Au pământuri, dar nu au drepturi

Fermierii din r-nul Dubăsari, cer implicarea de urgență a autorităților abilitate în vederea stopării acțiunilor reprezentanților administrației de la Tiraspol, care ilegal prelucrează terenurile proprietate privată a țăranilor din stânga Nistrului.
Ieri, 17 septembrie 2014, două tractoare de model K-700 cu numere de înmatriculare transnistrene ce aparțin unor întreprinderi din regiune, au început să prelucreze terenurile agricole ce aparțin SRL Victoria-Cocieri, din satul Cocieri, r-nul Dubăsari.
Anterior, la 11 septembrie 2014, un alt tractor, la fel cu numere de înmatriculare transnistrene a pornit prelucrarea terenurilor agricole ce aparțin țăranilor din satul Cocieri. Lucrările date se efectuează sub protecția posturilor mobile de miliție din orașul Dubăsari.
Un alt agent economic, din satul Doroțcaia a fost informat despre sechestrarea depozitelor aflate după traseul Rîbnița-Tiraspol. De asemenea, un fermier din Molovata Nouă a fost amenințat cu sechestrarea tehnicii agricole în cazul în care aceasta va fi observată în câmp. Majoritatea fermierilor nu au posibilitatea să-și prelucreze terenurile agricole, din cauza patrulării intense de către miliția transnistreană a drumului de acces spre terenuri. Prin urmare, în timp ce negocierile bat pasul pe loc, administrația secesionistă deja abuzează de poziția sa în teritoriu.
Pentru mai multe detalii, contactați: Alexandru Postica, Director de Program Asociația Promo-LEX, Avocat. tel: (22) 450024, GSM: 069104851, e-mail: [email protected]



Finanțarea partidelor politice discutată în cadrul unei Dezbateri Naționale

_article_1410864513La 15 septembrie 2014, a avut loc Dezbaterea Națională dedicată finanțării partidelor politice și a campaniei electorale în ajunul Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014, organizată de Asociația Promo-LEX și Fundația Stefan Batory (Polonia).

Scopul evenimentului a fost de a oferi un spațiu de discuție pentru diverși actori implicați în procesul electoral cu privire la situația curentă din domeniul finanțării partidelor politice/campaniilor electorale precum și soluțiile care se impun în acest sens pentru asigurarea unor alegeri libere, corecte și transparente în toamna acestui an.

Rolul banilor în campania electorală, cum am putea reduce influența acestora asupra politicului, dar și necesitatea adoptării legii privind finanțarea partidelor politice au fost câteva dintre subiectele discutate în cadrul primului panel al dezbaterii, unde la întrebări au răspuns reprezentanții partidelor politice care au acces în Parlament în urma alegerilor parlamentare din 2010.

A doua parte a dezbaterilor a fost dedicată subiectului monitorizării finanțării campaniilor electorale ca și misiune a societății civile și a instituțiilor statului. Potrivit lui Pavel Postica, Director de Program Asociația Promo-LEX, monitorizarea proceselor electorale poate contribui la asigurarea transparenței finanțării partidelor politice: “Cred totuși că monitorizarea civică apolitică, obiectivă şi imparţială este necesară în orice domeniu. În special avem nevoie de o monitorizare civică acolo unde sunt atestate anumite deficienţe. Şi trebuie să recunoaştem că în domeniul finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale chiar avem probleme”.

Potrivit lui Ștefan Urâtu, Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, odată cu publicarea rapoartelor financiare a partidelor politice, atât societatea civilă cât și mass-media poate contribui la monitorizarea campaniilor electorale prin compararea acestora cu realitatea din țară.

Adam Sawicki, expert în monitorizarea finanțelor concurenților electorali, Fundația Stefan Batory, făcând referire la experiența Poloniei în ceea ce privește finanțarea partidelor politice, a menționat că, prin introducerea sistemului de finanțare publică a partidelor politice în 2004, corupția în rândul partidelor, mai ales în cadrul campaniilor electorale a scăzut substanțial, însă acest lucru se întâmplă și datorită implicării mai multor actori, cum ar fi societatea civilă, mass-media și cetățenii simpli.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Promo-LEX în parteneriat cu Fundației Stefan Batory în cadrul Proiectului “Monitorizarea civică a finanțelor în campania electorală pentru Alegerile Parlamentare 2014”. Proiectul este cofinanțat în cadrul Programului de Cooperare și Dezvoltare “Sprijin pentru democrație” al Ministerului Afacerilor Externe al Republici Polone.

