Cerere de oferte de prețuri pentru contractarea unei agenții de turism

Nr. Ref. 5 din 26.01.2018

Activitatea Asociației Promo-LEX presupune deplasarea frecventă a reprezentanților Asociației la evenimente în străinătate, precum şi organizarea diferitelor evenimente în afara țării.

Asociația Promo-LEX solicită Oferte de Prețuri pentru contractarea unei/unor agenții de turism care va/vor oferi servicii de rezervare hotel în afara țării și/sau organizare de evenimente, conform cerințelor expuse mai jos. În rezultatul evaluării ofertelor, Promo-LEX va selecta compania/companiile de turism care vor oferi cea mai bună ofertă pentru astfel de servicii și se va semna un contract de colaborare cu durata de 1 an.

Criterii generale de selectare a ofertanților:

  • Cel puțin 5 ani de experiență pe piața națională și/sau internațională;
  • Oferta tehnică trebuie să conțină maxim 3 opțiuni de hotel pentru fiecare destinație (preferabil în zona de maximum 2-3 km de la centrul orașului);
  • Disponibilitatea de a oferi reduceri (va constitui un avantaj);
  • Disponibilitatea de a presta servicii de rezervare în termeni restrânși de timp.

În vederea prezentării ofertelor, vă rugăm să țineți cont de cerințele şi criteriile menționate mai jos:

Oraș Perioada rezervării

(1 cameră standard, single)

Nume hotel (oferta va lua drept bază de calcul hotelele de 3*) Facilități

(TV, aer condiționat, mic dejun inclus, wi-fi)

Preţ (Euro) / 1 noapte (cost cazare)
București 05.03.18 – 06.03.18
19.09.18 – 20.09.18
Strasbourg 05.03.18 – 06.03.18
19.09.18 – 20.09.18
Bruxelles 05.03.18 – 06.03.18
19.09.18 – 20.09.18
Kiev 05.03.18 – 06.03.18
19.09.18 – 20.09.18
Varșovia 05.03.18 – 06.03.18
19.09.18 – 20.09.18
Tbilisi 05.03.18 – 06.03.18
19.09.18 – 20.09.18
New York 05.03.18 – 06.03.18
19.09.18 – 20.09.18

 

Oferta mai trebuie să includă:

  • Datele de contact ale companiei;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a companiei.

Oferta trebuie completată în limba română şi expediată prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru contractarea unei agenții de turism”.

Data limită de depunere a ofertelor este 9 februarie 2018, ora locală 18.00.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experiența ofertantului (companiei candidate): prezența pe piață, clienți fideli/referinţe;
  • Oferta tehnică trebuie să conțină maxim 3 opțiuni de hotel pentru fiecare destinație (preferabil în zona de maximum 2-3 km de la centrul orasului);
  • Preț competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preț-calitate.

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate. *Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, contactați: Mariana Novac, Asistent de Program, tel. +373 69339700, [email protected].

***

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.




Cerere de oferte a prețurilor pentru servicii de traducere scrisă

COP 3 din 24.01.2018

Asociația Promo-LEX solicită oferte de prețuri pentru servicii de traducere scrisă pentru desfășurarea activităților pe parcursul anului 2018.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prețuri pentru servicii de traducere a materialelor tematice și publicațiilor în domeniile prioritare ale Asociației.

Servicii de traducere scrisă se solicită pentru următoarele limbi:

  • Română-Engleză
  • Engleză-Română
  • Română-Rusă
  • Rusă-Română
  • Rusă-Engleză
  • Engleză-Rusă

Specificul materialelor care vor fi înaintate spre traducere: articole tematice, comunicate de presă, apeluri, rapoarte și studii tematice, rapoarte de monitorizare, materialele dosarelor deținute în procedură civilă și penală, etc. Terminologia utilizată din domeniul: juridic, electoral, educație civică, drepturile omului etc.

* Toate publicațiile și materialele Asociației sunt disponibile pe următoarea adresă: www.promolex.md. Ofertanții interesați pot face cunoștință cu specificul și limbajul utilizat de Asociație.

Asociația Promo-LEX va încheia Contracte de Prestări Servicii cu persoane fizice sau juridice care vor efectua traduceri scrise la solicitare, reieșind din necesitățile Asociației. Perioada de contractare – 1 an.

Cerințe față de ofertanți:

  • Cunoașterea la nivel avansat a limbilor pentru care se propune oferta: ortografie, stilistică, morfologie;
  • Cunoașterea terminologiei în domeniile: justiție, drepturile omului, electoral, educație civică, etc.;
  • Experiență relevantă de lucru;
  • Experiența de traducere în domeniile juridic, drepturile omului, electoral va constitui un avantaj;
  • Disponibilitatea de a presta servicii de traducere în termeni restrânși de timp.

Oferta financiară trebuie să fie prezentată după modelul următor:

 

Limba de

lucru

Preț Volum de lucru
Preț pentru 1 pagină/regim normal/MDL, TVA 0% Preț pentru 1 pagină/regim normal/MDL, TVA 20% Preț pentru 1 pagină/regim de urgență, zile de odihnă/MDL, TVA 0% Preț pentru 1 pagină/regim de urgență, zile de odihnă/MDL, TVA 20% Nr. de pagini în regim normal/pe zi Nr. de pagini în regim de urgență, zi de odihnă/pe zi
Română-Engleză
Engleză-Română
Română-Rusă
Rusă-Română
Rusă-Engleză
Engleză-Rusă

* 1 pagină = 1800 caractere fără spații

* Pentru persoane fizice prețul (brut) trebuie să includă toate taxele angajatorului și cele ale angajatului, după cum urmează: taxele angajatorului – 23% fondul social, 4,5% asigurarea medicală; taxele angajatului – 4,5% asigurarea medicală, 6% fondul de pensii, 7% sau 18% impozit pe venit (impozitul pe venit se calculează în baza venitului anual al persoanei: până la 33000 MDL anual – 7%, mai mult de 33000 MDL anual – 18%).

* Persoanele juridice aplicante vor completa tabelul de mai sus incluzând atât prețul cu TVA, cât și la cota TVA 0%. Companiile care nu sunt plătitoare de TVA vor menționa acest fapt în ofertă.

* Este posibilă depunerea ofertei pentru toate limbile solicitate sau, după caz, doar pentru 1-2 limbi (ex. doar pentru RO-ENG; doar pentru RO-ENG și ENG-RO; sau doar pentru RO-RU, etc.) în dependență de calificarea ofertantului.

Oferta mai trebuie să includă:

  • Datele de contact ale companiei/candidatului;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei (pentru persoane juridice);
  • Semnătura persoanei autorizate (pentru persoane juridice);
  • Ștampila umedă a companiei (pentru persoane juridice).

Oferta trebuie completată în limba română şi expediată la adresa de e-mail  [email protected]  cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de traducere scrisă”.

Data limită de depunere a ofertelor este 6 februarie 2018, ora locală 18:00.

