Concurs de selectare a unui Expert consultant pentru elaborarea conceptului Incubatorului Drepturilor Omului

Ref. COP 1 din 9.01.2018

CONTEXT

În perioada 1 septembrie 2017 – 31 august 2018, Asociația Promo-LEX implementează proiectul „Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului și educației de Drepturi ale Omului în Republica Moldova”. Proiectul este implementat cu suportul financiar oferit de către Departamentul Justiție și Drepturile Omului din cadrul Fundației Soros-Moldova. În cadrul proiectului, Asociația Promo-LEX va crea și dezvolta Incubatorul Drepturilor Omului.

Scopul de bază al Incubatorului Drepturilor Omului este de a contribui la dezvoltarea de noi resurse umane pentru activismul de drepturi ale omului în Republica Moldova. Programele de instruire implementate în cadrul Incubatorului vor contribui la dezvoltarea și consolidarea capacităților tinerilor de implicare activă în promovarea drepturilor omului, a egalității, nediscriminării și de combatere a discursului instigator la ură în Republica Moldova.

OBIECTIVUL CONCURSULUI
Selectarea unui Expert/unei Experte Consultant pentru elaborarea conceptului Incubatorului Drepturilor Omului.

* Candidații interesați pot fi persoane fizice sau juridice. De asemenea, concursul este deschis pentru candidați naționali și internaționali.

CAIET DE SARCINI
Expertul/Experta Consultant va fi responsabil/ă de elaborarea conceptului pentru crearea și dezvoltarea Incubatorului Drepturilor Omului în cadrul Asociației Promo-LEX. În acest sens, Expertul/Experta va elabora Strategia de dezvoltare a Incubatorului.

Strategia de dezvoltare poate include următoarele elemente (exemplu), fără a se limita la acestea:

  • Analiza generală a necesităților de resurse umane în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova;
  • Analiza generală a necesităților de formare profesională (formală și nonformală) în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova;
  • Analiza tendințelor și tehnicilor inovatoare și interactive din domeniul instruirii pentru drepturile omului;
  • Scopul și obiectivele Incubatorului Drepturilor Omului;
  • Analiza SWOT;
  • Metodologia generală și instrumentele de lucru;
  • Planul general de activitate a Incubatorului pentru 3-3,5 ani și planul detaliat de activitate pentru primul an;
  • Programul general de instruire pentru primul an de activitate a Incubatorului. Programul va include module tematice în domeniul drepturile omului, egalitate, nediscriminare, discurs public curat, precum și ateliere de instruire privind metodele și instrumentele de promovare și apărare a drepturilor omului etc.;
  • Instrumente de evaluare a rezultatelor și indicatori de performanță a Incubatorului;

În procesul de elaborare a conceptului și Strategiei Incubatorului, Expertul/a consultant va fi asistat de către un Expert din cadrul Asociației Promo-LEX.

În procesul de elaborare a conceptului și Strategiei Incubatorului se va ține cont de experiența Programului de capacitare a Grupului Resursă pentru Drepturile Omului, implementat în perioada 2014-2015 de către Departamentul Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros-Moldova. Astfel, conceptul Incubatorului trebuie să reprezinte o continuare a proiectului Fundației Soros-Moldova. Toată informația necesară în acest sens va fi pusă la dispoziția Expertului/Expertei contractat/e.

Perioada și modalitatea de contractare

Expertul/ Experta Consultant selectat/ă va fi contractat/ă în baza unui contract de prestări servicii pentru o perioadă de 7 luni de zile, în intervalul de timp februarie – august 2018.

Expertul/Experta Consultant va elabora și livra produsele finale indicate în Caietul de sarcini în perioada februarie-mai 2018. Incubatorul va fi pilotat în perioada iunie-iulie. Ulterior, la necesitate, Expertul/Experta va opera ajustări/completări la concept/strategia inițială a Incubatorului  (perioada: iulie-august 2018).

CALIFICAREA EXPERTULUI/EXPERTEI CONSULTANT

  • Studii superioare în domenii precum, drept, politici publice, educație, științe sociale (sociologie, asistență socială etc.), alte domenii relevante;
  • Instruire formală și nonformală în domeniul drepturilor omului și alte domenii relevante;
  • Buna cunoaștere a domeniului drepturilor omului (noțiuni și concepte de bază, standarde naționale și internaționale în domeniu, instrumente de apărare și promovare a drepturilor omului etc.);
  • Bună cunoaștere a contextului drepturilor omului, social-politic și cultural din Republica Moldova;
  • Cunoștințe și experiență demonstrată în domeniul educației formale și nonformale pentru drepturile omului/democrație;
  • Cunoașterea tendințelor și tehnicilor inovatoare și interactive de instruire nonformală, inclusiv în domeniul drepturilor omului;
  • Experiență în elaborarea programelor educaționale (instruire formală și/sau nonformală) în domeniul drepturilor omului sau alte domenii relevante;
  • Experiență relevantă de colaborare cu organizații neguvernamentale și/sau instituții publice, instituții de învățământ (servicii de consultanță și expertiză);
  • Experiență în elaborarea strategiilor de dezvoltare, metodologiilor de lucru în domenii relevante;
  • Experiența de lucru în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova va constitui un avantaj;
  • Abilitatea de a înțelege și vorbi fluent limba română (obligatoriu). Cunoașterea limbii ruse va constitui un avantaj;
  • Abilitatea de a scrie într-un mod clar, sistematizat și tehnic în limba română.

