. Sunt foarte puţine dosare care la moment au beneficiat de o procedură mai rapidă de examinare. Cu părere de rău, chiar dacă au fost benefice, nu vedem o ameliorare, sau apar alte obstacole în primirea acestor compensaţii.”

Europa Liberă: Dle Postica, dar în prezent, putem vorbi despre o evaluare cât de cât obiectivă a averilor confiscate?

Alexandru Postica: „Aici avem mai multe obstacole. În primul rând, este vorba despre termenul de prescripţie, care s-a scurs la 1 ianuarie 2008 şi toate cererile care au fost depuse după acest termen au fost respinse de majoritatea comisiilor raionale. Sunt desigur şi cazuri pozitive, însă avem foarte multe dosare în care comisiile raionale au respins cererile care au parvenit după 1 ianuarie 2008 pe motiv că au fost depuse tardiv.

Europa Liberă: Şi care poate fi soarta de mai departe a acestor solicitări?

Alexandru Postica: „Nu avem o jurisprudenţă clară în ceea ce priveşte soarta acestor dosare, ele se mai află pe rolul instanţelor, vom vedea care va fi poziţia instanţelor de judecată. În orice caz, consider că ele au fost discriminate deoarece, chiar dacă a fost acordat dreptul persoanelor de a cere despăgubiri şi a fost stabilit un termen, nu au fost acordate modalităţile de exercitare a acestui drept. Or, persoanele care au avut dreptul de a primi aceste compensaţii urmau să se adreseze cel puţin la patru autorităţi pentru a primi informaţii, cum ar fi: Arhiva Naţională, MAI, SIS, Arhivele raionale – deci, pentru ca persoana să primească o despăgubire, urmează să prezinte un set de acte, iar ca să prezinte aceste acte, urma să piardă cel puţin jumătate de an, un an prin birourile acestor autorităţi pentru a obţine informaţii, care de multe ori, sunt cazuri, au furnizat informaţii parţiale sau au restrâns dreptul de a avea acces la informaţii, invocând anumite obstacole cum ar fi transmiterea dosarelor de la SIS către Arhiva Naţională, după cum vă aduceţi aminte, începând cu anul 2010, precum şi problema accesului la arhivele raionale. Şi aceasta, iarăşi, este o altă problemă.”

Europa Liberă: În ce măsură compensaţiile, de multe ori modeste, care le-au fost oferite pe parcursul anilor, au acoperit valoarea averilor confiscate?

Alexandru Postica: „Eu nu cred că există vreo persoană care a primit vreo compensaţie care să fie mulţumită de suma acordată. În primul rând, a fost lăsat la discreţia organului cadastral să evalueze bunurilor imobile, conform unui regulament care îi dezavantaja pe foştii proprietari deoarece diminua considerabil preţul de piaţă al bunurilor, au fost aplicaţi anumiţi coeficienţi care de multe ori, care de multe ori nu era conform preţurilor de piaţă.

Al doilea motiv de nemulţumire a celor deportaţi a fost că conform legii, nu se achita valoarea pentru terenurile care au fost deţinute în proprietate, ceea ce consider că este cea mai gravă problemă deoarece pentru mulţi, foarte mulţi deportaţi anume terenurile au constituit proprietatea de bază. Vă aduceţi aminte că a fost procesul de înfometare, persoanele, până în 1949, au pierdut o mare parte din bunurile mobile şi pentru mulţi, terenurile au constituit ceea ce ei, de fapt, deţineau. Care era bogăţia lor de bază. La moment, nu se permite restituirea sau achitarea costului pentru terenurile respective.”

Europa Liberă: Şi atunci apare întrebarea: astăzi, mai este posibil să li se restituie ceva, duă şase decenii, din ceea ce le-a fost luat acestor oameni?

Alexandru Postica: „Conform prevederilor legislaţiei, nu este posibil. Urmează să fie evaluat impactul legii. Probabil ţine de competenţa autorităţilor, Guvernului Republicii Moldova să efectueze un studiu pentru a determina care a fost impactul legislaţiei, care a fost satisfacţia persoanelor, dacă ea există, în general şi să nu uităm de persoanele care au beneficiat de aşa-numitele compensaţii în perioada anilor 1989-1994, când s-au acordat nişte compensaţii derizorii, de 7000 ruble, de 200 lei, care nu au fost echivalente suferinţelor sau cuantumului prejudiciului cauzat. De aceste persoane nimeni nu şi-a bătut capul, din contra, s-au stabilit anumite modificări conform cărora, chipurile, acei care au beneficiat de aşa-numitele compensaţii, nu mai beneficiază a doua oară.