Evaluarea ofertelor se va efectua în 2 etape:

1) La prima etapă, Ofertele vor fi analizate sub aspectul corespunderii cu cerințele stipulate în anunț. Criterii de selecție a ofertelor: calificarea ofertantului; experiență relevantă; oferta financiară reflectă expertiza ofertantului și este competitivă.

2) Ofertanții pre-selectați vor fi contactați și invitați la cea de-a doua etapă. Cea de-a doua etapă va consta în proba scrisă (ofertanții vor fi invitați să efectueze traducerea scrisă a unui text cu volum de aproximativ 0,5-1 pagină).

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, contactați: Ana Baltă, Asistent de Program, +373 78 04 75 74, [email protected]




Cerere de oferte a prețurilor pentru servicii de redactare

COP 4 din 24.01.2018

Asociația Promo-LEX solicită oferte de prețuri pentru servicii de redactare în limba română pentru desfășurarea activităților pe parcursul anului 2018.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prețuri pentru servicii de redactare a materialelor tematice și publicațiilor în domeniile prioritare ale Asociației.

Termenii de referință:

  • Limbile pentru care se solicită servicii de redactare: română;
  • Specificul materialelor care vor fi înaintate spre redactare: articole tematice, comunicate de presă, apeluri, rapoarte și studii tematice, rapoarte de monitorizare, materialele dosarelor deținute în procedură civilă și penală, etc.
  • Terminologia utilizată din domeniul: juridic, electoral, educație civică, drepturile omului etc.

* Toate publicațiile și materialele Asociației sunt disponibile pe următoarea adresă: www.promolex.md. Ofertanții interesați pot face cunoștință cu specificul și limbajul utilizat de Asociație.

Asociația Promo-LEX va încheia Contracte de Prestări Servicii cu persoane fizice sau juridice care vor efectua redactări scrise la solicitare, reieșind din necesitățile Asociației. Perioada de contractare – 1 an.

Cerințe față de ofertanți:

  • Cunoașterea la nivel avansat a limbii române: ortografie, stilistică, morfologie;
  • Cunoașterea terminologiei în domeniile: juridic, drepturile omului, electoral, educație civică, etc.;
  • Experiență de redactare de minim 2 ani;
  • Disponibilitatea de a presta servicii de redactare în termeni restrânși de timp.

În calitate de ofertanți pot aplica atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.

Persoanele interesate trebuie să prezinte Oferta care va include:

  1. Pentru persoane fizice – CV-ul actualizat;
  2. Pentru persoane juridice – Certificat de Înregistrare sau Licență;
  3. 2 referințe (persoane fizice sau juridice) care pot confirma expertiza și care au beneficiat de serviciile ofertantului;
  4. Oferta financiară în MDL.

Oferta financiară trebuie să fie prezentată după modelul următor:

Servicii de redactare și corectură a textelor scrise în limba română Preț, MDL TVA 0% Preț, MDL TVA 20%
Preț brut per 1 pagină / regim normal
Preț brut per 1 pagină / regim de urgență / zile de odihnă
Numărul de pagini (1800 caractere fără spații) executate în regim normal /pe zi
Numărul de pagini (1800 caractere fără spații) executate în regim urgență /pe zi

* 1 pagină = 1800 caractere fără spații

* Pentru persoane fizice prețul (brut) trebuie să includă toate taxele angajatorului și cele ale angajatului, după cum urmează: taxele angajatorului – 23% fondul social, 4,5% asigurarea medicală; taxele angajatului – 4,5% asigurarea medicală, 6% fondul de pensii, 7% sau 18% impozit pe venit (impozitul pe venit se calculează în baza venitului anual al persoanei: până la 33000 MDL anual – 7%, mai mult de 33000 MDL anual – 18%).

* Persoanele juridice aplicante vor completa tabelul de mai sus incluzând atât prețul cu TVA, cât și la cota TVA 0%. Companiile care nu sunt plătitoare de TVA vor menționa acest fapt în ofertă.

Oferta mai trebuie să includă:

  • Datele de contact ale companiei/candidatului;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei (pentru persoane juridice);
  • Semnătura persoanei autorizate (pentru persoane juridice);
  • Ștampila umedă a companiei (pentru persoane juridice).

Oferta trebuie completată în limba română şi expediată la adresa de e-mail:  [email protected]  cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de redactare”.

Data limită de depunere a ofertelor este 6 februarie 2018, ora locală 18:00.

 Evaluarea ofertelor se va efectua în 2 etape:

1) La prima etapă, Ofertele vor fi analizate sub aspectul corespunderii cu cerințele stipulate în anunț. Criterii de selecție a ofertelor: calificarea ofertantului; experiență relevantă; oferta financiară reflectă expertiza ofertantului și este competitivă.

2) Ofertanții pre-selectați vor fi contactați și invitați la cea de-a doua etapă. Cea de-a doua etapă va consta în proba scrisă (ofertanții vor fi invitați să efectueze redactarea unui text cu volum de aproximativ 0,5-1 pagină).

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, contactați: Ana Baltă, Asistent de Program, +373 78 04 75 74, [email protected]




Cerere de oferte a prețurilor pentru achiziționarea articolelor de papetărie și birotică

 

COP 2  din 24.01.2018

Asociația Promo-LEX solicită oferte de prețuri pentru achiziționarea articolelor de papetărie și birotică pentru desfășurarea activităților pe parcursul anului 2018.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prețuri pentru articole de papetărie și birotică. În rezultat, Asociația Promo-LEX va selecta și contracta compania/ile care vor oferi cel mai bun coraport preț/calitate, condiții de livrare și achitare. Durata contractului – 1 an.

Companiile interesate trebuie să prezinte Ofertele de Prețuri conform criteriilor de mai jos.

  1. Prețurile pentru unitățile, după cum urmează :
Denumire articol Preț minim per articol, MDL Preț maxim per articol, MDL
TVA 0% TVA 20% TVA 0% TVA 20%
Hârtie A4 (calitate superioară, 80 g/m2) Exemplu : 60 lei/1 pachet (cu indicarea producătorului/ mărcii produsului)
Hârtie A3 (calitate superioară, 80 g/m2)
Hârtie flipchart, perforată (64×90 cm, 80 g/m2)
Carnet A4 cu spirală (80 foi)
Carnet A5 cu spirală (80 foi)
Cub notițe autoadezive
Mapă biblioraft (7 cm)
Pix cu gel
Marker flipchart
Clipsuri (diferite dimensiuni)
Clame (diferite dimensiuni)
Capsator (24/6, până la 20 foi)
Condiții de achitare și livrare
Livrarea gratuită a  mărfii Da / Nu
Termenul de livrare Indicați termenul minim și termenul maxim de livrare
Achitare post-livrare Da (indicați termenul de achitare) / Nu
Reduceri Da (indicați %) / Nu

 

  1. Lista completă sau Catalogul (preferabil on-line) a produselor disponibile, cu prețurile indicate în MDL. Specificați toate mărcile, brand-urile, furnizorii de birotică și papetărie cu care colaborați.

