La 2 iulie 2010, secţiunea a patra a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a făcut publică decizia de admisibilitate adoptată în unanimitate privind cererile Căldare şi alţi 42 c. Moldovei şi Rusiei , Catan şi alţi 27 c. Moldovei şi Rusiei

_article_1278337056La şedinţa din 15 iunie 2010, secţiunea a patra a Curţii Europeane a Drepturilor Omului a pronunţat în unanimitate decizia de admisibilitate pe cauzele Căldare şi alţi 42 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 8252/05), Catan şi alţi 27 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 43370/04) şi Cervaschi şi alţi 98 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 18454/06). Decizia respectivă a fost făcută publică pentru reprezentanţii reclamanţilor la 2 iulie 2010.

Reclamanţii pe aceste trei cauze sunt 170 cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în „Republica Moldovenească Nistreană” (RMN). Fiecare cerere se referă la o şcoală distinctă cu predarea în limba română cu grafia latină şi a fost depusă de către un grup de părinţi, copii şi profesori. Reclamanţii au reclamat în faţa Curţii Europene că continuă să fie intimidaţi de autorităţile RMN pentru dorinţa lor de a continua predarea în şcoli în limba română cu grafia latină potrivit curriculum-ului aprobat de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.

În faţa Curţii reclamanţii au invocat în special, violarea dreptului de a nu fi discriminat, in baza Art.14 al CEDO luat separat şi împreună cu dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, conform Art.8 al CEDO pentru interdicţia impusă de RMN moldovenilor din regiune să studieze, să vorbească şi să transmită cultura (limba, grafia si tradiţiile) moldovenească urmaşilor, şi art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO privind negarea dreptului la instruire în limba romînă cu grafie latină.

Analizînd subiectul epuizării căilor de recurs interne Curtea a decis că reclamanţii nu pot sesiza organele competente ale Federaţiei Ruse, din motiv că aceasta nu î-şi recunoaşte jurisdicţia asupra acestui teritoriu. Curtea consideră că nu are nici o relevanţă adresarea către organele competente ale Republicii Moldova, deoarece chiar dacă ar exista o hotărîre judecătorească este puţin probabil ca ea să fie executată pe teritoriul regiunii transnistrene. Analizînd situaţia adresării către organele instituite si existente în regiunea transnistreană Curtea consideră că nu are nici o dovadă că o cale de atac în faţa acestor instanţe ar fi eficientă, atîta timp cît măsurile în privinţa reclamanţilor au fost luate de autorităţile rmn în vederea asigurării respectării “legislaţiei” rmn.

Curtea, examinînd subiectele privind violarea articolului 8, articolului 2 Protocol adiţional la Convenţie precum şi aceste ambele articole în conjuncţie cu articolul 14 al Convenţiei, consideră că plângerea în temeiul acestor articole ridică probleme grave de fapt şi de drept, astfel încât determinarea lor va avea loc odată cu examinarea în fond a cauzei.

Ţinînd cont de cele constatate, Curtea în unanimitate a decis admisibilitatea articolelor 8, articolului 2 Protocol adiţional la Convenţie precum şi aceste ambele articole în conjuncţie cu articolul 14 al Convenţiei, rezervînd examinarea meritelor cauzei o dată ulterioară.

Curtea a acordat reclamanţilor termen pînă la 20 septembrie 2010, pentru pregătirea oricăror observaţii suplimentare, precum şi prezentarea datelor privind satisfacţia echitabilă.

În faţa Curţii, inclusiv la audierile publice reclamanţii au fost reperezentaţi de către Ion Manole, Alexandru Postica şi Doina Ioana Străisteanu, jurişti, avocaţi care activează în cadrul Asociaţiei “Promo-LEX”.

Notă: pentru informaţii suplimentare contactaţi Departamentul Juridic Promo-LEX, Alexandru Postica, tel. 211622.




Exact peste trei luni după comunicarea guvernelor Moldovei şi Federaţiei Ruse de către Curtea Europeană a cauzei Boris Mozer, victimă a torturii şi a detenţiei ilegale a regimului de la Tiraspol, reclamantul a fost repus în libertate

La 1 iulie 2010, Boris Mozer, una din victimile regimului de la Tiraspol a fost eliberat condiţionat din detenţia ilegală. La 1 iulie 2010, aşa numita judecătorie de la Tiraspol, a examinat “dosarul penal” intentat în privinţa lui Boris Mozer, a constatat “vinovăţia” acestuia în comiterea unei infracţiuni de escrocherie.