Europa Liberă: O soluţie, ar fi CEDO? Cunoaşteţi cazuri, s-a adresat la Curtea Europeană şi a obţinut câştig de cauză?

Alexandru Postica: „La moment, nu putem vorbi despre o careva hotărâri ale Curţii Europene pe aspectul de cuantumuri. Nu există hotărâri CEDO favorabile deportaţilor, cu părere de rău. Există doar hotărâri în privinţa neexecutării hotărârilor judecătoreşti. Guvernul trebuie să-şi bată capul, nu trebuie să aşteptăm hotărârile CEDO, să vedem care va fi jurisprudenţa CEDO.”

Sursa: Europalibera.org


Transnistria: procese politice dirijate din exterior

Agenţia oficială de ştiri de la Tiraspol relata duminică despre un Congres al societăţii civile transnistrene la care 133 de organizaţii locale au decis să trimită Naţiunilor Unite o cerere de recunoaştere a independenţei regiunii. Potrivit agenţiei „Novosti Pridnestrovia”, cererea a mai fost expediată preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei. În depeşa agenţiei transnistrene se mai spune că participanţii la congres au primit mesaje de salut din partea unor deputaţi ruşi dintr-un comitet de cooperare cu Sovietul Suprem transnistrean, iar lucrările au fost deschise de atamanul unei asociaţii paramilitare căzăceşti. Am discutat despre cu Ion Manole, şeful asociaţiei de la Chişinău Promo-Lex care apără drepturile omului în regiunea transnistreană. L-am întrebat la început cât de reprezentativ a fost Congresul.

Ion Manole: „Din informaţiile care au apărut pe aşa-zisele surse oficiale de la Tiraspol, nu aflăm nici un nume sau nu vedem vreo listă de organizaţii ale aşa-zisei societăţi civile din regiune, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că toată această declaraţie sau acţiune a fost foarte bine planificată şi dirijată din exterior.”

Europa Liberă: De ce i-aţi spus „aşa zisa” societate civilă?

Ion Manole: „Pentru că adevărata societate civilă din regiune nu participă la astfel de procese. Aceste procese sunt politice şi, după cum spuneam, sunt dirijate din exterior, în mare parte de Federaţia Rusă care deţine controlul asupra acestui teritoriu. Pe de o parte, Federaţia Rusă persecută societatea civilă din Rusia, obligând activiştii să se înregistreze ca agenţi străini şi să refuze finanţarea străină, iar pe de altă parte Federaţia Rusă susţine foarte insistent şi abil grupări numite organizaţii neguvernamentale, obşteşti din regiunea transnistreană pentru a-şi promova interesele şi a face propagandă agresivă a în Republica Moldova împotriva a tot ceea ce înseamnă european, democratic.”

Europa Liberă: Aţi spus „adevărata” societate civilă din stânga Nistrului. Ce aţi avut în vedere?

Ion Manole: „În regiune sunt anumite organizaţii, nu atât de multe pe cât ar avea nevoie comunitatea de acolo, dar sunt cazuri individuale, să le spunem aşa, în care avem toate caracteristicile organizaţiei neguvernamentale. Avem organizaţii care militează pentru drepturile copiilor, ţăranilor, femeilor, altor categorii, care încearcă să se îngrijească de nevoile şi interesele beneficiarilor, să fie respectate şi să fie în concordanţă cu demnitatea umană.”

Europa Liberă: Domnule Manole, organizaţia pe care o conduceţi se ocupă de apărarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, cunoaşteţi bine situaţia de acolo. Există competiţie între organizaţiile neguvernamentale de pe malul drept al Nistrului şi cele de pe malul stâng care desfăşoară activităţi în regiunea transnistreană, simţiţi o concurenţă?

Ion Manole: „Eu nu aş numi-o concurenţă, pentru că la problemele care există în această regiune ar mai fi nevoie de zeci sau chiar sute de organizaţii foarte bune, care ar activa pe diferite segmente şi ar schimba lucrurile pentru diverse categorii de persoane şi în general pentru comunitatea de acolo.”

Europa Liberă: Domule Manole, cum aţi răspunde afirmaţiei că, la fel cum cele 133 de organizaţii care spun că s-au adunat duminică la Tiraspol sprijină regimul de acolo, tot aşa şi mare parte a societăţii din dreapta Nistrului sprijină autorităţile de la Chişinău sau punctul lor de vedere în ceea ce priveşte problema transnistreană? Cu alte cuvinte, s-ar putea ca şi cei de la Tiraspol să spună că nu sunteţi o „adevărată” societate civilă, cum aţi răspunde?