Oferta trebuie să includă atât prețul cu TVA, precum şi preţul la cota TVA 0% (condiție obligatorie). Asociația Promo-LEX va oferi documentele confirmative pentru plata la cota TVA 0%.

 Oferta mai trebuie să includă:

  • Certificatul de înregistrare al companiei / Licența;
  • Datele de contact ale companiei;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a companie

Data limită de prezentare a ofertelor: 2 februarie 2018, ora locală 18:00. Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru articole de birotică și papetărie”.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului (companiei candidate): prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;
  • Preţ competitiv, inclusiv respectarea raportului preţ-calitate;
  • Condiții de livrare și achitare.

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

*Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, contactați: Ana Baltă, Asistent de Program, tel. +373 78 04 75 74, [email protected]

 




Cerere de oferte pentru servicii de training

COP 1 din 22.01.2018

Context
În perioada 1 septembrie 2017 – 31 august 2018, Asociația Promo-LEX implementează proiectul „Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului și educației de Drepturi ale Omului în Republica Moldova”. Scopul general al proiectului este dezvoltarea unei platforme sustenabile și regenerabile de activism și educație de DO în scopul reducerii tensiunilor sociale generate de ignoranță, manipulare și utilizare a discursului instigator la ură și discriminare. Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de către Departamentul Justiție și Drepturile Omului din cadrul Fundației Soros-Moldova. În cadrul proiectului sunt prevăzute activități de formare profesională în domeniul drepturilor omului pentru echipa Asociației Promo-LEX.

Obiectivul concursului
Selectarea unui expert/experte în vederea livrării unui atelier de instruire pentru echipa Asociației Promo-LEX. Tematica atelierului de instruire – Modalități de reacție la problemele false de drepturile omului și comunicare asertivă în mediul ostil drepturilor omului.

Notă: Candidații interesați pot fi persoane fizice sau juridice. De asemenea, concursul este deschis pentru candidați naționali și internaționali.

Caiet de sarcini
Expertul/Experta va fi responsabil/ă de elaborarea programului de instruire și livrarea unui atelier de instruire pe tematica indicată, pentru un grup de 10-15 angajați ai Asociației Promo-LEX.

Responsabilitatea Expertului/Expertei

  • Evaluarea nevoilor de învățare. Pre-testarea participanților;
  • Elaborarea programului și a materialelor de training;
  • Livrarea atelierului de instruire;
  • Post-testarea participanților;
  • Elaborarea raportului final pe serviciile prestate.

Toate materialele vor fi elaborate și livrate în limba română.

Atelierul de instruire va include sesiuni teoretice și practice. Accentul va fi pus pe sesiunile practice, în rezultatul cărora participanții vor deprinde abilități practice.

Astfel, în urma atelierului de instruire, participanții:

  • Vor cunoaște principiile și tehnicile de bază de scriere tehnică și juridică;
  • Vor dezvolta/îmbunătăți abilitățile de scriere tehnică/juridică, în special în domeniul Drepturile Omului;
  • Vor dezvolta/îmbunătăți abilitățile de formulare a mesajelor scrise, inclusiv în termeni restrânși (comunicate de presă, demersuri, note informative);
  • Vor dezvolta/îmbunătăți abilitățile de formulare a mesajelor și exprimare verbală / discurs public (declarații de presă, interviuri, intervenții în cadrul evenimentelor publice);
  • Vor cunoaște principiile de bază și tehnicile de comunicare asertivă, inclusiv într-un mediu ostil;
  • Vor dezvolta/îmbunătăți abilități de comunicare aservită într-un mediu ostil drepturilor omului.
  • Vor cunoaște cum să identifice și să selecteze cele mai potrivite instrumente de comunicare în procesul de promovare a drepturilor omului;
  • Vor cunoaște principiile și tehnicile de reacționare la probleme false de drepturile omului;
  • Vor dezvolta/îmbunătăți abilitatea de a reacționa prompt la probleme false de drepturile omului.

Agenda atelierului va include următoarele teme:

  • Principiile și tehnicile de scriere tehnică și juridică;
  • Specificul scrierii tehnice în domeniul drepturilor omului (scrierea rapoartelor, studiilor, notelor analitice etc.);
  • Principiile și tehnicile de formulare a mesajelor scrise (elaborare demersuri, note informative, comunicate de presă, petiții etc.);
  • Principiile și tehnicile de formulare a mesajelor verbale (interviuri, intervenții în cadrul evenimentelor de presă/publice, discuții cu factori de decizie etc);
  • Principiile de bază și tehnicile de comunicare asertivă, inclusiv într-un mediu ostil;
  • Instrumente de comunicare scrisă și verbală în domeniul drepturilor omului. Identificarea celor mai potrivite și eficiente instrumente;
  • Probleme false de drepturile omului. Identificarea lor și modalitatea de reacționare.

*Agenda prezentată este una orientativă. Agenda finală și programul de training vor fi elaborate de către expert/ă, în baza informației din TOR și a pre-testării participanților.

Durata atelierului de instruire  –  4 zile (4 sesiuni * 1.5 ore per sesiune/6 ore lucrătoare pe zi).
Atelierul va fi organizat la sediul Asociației Promo-LEX, mun. Chișinău, Republica Moldova.
Limba de lucru: Română.

Perioada și modalitatea de contractare
Expertul/Experta selectat/ă va fi contractat/ă în baza unui contract de prestări servicii.
Perioada contractului 7 februarie – 7 aprilie, 2018.
Atelierul de instruire va fi livrat în perioada contractului. Data  exactă a livrării atelierului va fi agreată cu expertul/experta selectată, în baza disponibilității grupului de participanți și a expertului.

Calificarea expertului/expertei

  • Studii superioare în domenii precum, comunicare, drept, politici publice, alte domenii relevante;
  • Formare profesională în domenii relevante (instruire formală și non-formală în domeniul drepturilor omului, comunicare, și alte domenii relevante);
  • Experiență și expertiză demonstrată de trainer în domenii relevante;
  • Experiență de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale;
  • Experiența de lucru în domeniul drepturilor omului sau alte domenii relevante;
  • Cunoașterea tendințelor și tehnicilor inovatoare și interactive de instruire;
  • Abilitatea de a înțelege și vorbi fluent limba română.

Dosarul de aplicare
Dosarul de aplicare trebuie să includă următoarele documente:

CV-ul actualizat. În cazul persoanelor juridice se va anexa profilul organizației/companiei și CV-ul expertului care va executa contractul/livra atelierul de instruire. CV-ul trebuie să includă referințe clare la studiile, calificările, experiența și expertiza candidatului, relevante pentru concursul dat.

Oferta Tehnică, care va include:

Conceptul propus de către Expert/Expertă pentru atelierul de instruire (o descriere de 2-3 pagini). Conceptul va include o descriere succintă a următoarelor elemente: scopul și obiectivele atelierului, obiectivele de învățare, un draft de agendă, metodele de instruire și evaluare, planul și calendarul de activitate propus de către expert.