Pentru mai multe detalii contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofițer de presă: GSM 069637849,
Tel/Fax (+373 22) 450024, e-mail [email protected]




Promo-LEX: Este necesară ratificarea Convenției privind dispariția forțată a persoanelor

La 30 august, potrivit calendarului Organizației Națiunilor Unite este marcată Ziua Internațională a persoanelor dispărute forțat. La 21 decembrie 2010, prin Rezoluția sa 65/209 Adunarea Generală a ONU și-a exprimat profunda îngrijorare, în special de creșterea disparițiilor forțate sau involuntare în diferite regiuni ale lumii, inclusiv arestarea, detenția, răpirea, hărțuirea martorilor sau rudelor persoanelor care au dispărut. Prin aceeași Rezoluție, Adunarea a încurajat statele să adopte/ratifice Convenția internațională pentru protecția persoanelor contra disparițiilor forțate, adoptate la New York, la 20 decembrie 2006.

Convenția prevede o serie de garanții victimelor disparițiilor forțate și rudelor apropiate. Totodată aceasta impune obligația Statelor de a condamna dispariția forțată,  de a asigura desfășurarea, fără întârziere, a investigației minuțioase și imparțiale, de a interveni de urgență și a întreprinde măsuri în vederea găsirii persoanelor dispărute și identificării persoanelor culpabile, a protejării victimei, martorilor și rudelor împotriva maltratării sau intimidărilor, etc.

Republica Moldova a semnat Convenția la 6 februarie 2007, însă până în prezent, nu a ratificat-o chiar dacă se confruntă cu astfel de probleme. Până în prezent, rudele celor peste 40 de persoane, dispărute forțat în timpul războiului de pe Nistru, nu cunosc circumstanțele dispariției acestora, persoanele vinovate nu au fost identificate și nici atrase la răspundere, victimele nu au fost reabilitate, iar, rudele, suferă în continuare de tulburări emoționale.

Valeriu Mițul, fost combatant și Președinte al Asociației Veteranilor de Război „Corjova 1992”, susține că acțiunile separatiștilor și cazacilor, aveau ca scop să semene teroare în rândul locuitorilor: „În satul Corjova 56 de civili, persoane care nu aveau nici o legătură cu conflictul armat, au fost date dispărute, iar cadavrele lor au fost găsite mai târziu prin beciuri în saci, aruncate în Nistru. Până în prezent în localitate încă există două persoane considerate dispărute fără urmă, iar rudele trăiesc în continuare în neștire. Este vorba despre oameni notorii în sat, cunoscuți pentru activismul lor, și rezistența față de regimul separatist, profesorul Afanasie Coțofan și Nicolae Zavtur. Așa au băgat și mențin frica în oameni”.

O comisie mixtă în cadrul Comisiei Unificate de Control, a activat, până recent. La moment, CUC nu lucrează la acest subiect. Dosarele examinate de CUC cu privire la persoanele dispărute nu sunt publice. Despre inițierea cauzelor penale, în baza acestor materiale, opinia publică, la fel, nu cunoaște.

Potrivit lui Ion Manole, Director Executiv Promo-LEX, în contextul conflictului nesoluționat pe teritoriul R. Moldova, inclusiv prezența trupelor ruse străine contrar voinței autorităților constituționale considerăm că ratificarea Convenția prevede o serie de garanții victimelor disparițiilor forțate este imperios necesară.

Asociația Promo-LEX




Livretul militar va fi exclus din dosarul de admitere pentru elevii din regiunea transnistreană

La sesizarea Asociației Promo-LEX, Ministerul Educației a solicitat Comisiilor de admitere din cadrul instituțiilor de învățământ din R. Moldova, excluderea din lista documentelor necesare pentru admiterea la instituțiile superioare de învățământ a adeverinței de recrut/ livretului militar pentru cetățenii domiciliați în localitățile din raioanele de est.

În 2015 livretul militar va fi exclus din lista documentelor necesare pentru participare la concursul de admitere.