Ion Manole: „Nu ştiu dacă am putea pune un semn de egalitate între aceste două grupuri de organizaţii. În primul rând, organizaţiile  de la Tiraspol care participă la astfel de proceduri reprezintă în mare parte segmentul militar sau militarizat al societăţii din stânga Nistrului. Aceste organizaţii nu alte activităţi decât promovarea şi propagarea valorilor care de fapt nu pot împărtăşite de cei care se consideră organizaţie neguvernamentală.”

Europa Liberă: Cum credeţi, după acest Congres e de aşteptat şi o cerere formală din partea autorităţilor din stânga Nistrului de a fi recunoscută independenţa regiunii transnistrene? Ar fi o primă astfel de cerere după ce Evgheni Şevciuk a devenit lider în regiunea transnistreană…

Ion Manole: „Probabil că aceste acţiuni fac parte dintr-un plan mai mare. Probabil pot urma deja astfel de cereri din partea administraţiei de la Tiraspol. Ceea ce este important acum este comunitatea internaţională  şi sper că ea cunoaşte aceste subtilităţi şi va ignora cum a făcut-o de fiecare dată astfel de demersuri din partea unor grupuri din teritoriu.”

Europa Liberă: Vă aşteptaţi la o reacţie oficială de la Chişinău?

Ion Manole: „Eu cred că Chişinăul nu ar trebui să reacţioneze pentru că prin asemenea reacţii ar putea da apă la moara unor scenarii mai avansate.”

Europa Liberă: Vă mulţumim.

Sursa: europalibera.org



20000 de euro pentru a supravieţui la Hlinaia

Mărturiile lui Alexandru Coliban, fost deţinut în Penitenciarul nr. 1 de la Hlinaia

Alexandru Coliban, 23 de ani, a fost condamnat la 2,6 ani de închisoare de către regimul criminal din stânga Nistrului. Joi, 27 iunie, la ora 17, Alexandru a fost chemat la un control ordinar. Gardianul i-a spus că are zece minute pentru a-şi strânge lucrurile şi să plece. „Eram şocat în acea clipă, m-am bucurat enorm”.

Alexandru poate doar să presupună care a fost motivul ce l-a determinat pe Evgheni Şevciuk să semneze decretul privind „graţierea” sa. Contactat de JURNAL, Pavel Postică, avocatul asociaţiei „Promo-Lex” care s-a ocupat de dosarul lui Alexandru Coliban, a opinat că decizia privind eliberarea acestuia a venit de la Kremlin.

„Dosarul de la CEDO a ajuns în atenţia Moscovei. Alexandru Coliban a fost discriminat în raport cu Dmitri Gasanenko, cetăţeanul ucrainean reţinut în aceeaşi cauză, dar eliberat în scurt timp. La mijloc se mai poate afla şi imaginea negativă a lui Evgheni Şevciuk şi „Edinoia Rossia”, menţionează Pavel Postică.

Cu două săptămâni înainte de a fi eliberat, administraţia închisorii i-a spus lui Alexandru să scrie o cerere de graţiere. A fost o excepţie, pentru că Alexandru scrisese deja o cerere de acest tip pe numele lui Evgheni Şevciuk, iar asemenea solicitări sunt permise doar o dată pe an.

Deşi şi-a recunoscut „vina” în faţa anchetatorilor şi judecătorilor regimului separatist, Alexandru ştie că n-a comis nicio ilegalitate atunci când a distribuit pliante anti-Şevciuk în aşa-numita campanie prezidenţială din toamna lui 2011. „Sunt legile lor, statul nostru nu are un articol care m-ar condamna pentru ceea ce am făcut”, spune Alexandru.

