Constatările Misiunii Promo-LEX privind turul doi al alegerilor locale noi din 21 noiembrie (5 decembrie) 2021

Sursa foto: Privesc.eu

Misiunea de Observare (MO) Promo-LEX prezintă principalele constatări cu privire la deschiderea și închiderea secțiilor de votare (SV), votarea pe parcursul zilei alegerilor și incidentele semnalate de observatori, în turul doi al alegerilor locale noi din 21 noiembrie (5 decembrie) 2021. Totodată, informăm despre rezultatele numărării rapide a voturilor, realizată de către MO Promo-LEX în cele 12 secții de votare din 5 localități unde au fost desfășurate alegeri pentru funcția de primar[1]. În fiecare secție a activat câte un observator pe termen scurt (OTS) static.

Amintim că, potrivit Hotărârii CEC nr. 170 din 23 noiembrie2021 turul doi al alegerilor urma să fie organizat în data de 5 decembrie, în 6 localități, inclusiv mun. Bălți. Totuși, în dimineața zilei alegerilor CEC a decis suspendarea desfășurării turului doi de scrutin în circumscripția electorală municipală Bălți, în contextul procedurii de anulare a înregistrării unui concurent electoral. MO Promo-LEX și-a exprimat dezacordul față de acțiunile CEC, menționând că legislația electorală nu prevede procedura de suspendare a desfășurării turului doi de scrutin pe motivele indicate în hotărârea CEC[2].

Asociația Promo-LEX consideră că turul II al alegerilor urma să fie organizat în condițiile art. 51. alin. 7 din Codul electoral, în buletinul de vot fiind aplicată ștampila cu mențiunea „Retras” în dreptul candidatului a cărui înregistrare a fost anulată. Observatorii Promo-LEX din cele patru echipe mobile care urmau să observe alegerile locale la Bălți au confirmat că, cele 60 secții de votare nu s-au deschis în ziua turului doi de scrutin.

În celelalte cinci localități, potrivit observatorilor, votarea a fost organizată eficient și desfășurată calm. Toate cele 12 SV monitorizate s-au deschis și s-au închis regulamentar, iar procedurile de votare s-au desfășurat cu respectarea măsurilor de protecție COVID-19.

Pe parcursul zilei, MO Promo-LEX a constatat patru incidente, toate în circumscripția Cupcini. Două dintre acestea se referă la deconectarea de scurtă durată a curentului electric, fapt ce a provocat disfuncționalități nesemnificative în funcționarea SIAS Alegeri (SV 16/9, 10 Edineț, Cupcini). Un incident ține de probleme identificate în lista electorală (SV 16/9 Edineț, Cupcini), iar altul – de acceptarea pe termen scurt a unui observator (BECS) fără legitimație. Toate aceste incidente au fost soluționate în termene scurte.

Închiderea SV observate s-a desfășurat regulamentar. Numărarea voturilor de către organele electorale a fost, în general, rapidă și calmă.

Tradițional, MO Promo-LEX a efectuat și la aceste alegeri numărarea în paralel a voturilor. Toate cele 12 procese verbale colectate au fost obținute direct de la Birourile Electorale ale Secțiilor de Votare (BESV) observate. Constatările Promo-LEX confirmă rezultatele preliminare stabilite de Comisia Electorală Centrală.

Formula i=c+j nu a putut fi aplicată corect în cazul unui proces-verbal. În acest fel, au fost numărate greșit fie buletinele neutilizate și anulate, fie semnăturile din listele electorale.

N. Localitate Primar ales Rezultate preliminare CEC Rezultate preliminare Promo-LEX Diferența
1. Satul Opaci, raionul Căușeni Pinteac Roman 544 (57,02%) 544 (57,02%)
2. Comuna Hârtop, raionul Cimișlia Caraja Vitalie 399 (60,27%) 399 (60,27%)
3. Orașul Cupcini, raionul Edineț Magu Ludmila 1162 (51,57%) 1162 (51,58%) +0,01%
4. Satul Bălceana, raionul Hâncești Temciuc Aurelia 302 (57,30%) 302 (57,31%) +0,01%
5. Comuna Cneazevca, raionul Leova Tomșa Larisa 216 (53,33%) 216 (53,33%)

 

Promo-LEX atrage atenția încă o dată asupra situației incerte privind finalitatea procesului electoral din circumscripția Bălți.

Comunicatul este elaborat în cadrul Misiunii de observare a alegerilor locale noi din 21 noiembrie (5 decembrie) 2021 desfășurată de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin Programul „Democrație, Transparență și Responsabilitate”.

Opiniile exprimate în rapoartele și comunicatele publice ale MO Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor sau partenerilor. Conținutul acestui document poate fi supus revizuirilor redacționale.

Pentru mai multe informații, contactați:

Elena Răileanu-Seremac,
Comunicatoare a Asociației Promo-LEX
GSM: 069895515
e-mail: [email protected]
________________________________
[1] Satul Opaci (raionul Căușeni), comuna Hârtop (raionul Cimișlia), orașul Cupcini (raionul Edineț), satul Bălceana (raionul Hâncești), comuna Cneazevca (raionul Leova).

[2] OPINIA Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor locale noi cu privire la suspendarea desfășurării turului doi de scrutin la 5 decembrie 2021 în circumscripția electorală municipală Bălți.

 




OPINIA Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor locale noi cu privire la suspendarea desfășurării turului doi de scrutin la 5 decembrie 2021 în circumscripția electorală municipală Bălți

Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor locale noi își exprimă nedumerirea și dezacordul cu privire la decizia Comisiei Electorale Centrale de a „suspenda” desfășurarea celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar în circumscripția electorală municipală Bălți.

Promo-LEX a pledat constant pentru organizarea și desfășurarea unor alegeri libere și corecte în condițiile respectării legislației. Cu regret, cadrul legal lacunar, în combinație cu abuzurile unor concurenți electorali în ceea ce privește finanțarea campaniei au dus la suprimarea drepturilor alegătorilor, precum și a celorlalți concurenți la alegeri libere și corecte.