Boris Mozer a fost condamnat la 7 ani privaţiune de libertate cu suspendarea executării pedepsei pentru un termen de 5 ani, fiind repus în libertate din sala de “judecată”.
Boris Mozer necesită îngrijiri medicale, pe care urmează să le primească la instituţii medicale specializate. El nu va putea beneficia de îngrijiri medicale la Chişinău, deoarece organele de “drept” din regiune i-au aplicat declaraţia de a nu părăsi localitatea.

Amintim că la 1 aprilie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a decis examinarea prioritară a cauzei Boris Mozer v Moldova şi Rusia nr.11138/10 depusă la Curte pe 24 Februarie 2010 de către Promo-LEX, în persoana avocaţilor Alexandru Postica, Doina Ioana Străisteanu şi Pavel Postica.

Guvernelor pîrîte li s-a dat termen pînă la 27 Mai 2010 să explice legalitatea reţinerii şi detenţiei lui Boris Mozer în cadrul unui dosar penal iniţiat la cererea SC Interdnestrcom la care era angajat. Guvernele urmează să răspundă în special la două întrebări importante – 1. dacă reţinerea şi detenţia reclamantului de administratia regiunii transnistrene a fost făcută de o instanţă competentă şi împuternicită (avînd în vedere că ”instanţele” rmn nu fac parte din sistemul judecătoresc al Republicii Moldova) şi 2. dacă răspunderea pentru maltratarea reclamantului de către agenţii „mgb” cade asupra Guvernelor. Totodată au fost invocate violarea dreptului la viaţa de familie ca urmare a refuzului de a permite accesul cu rudele şi refuzul întrevederii cu sfetnicul său.

Cauza lui Boris Mozer a fost a doua cerere comunicată în 2010, după cauza Matcenco fiind similare cauzei Ilaşcu şi alţii vs. Moldova şi Rusia (hotărârea din 24 iunie 2004) şi reclamă grave violări ale drepturilor omului în regiunea transnistreană a RM.

Notă: pentru informaţii suplimentare contactaţi Departamentul Juridic Promo-LEX, Alexandru Postica, tel. 211622.




Prima ordonanță de protecție pentru victima violenței în familie acum emisă și în mun. Chișinău

Azi, 22 iunie 2010, judecătoria sectorului Ciocana mun. Chișinău a admis cererea dnei Rusu Lidia prin care a solicitat ordonanță de protecție împotriva actelor de violență fizică și psihică din partea fostului său soț Rusu Vladimir.

Cuplul este divorțat din 2003 dar trăiesc într-un apartament din care 3/4 îi aparține dnei Rusu Lidia cu drept de proprietate iar ¼ constituie proprietatea dlui V. Rusu. De la divorț poliția de sector a fost solicitată dese ori la plîngerile dnei Rusu L. care era agresată fizic și verbal de fostul soț.

Drept temei pentru adresare în judecată cu cererea de eliberare a ordonanței de protecție a servit tentativa dlui Rusu V. din 3 iunie 2010 de a o strangula pe dna Rusu L.. Ca rezultat doamna a suferit dereglare a respirației, dureri la gît, cefalee, grețuri, migrenă ca reacție la un factor de stres important și nu s-a mai întors acasă de atunci de frica recidivei. Adresările la poliția sectorului nr.4 din sectorul Ciocana, în a cărei competență intră examinarea plîngerii dnei Rusu Lidia, nu au dat nici un rezultat.

Șeful poliției de sector dl. Cazacu Anatolie a răspuns că nu este în stare să facă nimic, iar dna să se adreseze cînd el îî va cauza leziuni corporale ”serioase”. Unicul remediu rămas doamnei a fost adresarea în judecată.