Oferta Financiară. Oferta financiară va indica prețul total brut pentru serviciile specificate mai sus, în USD. De asemenea, se va indica numărul de zile lucrătoare pentru executarea sarcinilor și livrarea atelierului, cu detalierea costurilor (pe categorii). Oferta financiară trebuie să includă toate costurile aferente contractului. Asociația Promo-LEX nu va acoperi niciun fel de costuri suplimentare.

*În cazul persoanelor fizice, din suma totală vor fi reținute și virate la buget toate reținerile sociale și fiscale, conform legislației în vigoare (9% asigurarea medicală, 23% asigurarea socială obligatorie, 6% fondul de pensii,  7/18% impozit pe venit);

*În cazul unui Expert internațional, din suma totală va fi reținut și achitat Impozitul pe Venit 12% și, după caz, impozitul pe import servicii 20% (TVA).

Scrisori de recomandare sau referințe la organizații care au beneficiat de servicii similare din partea expertului în trecut. Acestea trebuie să includă detalii cu privire la tipul de serviciile prestate și datele de contact ale persoanelor relevante din cadrul organizațiilor respective.

Notă: Ofertele trebuie să conțină adresa, telefonul ofertantului, data, semnătura electronică și, după caz, amprenta ștampilei.

Depunerea dosarelor de aplicare
Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română și expediat prin e-mail la adresa [email protected],  cu mențiunea ”Expert_atelier_DO”.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de aplicare –  31 ianuarie 2018 , ora locală 18.00.

*Dosarele depuse după termen nu vor fi examinate.

Evaluarea dosarelor de aplicare
Vor fi evaluate doar dosarele complete.

Evaluarea se va efectua de către o Comisie de Evaluare, din cadrul Promo-LEX, în baza următoarelor criterii:

  • Expertiză și experiență relevantă;
  • Oferta tehnică;
  • Oferta financiară.

Expertul care va propune cea mai bună ofertă va fi contractat.

Pentru detalii contactați:
Irina Corobcenco, Asistentă de Proiect
Tel/Fax: (+373 22) 450024
GSM (+373) 69388065
[email protected]

***
Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Mai multe informații despre Asociația Promo-LEX puteți găsi pe www.promolex.md

 




TERMEN EXTINS: Termeni de referință pentru selectarea unei companii sociologice care va efectua un studiu privind percepția cetățenilor cu privire la activitatea Asociației Promo-LEX pe parcursul anului 2017

Nr. ref. 28 din 29.12.2017

Contextul anunțului: Pe parcursul anului 2017, în cadrul Programului „Monitorizarea Proceselor Democratice”, Asociația Promo-LEX s-a implicat activ în dezbaterile privind modificarea sistemului electoral, a desfășurat mai multe activități de monitorizare a diferitor procese democratice (alegerile locale noi din 14 mai și 19 noiembrie 2017, referendumul local de revocare a primarului general al municipiului Chișinău, monitorizarea finanțelor partidelor politice, monitorizarea modului de realizare a funcției de control parlamentar de către organul legislativ suprem, monitorizarea modului de ocupare a funcțiilor publice în instituțiile administrației publice centrale, monitorizarea activității administrației publice locale de nivelul II) precum și a realizat mai multe activități de informare și educație a alegătorilor.

Totodată, în cadrul Programului “Drepturile Omului”, Promo-LEX a contribuit în mod activ la promovarea şi implementarea în Republica Moldova a standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului prin promovarea accesului la justiție și a remediilor efective, inclusiv pentru locuitorii din regiunea transnistreană; combaterea torturii, tratamentelor inumane sau degradante; promovarea și protejarea libertății și siguranței persoanei; prevenirea și combaterea violenței în bază de gen și a discriminării, promovarea egalității.

Studiul dat urmează a fi realizat în cadrul Proiectului “Democrație, Transparență și Responsabilitate” implementat de către Asociația Promo-LEX în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002.

Scopul concursului este de a selecta o companie sociologică pentru realizarea unui studiu privind percepția cetățenilor/alegătorilor cu privire la activitatea Asociației Promo-LEX pe parcursul anului 2017.

Cercetarea va fi efectuată în baza unui sondaj de opinie realizat la nivel național și se va axa pe următoarele aspecte:

  • percepția cetățenilor cu privire la activitatea Asociației Promo-LEX în contextul modificării sistemului electoral din Republicii Moldova;
  • percepția alegătorilor cu privire la modul în care a fost organizată și desfășurată campania electorală pentru referendumul local de revocare a primarului general al municipiului Chișinău;
  • percepția cetățenilor cu privire la subiectul finanțării partidelor politice din Republica Moldova și a activității de monitorizare a finanțelor partidelor desfășurată de Asociația Promo-LEX în anul 2017;
  • percepția cetățenilor cu privire la activitatea administrației publice locale de nivelul II și a activității de monitorizare a acesteia de către Asociația Promo-LEX în anul 2017;
  • percepția cetățenilor cu privire la modul de realizare a funcției de control parlamentar de către organul legislativ suprem și a activității de monitorizare a acestui aspect de către Promo-LEX în anul 2017;
  • percepția cetățenilor cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului în Republica Moldova;
  • percepția cetățenilor cu privire la activitatea Promo-LEX de promovare şi implementare în Republica Moldova a standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului;
  • alte subiecte relevante cu privire la reformele necesare în domeniul democrației și a drepturilor omului, precum și cu privire la viața social-politică din Republica Moldova în ansamblu.

La elaborarea ofertei se va tine cont de următoarele cerințe:

  • Populația țintă a studiului: cetățeni cu vârsta de 18 ani+, aflați pe teritoriul Republicii Moldova;
  • Volumul eșantionului (realizat): minim 1300 – maxim 1600 persoane;
  • Tipul eșantionului: probabilist, bistadial, stratificat;
  • Sondajul va avea la bază un chestionar cu min. 80 – max. 120 întrebări, plus circa 10 – 20 întrebări deschise;
  • Aplicarea chestionarului: faţă-în-faţă. Cerința minimă este metoda PAPI (paper-assisted-personal-interview). Va fi apreciată suplimentar oferta ce propune metoda CAPI (computer-assisted-personal-interview), în particular dacă aceasta permite verificarea în timp real a situației din teren și vizualizarea on-line a datelor colectate;
  • Chestionarul va fi realizat de către compania sociologică. Reprezentanții companiei selectate vor colabora cu Promo-LEX în faza de elaborare și ulterior de pretestare a chestionarului, pentru eventuale ajustări, inclusiv pentru a asigura o durată medie optimă de aplicare a acestuia;
  • Chestionarul va fi pus la dispoziția Promo-LEX în limba română. Compania va fi responsabilă de traducerea în limba rusă şi engleză a chestionarului iar Promo-LEX va verifica și confirma varianta finală a traducerii acestuia. Respondenților li se va oferi posibilitatea să aleagă chestionarul în una din cele două limbi (română sau rusă). Chestionarul în limba engleză va fi utilizat pentru elaborarea studiului în limba engleză;
  • Compania selectată va fi responsabilă pentru realizarea tuturor instrumentelor ajutătoare, necesare eventual operatorilor în activitatea acestora.