În acest context, Misiunea atrage atenția că, legislația electorală nu prevede procedura de suspendare a desfășurării turului doi de scrutin pe motivele indicate în hotărârea CEC. Mai mult, potrivit art. 26 alin. (1) lit. o) Cod electoral, CEC are obligația pozitivă de a „asigura efectuarea celui de al doilea tur de scrutin (…)”.

Misiunea constată că, deși legiuitorul a reglementat situația în care un concurent ar putea fi sancționat prin excluderea sa din cursă, nu a fost totuși prevăzută posibilitatea suspendării sau anulării alegerilor urmare a excluderii unui concurent în turul II a scrutinului. Reținem că, doar instanțele de judecată pot verifica și constata legalitatea alegerilor, confirma rezultatele acestora, sau după caz, nulitatea scrutinului.

Totodată, interpretarea CEC privind „imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat” (art. 145 alin. (2) din Codul electoral), nu corelează cu practica precedentă. Or, alegerile locale s-au desfășurat anterior și cu un singur candidat, iar rezultatele au fost confirmate de către instanța de judecată, respectiv de către Comisia Electorală Centrală[1].

Din aceste considerente, Asociația Promo-LEX susține în continuare interpretarea expusă în Opinia[2] din 3 decembrie 2021 prin care turul II al alegerilor urma să fie organizat în condițiile art. 51. alin. 7, în buletinul de vot fiind aplicată ștampila cu mențiunea Retras în dreptul candidatul a cărui înregistrare a fost anulată.
______________________________
[1] De exemplu, alegerile pentru funcția de primar al s. Hirova, r. Călărași din 14.05.2017, și alegerile pentru funcția de primar al comunei Lăpușna, raionul Hîncești, noiembrie-decembrie 2017.

[2] Opinia Promo-LEX  privind modalitatea de desfășurare a turului II de scrutin în eventualitatea admiterii cererii Comisiei Electorale Centrale de anulare a înregistrării concurentului electoral Marina Tauber în cadrul alegerilor locale din mun. Bălți




OPINIA Asociației Promo-LEX privind modalitatea de desfășurare a turului II de scrutin în eventualitatea admiterii cererii Comisiei Electorale Centrale de anulare a înregistrării concurentului electoral Marina Tauber în cadrul alegerilor locale din mun. Bălți

Asociația Promo-LEX a pledat constant pentru organizarea și desfășurarea unor alegeri libere și corecte în condițiile respectării cadrului legal, inclusiv ce ține de asigurarea transparenței finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale. În acest sens, monitorizăm cu atenție cererea Comisiei Electorale Centrale de anulare a înregistrării concurentului electoral Marina Tauber în cadrul alegerilor locale din mun. Bălți.

Promo-LEX își exprimă speranța că, instanțele de judecată vor examina în mod atent și detaliat acest caz, astfel încât să fie deopotrivă respectate drepturile electorale ale tuturor participanților la scrutin, inclusiv dreptul cetățenilor de a fi informați atunci când își exprimă votul.

Astfel, recomandăm părților implicate (concurentului electoral, organelor electorale și instanțelor de judecată) să nu tergiverseze, după caz, procesul de depunere a contestațiilor, de examinare și soluționare a litigiilor electorale, astfel încât să fie respectate prevederile art. 73 Cod electoral de soluționare a contestațiilor și litigiilor nu mai târziu de ziua alegerilor.

Drept finalitate, examinând cererea de anulare a înregistrării concurentului electoral Marina Tauber, Judecătoria Bălți (și după caz instanțele de recurs) urmează să constate sau nu folosirea fondurilor financiare şi a materialelor nedeclarate, precum și eventuala depășire a cheltuielilor efectuate peste plafonul mijloacelor din fondul electoral.

Fără a aduce atingere procesului de examinare a acestui litigiu, precum și dreptului părților implicate de a-și apăra poziția, considerăm necesar să atragem în continuare atenția asupra unor aspecte care țin de organizarea turului II de scrutin, în eventualitatea pronunțării unei hotărâri de anulare a înregistrării candidatului la funcția de primar a mun. Bălți, Marina Tauber.

În acest context, în baza constatărilor misiunilor Promo-LEX de observare a alegerilor locale precedente (ALG 2015, ALN 2017, ALG 2019), reamintim despre prevederile lacunare din Codul electoral cu privire la organizarea turului II de scrutin. În speță, ne referim la incertitudinea privind modul de desfășurare a turului II al alegerilor locale, în situația în care unul din cei doi candidați s-ar retrage sau i-ar fi anulată înregistrarea de către instanța de judecată. În acest sens, atragem atenția asupra faptului că, legea electorală nu prevede posibilitatea suplinirii locului candidatului retras.

Doar Regulamentul CEC cu privire la procedurile de tragere la sorți (pct. 26), aprobat în 2018, prevede că, în cazul retragerii unui candidat înainte de ziua votării, desfășurarea turului doi de scrutin va avea loc între candidatul rămas și următorul candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Totodată, pct. 2) din Hotărârea nr.170 din 23 noiembrie 2021 prevede că „Dacă unul din cei doi candidați se retrage din cursa electorală până cel târziu cu 7 zile înainte de ziua votării, scrutinul se va desfășura între candidatul rămas și următorul candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur. În această ordine de idei, amintim că norma privind posibilitatea suplinirii locului candidatului retras a fost anterior prevăzută în mod neuniform în hotărârile CEC[1].

Având în vedere cele expuse mai sus, considerăm că prevederile din hotărârea CEC menționată supra nu ar fi aplicabile speței (în cazul dispunerii anulării înregistrării concurentului electoral), deoarece până la ziua alegerilor au rămas mai puțin de 7 zile. Totodată, normele incluse în Regulamentul din 2018 și Hotărârea 170/2021 se referă la retragerea concurentului electoral și nu la anularea înregistrării acestuia. Evidențiem că situația de retragere din cursa electorală este diferită decât situația de anulare a înregistrării concurentului electoral, în special când legea electorală nu prevede asemenea norme.