Prin hotărîrea din 22 iunie 2010, instanța de judecată a stabilit următoarele măsuri de protecție fațâ de dna Lidia Rusu:

  • Se obligă Rusu Vladimir Gheorghe de a părăsi temporar, pe un termen de 30 zile locuința comună și anume apartamentul nr. 27A din str. Igor Vieru, 16/2 mun. Chișinău;
  • Se interzice lui Rusu Vladimir Gheorghe pe un termen de 30 de zile de a vizita locul de muncă al Lidiei Rusu;
  • Se obligă Rusu Vladimir Gheorghe pe un termen de 30 zile de a nu contacta, insulta și aplica forța fizică față de Rusu Lidia;
  • Se încasează de la Rusu Vladimir Gheorghe în beneficiul Lidiei Rusu cheltuielile medicale în mărime de 203 lei 45 bani.

Executarea hotărîrii a fost pusă pe seama Comisariatului de poliție Ciocana mun. Chișinău cu executare imediată. Hotărîrea a fost înregistrată la Comisariat imediat după înmînarea acestei hotărîri.
Dna Rusu Lidia pentru prima dată din 3 iunie 2010 se va reîntoarce acasă.

Dna Rusu Lidia a fost reprezentată în judecată de Doina Ioana Străisteanu, delegată de Asociația Promo-LEX.




La Chişinău a avut loc Târgul de Parteneriat European pentru Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova

_article_1277284835În premieră la Chişinău, în perioada 15-16 iunie 2010 a avut loc Tîrgul de Parteneriat European pentru Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova. Evenimentul a fost organizat de EPD / Parteneriat European pentru Democraţie/, Fundaţia Est-Europeană şi Asociaţia „Promo-LEX”.

Scopul evenimentul a fost de a contribui la consolidarea Societăţii Civile din Republica Moldova (inclusiv regiunea Transnistreană) prin schimb de experienţă, crearea relaţiilor de parteneriat cu organizaţiile non-guvernamentale din ţările Uniunii Europene şi CSI, precum şi atragerea resurselor financiare pentru iniţiativele comune lansate de participanţii la eveniment.

Potrivit lui Victor Bodiu, Мinistru de Stat, Guvernul Republicii Moldova a contribuit la implicarea societăţii civile în procesul de elaborare, monitorizare şi implementare a politicilor, în contextul asigurării transparenţei în procesul decizional. De asemenea, Dl Bodiu a accentuat ca activitatea Societăţii Civile, dar mai ales cooperarea între aceasta şi guvernare, este primordială pentru o bună dezvoltare a Republicii Moldova. Eugen Caras, şef-adjunct al Departamentului Integrare Europeană de la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, a menţionat că acest Tîrg se înscrie în aspiraţiile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Caras a menţionat că, într-un viitor proiect – care s-ar numi, eventual, Forumul UE-RM, ar putea fi implicată societatea civilă sub aspectul discuţiilor prealabile cu oamenii de afaceri din Moldova vis-a-vis de perspectivele de instituire a zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu UE, precum şi în alte dimensiuni, care ar avea drept scop promovarea cauzei Moldovei în spaţiul european.

Directorul Executiv al organizaţiei European Partnership for Democracy, Carlos Hernandez Ferreiro a dat o apreciere pozitivă evoluţiei societăţii civile din Moldova subliniind necesitatea dezvoltării sectorului neguvernamental din regiunea transnistreană.

În acelaşi context, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Promo-LEX”, Dl. Ion Manole, a menţionat că interesul, atenţia şi suportul internaţional oferit pentru regiunea transnistreană a sporit considerabil în ultimii ani, în special odată cu perspectiva de integrare europeană a R. Moldova.

Dl Sorin Mereacre, preşedinte al Fundaţiei Est-Europene, a relevat că menirea Tîrgului este de iniţia un dialog între ONG-urile din R. Moldova şi cele din ţările-membre ale UE pentru a promova interesele ţării in cadrul instituţiilor europene, fapt ce va contribui la accederea rapidă a R. Moldova în UE.

La eveniment au participat cca 150 reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi donatoare din Europa şi CSI, dintre care 88 reprezintă Moldova, inclusiv 30 – regiunea transnistreană. Pe parcursul evenimentului participanţii au avut posibilitatea de a discuta în cadrul la 3 Ateliere tematice: Provocări în promovarea drepturilor omului, libertăţilor fundamentale şi mass-media; Activităţi sociale, tineret activ şi un mediu înconjurător mai curat pentru o Europă mai bună; Integrare Europeană prin Parteneriat Estic: oportunităţi pentru cooperare între ONG-uri.