Studiul va fi efectuat în câteva etape:

I. Pregătirea cercetării

  1. Proiectarea eșantionului;
  2. Elaborarea și formatarea chestionarului. Compania selectată va formata chestionarul pe tiparele utilizate de operatorii săi, după aprobarea variantei finale a chestionarului;
  3. Pilotarea chestionarului. Vor fi pre-testate 20 de chestionare, 10 în mediul urban și 10 în mediul rural. Persoanele selectate pentru interviuri vor fi de diferite vârste și diferite nivele de studii. La finalul pretestării, compania selectată va realiza un scurt raport în care va discuta eventualele erori de proiectare a chestionarului (durata, limbajul, dificultatea înțelegerii etc.);
  4. Îmbunătățirea chestionarului, în funcție de rezultatul pilotării, de comun acord cu Promo-LEX;
  5. Traducerea chestionarului în limbile rusă şi engleză;
  6. Formatarea și pregătirea chestionarului pentru tipar în cazul aplicării metodei PAPI;
  7. Multiplicarea chestionarelor (metoda PAPI), ținând cont de volumul eșantionului realizat. Chestionarele vor fi tipărite în limba română și limba rusă, reieșind din cotele respective ale populațiilor vorbitoare de aceste limbi pe țară, astfel încât toți respondenții să aibă posibilitatea să aleagă una din versiuni;
  8. Pregătirea machetei bazei de date;
  9. Elaborarea instrucțiunilor pentru operatori și instruirea operatorilor.

II. Colectarea datelor

  1. Aplicarea chestionarului la nivel național;
  2. Introducerea chestionarelor în baza de date;
  3. Corectarea și etichetarea bazei de date, calculul variabilei de ponderare (dacă este necesar);
  4. Verificarea activităţii operatorilor şi verificarea datelor colectate (minim 30% din totalul chestionarelor colectate de operatori fi verificate/controlate în mod aleatoriu de către administrația companiei sociologice);

III. Elaborarea raportului cercetării și prezentarea datelor preliminare ale sondajului

  1. Analiza statistică a datelor preliminare, în funcție de variabilele indicate de Promo-LEX;
  2. Elaborarea raportului statistic, care va include analiza frecvențelor, a corelațiilor în funcție de variabilele indicate de Promo-LEX. Raportul statistic va include de asemenea descrierea procesului de cercetare, a modalității de elaborare a eșantionului, rezultatele pilotării, problemele cu care s-a confruntat compania pe parcursul cercetării și modalitățile de depășire a lor;
  3. Prezentarea datelor în formă tabelară și diagrame inclusiv grupate pe întrebări la solicitarea Promo-LEX;
  4. Realizarea raportului metodologic, care va cuprinde: fișele de eșantionare, lista cu operatorii care au participat la cercetare, raportul de control intern, descrierea eventualelor probleme întâmpinate în teren, analiza refuzurilor de a răspunde și analiza statistică a non-răspunsurilor la întrebări din chestionar. Raportul va fi cât mai succint posibil;
  5. Elaborarea şi prezentarea raportului inclusiv în format PPT (în limbile română, rusă şi engleză) pentru Asociaţia Promo-LEX şi eventual alte maxim 2 prezentări cu public limitat sau publice în dependență de solicitarea Promo-LEX.

Obligațiile și responsabilitățile companiei sociologice:

  • Va colabora activ cu Asociația Promo-LEX în vederea realizării prezentei cercetări;
  • Va realiza sondajul de opinie în conformitate cerințele descrise mai sus;
  • Va elabora și discuta cu reprezentanții Promo-LEX eșantionul, conform reperelor prezentate mai sus;
  • Va elabora chestionarul pentru sondaj (instrumentul de cercetare) în strânsă consultare cu Promo-LEX;
  • Va testa instrumentul de cercetare şi va discuta rezultatele testării cu reprezentanții Promo-LEX;
  • Va coordona în prealabil cu Promo-LEX modul, perioada și realizarea colectării de date;
  • Va garanta că modalitatea de colectare a datelor asigură calitatea, integritatea și fezabilitatea acestora (minim 30% din totalul chestionarelor colectate de operatori pot fi verificate/controlate în mod aleatoriu de către Promo-LEX sau reprezentanţii săi);
  • Va prezenta datele colectate pe suport electronic, în formatul convenit în prealabil cu Promo-LEX;
  • Compania va elabora un raport succint în care va prezenta metodologia studiului și alte detalii relevante convenite în prealabil cu Promo-LEX;
  • Va participa la ședințele de lucru cu reprezentanții Promo-LEX;
  • Va menține confidențialitatea datelor referitoare la metodologie, chestionare, rezultatele cercetării care vor face obiectul drepturilor de autor al Asociației Promo-LEX;
  • La solicitarea Asociației va participa la evenimentele publice și/sau cu caracter închis de prezentare a rezultatelor studiului sociologic.

Rezultate așteptate:

  1. Chestionarul final, realizat cu participarea și aprobarea Asociației Promo-LEX, inclusiv tradus în limbile rusă şi engleză;
  2. Raportul despre rezultatele efectuării etapei pilot cu propuneri pentru îmbunătățirea chestionarelor;
  3. Baza de date cu rezultatele brute ale cercetării în format SPSS și Excel;
  4. Baza de date cu cele 30% din totalul chestionarelor colectate de operatori care au fost verificate/controlate în mod aleatoriu de către administrația companiei sociologice;
  5. Raportul statistic final prezentat în tabele și diagrame în format Excel;
  6. Raportul metodologic la finalul cercetării.

Termenul așteptat/dorit de executare a studiului: 29 ianuarie – 31 martie 2018.

NOTĂ: Companiile interesate pot propune oferte cu termeni de executare care vor corespunde disponibilității acestora, dar care nu va depăși primul semestru al anului 2018. Asociația Promo-LEX își rezervă dreptul de a evalua ofertele ținând cont inclusiv de termenii propuși.

Calificarea și experiența necesară pentru executarea contractului:

  • Cel puțin 5 ani de experiență în efectuarea cercetărilor sociologice la nivel național și regional, cumulat cu cel puțin 15 cercetări sociologice realizate la nivel național și/sau regional;
  • Experiență anterioară în efectuarea cercetărilor în domeniul politic, electoral, drepturilor omului va constitui un avantaj;
  • Experiență anterioară de analiză statistică a datelor colectate și de elaborare a rapoartelor;
  • Experți de calificare înaltă cu experiență vastă în organizarea cercetărilor sociologice (CV-urile vor fi incluse ca parte componentă a ofertei);
  • Rețea dezvoltată de intervievatori calificați care acoperă întreaga țară (operatorii vor fi instruiți în ceea ce privește obiectul cercetării, iar Promo-LEX îşi rezervă dreptul de a participa la sesiunile de instruire);
  • Abilități demonstrate de a opera în limitele unui buget și de a asigura rezultate de calitate;
  • Abilități de comunicare și aptitudini de relaționare interpersonale necesare pentru a colabora eficient cu reprezentanții beneficiarului cercetării.