În acest sens, potrivit art. 145 alin. (2) Cod electoral, al doilea tur de scrutin al alegerilor locale se organizează cu 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Aceşti doi candidaţi se înscriu în buletinele de vot în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin.  Astfel, constatăm că tipărirea buletinelor de vot pentru mun. Bălți a început la 1 decembrie 2021. Respectiv, dacă înregistrarea concurentului electoral este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, potrivit art. 51 alin. (7) Cod electoral, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secției de votare va aplica ștampila cu menţiunea “Retras”. Corespunzător, legiuitorul a prevăzut doar această soluție, în cazul anulării înregistrării concurentului electoral.

În concluzie, reiterăm necesitatea clarificării prevederilor din Codul electoral cu privire la organizarea turului II de scrutin. Totodată, în situația în care va fi anulată înregistrarea unui concurent electoral, conform prevederilor actuale din Codul electoral :

  • turul II al alegerilor ar urma să fie organizat în condițiile art. 51. alin. 7, în buletinul de vot fiind aplicată ștampila cu mențiunea Retras în dreptul candidatul a cărui înregistrare a fost anulată;
  • candidatul plasat pe locul 3 în turul I de scrutin nu poate înlocui candidatul a cărui înregistrare a fost anulată.

_____________________________
[1] În turul doi al alegerilor locale noi din s. Hirova (16.05.2017) și din mun. Chișinău (23.05.2018), hotărârile CEC nu prevedeau posibilitatea suplinirii locului candidatului retras, în timp ce pentru turul doi al alegerilor locale din or. Sîngera, mun. Chișinău, com Berlinți r. Briceni (hotărârea din 22.11.2017) din com. Chetriș, r. Fălești și s. Corlăteni, r. Rîșcani (hotărârea din 04.11.2020) prevedeau acest mecanism.




Serviciul militar obligatoriu în structurile paramilitare din stânga Nistrului reprezintă o limitare ilegală a dreptului de circulație

La 30 noiembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis Hotărârea în cauza Golub vs. Republica Moldova și Federația Rusă, Cererea nr. 48020/12, prin care a constatat încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 4, dar și art. 13 din CEDO în privința reclamantului și a dispus încasarea sumei totale de 8 600 de Euro din contul Federației Ruse în beneficiul reclamantului.

În septembrie 2011, reclamantul a fost chemat pentru a efectua serviciul militar obligatoriu în „rmn”. Fiind singurul îngrijitor al mamei sale cu dizabilități, reclamantul avea dreptul, conform așa-numitei legi a „rmn”, la amânarea recrutării sale. Cu toate acestea, reclamantul și mama sa au optat pentru înscrierea într-o instituție de învățământ militar din „rmn”, aflată în gestiunea pretinsului minister al apărării, ceea ce i-a permis obținerea unei diplome de studii, echivalentă cu efectuarea serviciului militar.

În noiembrie 2011, el a părăsit sediul institutului militar de câteva ori, pentru a urma un tratament medical, după ce ar fi fost maltratat, dar și pentru a avea grijă de mama sa. La întoarcere, în perioada 17-24 noiembrie 2011, reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru absență fără concediu și plasat în izolare la comandamentul militar de la Tiraspol.

La 25 februarie 2012, pretinsul minister al apărării a admis cererea reclamantului de demitere anticipată din serviciul militar în calitate de singur îngrijitor al mamei sale cu handicap și l-a plasat în rezerva armatei „rmn”.

La 18 iulie 2012, reclamantul a depus o plângere la CtEDO, în care a invocat limitarea ilegală a dreptului de a se deplasa deoarece la înrolare au fost reținute actele de identitate ale acestuia. Totodată, reclamantul s-a plâns de lipsa unor căi de atac interne efective, în sensul art. 13 din CEDO, pentru a-și apăra drepturile garantate de Convenție.

Prin hotărârea din 30 noiembrie 2021, Curtea a concluzionat că reclamantul nu a avut o cale de atac eficientă cu privire la plângerea sa în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a art. 13.

Referitor la încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 4, Curtea reamintește că conceptul de legalitate este fundamental pentru limitarea oricărui drept în temeiul Convenției. În acest sens, reține că ingerința în dreptul reclamantului la libera circulație pe teritoriul Republicii Moldova nu a fost efectuată în conformitate cu legislația moldovenească. Astfel, ținând cont de jurisprudența conform căreia nici o instituție „rmn” nu poate dispune arestarea legală a nimănui, Curtea concluzionează că nici o instituție a „rmn” nu poate aplica legal restricții privind libertatea de circulație a persoanelor. Reclamantul a fost afectat de restrângerea dreptului său de a circula liber pe teritoriul Republicii Moldova, timp de șase luni, fără un temei legal. Prin urmare, Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.

Potrivit avocatului Promo-LEX, Alexandru Postica: ”Anual mii de tineri sunt hărțuiți de către administrația locală de a se înrola în structurile militarizate ale regiunii. Mulți pleacă, alții mituiesc și nu se înrolează, dar sunt și acei care sunt prinși și obligați să desfășoare așa-numitul serviciu militar pentru un pseudo-stat. Cu părere de rău, până la momentul de față, nu există nici o acțiune concludentă a autorităților de a sancționa crearea și gestionarea acestei structuri paramilitare ilegale constituite în stânga Nistrului.”




Un cetățean condamnat în regiunea transnistreană pentru că a criticat liderul de la Tiraspol, a găsit dreptate la CtEDO

La data de 30 noiembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis Hotărârea în cauza Coliban vs. Republica Moldova și Federația Rusă, Cererea nr. 5216/13, prin care a constatat încălcarea articolelor 3, 5§1, 10 și 13 din CEDO în privința reclamantului și a dispus încasarea sumei totale de 18 500 de Euro din contul Federației Ruse în beneficiul reclamantului.

În timpul așa-numitelor ”alegeri prezidențiale” din regiunea transnistreană din 2011, reclamantul a distribuit pliante cu conținut critic, în adresa unuia dintre candidați. Pliantele aveau următorul conținut: „Eu am un Land Cruiser 200, și tu?”, adio, rataților” și „Acesta este norocosul John. A studiat în Anglia, are un cont bancar în Elveția și vrea să fie președintele Transnistriei”.