Asociația a fost sesizată de tineri cetățeni ai Republicii Moldova, domiciliați în localitățile din regiunea transnistreană, care au depus și depun actele pentru admiterea la instituțiile superioare de învățământ din R. Moldova. Aceștia reclamă faptul că Comisiile de admitere solicită prezentarea adeverinței de recrut și / sau a livretului militar, inclusiv a certificatului de componență familială.

Menționăm, că Promo-LEX, în rapoartele sale, a atenționat autoritățile constituționale despre situația gravă a recruților din estul țării și a somat intervenirea în vederea neadmiterii înrolării lor în formațiunile paramilitare ilegale. Pentru ridicarea adeverințelor de recrut / livretului militar/ certificatului de componență familială, tinerii, din regiune, sunt obligați să se pună la evidența militară a structurilor secesioniste de la Tiraspol. În așa mod, ei riscă să fie citați în formațiunile paramilitare, unde sunt maltratați, umiliți, hărțuiți și impuși să depună jurământ structurilor neconstituționale. Respectiv, prezentarea actelor sus-menționate este, practic, imposibilă.

Reamintim, că din 07 septembrie 2012, oficiile de evidență și documentare a populației din cadrul ÎS „CRIS „Registru” nu mai solicită cetățenilor prezentarea livretului militar pentru eliberarea actelor de identitate și înregistrarea la domiciliu/ reședință. Potrivit Legii nr.187 din 11.07.2012 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, livretul militar a fost eliminat din lista documentelor prezentate obligatoriu pentru eliberarea actelor de identitate, deoarece acestea lezează drepturile și libertățile cetățenilor R. Moldova, garantate de Constituție.

Constatăm că, instituțiile superioare de învățământ continuă practica solicitării livretului militar / adeverinței de recrut și înregistrării la domiciliu, în pofida Legii sus-menționate. Mai mult, această practică lezează drepturile candidaților la studii, în special celor din localitățile din regiunea transnistreană.

Pentru mai multe detalii, contactați: Alexandru Zubco, jurist Asociația Promo-LEX: Tel: (22) 31 09 45, GSM: 069667234, e-mail: [email protected].




Încă un dosar comunicat de către CtEDO statelor pârâte

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse cauza Schidu (Cerere nr.75813/12).

În fața instanței, reclamantul sa plâns de încălcarea art. 5 al Convenției, privind ilegalitatea reținerii sale de către așa zisele autorități din regiunea transnistreană și art. 13 lipsa remediului efectiv în ceea ce privește plângerea sa în temeiul art.5. Informațiile referitoare la această cauză pot fi accesate pe site-ul Curții Europene pentru Drepturile Omului, aici.

La moment Asociația Promo-LEX reprezintă în fața CtEDO interesele reclamanților în peste 70 de cauze, iar aproximativ 50 dintre ele vizează încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Dintre acesta 20 au fost deja comunicate Guvernelor pârâte.

Cele mai dese încălcări invocate în cererile către Înalta Curtea vizează art. 3 – interzicerea torturii,  art. 5 – dreptul la libertate și siguranță și art. 13 dreptul la un recurs efectiv.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Alexandru Postica, Directorul Programului Drepturile Omului al Asociației Promo-LEX. tel: (22) 450024, GSM: 069104851.




Noi restanţe în implementarea acţiunilor curente în cadrul Strategiei de Reformă în Sectorul Justiţiei

_article_1407318538La 06 august 2014, Asociaţia Promo-LEX şi Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER) au lansat în cadrul conferinţei de presă Raportul trimestrial Nr. 6 de monitorizare a implementării Strategiei de Reformă în Sectorul Justiţiei (perioada de monitorizare 01 aprilie – 30 iunie 2014).

Experții constată că progresul în implementarea Planului de Acțiuni este în continuare destul de lent. Astfel, din 288 de acţiuni planificate pentru a fi realizate până la 30 iunie 2014, 173 au fost realizate, iar 115 sunt în continuare nerealizate, ceea ce constituie, respectiv, un raport procentual de 60% faţă de 40%. Chiar dacă rata aceasta denotă o creştere pozitivă comparativ cu raportul precedent, continuă să îngrijoreze dinamica realizării acţiunilor curente şi a realizării acţiunilor restante. Astfel, din cele 23 de acţiuni care urmau a fi finalizate în perioada de referinţă, doar 7 au fost realizate, altele 16 rămânând nerealizate. În acest fel constatăm că doar 31% din acţiuni fiind realizate şi 69% nerealizate.