Condiții de participare: în vederea participării la concurs companiile sociologice urmează să prezinte oferta tehnică și financiară.

Oferta tehnică va include obligatoriu:

  • Metodologia de eșantionare elaborată în baza cerințelor metodologice menționate mai sus;
  • Lista localităților unde va fi efectuată cercetarea și numărul de persoane intervievate în fiecare localitate;
  • Descrierea detaliată a metodologiei aplicate la etapa de pilotare a chestionarelor;
  • Descrierea rețelei de intervievatori și a modulului cum vor fi instruiți înainte de cercetare;
  • Descrierea metodelor de colectare și procesare a datelor;
  • Descrierea metodelor de verificare a activității operatorilor în teren şi a datelor colectate de aceștia;
  • Planul de lucru cu indicarea rezultatelor așteptate la fiecare etapă și a persoanei responsabile pentru supervizarea activității;
  • Lista cercetărilor sociologice efectuate în ultimii 2 ani, la nivel național sau regional cu descrierea scurtă a obiectivelor şi a comanditarilor sau link-uri la aceste cercetări, dacă sunt publice;
  • CV-urile experților calificați care vor fi implicați în pregătirea, colectarea, monitorizarea procesului de cercetare și analiza datelor colectate.        

Oferta financiară va include obligatoriu:

  • Bugetul cercetării în USD cu specificarea prețului: a) inclusiv cu TVA și b) la cota 0 TVA (plata va fi efectuată în MDL la cursul băncii comerciale a beneficiarului din ziua transferului);
  • Oferta financiară va include de asemenea descrierea cheltuielilor detaliate aferente realizării acestui serviciu, inclusiv cheltuielile de comunicare, transport etc.,
  • Oferta financiară va include specificarea numărului și mărimii tranșelor în care va fi solicitată plata;
  • Bugetul cercetării va fi însoțit inclusiv de declarația ofertantului despre disponibilitatea de a livra servicii la cota 0 TVA (Asociația Promo-LEX va pune la dispoziția ofertantului selectat actele necesare care confirmă dreptul de a procura bunuri și servicii la cota 0 TVA).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale companiei și numele persoanei de contact;
  • Numele fondatorilor companiei;
  • Datele bancare ale companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate și ștampila umedă a companiei.

Criterii de evaluare și selecție a ofertantului: Punctajul evaluării (maximum 100 de puncte) ar reprezenta o cumulare a punctajului obținut de oferta tehnică (maximum 65 puncte) și oferta financiară (maximum 35 puncte). Oferta tehnică și financiară vor fi evaluate în baza următoarelor criterii:

  • Experiența demonstrată, în baza calificărilor expuse mai sus (maximum 25 puncte);
  • Descrierea clară a metodologiei de lucru și fezabilitatea planului de acțiuni (maximum 40 puncte);
  • Valoarea totală a ofertei financiare, corespunderea ofertei cu rigorile termenilor de referință (maximum 30 puncte);
  • Numărul și mărimea tranșelor în care va fi solicitată plata (maximum 5 puncte).

Termenul limită de prezentare a dosarului: 23 ianuarie 2018, ora 18.00. Ofertele vor fi prezentate în format electronic, prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru servicii de organizare a unui sondaj de opinie’’. Dosarul va include atât oferta tehnică, precum şi oferta financiară.

Pentru informații suplimentare, contactați: Nicolae Panfil, Coordonator de Program, Asociația Promo-LEX,  prin e-mail la adresa [email protected]. Informații suplimentare pot fi solicitate doar în scris până la 18.01.2018, ora 14.00. Pentru a asigura condiții echitabile pentru toți potențialii prestatori, Promo-LEX va răspunde doar în scris tuturor solicitanților de informații suplimentare către 19.01.2018, cel târziu la ora 17.00, compilând într-un singur mesaj răspunsurile la toate întrebările parvenite.

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Termeni de Referință: Studiu sociologic privind activitatea Promo-LEX în 2017




Cerere de oferte pentru achiziționarea/elaborarea și imprimarea materialelor de vizibilitate pentru Misiunea de Observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017

Nr. ref. 25 din 16.10.2017

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Programul este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002. În cadrul programului, Asociația Promo-LEX va desfășura de asemenea şi Misiunea de observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, din data de 19 noiembrie 2017.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea unei sau mai multor oferte comerciale pentru elaborarea materialelor de vizibilitate necesare Misiunii de Observare a Referendumului Local.

Lista produselor solicitate o găsiți mai jos, iar specificațiile tehnice ale acestora pot fi vizualizate în tabelul Excel anexat. Ofertele urmează a fi prezentate conform modelului din tabelul anexat, atât în format electronic, cât și varianta scanată (cu ștampilă și semnătură).

  1. Funie cu logo pentru ecuson (a se vedea modelul anexat);
  2. Ecuson cu logo Promo-LEX/Observator național (a se vedea modelul anexat);
  3. Pix cu logo;
  4. Mapă din plastic clip board;
  5. Breloc cu led;
  6. Brățară (a se vedea modelul anexat);
  7. Hanorac;
  8. Jachetă;
  9. Torbă (a se vedea modelul anexat).

* Companiile pot depune oferta pentru unul, câteva sau toate produsele separat sau pentru toate produsele solicitate. Asociația Promo-LEX își rezervă dreptul de a selecta un prestator sau mai mulți prestatori în funcție de calitatea și prețul produselor propuse.

Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente și informaţii:

  • Certificatul de înregistrare a companiei/Licența;
  • Oferta comercială care va include:  lista de preţuri pentru fiecare tip de material de vizibilitate indicat mai sus. Oferta comercială trebuie să indice prețurile atât cu TVA, cât și la cota TVA 0 (condiție obligatorie);
  • Fotografii sau mostre a unor materiale de vizibilitate similare realizate anterior;
  • Minim 2 referințe la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale ofertantului;
  • Numele persoanei de contact;
  • Date bancare;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a ofertantului.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului (companiei candidate): prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;
  • Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate;
  • Termenul minim de executare a comenzii (zile calendaristice).

Termenul limită de prezentare a ofertelor: 18 octombrie 2017, ora locală 12:00. Dosarul de aplicare trebuie completat în limba Română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru achiziționarea/elaborarea și imprimarea materialelor de vizibilitate pentru Misiunea de Observare a Referendumului Local”.

Termenul de executare a lucrărilor: Ofertantul va indica în mod obligatoriu în tabelul Excel termenul minim în care poate executa lucrările (Atenţie – termenul limită de predare a  materialelor este 31 octombrie, 2017).

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate. *Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informaţii suplimentare, contactați: Mariana Novac, Asistent de Program, Asociația Promo-LEX,  e-mail: [email protected], mob. +373 69339700.