Drept consecință, la 23 octombrie 2011, reclamantul a fost arestat și acuzat de calomnie și de încălcare a dreptului altora de a-și exercita liber dreptul de vot. La 9 octombrie 2012, reclamantul a fost condamnat definitiv de către așa-numita „Judecătoria supremă de la Tiraspol” pentru interferență cu dreptul altora de a-și exercita liber dreptul de vot și condamnat la doi ani și șase luni de privațiune de libertate. Candidatul, despre care se menționa în pliantele cu conținut critic, devenise, între timp,  liderul regiunii transnistrene – Evghenii Șevciuc.

Reclamantul s-a plâns că a fost reținut de către structurile de forță constituite ilegal, a fost plasat în condiții inumane de detenție (paraziți, condiții sanitare precare, spațiu lipsit de ventilare; supraaglomerare, lipsa accesului la lumina zilei, insuficiență de hrană și apă potabilă) și asistență medicală precară și a fost condamnat pentru distribuirea unor materiale electorale cu conținut critic.

Curtea a constatat că reclamantul a fost ținut în condiții inumane și degradante, cu încălcarea articolului 3 din Convenție. La fel, Curtea a constatat  violarea dreptului la libertate și siguranță, prevăzut de art. 5 al Convenției.

În legătură cu violarea art. 10 (dreptul la libera exprimare), Curtea consideră că, prin promovarea materialului electoral în locuri publice, reclamantul și-a exercitat, fără îndoială, dreptul la libertatea de exprimare, așa cum este protejat de articolul 10 din Convenție. De asemenea, constată că detenția și condamnarea reclamantului, din cauza exprimării opiniilor sale politice, au interferat în mod clar cu exercitarea libertății sale de exprimare. O ingerință ce a constituit o încălcare a articolului 10. Totodată, Curtea a ajuns la concluzia că reclamantul nu a dispus de un recurs efectiv pentru toate violările Convenției.

Potrivit avocatului Promo-LEX, Alexandru Postica: ”Hotărârea în cauza Coliban relevă mai multe violări sistemice cum ar fi dreptul de a nu fi deținut ilegal de către structurile locale și detenția în condiții inumane și degradante. La fel, s-a reiterat că Federația Rusă a exercitat un control efectiv asupra regimului de la Tiraspol în perioada în care au avut loc faptele. Totodată, este importantă și constatarea Curții cu privire la exercitarea liberă a opiniilor și dreptul de a polemiza, critica administrația locală. Cu părere de rău urmărim o înrăutățire fără precedent a posibilității exercitării dreptului la libera exprimare în regiune, odată cu introducerea unor sancțiuni pentru orice manifestare a acestor libertăți.”

Hotărârea CtEDO poate fi accesată aici




CtEDO: Ingerința în libertatea de exprimare și reținerea arbitrară a unui cetățean va costa Guvernul 7650 de Euro

La data de 30 noiembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis hotărârea în cauza Mătăsaru vs. Republica Moldova, prin care a constatat violarea articolelor 10 (dreptul la libera exprimare) și 5 § 1 (dreptul la libertate și siguranță) și a dispus încasarea din contul Guvernului Republicii Moldova în beneficiul reclamantului a sumei de 7 650 de Euro.

Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a organizat o acțiune de protest solitară în fața Procuraturii Anticorupție. Acesta a inițiat acțiunea de protest în legătură cu presupuse fapte de corupție care nu erau investigate de instituția vizată. În cadrul protestului, a instalat o toaletă și s-a prefăcut că o folosește dând jos pantalonii și stând pe ea. El a fost reținut în aceeași zi și plasat în detenție pentru 72 de ore. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în legătură cu comiterea infracțiunii de huliganism.

La expirarea termenului de 72 de ore, polițiștii au refuzat să-l elibereze, chiar dacă erau obligați de lege. În urma implicării avocatului și altor polițiști (avocatul reclamantului a denunțat reținerea ilegală a reclamantului la serviciu 902), un echipaj de poliție al serviciului 902 care a intervenit la fața locului, l-a eliberat pe reclamant. Reclamantul a depus o plângere penală împotriva polițiștilor în legătură cu reținerea sa ilegală. Procuratura a refuzat pornirea unei cauze penale, iar soluția a fost menținută de instanțele de judecată.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 20 martie 2018, a fost încetat procesul penal privind acuzarea lui Anatol Mătăsaru în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Codul penal (Huliganism), deoarece fapta acestuia constituie contravenția prevăzută de art. 354 Cod contravențional (Huliganismul nu prea grav).

Anatol Mătăsaru a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenției prevăzute de art. 354 Cod contravențional, cu încetarea procesului contravențional din motivul expirării termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere contravențională. În final, Apelul reclamantului cu privire la fondul cauzei nu a fost examinat de Curtea de Apel, iar Curtea Supremă de Justiție a respins recursul său pe motive de drept.

Reclamantul s-a plâns la CtEDO că reținerea sa a fost arbitrară și contrară articolului 5 § 1 din Convenție. De asemenea, el a invocat încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de articolul 10 din Convenție. În consecință, Curtea a formulat întrebări Guvernului cu privire la existența sau inexistența acestor violări.

Curtea reține că reclamantul a fost acuzat mai întâi de o infracțiune prevăzută de Codul Penal și plasat în detenție din acest motiv, pentru a fi, în cele din urmă, găsit vinovat de huliganism nu prea grav. Găsirea sa vinovat s-a întemeiat pe faptul că, în timpul protestului său în fața Procuraturii Anticorupție, a folosit o expresie licențioasă, adresându-se ofițerului de serviciu și pentru că a simulat defecarea într-un loc public, jignind astfel trecătorii și insultând instituția Procuraturii Anticorupție.