În ceea ce privește capacitatea instituționala, cu mici excepții, este constatată o activitate bună a secretariatului grupurilor de lucru, care asigură buna desfăşurare a şedinţelor, precum şi accesibilitatea materialelor acestora pe pagina web dedicată reformei. Totuşi, continuă practica vicioasă de a „secretiza” şi a ascunde de opinia publică indicatorii de rezultat.

Este necesar de specificat că membrii GL Pilon II aparent au devenit mai exigenți în aprecierea gradului de realizare a acțiunilor. Astfel, în cadrul ședinței din 28 mai 2014 membrii  acestor GL au modificat aprecierea gradului de realizare a 7 acțiuni din realizată parțial în nerealizată. Drept temei pentru adoptarea unor astfel de decizii a servit expirarea termenului de realizare a acțiunii și lipsa informațiilor cu privire la atingerea indicatorilor de rezultat. Experții salută abordarea adoptată de către membrii GL pe pilonul II şi consideră că exigența acestora necesită a fi preluată și de membrii altor GL.

În perioada trimestrului doi 2014, au fost monitorizate 300 de ședințe de judecată și completate 342 de chestionare de satisfacție. La acest capitol experții remarcă aspecte pozitive în ceea ce privește numărului de ședințe care au fost înregistrate audio, precum și solemnitatea ședințelor la care participă monitorii. Pe de altă parte, cele mai slabe scoruri au fost atinse în ceea ce privește facilitățile clădirilor instanțelor de judecată, gestionarea platformelor electronice ale instanțelor.

Reamintim că, monitorizarea se axează pe observarea a 2 componente de bază: evaluarea realizării activităților cuprinse în Planul de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformă a Sectorului Justiției și monitorizarea ședințelor de judecată. În cadrul Raportului trimestrial nr.6 au fost analizate 2 categorii de acțiuni, după cum urmează: acțiuni scadente cu termen de realizare în trimestrul II al anului 2014 și acțiuni restante până la 31 martie 2014.

Varianta electronică a Raportului este disponibilă pe www.promolex.md și www.monitor.md

Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului „Monitorizarea reformei sectorului justiției pentru sporirea responsabilității Guvernului”, implementat de către Asociația Promo-LEX și Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Proiectul este co-finanţat de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofițer de presă: GSM 069637849,
Tel/Fax (+373 22) 450024, e-mail [email protected]




4 august: Zi internațională a solidarității cu societatea civilă din Belarus

_article_1407138193La 4 august, pentru al treilea an consecutiv este marcată Zi internațională a solidarității cu societatea civilă din Belarus.

Potrivit Memorandumului semnat de mai multe organizații la nivel mondial, această zi va fi marcată până la momentul în care situația societății civile din Belarus nu se va schimba, vor dispărea condamnările cu închisoarea pentru activități de promovare și apărare a drepturilor omului și nu vor fi garantate libertățile fundamentale precum libertatea de exprimare, întrunire și asociere. Textul integral al Memorandumului îl puteți găsi aici.

În acest an pe lângă tradiționala teză “Solidaritatea este mai puternică decât represiunea”, organizațiile societății civile vin cu propunerea de a atrage o atenție deosebită tinerilor activiști din Belarus și solidarizarea cu activitatea acestora, precum și apărarea valorilor umaniste în cultura și arta.

În această zi avem posibilitatea de a ne exprima sprijinul și de a le arăta că nu sunt singuri în activitatea lor civică și în lupta lor pentru apărarea drepturilor omului.

În acest context vă invităm și pe dvs. să vă implicați cu diverse acțiuni de solidaritate, detalii aici.

Asociația Promo-LEX, membră a Federației Internaționale pentru Drepturile Omului (International Federation for Human Rights (FIDH) a desfășurat anul trecut o campanie de informare cu privire la Zi internațională a solidarității cu societatea civilă din Belarus, care anul trecut a fost dedicată eliberării lui  Ales Bialiatski, vice președinte FIDH și membru al Asociației “Viasna” , un aprig apărător al drepturilor omului, care fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare cu regim sever și confiscarea averii, fiind acuzat de eschivare de la plata impozitelor, de fapt acesta ispășește o pedeapsă pentru activitatea sa în domeniul promovării și apărării drepturilor omului. Ales Bialiatski a fost eliberat în iunie 2014.