Condiţiile din celulă

Alexandru Coliban s-a aflat în detenţie alături de alţi 700 de puşcăriaşi din Penitenciarul nr. 1 de la Hlinaia timp de un an şi optsprezece zile. A trăit în condiţii spartane, spune tânărul, într-o continuă presiune psihologică. În celulă roiau „ploşniţe, gândaci şi şobolani de două palme”. În penitenciar este un duş cu 12 cabine pentru toţi cei 700 de deţinuţi. A slăbit cu 25 de kilograme. În fiecare dimineaţă, împreună cu toată baraca, 55 de persoane, era dus la apel, după ce se întorcea în celulă, lua ceaiul de dimineaţă. Apoi, împreună cu doi deţinuţi cu care comunica mai mult, făcea planuri ce să pregătească de ale gurii. Dacă nu aveau produsele lor, căutau la alţi deţinuţi din penitenciar. La ora 17, urma încă un apel, după care iarăşi baraca, cina, televizorul şi culcarea. Bucatele preparate la ospătăria închisorii erau inconsumabile, aveau gust respingător şi nicio valoare nutritivă. „Numai ştiu de ce ospătăria mai funcţiona, pentru că nimeni nu mânca de la ei. Toţi se alimentau din coletele primite de la familii. Aceste colete erau un bun comun”, spune Alexandru. Pentru privilegiul de a avea un telefon mobil a plătit bani buni.

Ignorat de administraţia închisorii

Chiar dacă a stat două zile în carceră pentru că nu s-a trezit la timp, Alexandru spune că gardienii şi administraţia închisorii l-au ignorat tot acest timp din cauza că a fost „deţinut politic”, iar „partea vătămată” a fost însuşi Evgheni Şevciuk. Deţinuţii nu au însemnătate motivului întemniţării. Pentru a avea „viaţă uşoară”, părinţii lui Alexandru transferau sistematic bani în conturile bancare ale unor deţinuţi cu statut privilegiat. Timp de un an de detenţie în asemenea conturi au fost transferaţi 6000 de euro. Pentru ca Alexandru să supravieţuiască în închisoare, părinţii săi au luat credite şi s-au împrumutat cu bani de la rude. În total, au cheltuit, spune Alexandru, 20 de mii de euro, bani pe care fostul deţinut va încerca să-i restituie, după ce îşi va găsi un loc de muncă.

Interogatoriile lui Alexandru

Termenul de un an în închisoarea separatiştilor l-a marcat profund. Nu are încredere în nimeni, cu excepţia familiei. Dacă cineva a încercat să comunice cu Alexandru, acest deţinut a căutat un beneficiu. După interogatoriul KGB-ului transnistrean, Alexandru a trecut şi prin interogatoriul puşcăriaşilor. În mijlocul unui cerc format din 15–20 de puşcăriaşi, a răspuns la întrebări care au avut scopul să-l descoase, să-l plaseze într-o categorie de deţinuţi, conform unui „cod de legi” al puşcăriaşilor. „A fost un flux de întrebări. Nu reuşeam să răspund la o întrebare că urma imediat alta”. Pentru a nu fi marginalizat şi pentru a supravieţui, tânărul a deprins limbajul puşcăriaşilor, s-a acomodat cu legile lor. A vorbit doar o rusă argotică, acum îi este greu să se exprime în limba română.

Când a fost eliberat, colegii lui Alexandru de la Universitatea „Ion Creangă” îşi ridicau diplomele de licenţă. La toamnă, tânărul va relua studiile la Facultatea de Istorie şi Etnografie.

Sursa: Jurnal.md



Şevciuk l-a graţiat pe Alexandru Coliban, aflat în arest la Tiraspol

Liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a dispus eliberarea lui Alexandru Coliban, aflat în arest în regiunea separatistă din octombrie 2011. Avocatul Promo-LEX, Pavel Postică, care a oferit consultanţă juridică familiei, a declarat că tânărul este deja acasă.
Alexandru Coliban consideră că se află acasă datorită părinților care au protestat în repetate rânduri în fața Ambasadei Ruse, dar și a Ministerului de Externe, însă autoritățile de la Chișinău nu au putut să intervină în cazul său, adaugă Coliban.

Tânărul a fost reținut și condamnat de structurile neconstituționale din regiunea transnistreană la doi ani și jumătate de detenție pentru că a participat la campania electorală împotriva lui Șevciuk.

Dosarul lui Alexandru Coliban a fost depus la CEDO.

Sursa: Trm.md



 



Campanie de susţinere a victimelor torturii

Fenomenul torturii rămâne prezent în Republica Moldova, dar există o deschidere din partea instituţiilor statului de a reduce fenomenul. În acest context, timp de o lună, Centrul pentru Drepturile Omului, Asociaţia „Promo-LEX” şi Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” vor desfăşura o campanie de susţinere a victimelor torturii şi de prevenire a fenomenului. Campania va cuprinde peste 25 de activităţi pe tot teritoriul republicii. Aceasta este organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Naţiunilor Unite pentru Susţinerea Victimelor Torturii, marcată pe 26 iunie.