Curtea reține că intenția reclamantului a fost de a atrage atenția asupra problemelor din activitatea instituției, subiect care ar putea fi considerat de interes public. Cuvintele licențioase folosite de el pentru a se adresa polițistului de serviciu nu aveau scopul de a-l insulta, ci erau partea a discursului său. Mai târziu, chiar polițistul de serviciu a declarat în cursul procedurii judiciare că nu s-a simțit insultat de cuvintele reclamantului. Curtea este de acord că protestul organizat de reclamant a fost extravagant și ar putea fi considerat șocant sau deranjant pentru unii. Cu toate acestea, nimeni în timpul procedurilor interne și în cadrul procedurii în fața Curții nu a pus sub semnul întrebării faptul că a fost o simplă prestație a sa și că nu a existat o expunere indecentă din partea reclamantului. În plus, protestul reclamantului a fost foarte scurt și a durat doar vreo zece minute, timp minim necesar pentru a fi înregistrată de jurnaliştii prezenţi. Nu a insultat niciun procuror, ci doar a pus în discuție activitatea instituției.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în împrejurările prezentei cauze, nu a fost furnizată nici o justificare pentru ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Tratamentul care i-a fost aplicat, prin însăși natura sa, nu numai că a avut repercusiuni negative asupra reclamantului, ci ar putea să descurajeze și alte persoane să-și exercite libertatea de exprimare. Astfel, ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu poate fi considerată proporțională, iar motivele prezentate nu pot fi considerate suficiente.

Referitor la încălcarea articolului 5 § 1 (dreptul la libera exprimare), Curtea reamintește că acțiunile reclamantului au constituit un discurs protejat în temeiul articolului 10 din Convenție și că nu exista nicio justificare pentru ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Această constatare este suficientă pentru a considera că detenția reclamantului în asemenea împrejurări a fost una arbitrară. De asemenea, Curtea notează că arestarea reclamantului a fost posibilă numai datorită acuzației inițiale, care a fost ulterior recalificată, în ciuda lipsei oricărei violențe sau rezistențe și că reclamantul a fost arestat cu mai mult de 24 de ore după protest.

Având în vedere cele de mai sus și luând în considerare constatările sale cu privire la plângerea reclamantului în temeiul articolului 10 din Convenție, Curtea a ajuns la concluzia că detenția reclamantului pentru mai mult de trei zile a fost arbitrară în sensul articolului 5 § 1. a Convenției.

Prin urmare, Curtea a dispus achitarea din contul Guvernului Republicii Moldova în beneficiul reclamantului, în termen de trei luni, a sumei de 5,850 Euro în calitate de prejudiciu moral, dar și a sumei de 1,800 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli de reprezentare.

Potrivit Avocatului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, Curtea constată că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la libertatea de exprimare, iar ingerința realizată de autorități este una îngrijorătoare. În lumina încălcării dreptului la libertatea de exprimare, reținerea reclamantului la fel a fost arbitrară și a avut drept scop evident de a preveni acțiuni de protest ale reclamantului, organizate tradițional de ziua procuraturii.”

Hotărârea poate fi accesată aici.

________________________________________________________________________________

 

Pentru mai multe informații, contactați:
Vadim Vieru, Director de Program, Avocat, Asociația Promo-LEX
GSM: +37368017507;
E-mail: [email protected]




Pensii, gaz și criptomonede. Cum susține Rusia administrația de la Tiraspol

Moldova.org

La sfârșitul lui 2001, Republica Moldova și Federația Rusă semnează Tratatul de prietenie și cooperare, conform căruia nici una dintre părți nu va acorda sprijin pentru regimurile separatiste. În realitate, deși declară permanent în fața Curții Europene a Drepturilor Omului că nu susține administrația de la Tiraspol care încalcă drepturile omului, Rusia continuă să acorde ajutor regiunii din stânga Nistrului.

Ajutor direct – pensiile 

Începând cu anul 2008, pensionarii din stânga Nistrului primesc un supliment la pensie de 14,8 dolari, poreclit și „pensia lui Putin”. Deși acest supliment ar trebui să fie lunar, depinde și cum ajunge această „asistența umanitară” financiară din Federația Rusă, de-a lungul timpului existând perioade când acest ajutor a fost întrerupt.  

S-a întâmplat și în vara lui 2014, când presa locală scria că mijloacele financiare destinate plăților pentru această indemnizație nu au ajuns pe conturile protecției sociale. Procesul a fost deblocat în iarna acelui an, în urma unor vizite bilaterale ale administrației de facto din stânga Nistrului.  

În 2021, pe fundalul alegerilor prezidențiale în Republica Moldova și a unor tensiuni între cele două maluri, un grup de deputați ruși propunea un proiect de lege care avea ca prevederi acordarea de „ajutor Transnistriei sub formă de vaccin anti Covid, echipamente medicale și să adopte un regim special pentru accesul produselor din stânga Nistrului pe piața rusească”.  

De asemenea, se propunea îmbunătățirea mecanismului privind asigurarea cetățenilor ruși din stânga Nistrului cu pensii, conectarea regiunii la sistemul de plată „Mir” pentru asigurarea locuitorilor ruși ai regiunii cu garanții sociale. Rusia pretinde că în regiunea din stânga Nistrului locuiesc peste 200 de mii de cetățeni. În același timp, la scrutinele electorale organizate de Federația Rusă pe teritoriul necontrolat, participau între 55 și 77 de mii de cetățeni ruși. 

Acordarea pensiilor este practic una din formele de ajutor direct acordat locuitorilor acestei regiuni, fiind oferite atât pentru cetățenii ruși, cât și pentru locuitorii fără cetățenia FR, sub formă de supliment. 

Ajutor indirect – gazul  

În perioada când moldovenii din dreapta Nistrului au aflat că vor plăti cel mai mare preț din istorie – 11,08 lei pentru un metru cub de gaz, locuitorii din stânga Nistrului achitau un tarif de 10 ori mai mic. Prin urmare, cei care consumă până la 500 de metri cub de gaz lunar achită echivalentul a 92 de bani în „valuta” locală, iar cei care consumă peste 500 de m3 ar urma să achite echivalentul a 1 leu și 25 de bani.  

Asta se întâmplă datorită un aranjament de la sfârșitul anilor ‘90 ce implică compania S. A MoldovaGaz, care a stabilit proporțiile acționarilor în organizație: 50% către Gazprom, 35,33% pentru Agenția Proprietății Publice a Republicii Moldova, 13,47% pentru Tiraspoltransgaz și restul – altor persoane fizice și juridice. Totodată, deși MoldovaGaz se face responsabilă de livrarea pe tot teritoriul țării, inclusiv pe malul stâng, efectiv, doar partea dreaptă a fost „facturată la zi”, încă din 1994. Iar consumul regiunii separatiste este contabilizat de MoldovaGaz și trecut la categoria datoriilor. 