VEZI TABELUL 




Cerere de oferte de prețuri pentru organizarea seminarelor OTS în cadrul Misiunii de Observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017

Nr. ref. 26 din 16.10.2017

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociaţia Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei la 19 iulie 2002 şi îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Programul este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002. În cadrul programului Promo-LEX va desfășura de asemenea şi Misiunea de observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, din data de 19 noiembrie 2017.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei/celor mai bune oferte de prestare a serviciilor de organizare a seminarelor de instruire a Observatorilor pe Termen Scurt (OTS) ai Asociației Promo-LEX în perioada 4 – 12 noiembrie 2017, în orașul Chișinău.

Astfel, Asociația Promo-LEX solicită servicii de organizare a seminarelor de instruire pentru OTS în zilele de:

  1. 4 noiembrie 2017
  2. 5 noiembrie 2017
  3. 11 noiembrie 2017
  4. 12 noiembrie 2017

Cerințele tehnice pentru fiecare zi de seminar trebuie să includă:

  • 3 săli de conferință x 35 persoane (dotate cu mobilier corespunzător, proiector și ecran)
  • durata seminarului 6 ore
  • 2 pauze de cafea/ceai x 35 persoane x 3 grupuri (prima pauză de cafea să includă: biscuiți, bomboane, fructe; iar cea de-a doua pauză de cafea să fie mai consistentă, spre exemplu: plăcinte, tartine)
  • 1 sticlă apă minerală plată x 35 persoane x 3 grupuri

Vor fi analizate atât ofertele complete (disponibilitate în toate zilele), cât și cele care acoperă parțial datele indicate mai sus și/sau numărul de săli/cantitatea de servicii solicitate în fiecare zi. 

Oferta trebuie să includă prețul atât cu TVA, cât și cu cota TVA 0 (condiție obligatorie!).

 Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente și informaţii:

  • Certificatul de înregistrare al companiei/Licența;
  • Oferta comercială va include preţul pentru serviciile indicate mai sus în MDL;
  • Minim 2 referințe de la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale ofertantului;
  • Numele persoanei de contact;
  • Date bancare;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a ofertantului.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului (companiei candidate): prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;
  • Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate;
  • Va fi acordată prioritate prestatorilor care vor avea disponibilitate în toate/majoritatea zilelor solicitate.

Termenul limită de prezentare a ofertelor: 17 octombrie 2017, ora locală 18:00. Dosarul de aplicare trebuie completat în limba Română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru servicii de organizare a seminarelor OTS’’.

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate. *Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informaţii suplimentare, contactați: Mariana Novac, Asistent de Program, Asociația Promo-LEX,  e-mail: [email protected], mob. +373 69339700.




CERERE DE OFERTE DE PREȚURI PENTRU SERVICII DE PREDARE A LIMBII ENGLEZE

Nr. Ref. 24 din 14.08.2017

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Contextul anunțului: Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Programul este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID, Contract de Grant AID-117-A-16-00002). Pe lângă diverse activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici, Programul mai prevede și o serie de activități de consolidare a cunoștințelor și capacităților angajaților Promo-LEX prin oferirea oportunităților de instruire, participare la seminare, training-uri, vizite de studiu etc. În această ordine de idei, reieșind din atribuțiile de serviciu, Asociația Promo-LEX a analizat necesitățile de instruire ale angajaților și intenționează să organizeze cursuri de instruire și perfecționare a cunoștințelor și abilităților de comunicare în limba engleză pentru o parte din echipa sa.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte pentru organizarea și desfășurarea cursurilor de limba engleză pentru angajații Promo-LEX în perioada septembrie 2017 – august 2018.

La elaborarea ofertei se va tine cont de următoarele cerințe tehnice:

  1. Cursuri de limba engleză vor fi oferite pentru un număr total de aprox. 15 persoane;
  2. Testarea cunoștințelor angajaților este obligatorie pentru a fi încadrați în grupe conform nivelului de cunoaștere a limbii engleze (la etapa precontractuală); în funcție de rezultatele testării, împreună cu participanții va fi decisă strategia și programul detaliat de instruire, cu stabilirea priorităților (curs standard sau intensiv, accent pe gramatica sau pe conversație etc.);
  3. Se preconizează crearea a 2 grupe, respectiv pentru nivelul începător și nivelul mediu de cunoaștere a limbii engleze;
  4. Durata orelor de curs va fi de 2-3 ore academice pe zi; frecvența desfășurării orelor va fi de 2-3 ori pe săptămână; durata minimă totală a cursurilor de instruire va de cel puțin 208 ore academice pe an;
  5. Lecțiile de limbă engleză vor avea loc după ora 17.00 în incinta oficiului central al Asociației Promo-LEX (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 127, or. Chișinău);
  6. Materiale de studiu pentru fiecare persoană vor fi oferite de către prestatorul selectat iar prețul acestora va fi specificat separat în costul total al ofertei;
  7. Evaluarea la final de curs și certificarea cunoștințelor participanților este obligatorie; condițiile de acordare a Certificatului de cunoaștere a limbii engleze vor fi prezentate pe către ofertant în descrierea ofertei tehnice.

Calificarea și experiența necesară pentru executarea contractului:

Ofertele pot fi prezentate atât de către persoane juridice (școli de limba engleză) cât și de persoane fizice (profesori particulari). Indiferent de statutul potențialilor ofertanți, Promo-LEX solicită ca dosarele de aplicare să conțină informații clare și complete privind următoarele aspecte:

Studiile profesorului/profesoarei care nemijlocit va fi responsabilă pentru predarea limbii engleze pentru angajații Promo-LEX:

  • absolvenți de studii superioare de licență în domeniul filologiei limbii engleze;
  • studiile post-universitare de profil dar și alte cursuri relevante de perfecționare în domeniul predării limbii engleze vor constitui un avantaj;

Experiența profesorului/profesoarei care nemijlocit va fi responsabilă pentru predarea limbii engleze pentru angajații Promo-LEX:

  • experiență de lucru minim 5 ani în domeniul predării limbii engleze;
  • utilizarea materialelor, metodelor și a tehnologiilor noi de instruire (audio, video etc.);
  • experiența de predare a cursurilor de engleză pentru grupuri cu necesități și tematici specifice (în special pe subiecte care țin de drepturile omului, democrație, justiție etc.) va constitui un avantaj;
  • experiența de lucru complementară în domeniul traducerii din limba engleză în română pe tematicile indicate mai sus ar putea constitui un avantaj;

Abilități:

  • Abilități de instruire a adulților;
  • Abilități de lucru atât în regim individual cât și cu un grup de persoane;
  • Abilități excelente de comunicare și prezentare publică;
  • Abilități excelente de stimulare și motivare pentru însușirea limbii engleze.

Alte cerințe obligatorii:

  • Cunoașterea excelentă a limbii române;
  • Flexibilitate;
  • Creativitate;
  • Responsabilitate;
  • Non-partizanat politic.

Condiții de participare la concurs: în vederea participării la concurs aplicații urmează să prezinte oferta tehnică și financiară.