Olga Vacarciuc, consilierul avocatului parlamentar Anatolie Munteanu, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei nu recunoaşte în măsura cuvenită existenţa unor probleme în internatele psiho-neurologice. Totodată, este îngrijorător faptul că în locurile de detenţie vizitate, continuă să fie constatate împrejurări care ar putea fi calificate drept tratament inuman sau degradant.

„În sistemul penitenciar rămân nesoluţionate problemele legate de condiţiile neconforme de detenţie, asistenţa medicală necalitativă şi pregătirea insuficientă a personalului. Penitenciarul nr.13 din Chişinău, alături de Penitenciarul nr.17 din Rezina şi Penitenciarul nr. 11 din Bălţi, constituie punctele cele mai vulnerabile ale sistemului penitenciar din ţară”, a mai spus Olga Vacarciuc.

Juristul Asociaţiei „Promo-LEX”, Vadim Vieru, a subliniat că asociaţia constată faptul că în regiunea transnistreană nu este asigurat dreptul de a nu fi supus torturii şi tratamentelor inumane şi degradante. Condiţiile din închisori nu corespund standardelor minime de detenţie, iar alimentaţia deţinuţilor este de o calitate proastă şi conţine viermi şi gunoaie. Juristul a mai spus că deţinuţii din stânga Nistrului nu au acces la servicii de asistenţă medicală adecvate, nu există posibilităţi reale de a reclama actele de tortură.

Directorul executiv al Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, Ludmila Popovici, a declarat că în fiecare an, în diferite ţări ale lumii, pe 26 iunie societatea civilă, guvernele şi publicul larg sunt chemate să întreprindă acţiuni concrete de prevenire a fenomenului torturii. Aceasta a spus că în acest an campania va avea sloganul: „Victimele torturii au dreptul la reabilitare. Să facem acest drept o realitate!”. Ludmila Popovici a subliniat că reabilitarea şi susţinerea victimelor este o componentă indispensabilă a prevenirii şi combaterii torturii. Combaterea şi prevenirea fenomenului torturii nu poate fi realizat fără sprijinul acordat victimelor, fără documentarea medicală adecvată a cazurilor şi fără susţinerea victimelor în instanţele de judecată.

Ziua Internaţională a ONU pentru susţinerea victimelor torturii este marcată începând cu 26 iunie 1997, în legătură cu 10 ani ai Convenţiei ONU împotriva torturii şi altor pedepse degradante, care a intrat în vigoare în 1987.

Sursa: inp.md



O campanie de prevenirea torturii a fost lansata in tara

De astăzi, timp de o lună, în Republica Moldova se va desfăşura o campanie de prevenire a torturii şi de susţinere a victimelor acesteia. Aceasta începe în ajunul Zilei internaţionale ONU pentru susţinerea victimelor torturii, marcată la 26 iunie şi se va încheia cu o conferinţă naţională, pe 25 iulie, cînd vor fi consemnaţi şase ani de la crearea în ţara noastră a Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii.

Campania va fi organizată de Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM) şi Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”. Reprezentanţii acestora, alături de cei ai Asociaţiei „Promo-LEX” au îndemnat astăzi, la o conferinţă de presă, autorităţile publice, instituţiile specializate şi societatea civilă să-şi intensifice eforturile pentru combaterea torturii.

Campania desfăşurată timp de o lună, va include mai multe activităţi. Printre aceste se numără amplasarea bannerelor cu mesaj antitortură în 20 de centre raionale, organizarea meselor rotunde, donaţii de carte. Mîine, în cadrul campaniei antitortură va fi organizată „Ziua uşilor deschise” la RCTV „Memoria”.

În contextul lansării campaniei, reprezentanţii CpDOM, „Promo-LEX” şi RCTV „Memoria” au prezentat constatările acestor instituţii privind situaţia actuală la compartimentul combaterea torturii şi relelor tratamente, susţinerea victimelor torturii, inclusiv în regiunea transnistreană. Astfel, potrivit CpDOM, Penitenciarul nr.13 din Chişinău, Penitenciarul nr.17 din Rezina şi nr.11 din Bălţi constituie punctele cele mai vulnerabile ale sistemului penitenciar din ţară la capitolul condiţii de detenţie. Olga Vacarciuc, consilier al avocatului parlamentar a declarat că în aceste condiţii, avocaţii parlamentari au recomandat sistarea activităţii Penitenciarului nr.13.