*Toate produsele (conceptul și strategia) vor fi elaborate și livrate în limba română.

DOSARUL DE APLICARE

Dosarul de aplicare trebuie să includă următoarele documente:

1. CV-ul actualizat. În cazul persoanelor juridice – profilul/CV-ul organizației/companiei.

CV-ul  trebuie să includă referințe clare la studiile, expertiza, experiența și abilitățile candidatului, relevante pentru concursul dat.

Suplimentar, candidații vor include o Anexă la CV care va indica referințe (link-uri) la  servicii prestate și produse similare și relevante, elaborate anterior de către candidat. În cazul în care documentele nu sunt disponibile online, ele pot fi anexate în format DOC sau PDF (opțional);

2. Oferta Tehnică, care va include:

  • O descriere succintă de cca. 2-3 pagini a conceptului general propus de către Expert/Expertă pentru Incubator;
  • Structura documentului de Strategie propusă pentru Incubator;
  • Planul de lucru, care va include o detaliere a etapelor și termenilor de elaborare și livrare de către Expert/Expertă a produselor indicate în Caietul de Sarcini;
  • În cazul persoanelor juridice, se va indica cine este persoana responsabilă de executarea serviciilor și se va anexa CV-ul persoanei.

 3. Oferta Financiară
Oferta financiară va indica prețul total brutto pentru serviciile specificate mai sus, în USD.  Prețul total brutto include toate taxele, impozitele, reținerile sociale si fiscale aferente, conform legislației în vigoare a Republicii Moldova.

De asemenea, se va indica numărul de zile lucrătoare pentru executarea sarcinilor și livrarea produselor, cu detalierea costurilor pe categorii.

Oferta financiară trebuie să includă toate costurile aferente contractului. Asociația Promo-LEX nu va acoperi niciun fel de costuri suplimentare.

În cazul persoanelor fizice, din suma totală vor fi reținute și virate la buget toate reținerile sociale și fiscale, conform legislației naționale în vigoare;

În cazul unui Expert Consultant internațional, după caz, din suma totală va fi reținut și achitat Impozitul pe Venit 12% și impozitul pe import servicii 20% (TVA).

Pentru serviciile prestate, Asociația Promo-LEX va efectua plata în tranșe. Mărimea și graficul tranșelor vor fi agreate cu Expertul/Experta contractată.

4. Declarația de disponibilitate (în formă liberă, datată și semnată). Vă rugăm să confirmați disponibilitatea de vă implica și furniza servicii în perioada februarie – august 2018;

5. Scrisori de recomandare sau Referințe de la minim 2 la organizații care au beneficiat de servicii similare din partea dvs. în trecut. Acestea trebuie să includă detalii cu privire la tipul de servicii prestate, numele și datele de contact ale persoanelor relevante din cadrul organizațiilor respective.

DEPUNEREA DOSARELOR DE APLICARE

Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română și expediat prin e-mail la adresa [email protected],  cu mențiunea ”Expert Consultant DO”.
*CV-ul, anexele și referințele pot fi depuse și în limba engleză sau rusă, în cazul în care nu sunt disponibile în limba română.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de aplicare – 23 ianuarie 2018, ora locală 18.00.
*Dosarele depuse peste termen nu vor fi examinate.

EVALUAREA DOSARELOR DE APLICARE
Vor fi evaluate doar dosarele complete. Evaluarea dosarelor se va efectua în două etape:

Etapa I: vor fi analizate dosarele de aplicare sub aspectul corespunderii cu cerințele stipulate mai sus.
Evaluarea se va efectua de către o Comisie de Evaluare, din cadrul Promo-LEX, în baza unei grile de evaluare (0-100 puncte):

  • Expertiză și experiență relevantă (max. 35 puncte)
  • Oferta tehnică (max. 40 puncte)
  • Oferta financiară (max. 25 puncte)

Etapa a II-a: Interviu (direct sau prin Skype). La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate în baza rezultatelor din Etapa I.