În 2021, datoria la gaz a teritoriului din stânga Nistrului era de 7,2 miliarde de dolari, iar a teritoriului din dreapta, cu tot cu dobânzi, era de aproape 10 ori mai mică. Însă unica discuție curentă este legată de datoria de 10 ori mai mică, pe care Gazprom solicită a fi achitată.  

Regiunea din stânga Nistrului consumă, în medie, circa 2/3 din gazul care vine în Republica Moldova. Deși e mai mică după numărul populației, în regiune există o serie de combinate mari, consumatoare de resurse naturale. Anume asta este cheia finanțării regimului separatist, potrivit mai multor analize realizate din 2017 până în prezent de experții Sergiu Tofilat și Victor Parlicov. 

MoldGRES (cunoscută ca și Centrala Electrică de la Cuciurgan) este alimentată cu gaze din Rusia și vinde energie electrică inclusiv în partea dreaptă a Nistrului, constituind aproximativ 60% din energia electrică consumată de moldoveni. Respectiv, gazul aproape gratuit sau la preț simbolic, oferit inclusiv companiilor din stânga Nistrului, care, la rândul lor, vând serviciile la preț de piață, sunt o formă de finanțare a regiunii facilitată de Rusia, dar pe banii moldovenilor.  

„Noi achitam facturile pentru energie electrică la operatorii noștri, aceștia plăteau costul energiei către MoldGRES, iar ultima achita costul gazului către Tiraspoltransgaz. Iar de acolo banii ajungeau tot în bugetul regiunii”, mai afirmă Tofilat. 

„Rusia nu le dă bani direct, dar, în schimb, le dă gaz pe gratis. Prin vânzarea acestui gaz consumatorilor din regiune, inclusiv nouă, sub formă de energie produsă de centrala electrică MoldGRES, Tiraspolul colectează banii ca să finanțeze regimul separatist. Pot spune că Gazprom folosește MoldovaGaz pentru a legaliza finanțarea separatismului”, afirmă Sergiu Tofilat.   

Această schemă de finanțare vine cumva la limita încălcării Articolului 5 din tratatul de Prietenie Moldova-Rusia, care spune că „Fiecare dintre înaltele Părți Contractante se va abține de la orice acțiuni, care ar cauza prejudicii celeilalte înalte Părți Contractante, suveranității, independenței și integrității ei teritoriale. Părțile condamnă separatismul sub toate formele lui de manifestare și se angajează să nu sprijine mișcările separatiste.” 

Totodată, din 2006, Tiraspolul acumulează puținii bani strânși din facturi pe așa-numitul „cont de gaz”. Doar că acest cont este folosit de administrația din stânga Nistrului pentru alte plăți, precum cele sociale (pensii și indemnizații). 

Profitabil pentru ambele părți 

Într-un studiu făcut pentru fundația „For Free Russia” în 2021, experții Sergiu Tofilat și Victor Parlicov au calculat că între 2007 și 2015 regiunea separatistă a primit „subvenții” de 6 miliarde de dolari sub formă de consum de gaz, dintre care cel puțin 1,3 miliarde (sau aproximativ 48% din PIB) au ajuns în bugetul regiunii separatiste.

Însă, în ultimii ani consumul de electricitate a regiunii din stânga Nistrului a crescut substanțial, după cum arată investigația „Criptorepublica” a jurnaliștilor de la anticorupție.md. Dacă în 2017 consumul regiunii era de 1250 KW/h, doi ani mai târziu acesta era estimat la 2500. Asta se întâmplă din cauza existenței în mai multe orașe a așa-numitor „ferme de criptomonede”, legalizate în 2018 printr-o ajustare a legislației locale.

Altfel spus, energia electrică accesibilă, produsă din gaz ieftin, produce criptomonede, care constituie o formă de profit pentru regiune, dar și pentru oamenii de afaceri afiliați Kremlinului. Minarea de criptomonede nu este specifică doar pentru Transnistria, dar a apărut și în regiuni cu statut incert și disputat, precum cele două republici separatiste din Donbas, Abhazia sau peninsula Crimeea.

Susținerea politică 

Susținerea regiunii transnistrene a fost confirmată și de mai multe hotărâri anterioare ale Curții Europene. Dar, în primul rând e vorba de hotărârea CtEDO pe cauza Ilașcu, Curtea constatând în 2004 influența Rusiei și sprijinul acordat regiunii transnistrene, dar și deciziile în privința încălcării dreptului la educație. 

„Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) în cauzele transnistrene este, de fapt, esențială pentru procesul de promovare și protecție a drepturilor omului în regiunea transnistreană”, consideră avocatul Promo-Lex, Pavel Cazacu. 

Potrivit Curții, gradul înalt de dependență al regimului de la Tiraspol față de sprijinul Rusiei este un element fundamental ce permite ca Rusia să fie considerată o forță care a exercitat și continuă să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra regimului de la Tiraspol. „Deci, atât timp cât Rusia va sprijini și va controla regimul de la Tiraspol, aceasta se va face responsabilă și de încălcarea drepturilor omului în stânga Nistrului”, a menționat Pavel Cazacu.  

Acesta a ținut totuși să precizeze că hotărârea nu absolvă de responsabilități nici pe autoritățile din Chișinău: „Autoritățile constituționale ale Republicii Moldova trebuie în continuare să depună maxim efort și să uzeze de toate pârghiile legale pentru a stopa abuzurile drepturilor omului din stânga Nistrului și, în același timp, să sancționeze persoanele responsabile”.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Promovarea Drepturilor Omului în Transnistria”, implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de National Endowment for Democracy.




Eforturile Asociatiei Promo-LEX privind executarea hotărârilor în grupul de cauze Catan și alții v. Rusia continuă.

În perioada 17-19 noiembrie 2021, reprezentanții Asociației au avut întrevederi importante la Strasbourg cu reprezentanți ai delegațiior Comitetului de Miniștri la APCE. Întrevederea a avut loc cu susținerea și în colaborare cu European Implimentation Network.