La finalul Tîrgul a fost lansat Fondul Comun pentru susţinerea proiectelor de parteneriat intre diferite organizatii –«Basket Fund». Totodată participanţii la eveniment au adoptat şi o Rezoluţie cu privire la situaţia lui Ilie Cazac şi Ernest Vardanean.

Concluziile Tirgului de Parteneriat European si detaliile privind Fondul Comun le veti putea gasit şi pe pagina web: www.partnershipfair.eu

 




Anchetatorul ostaticei de la Bender este cetăţean moldovean

_article_1277107706Anchetatorul Elenei Dobroviţcaia, tânăra răpită de miliţia de la Bender acum două zile, este cetăţean al Republicii Moldova şi locuieşte în satul Varniţa. Astfel, mama ostaticei, Zinaida Ciuhnenco, şi asociaţia „Promo-LEX” cer Procuraturii Generale să cerceteze acţiunile ilegale ale anchetatorului, iar alte autorităţi abilitate de la Chişinău să intervină pentru a ajuta eliberarea Elenei Dobroviţcaia, care se presupune că ar fi însărcinată.

Tânăra de 20 de ani a fost reţinută de miliţia transnistreană acum două zile şi este ţinută ostatică într-un izolator pentru că mama acesteia, Zinaida Ciuhnenco, nu s-a prezentat la anchetator.

Zinaida Ciuhnenco a spus în după-amiaza zilei de vineri, 18 iunie, la o conferinţă de presă la Agenţia „Info-Prim Neo” că nu s-a prezentat la anchetator, deoarece se afla la tratament la un centru medical din Chişinău.

„Am depus plângeri la toate instanţele din Transnistria, plângeri la miliţie, iar acum am venit cu aceste plângeri la Chişinău”, a spus mama Zinaida Ciuhnenco. Ea a spus că s-ar fi dus la miliţia din Bender chiar ieri, în ziua reţinerii fiicei, dar a avut o criză de nervi şi a fost internată la Chişinău.

Preşedintele „Promo-LEX”, Ion Manole, a declarat la conferinţă că este vorba despre un caz de şantaj din partea miliţiei transnistrene şi a spus că Zinaida Ciuhneco nu ar trebui să meargă acasă, pentru că ar fi imediat arestată, împreună cu fiica ei.

În cadrul conferinţei a fost prezentată şi o secvenţă video, în care mama Elenei vorbeşte la telefon cu anchetatorul Vladislav Romanovschi. Acesta i-a spus pe un ton agresiv mamei că dacă se prezenta la miliţie atunci când a fost aşteptată, fiica sa nu era să fie reţinută.

Avocatul din cadrul asociaţiei „Promo-LEX”, Doina Străisteanu, a declarat că Procuratura Generală este obligaă să se autosesizeze, deoarece anchetatorul este ctăţean al Republicii Moldova. „Procuratura trebuie să investigheze în baza cărui temei anchetatorul şi-a permis să ia ostatici pentru a-şi asigura mersul anchetei”, a precizat avocatul.

Mama victimei spune că toate relele se trag din martie 2009, după ce, aflându-se la volan, a lovit o maşină a miliţiei din Bender. Zinaida Ciuhnenco spune că de atunci a fost de trei ori reţinută pentru 72 de ore în izolatorul de la Bender, unde şi-a pierdut de câteva ori cunoştinţa din cauza condiţiilor inumane de detenţie.

Sursa: www.info-prim.md




REZOLUŢIA Târgulului de Parteneriat European pentru Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova, cu privire la situaţia lui Ilie Cazac şi Ernest Vardanean

Avînd în vedere faptul că la 19 martie 2010 în mun. Bender (în baza Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992 acest oraş este Zonă de Securitate cu regim sporit) a fost arestat Ilie Cazac, iar la 7 aprlie 2010 în mun. Tiraspol a fost arestat jurnalistul Ernest Vardanean de către structurile regimului de la Tiraspol;

Luînd act de faptul că Ilie Cazacu nu a fost vizitat de rude şi din momentul reţinerii sale nu se cunosc careva informaţii despre starea lui;