Oferta tehnică va include:

  • CV-organizației (în cazul persoanei juridice) și CV profesorului/profesoarei care nemijlocit va fi responsabilă pentru predarea limbii engleze pentru angajații Promo-LEX;
  • Copii ale certificatelor de acreditare (pentru persoana juridică), diplomelor de studii, certificatelor de calificare profesională care să probeze cunoștințele și abilitățile profesorului/profesoarei care nemijlocit va preda limba engleză pentru angajații Promo-LEX;
  • Prezentarea programelor de studii (sau cel puțin schițele acestora) pentru 2 grupe de persoane (nivel începător și nivel mediu de cunoaștere a limbii engleze; numărul minim și maxim de persoane care pot fi incluse într-un grup trebuie specificat în mod obligatoriu);
  • Lista materialelor de studiu care vor fi utilizate și mostre ale acestora;
  • Referințe din partea altor organizații și/sau persoane care au beneficiat anterior de cursuri de limbă engleză oferite de către organizația Dvs. și profesorul/profesoara care nemijlocit va fi responsabilă pentru predarea limbii engleze pentru angajații Promo-LEX;

Oferta financiară va include:

  • Prețul cursurilor de instruire vor fi calculate reieșind din cerințele tehnice expuse mai sus;
  • Oferta financiară va include atât prețul per grup per oră academică de instruire, precum și prețul total pentru fiecare grup de instruire calculat pentru întregul curs, conform cerințelor tehnice solicitate; prețul materialelor de studiu va fi specificat separat în costul total al ofertei;
  • În cazul persoanelor fizice, prețul ofertei va fi indicat în forma brută, conținând toate impozitele aplicabile conform legislației în vigoare;
  • Bugetul va fi prezentat în dolari SUA (plata va fi efectuată în MDL la cursul băncii comerciale a beneficiarului din ziua transferului), indicând în mod obligatoriu suma cu TVA inclus cât și la cota 0 TVA (proiectul este scutit de plata TVA iar Asociația Promo-LEX va oferi toate documentele confirmative în acest sens).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină următoarele informații (lipsa acestora va conduce la discalificarea automată a ofertei):

  • Denumirea / Numele și prenumele ofertantului precum și datele de contact ale acestuia;
  • Numele fondatorilor companiei (pentru persoanele juridice);
  • Datele bancare ale ofertantului;
  • Semnătura persoanei autorizate și ștampila umedă a companiei (în cazul persoanelor juridice);
  • Certificatul de înregistrare a companiei, certificate de acreditare (după caz), alte acte care pot dovedi calitatea serviciilor de instruire (spre ex. confirmări ale afilierii la organizații de profil de nivel internațional etc.);
  • Declarația ofertantului despre disponibilitatea de a livra servicii în următoarele condiții:
  • cursurile de instruire vor avea loc la sediul Asociației Promo-LEX;
  • costurile de instruire vor putea fi acoperite atât din contul Asociației Promo-LEX (la cota 0 TVA, în cazul persoanelor juridice) cât și prin contribuția fiecărui participant în parte (angajații Promo-LEX care vor beneficia de cursuri de limba engleză vor contribui parțial la acoperirea costurilor de instruire).

Criterii de evaluare și selecție a ofertantului:

Punctajul evaluării (maximum 100 de puncte) ar reprezenta o cumulare a punctajului obținut de oferta tehnică (maximum 65 puncte) și oferta financiară (maximum 35 puncte). Oferta tehnică și financiară vor fi evaluate în baza următoarelor criterii:

  • Experiența demonstrată a ofertantului (maximum 50 puncte);
  • Descrierea programelor de studii și a calendarului de instruire (maximum 15 puncte);
  • Valoarea totală a ofertei financiare, inclusiv cu respectarea raportului preţ – calitate (maximum 30 puncte);
  • Numărul și mărimea tranșelor în care va fi solicitată plata și etapele efectuării acestora (maximum 5 puncte).

Termenul limită de prezentare a dosarului: 28 august 2017, ora 18.00. Ofertele vor fi prezentate în format electronic, prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru servicii de predare a limbii engleze’’. Dosarul va include oferta tehnică, oferta financiară, precum și alte documente indicate mai sus.

Pentru informații suplimentare, contactați: Mariana Novac, Asistent de Program, Asociația Promo-LEX,  e-mail: [email protected], mob. +373 69339700.




Cerere de oferte de prețuri pentru servicii de audit

Scopul general al anunțului
Asociația Promo-LEX solicit oferte de prețuri pentru servicii de audit pentru auditarea situației financiare pe un Grant implementat de Asociația Promo-LEX în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 iulie 2017.

Denumirea Proiectului: „Suport Instituțional 2015, Programul Drepturile Omului”, finanțat de către Foundation Open Society Institute (FOSI), conform Contractului de Grant Nr. OR2014-16500 din 21 decembrie 2015;
Perioada de implementare: 1 ianuarie 2016 – 31 iulie 2017.
Durata proiectului – 19 luni.
Suma totala a Grantului: 100,000.00 USD.
Perioada supusă auditului: 01.01.2016 – 31.07.2017
Perioada efectuării auditului: 10.08.2017 – 31.08.2017.

Standard de Audit:
 Auditul se va efectua în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit emise de către Federația Internațională a Contabililor (IFAC). Auditorul va trebui să își exprime opinia de audit în conformitate cu cerințele Standardului Internațional de Audit ISA 800/805.

Produsul final:
 Raport de Audit  în conformitate cu ISA 800/805, Standardele Internaționale de Audit emise de către Federația Internațională a Contabililor (IFAC).
Raportul de audit trebuie să fie prezentat în limbile Română și Engleză (obligatoriu).

Candidați eligibili: Companii de audit

Calificare și experiență necesară:

  • Cel puțin 5 ani de experiență în audit financiar;
  • Experiență anterioară în auditul ONG;
  • Experți de calificare înaltă cu experiență relevantă în elaborarea rapoartelor de audit;
  • Auditarea în conformitate cu Standardele Naționale de Audit (SNA), cu Standardele Internaționale de Audit (SIA).

Oferta trebuie să includă (obligatoriu):

  • Prezentarea companiei / portofoliu, etc.
  • Ofertă financiară în Dolari SUA, TVA inclus;
  • Copia Certificatului/Licenței de Audit;
  • Numele Auditorului care va efectua auditul;
  • Alte documente care demonstrează calificarea Auditorului care va efectua auditul, precum și ale Companiei de Audit (Ex: Calitatea de membru, Certificate de Instruire, Scrisori de Referință/Recomandare de la beneficiari precedenți, etc.).

Oferta trebuie să indice:

  • Datele de contact ale companiei;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a companiei.

Termenul limită de prezentare a ofertelor este 29 iunie2017, ora 18:00. Ofertele incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

Ofertele urmează a fi completate în limba Română şi expediate la adresa de e-mail: [email protected] cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de audit”. Vor fi examinate doar ofertele complete care corespund cerințelor prezentate mai sus.

Pentru informații suplimentare: Olga Manole, Coordonatoare de Program, GSM. 069177101, Tel: 022 450024

——————————————————————————————————————————

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.