De asemenea, au fost organizate o serie de întrevederi cu persoane cheie din diverse instituții relevante ale APCE, inclusiv Reprezentanța Republicii Moldova la APCE, la care reprezentanții Promo LEX au reiterat traumele cauzate elevilor și profesorilor ca urmare a imposibilității desfășurării procesului educațional în condiții normale. A fost solicitat delegaților CM al APCE să adopte măsuri ferme în privința Federației Ruse care să determine acest stat să execute întocmai hotărârile pronunțate de CtEDO și anume să achite despăgubirile indicate de către CtEDO, precum și să îndeplinească acțiunile cu caracter general care se impun.

Comitetul de Miniștri urmează să examineze grupul de cauze Catan și alții v. Rusia în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2021.

Asociația Promo LEX este recunoscătoare Reprezentanței Republicii Moldova la APCE, precum și EIN pentru efortul în vederea aducerii la cunoștință a situației reale cu privire la problemele școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană la nivelul APCE.




Apel public cu privire la abordarea bazată pe drepturile omului în hotărârile CNESP

În temeiul Hotărârii CNESP nr. 61 din 09.09.2021, s-a declarat stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 10.09-30.10.2021. Temei pentru adoptarea unei astfel de Hotărâri a constituit creşterea continuă a numărului de îmbolnăviri pe parcursul ultimelor șase săptămâni, de la 479 cazuri înregistrate în săptămâna 28 (12.07-18.07) până la 3231 în săptămâna 35 (30.08-05.09). Ulterior, prin Hotărârea CNESP nr. 64 din 26 octombrie 2021, starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită pînă pe data de 30.11.2021.

La data de 15.09.2021, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 177 a fost modificată componența CNESP prin includerea mai multor persoane cu expertiză în domeniul sănătății publice, inclusiv din societatea civilă. Ne exprimăm așteptările că astfel, hotărârile CNESP vor fi de fiecare dată argumentate din punct de vedere medical și epidemiologic și nu vor suscita controverse așa cum s-a întâmplat anterior.

Totodată, menționăm că pe parcursul anilor 2020-2021, atât CNESP cât și CSE au admis mai multe situații când măsurile antipandemice impuse au fost disproporționate și neuniforme și au limitat semnificativ drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dar în același timp, nu au reușit să asigure efectul de prevenire sau contracarare a răspândirii Sars-CoV-2. În mod specific, printre cele mai afectate au fost libertatea de întrunire pașnică, libertatea de exprimare și libertatea de circulație. Accesul la informație, dreptul la petiționare și accesul la justiției au fost afectate și ele. Drepturile economice, sociale și culturale au fost afectate atât de pandemie și restricțiile asociate acesteia cât și de criza socio-economică aferentă. Pe lângă aceasta, există temei de a considera că unele măsuri antipandemice nu au ținut cont de situația grupurilor vulnerabile și marginalizate (persoanele fără adăpost, cele cu dizabilități și în vârstă, persoanele aflate în locuri de detenție, adulții și copiii cu o situație socio-economică precară și alții), astfel încât regulile generale și neutre la prima vedere au avut un impact negativ disproporționat asupra situației acestor grupuri.

Această situație conduce nu doar la îngrădirea nejustificată a drepturilor omului, dar și afectează credibilitatea și legitimitatea deciziilor autorităților însărcinate cu gestionarea pandemiei. Mai ales în condițiile în care componența acestora nu reflectă grija statului pentru menținerea garanțiilor din domeniul drepturilor omului.

Conform standardelor internaționale și a cerințelor legale, orice limitare a drepturilor și libertăților omului, poate fi făcută doar cu stricta respectare a unor condiții, și anume să fie proporționale cu factorii care impun limitarea, să fie prescrise de lege , să fie necesare într-o societate democratică și să urmărească scopuri legitime. Mai mult ca atât, chiar și în situațiile de criză, guvernele trebuie să se asigure că îngrădirile drepturilor și libertăților nu sunt discriminatorii (direct sau indirect). Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului este vitală pentru o societate democratică, mai ales într-o perioadă de criză cum este pandemia curentă de COVID-19.

Prin urmare, la adoptarea oricăror Hotărâri ale CNESP trebuie să existe o balanță între interesul public și respectarea drepturilor individuale, or o abordare bazată pe drepturile omului este necesară pentru a garanta legalitatea hotărârilor adoptate în egală măsură cu opozabilitatea acestora față de publicul larg.

Pentru a evita limitarea nejustificată a drepturilor și libertăților considerăm că este necesară includerea în calitate de membri ai CNESP a experților din domeniul drepturilor omului, inclusiv a reprezentanților Instituțiilor Naționale de Protecție și Promovare a Drepturilor Omului (INDO) – Avocatul Poporului și Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea egalității – și a reprezentanților societății civile, care ar asigura alinierea hotărârilor CNESP la standardele și cerințele de drepturile omului. Or, este de la sine înțeles că desfășurarea unor dezbateri cu implicare largă ar fi imposibil de realizat de fiecare dată.

În virtutea mandatelor lor, a independenței de care se bucură prin lege, a expertizei și a comunicării directe cu cetățenii, atât INDO cât și organizațiile societății civile din domeniul drepturilor omului sunt în poziție să contribuie semnificativ la adoptarea unei abordări bazate pe drepturile omului în procesul de luare a deciziilor despre contracararea pandemiei dar și să contribuie la  legitimitatea și credibilitatea acestor decizii.

Pe această cale facem apel la autoritățile centrale să implementeze următoarele recomandări:

  • Includerea în componența CNESP și eventual în componența CSE a unor experți în domeniul drepturilor omului din partea societății civile, a Avocatului Poporului (sau al unui reprezentant al oficiului Avocatului Poporului) și a președintelui Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității (sau a unui alt membru al consiliului);
  • La adoptarea oricăror hotărâri să fie aplicată abordarea bazată pe drepturile omului, asigurând astfel realizarea efectivă a acestora.

________________________________________________________________________________

 

Semnatari

Asociația Promo-LEX

CPR Moldova

BPW Moldova

Consiliul Național al Tineretului din Moldova

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”

LID Moldova

Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”

 




Constatările Misiunii de Observare Promo-LEX în contextul monitorizării Zilei Alegerilor Locale Noi din 21 noiembrie 2021


Misiunea de Observare Promo-LEX prezintă principalele constatări cu privire la deschiderea și închiderea secțiilor de votare (SV), votarea pe parcursul zilei alegerilor și incidentele semnalate de observatori, în cadrul monitorizării alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021. Totodată, informăm despre rezultatele numărării rapide a voturilor, realizată de către MO Promo-LEX, în secțiile de votare din cele 15 localități unde au fost desfășurate alegeri pentru funcția de primar.