Ţinînd cont de faptul că la 12 iunie 2010 rudele lui Ilie Cazac au început greva foamei în faţa Ambasadei Ruse în Moldova;

Pornind de la faptul că Drepturile Omului reprezintă valori indispensabile fiecărei fiinţe umane, pe de o parte, şi o obligaţie necondiţionată pentru autorităţi, pe de altă parte;

Constatând faptul că pentru în regiunea transnistreană a RM nu există un mecanism constituţional legal, eficient şi viabil pentru a asigura garanţii minime pentru respectarea drepturilor fundamentale;

Fiind îngrijoraţi de situaţia lui Ilie Cazac, Ernest Vardanean dar şi a altor persoane aflate în detenţia administraţiei de la Tiraspol şi

Reamintind autorităţilor Republicii Moldova şi celor ale Federaţiei Ruse că sunt singurele responsabile pentru situaţia şi evoluţia drepturilor omului în regiunea transnistreană

Noi, participanţii la Târgul de Parteneriat European, întruniţi la Chişinău la 15 şi 16 iunie 2010, CEREM Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse,

  • Să întreprindă în regim de urgenţă toate eforturile necesare, aflate la dispoziţia lor, pentru a demonstra că persoanelor aflate în detenţie în regiunea transnistreană, le sunt asigurate şi respectate drepturile şi că nu sunt supuşi actelor de tortură şi tratament inuman;
  • Să condiţioneze suportul financiar, economic şi social cu respectarea drepturilor tuturor locuitorilor regiunii transnistrene;
  • Să contribuie la eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Ilie Cazacu şi Ernest Vardanean

De asemenea, CEREM reprezentanţilor administraţiei de la Tiraspol

  • Să nu aplice tortura, să nu admită tratamentul inuman şi degradant împotriva persoanelor reţinute sau deţinute în închisori, secţii ale miliţiei sau în orice alt loc de detenţie;
  • Să le respecte drepturile procedurale (la avocat, la întrevederi, la asistenţă medicală etc.) tuturor persoanelor aflate în detenţie;
  • Să admită imediat şi necondiţionat întrevederea lui Ilie Cazac cu rudele aflate în greva foamei;
  • Să admită imediat şi necondiţionat o comisie de experţi pentru a examina starea de sănătate şi condiţiile de detenţie ale lui Ilie Cazac şi Ernest Vardanean.



O tânără de 20 de ani din Bender a fost răpită şi este ţinută în calitate de ostatic de către miliţia transnistreană din Bender pentru că mama acesteia nu s-a prezentat la anchetator

Din 16 iunie 2010 o tânără din oraşul Bender este ostatica miliţiei transnistrene din oraşul Bender, pe motiv că mama acesteia, nu s-a prezentat la anchetator.

Aflîndu-se la tratament în secţia cardiologie a unui centru medical din Chişinău, mama acesteia, dna Ciuhnenco Zinaida a fost informată de un anchetator de la secţia de miliţie din Bender, precum că fiica ei se
va afla în „detenţie” pînă cînd respectiva „nu va reveni în Transnistria” să-şi ispăşească pedeapsa penală. Acesta, a mai adăugat că fiica ei a fost „arestată” pentru cîteva zile, la decizia personală, perioadă în care
dînsa ar trebui să se „prezinte” la secţia de miliţie.

Fiica ei este „deţinută” în condiţii inumane în subsolul izolatorului secţiei de miliţie din Bender. Înainte de a se porni spre secţia de miliţie, fiind invitată, fiica Elena Dobroviţcaia a comunicat mamei sale prin telefon că se simte foarte rău, are febră, însă oricum va merge la miliţie pentru a evita ulterior probleme. După aceasta, lipsind o perioadă îndelungată, mama a telefonat „anchetatorului” pentru a afla situaţia fiicei. Acesta a condiţionat eliberarea Elenei Dobroviţaia cu prezentarea ei benevolă la miliţie. Mai mult ca atât soţul Elenei a dispărut şi nimeni nu ştie unde se află la momentul de faţă. Astăzi, la 17 iunie 2010, Elena Dobroviţcaia urma să susţină ultimul examen de absolvire la o şcoală din Tiraspol.