În acest an, sloganul Zilei Internaţionale ONU pentru susţinerea victimelor torturii este „Victimele torturii au dreptul la reabilitare. Să facem acest drept să devină o realitate”

Sursa: tv7.md



In R.Moldova a fost lansată o campanie de prevenire a torturii

De astăzi, timp de o lună, în Republica Moldova se va desfăşura o campanie de prevenire a torturii şi de susţinere a victimelor acesteia. Aceasta începe în ajunul Zilei internaţionale ONU pentru susţinerea victimelor torturii, marcată la 26 iunie şi se va încheia cu o conferinţă naţională, pe 25 iulie, cînd vor fi consemnaţi şase ani de la crearea în ţara noastră a Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, informează MOLDPRES.

Campania va fi organizată de Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM) şi Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”. Reprezentanţii acestora, alături de cei ai Asociaţiei „Promo-LEX” au îndemnat astăzi, la o conferinţă de presă, autorităţile publice, instituţiile specializate şi societatea civilă să-şi intensifice eforturile pentru combaterea torturii.

Campania desfăşurată timp de o lună, va include mai multe activităţi. Printre aceste se numără amplasarea bannerelor cu mesaj antitortură în 20 de centre raionale, organizarea meselor rotunde, donaţii de carte. Mîine, în cadrul campaniei antitortură va fi organizată „Ziua uşilor deschise” la RCTV „Memoria”.

În contextul lansării campaniei, reprezentanţii CpDOM, „Promo-LEX” şi RCTV „Memoria” au prezentat constatările acestor instituţii privind situaţia actuală la compartimentul combaterea torturii şi relelor tratamente, susţinerea victimelor torturii, inclusiv în regiunea transnistreană. Astfel, potrivit CpDOM, Penitenciarul nr.13 din Chişinău, Penitenciarul nr.17 din Rezina şi nr.11 din Bălţi constituie punctele cele mai vulnerabile ale sistemului penitenciar din ţară la capitolul condiţii de detenţie. Olga Vacarciuc, consilier al avocatului parlamentar a declarat că în aceste condiţii, avocaţii parlamentari au recomandat sistarea activităţii Penitenciarului nr.13.

În acest an, sloganul Zilei Internaţionale ONU pentru susţinerea victimelor torturii este „Victimele torturii au dreptul la reabilitare. Să facem acest drept să devină o realitate”, notează MOLDPRES.

Sursa: voceabasarabiei.net



93000 de euro deţinuţilor care s-au plâns pe condiţiile din Penitenciarul nr.13

Astăzi la Chişinău a fost lansată o campanie dedicată Zilei Internaţionale pentru Susşinerea Victimelor Torturii. RCTV Memoria, CpDOM şi Promo-Lex au făcut o trecere în revistă a celor mai mari dificultăţi în combaterea torturii.Olga Vacarciuc de la CpDOM a iterat că penitenciarele din R.Moldova, prin condiţiile neadecvate de detenţie, rămân a fi calificate ca instituţii unde se aplică rele tratamente umane. «Penitenciarul nr.13 din Chişinău este în topul instituţiilor din cauza cărora R.Moldova este condamnată pentru tortură anume din cauza condiţşiilor de detenţie. Moldova a fost condamnată la CEDO în baza a 8 hotărâri şi a fost obligată să plătească 93000 de euro despăgubiri pe aceste cauze», a remarcat Vacarciuc.

Vadim Vieru, avocat Promo-Lex, a remarcat că în regiunea transnistreană condiţiile de detenţie sunt şi mai degradante, iar cetăţenii de acolo au şi mai puţine pârghii pentru acces la justiţie. Potrivit datelor, la moment în acest penitenciar sunt 6 instituţii de penitenţă, în care se numără circa 3000 de persoane deţinute. La moment, CEDO a comunicat guvernelor R.Moldova şi Federaţiei Ruse 6 cazuri, în care persoane deţinute în zona transistreană cauză tratamente degradante.

Ludmila Popovici, directoare executivă a Centrului de Reabilitare Memoria, a iterat faptul că reabilitarea psihologică a acestor persoane este mult mai dificilă în condiţiile în care ele nu au acces adecvat la justiţie pentru a reclama torţionarii.

În R.Moldova se vor desfăşura acţiuni de susţinere a victimelor torturii începând cu ziua de 26 iunie — Ziua Internaţională pentru Susţinerea Victimelor Torturii, continuând pe parcursul unei luni întregi.

Sursa: zdg.md