Cazul Beșleaga și Bevziuc rămâne în atenția opiniei publice / Conferință de presă

_article_1428318815Vitalii Beșleaga și Serghei Bevziuc sunt cetățeni ai Republicii Moldova și cofondatori ai societăți de producere și realizare a apei minerale terapeutice „Varnița Unicum”. În 2011,Vitalii Beșleaga a fost ales în funcția de consilier în consiliul local al satului Varnița, iar în aprilie 2013 s-a implicat în activ în lichidarea posturilor vamale instalate ilegal de către administrația separatistă pe teritoriul satului.

Pentru a desfășura activitatea de întreprinzător și a produce şi comercializa liber apa minerală terapeutică „Varniţa Unicum”  de către partenerii indicați au fost înregistrate „Beșleaga ERVA”, o societate cu răspundere limitată înregistrată la autoritățile constituționale pentru desfășurarea activității în dreapta Nistrului, și SRL „Aeroplan” pentru desfășurarea aceluiași tip de activitate în regiunea transnistreană.

La 15 noiembrie 2013 Beșleaga Vitalii și Bevziuc Serghei au fost răpiți de către angajații așa-numitului “comitet de anchetă al rmn”, cu aplicarea violenței fizice. Ei au fost „acuzaţi” de oferirea unei sume de bani persoanelor cu funcție „de răspundere” din administrația secesionistă pentru a debloca activitatea întreprinderilor pe teritoriul regiunii transnistrene. Ulterior ambele victime au fost plasate pentru 10 zile în izolatorul de detenție preventivă nr.3 din Tiraspol în condiții inumane. În continuare au fost plasați în diverse „instituții de detenție” din regiunea transnistreană unde sunt „deținuți” în condiții inumane de detenție precum şi fără o asistență medicală corespunzătoare indicațiilor medicale. Detalii aici.

La momentul reținerii celor doi SRL „Aeroplan” era una din cele mai prospere companii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Astfel, în 2012,  SRL „Aeroplan” a fost premiat la concursul calității drept unul dintre cele mai bun produs din această categorie de produse (http://www.tiraspol.ru/news/?action=show&id=1850).

La 18.11.2013, ”judecătoria or. Tiraspol” a aplicat față de cei doi măsura preventivă – arestul FĂRĂ SĂ INDICE TERMENUL ACESTUIA, invocând drept justificare a necesității aplicării acestei măsuri – doar caracterul social-periculos al infracțiunii incriminate și faptul că aceasta s-ar referi la infracțiuni deosebit de grave, de asemenea s-a invocat și faptul că reclamanții ar putea să se eschiveze de la urmărirea penală și  că ar putea săvârși alte infracțiuni. Termenul „arestului” a fost prelungit de nenumărate ori până la momentul de față. Astăzi, 30 iulie 2014 termenul de „arest” a victimelor a fost prelungit cu încă două luni.

În prezent ambii sunt deținuți în „izolatorul” nr.3 din Tiraspol.

Pentru alte detalii, contactați: Pavel Postica, jurist, Director de Program Asociația Promo-LEX: Tel: (22) 45 00 24, GSM: 069165154, e-mail: [email protected]

Documente




Accesul sigur la internet ca instrument pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului / Conferință Națională

_article_1406643209La 29 iulie 2014 Centrul pentru Libertăți Civile (Center for Civil Liberties) în parteneriat cu Asociațiile Promo-LEX și “Mamele pentru drepturile omului” au organizat conferința națională cu tema: “Accesul sigur la internet ca instrument pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului”.

Printre subiectele discutate au fost: rolul social media în promovarea drepturilor omului în Moldova inclusiv în regiunea transnistreană, oportunitățile și provocările jurnalismului de investigație, rolul autorităților guvernamentale ale Republicii Moldova în promovarea securității internetului în țară, drepturile omului și internetul în Ucraina ș.a.