Dna Ciuhnenco, este disperată şi revoltată de acţiunile structurilor de forţă din regiunea transnistreană, care prin metodele de şantaj, răpire de persoane, tortură şi intimidare o ameninţă cu condamnarea, inclusiv prin implicarea copiilor ei.

Asociaţia „Promo-LEX”, în interesele tinerei, Dobroviţcaia Elena, (a.n.1990) solicită în regim de URGENŢĂ implicarea autorităţilor constituţionale, Federaţiei Ruse, Uniunii Europene, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii şi Misiunii OSCE (în calitate de actori ai formatului 5 plus 2) precum şi altor structuri internaţionale abilitate. CEREM
•acţiuni prompte şi concrete în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale Zinaidei Ciuhnenco şi Elenei Dobroviţcaia
•precum şi eliberarea necondiţionată a tinerei din izolatorul privat de detenţie al secţiei de miliţie din regiunea transnistreană.

Organelor de drept constituţionale le CEREM iniţierea unei cauze penale, în regim de urgenţă, în temeiul art.280 Cod penal (luarea de ostatici), art.166 Cod penal (privaţiunea ilegală de libertate);

Departamentul Juridic
Promo-LEX




Eliberarea imediată şi necondiţionată a cetăţeanului Republicii Moldova Ilie Cazac

Organizaţiile neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului anunţă că vor picheta maine, 17 iunie 2010, ora 10.00 sediul Ambasadei Federaţiei Ruse din Republica Moldova (mun. Chişinău bd. Ştefan cel Mare 153).

Protestatarii vor cere examinarea obiectivă şi în regim de urgenţă a plângerilor depuse pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a cetăţeanului Republicii Moldova Ilie Cazacu, actualmente deţinut ilegal în or. Tiraspol.

Organizaţiile neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului sunt ingrijorarede faptul că părinților lui Ilie Cazac nu li s-a permis întrevedere cu fiul lor din momentul reținerii acestuia de agenții regimului separatist și au fost refuzați să beneficieze de un avocat ales de ei pentru apărarea lui Ilie Cazac. Dat fiind faptul că refuzurile pentru întrevedere cu Ilie Cazac sînt nemotivate, organizațiile sînt îngrijorate de integritatea fizică și psihică a acestuia avînd în vedere și multiplele cazuri de tortură aplicate celor deținuți de regimul separatist.

Protestul va fi organizat de Asociaţia “Promo-LEX”, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) ; Centrul pentru Reabilitarea Victimelor Torturii “MEMORIA”; “Hyde Park” ş.a.




La Chişinău va avea loc Târgul de Parteneriat European pentru Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova

_article_1276763356Fundaţia Est-Europeană (FEE), Parteneriat European pentru Democraţie (EPD) şi Asociaţia „Promo-LEX” organizează la Chişinău, Palatul Republicii, în perioada 15 şi 16 iunie 2010, Târgul de Parteneriat European pentru Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova.

Evenimentul va aduce împreună peste 150 de participanţi din ţări precum Moldova (inclusiv din regiunea Transnistreană), România, Cehia, Germania, Polonia, Lituania, Slovacia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Belarus şi altele.

Dl Victor Bodiu, Ministru de Stat şi Dl Eugen Caras, Şef adjunct al Departamentului Integrare Europeană, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova vor veni cu un cuvânt de salut la deschiderea Târgului, pe data de 15 iunie.

Scopul evenimentul este de a contribui la consolidarea Societăţii Civile din Republica Moldova (inclusiv regiunea Transnistreană) prin schimb de experienţă, crearea relaţiilor de parteneriat cu organizaţiile non-guvernamentale din ţările Uniunii Europene şi CSI, precum şi atragerea resurselor financiare pentru iniţiativele comune lansate de participanţii la eveniment.

Programul Târgului de Parteneriat European va include următoarele subiecte:
Provocări în promovarea drepturilor omului, libertăţilor fundamentale şi mass-media; Activităţi sociale, tineret activ şi un mediu înconjurător mai curat pentru o Europă mai bună; Integrare Europeană prin Parteneriat Estic: oportunităţi pentru cooperare între ONG-uri.

Pe parcursul evenimentului, participanţii vor avea posibilitatea de a interacţiona cu diverse organizaţii şi donatori pentru a propune proiecte şi activităţi care ar stimula cooperarea, coordonarea şi transferul de cunoştinţe în domeniile lor de activitate.