Informațiile au fost colectate și raportate de către 28 de observatori pe termen scurt (OTS) statici care au monitorizat procesul electoral în fiecare din secțiile de votare organizate în cele 14 unități administrative de nivelul unu[1]. Desfășurarea alegerilor în mun. Bălți a fost observată de patru echipe mobile a câte doi observatori, care au monitorizat toate cele 60 SV constituite.

Pe parcursul zilei alegerilor, per ansamblu, votarea a fost organizată eficient și desfășurată calm. Circa 18% din SV monitorizate s-au deschis cu întârzieri nesemnificative. Potrivit observatorilor, procedurile de votare s-au desfășurat cu respectarea măsurilor de protecție COVID-19 în 89 % din secții de votare.

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021 constată că din totalul de 18 semnalări raportate de către observatorii Promo-LEX au fost prelucrate în calitate de incidente – 14, și anume:

  • intimidarea observatorului Promo-LEX – 2 cazuri (SV 17/12, Fălești, Călinești (de către reprezentanți PAS (1); de persoană neidentificată (1));
  • prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 2 cazuri (SV 16/11 Edineț, Cupcini (PAS-1, BESC-1), SV 17/12, Fălești, Călinești (neidentificat-1));
  • încetarea/suspendarea nejustificată a votării în secția de votare – 1 caz (SV 16/10, Edineț, Cupcini);
  • întreruperea pe parcursul zilei votării a procesului de filmare a operațiunilor electorale -1 caz (SV 11/26, Cimișlia, Hârtop);
  • prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza de 100 m a secției de votare – 3 cazuri (SV 2/41, 2/57, SV 2/32 mun. Bălți – BECS);
  • urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ruperea/deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 1 caz (SV 16/9, Edineț, Cupcini);
  • deficiențe în liste electorale – 1 caz (SV16/11 Edineț, Cupcini);
  • fotografierea buletinelor de vot, alte încălcări ale secretului votului– 2 cazuri (SV 16/11 Edineț, Cupcini, SV 11/26, Cimișlia, Hârtop).
  • deficiențe în numărarea buletinelor de vot – 1 caz (SV 17/12, Fălești, Călinești).

Dat fiind faptul că, prezența la vot a depășit 1/4 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, constatăm că alegerile sunt valabile în toate cele 15 circumscripții.

Închiderea SV observate s-a desfășurat regulamentar. Numărarea voturilor de către organele electorale a fost, în general, rapidă și calmă. Totuși, în cel puțin 7 SV (19 %) membrii birourilor electorale au ignorat norma cu privire la obligativitatea prezentării buletinului de vot de către un singur membru al biroului tuturor participanților la procesul de numărare.

Tradițional, MO Promo-LEX a efectuat și la aceste alegeri numărarea în paralel a voturilor. Din numărul total de 88 de procese verbale colectate, 36 PV au fost obținute direct de la Birourile Electorale ale Secțiilor de Votare (BESV) observate, iar alte 52 PV (circumscripția Bălți) au fost colectate în procesul depunerii proceselor verbale de către președinții BESV la Consiliul Electoral de Circumscripție Electorală (CECE). Constatările Promo-LEX confirmă rezultatele preliminare stabilite de Comisia Electorală Centrală. În primul tur au fost aleși primarii din 9 localități, urmând ca pe data de 5 decembrie 2021 să fie organizat turul doi de scrutin în alte 6 localități.

N. Localitate Primar ales Rezultate preliminare CEC Rezultate preliminare Promo-LEX Diferența
1. Satul Camenca, raionul Glodeni Postolachi Ala (PAS) 560 (70,00%) 560 (70,00%)
2. Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă Cozlovschi Dumitru (PAS) 359 (53,50%) 359 (53,50%)
3. Satul Negureni, raionul Ungheni Uscatu Galina (PDM) 359 (53,34%) 359 (53,34%)
4. Satul Hlinaia, raionul Edineț Ceban Tudor (PAS) 415 (55,18%) 415 (55,19%) +0,01%
5. Satul Călinești, raionul Fălești Procopciuc Ala (CI) 495 (51,99%) 495 (52%) +0,01%
6. Satul Pîrlița, raionul Fălești Neagu Sergiu (PAS) 768 (77,65%) 768 (77,65%)
7. Comuna Ucrainca, raionul Căușeni Macovei Tamara (PAS) 427 (80,72%) 427 (80.72%)
8. Comuna Ișcalău, raionul Fălești Boiciuc Alexandru (PPȘ) 609 (68,96%) 609 (68,97%) +0,01%
9. Satul Ștefănești, r-nul Ștefan Vodă Bujorean Ruslan (BECS) 271 (59,82%) 271 (59,82%)

 

Detalii despre rezultatele numărării în paralel a voturilor în toate cele 15 circumscripții se conțin în prezentarea de mai jos.  
Comunicatul este elaborat în cadrul Misiunii de observare a alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021 desfășurată de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin Programul „Democrație, Transparență și Responsabilitate”.

Opiniile exprimate în rapoartele și comunicatele publice ale MO Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor sau partenerilor. Conținutul acestui document poate fi supus revizuirilor redacționale.

Pentru mai multe informații, contactați:
Elena Răileanu-Seremac,
Comunicatoare a Asociației Promo-LEX
GSM: 069895515
e-mail: [email protected]
_______________________________
[1] Comuna Ucrainca și satul Opaci (raionul Căușeni), comuna Hârtop (raionul Cimișlia), orașul Cupcini și satul Hlinaia (raionul Edineț), comuna Ișcălău, satele Călinești și Pârlița (raionul Fălești), comuna Camenca (raionul Glodeni), satul Bălceana (raionul Hâncești), comuna Cneazevca (raionul Leova), satele Palanca și Ștefănești (raionul Ștefan Vodă), comuna Negurenii Vechi (raionul Ungheni).