Nazarii Boyarskii, reprezentant al Centrului pentru Libertăți Civile din Ucraina, a vorbit despre experiența societății civile și a jurnaliștilor în contextul “Revoluției rețelelor sociale”. Atât apărătorii drepturilor omului cât și jurnaliștii s-au confruntat cu probleme cum ar fi divulgarea on line a datelor cu caracter personal; atacurile asupra jurnaliștilor (peste 200 de jurnaliști fiind supuși violențelor fizice) dar și modificarea cadrului normativ, care a dus la încălcarea gravă a dreptului la exprimare și asociere.

Despre activitatea jurnaliștilor de investigație din Moldova, provocările și problemele cu care se confruntă aceștia precum și presiunile la care sunt supuși jurnaliștii în activitatea lor le-a vorbit participanților Alina Radu, redactor-șef, Ziarul de Gardă. Participanții din regiunea transnistreană au relatat despre situația la acest capitol, menționând numeroase probleme și obstacole cu care se confrunta utilizatorii de internet din regiune. O lecție de blogging a fost oferită de Oxana Greadcenco, redactor-șef al portalului Moldova.org, care a vorbit participanților despre importanța prezenței pe Internet, în special pe bloguri, a activiștilor pentru drepturile omului.

De asemenea, participanții au fost informați și despre rolul și activitatea Centrului e-Guvernare, cât și a Centrului de Combatere a Crimelor Cibernetice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații.

În urma evenimentului a fost adoptat proiectul de Rezoluție cu privire la asigurarea și garantarea accesului liber și sigur la internet pentru cetățenii din Moldova, inclusiv regiunea transnistreană.

Evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Libertăți Civile (Center for Civil Liberties) (Ucraina) în parteneriat cu Asociația Promo-LEX și Asociația “Mamele pentru drepturile omului” (Republica Moldova) în cadrul proiectului “Cooperarea regională eficientă și platformele comune ale societății civile din țările Parteneriatului Estic, Rusia și țările din Asia Centrală – în promovarea și protejarea drepturilor fundamentale ale omului în regiune”, cu sprijinul Comisiei Europene.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofițer de presă: GSM 069637849, Tel/Fax (+373 22) 450024, e-mail [email protected]




The Equal Rights Trust și Promo-LEX au finalizat ciclul de training-uri în domeniul egalității și nediscriminării

_article_1405686661În perioada 3-6 iunie și 14-17 iulie, 2014, Asociația Promo-LEX în parteneriat cu The Equal Rights Trust au organizat 4 training-uri în domeniul egalității și nediscriminării.

Scopul training-urilor a fost de a contribui la sporirea gradului de cunoaștere a reprezentanților societății civile a Legii nr. 121 privind asigurarea egalității, precum și a standardelor internaționale cu privire la egalitate și nediscriminare. Pe termen lung, training-urile vor contribui la consolidarea capacităților reprezentanților societății civile din Moldova în combaterea discriminării.

Training-urile au fost organizate la Chișinău și Bălți. În total, în cadrul training-urilor au fost instruiți 86 reprezentanți ai societății civile din Moldova, inclusiv din regiunea Transnistreană.  Training-urile au fost moderate de experți din cadrul The Equal Rights Trust și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Participanții au apreciat pozitiv programul de training care a inclus atât sesiuni teoretice, cât și exerciții practice, precum și modul accesibil de expunere a temelor. Acest fapt a contribuit la o mai bună înțelegere a subiectelor abordate în cadrul trening-urilor.  În cadrul sesiunilor practice, participanții au examinat mai multe cazuri de discriminare, atât din practica internațională, cât și din cea a Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din Moldova.

Training-urile au fost organizate în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităților societății civile din Moldova, inclusiv regiunea Transnistreană, în combaterea discriminării prin intermediul acțiunilor de advocacy”, proiect implementat de Promo-LEX și ERT și finanțat de Uniunea Europeană.

Persoana de contact din cadrul Asociației Promo-LEX
Olga Manole, Coordonatoare a  Programului Drepturile Omului
Tel: (+373 22) 44 96 26, 450024
e-mail: olga_manole@promolex.md

Persoana de contact din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova
Marjaana RÄF, Manager Proiecte
Tel: (+373 22) 505210
e-mail: [email protected]