Deşi, Moldova se află la etapa de tranziţie pro-europeană, există un contact limitat între Organizaţiile Societăţii Civile din Moldova şi cele Europene. Deoarece Societatea Civilă este vitală pentru dezvoltarea sistemului democratic este necasar de a consolida capacităţile acesteia şi de a extinde posibilităţile de schimb de experienţă.
Cooperarea transfrontalieră contribuie la preluarea practicilor pozitive de tranziţie spre democraţie din ţările Europei Centrale şi de Est.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi Coordonatorul Târgului de Parteneriat European, Ludmila Malai, la tel. (+373) 68 25 91 81 sau [email protected] sau Olga Gordila, la tel (+373) 69 06 20 08, sau 449626, [email protected]

Detalii pe pagina web: www.partnershipfair.eu

Proiect susţinut financiar de către National Endowment for Democracy (NED), The Black Sea Trust for Regional Cooperation, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi).




Juriştii pentru drepturile omului şi Promo-LEX îl îndeamnă pe Ion Muruianu să demisioneze

_article_1275640694Asociaţiile obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului” şi „Promo-LEX” îl îndeamnă pe preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, să-şi depună mandatul şi să plece benevol din corpul judecătoresc. Mesajul a fost transmis în cadrul unei conferinţe de presă la Info-Prim Neo.

Preşedintele asociaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”, Vlad Gribincea, a declarat că decizia Curţii Supreme de Justiţie de anulare a sancţiunii disciplinare aplicată lui Ion Muruianu a frapat juriştii din Republica Moldova. Prin aceasta, instanţa, practic a învinuit avocaţii că se adresează la CEDO pentru a face dreptate cetăţenilor, iar pe jurnalişti – că mediatizează deciziile Înaltei Curţi.

Totodată, provoacă multe semne de întrebare componenţa completului de judecători, care au examinat cauza lui Muruianu. „Nu a fost făcută publică informaţia privind distribuirea aleatorie a dosarului sau stabilirea aleatorie a completului care a examinat cererea de recuzare. Dosarul iniţial trebuia să fie examinat de un complet din care făcea parte şi Nina Cernat. Consiliul Superior al Magistraturii a dat recuzare acestui judecător şi nu este clar dacă a fost sau nu respectată acea procedură de distribuire a dosarului”, a menţionat Vlad Gribincea.

Într-un mod absolut incredibil, cazul a fost examinat de un complet constituit în ziua ceea. Doi dintre judecători au fost atraşi din Colegiul economic şi Colegiul penal, deşi cauza trebuia examinată de Colegiul civil.

„Magistraţii din Consiliul Superior al Magistraturii au decis unanim că Muruianu trebuie să fie sancţionat, iar doi din trei judecători de la Curtea Supremă de Justiţie au decis că nu trebuie. O implicare majoră în acest sens a avut-o Nina Cernat, care a distribuit dosarul la propria ei dorinţă”, a mai spus Preşedintele asociaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”.

Prezent la conferinţă, juristul Vitalie Nagacevschi a declarat că acest proces de judecată demonstrează clar cum nu trebuie să aibă loc o judecată. Potrivit deciziei instanţei, imaginea negativă a justiţiei este făcută de avocaţii şi jurnaliştii care scriu despre dosarele de la CEDO, nu de judecătorii care compromit această instituţie prin comportamentul lor. „Dacă i-a mai rămas un pic de onestitate, Muruianu ar trebui să-şi prezinte demisia din funcţia de preşedinte al CSJ şi să plece din justiţie. Totodată, nu mai vreau ca în justiţia din Moldova judecătorii să poarte porecle ca „Cervoneţ”, „Trioşka” şi altele, în funcţie de suma pe care o iau pentru un proces”, a declarat Vitalie Nagacevschi.

Membrii celor două asociaţii – printre care juriştii Doina Ioana Străisteanu, Veaceslav Ţurcan şi Roman Zadoinov, susţin că la nivel naţional în acest caz nu se mai poate schimba nimic. Doar în cazul în care CSM ar constata nereguli în distribuirea aleatorie a dosarului, stabilirea completului de judecată, persoanele responsabile ar putea fi sancţionate.

www.info-prim.md