PENTRU DETALII CONTACTAȚI
Irina Corobcenco, Asistentă de Proiect
Tel/Fax: (+373 22) 450024
GSM (+373) 69388065
[email protected]

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Mai multe informații despre Asociația Promo-LEX puteți găsi pe www.promolex.md

 




TERMENI DE REFERINŢĂ pentru selectarea unei companii sociologice care va efectua un studiu privind percepția cetățenilor cu privire la activitatea Asociației Promo-LEX pe parcursul anului 2017

Nr. ref. 28 din 29.12.2017

Contextul anunțului: Pe parcursul anului 2017, în cadrul Programului „Monitorizarea Proceselor Democratice”, Asociația Promo-LEX s-a implicat activ în dezbaterile privind modificarea sistemului electoral, a desfășurat mai multe activități de monitorizare a diferitor procese democratice (alegerile locale noi din 14 mai și 19 noiembrie 2017, referendumul local de revocare a primarului general al municipiului Chișinău, monitorizarea finanțelor partidelor politice, monitorizarea modului de realizare a funcției de control parlamentar de către organul legislativ suprem, monitorizarea modului de ocupare a funcțiilor publice în instituțiile administrației publice centrale, monitorizarea activității administrației publice locale de nivelul II) precum și a realizat mai multe activități de informare și educație a alegătorilor.

Totodată, în cadrul Programului “Drepturile Omului”, Promo-LEX a contribuit în mod activ la promovarea şi implementarea în Republica Moldova a standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului prin promovarea accesului la justiție și a remediilor efective, inclusiv pentru locuitorii din regiunea transnistreană; combaterea torturii, tratamentelor inumane sau degradante; promovarea și protejarea libertății și siguranței persoanei; prevenirea și combaterea violenței în bază de gen și a discriminării, promovarea egalității.

Studiul dat urmează a fi realizat în cadrul Proiectului “Democrație, Transparență și Responsabilitate” implementat de către Asociația Promo-LEX în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002.

Scopul concursului este de a selecta o companie sociologică pentru realizarea unui studiu privind percepția cetățenilor/alegătorilor cu privire la activitatea Asociației Promo-LEX pe parcursul anului 2017.

Cercetarea va fi efectuată în baza unui sondaj de opinie realizat la nivel național și se va axa pe următoarele aspecte:

  • percepția cetățenilor cu privire la activitatea Asociației Promo-LEX în contextul modificării sistemului electoral din Republicii Moldova;
  • percepția alegătorilor cu privire la modul în care a fost organizată și desfășurată campania electorală pentru referendumul local de revocare a primarului general al municipiului Chișinău;
  • percepția cetățenilor cu privire la subiectul finanțării partidelor politice din Republica Moldova și a activității de monitorizare a finanțelor partidelor desfășurată de Asociația Promo-LEX în anul 2017;
  • percepția cetățenilor cu privire la activitatea administrației publice locale de nivelul II și a activității de monitorizare a acesteia de către Asociația Promo-LEX în anul 2017;
  • percepția cetățenilor cu privire la modul de realizare a funcției de control parlamentar de către organul legislativ suprem și a activității de monitorizare a acestui aspect de către Promo-LEX în anul 2017;
  • percepția cetățenilor cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului în Republica Moldova;
  • percepția cetățenilor cu privire la activitatea Promo-LEX de promovare şi implementare în Republica Moldova a standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului;
  • alte subiecte relevante cu privire la reformele necesare în domeniul democrației și a drepturilor omului, precum și cu privire la viața social-politică din Republica Moldova în ansamblu.

La elaborarea ofertei se va tine cont de următoarele cerințe:

  • Populația țintă a studiului: cetățeni cu vârsta de 18 ani+, aflați pe teritoriul Republicii Moldova;
  • Volumul eșantionului (realizat): minim 1300 – maxim 1600 persoane;
  • Tipul eșantionului: probabilist, bistadial, stratificat;
  • Sondajul va avea la bază un chestionar cu min. 80 – max. 120 întrebări, plus circa 10 – 20 întrebări deschise;
  • Aplicarea chestionarului: faţă-în-faţă. Cerința minimă este metoda PAPI (paper-assisted-personal-interview). Va fi apreciată suplimentar oferta ce propune metoda CAPI (computer-assisted-personal-interview), în particular dacă aceasta permite verificarea în timp real a situației din teren și vizualizarea on-line a datelor colectate;
  • Chestionarul va fi realizat de către compania sociologică. Reprezentanții companiei selectate vor colabora cu Promo-LEX în faza de elaborare și ulterior de pretestare a chestionarului, pentru eventuale ajustări, inclusiv pentru a asigura o durată medie optimă de aplicare a acestuia;
  • Chestionarul va fi pus la dispoziția Promo-LEX în limba română. Compania va fi responsabilă de traducerea în limba rusă şi engleză a chestionarului iar Promo-LEX va verifica și confirma varianta finală a traducerii acestuia. Respondenților li se va oferi posibilitatea să aleagă chestionarul în una din cele două limbi (română sau rusă). Chestionarul în limba engleză va fi utilizat pentru elaborarea studiului în limba engleză;
  • Compania selectată va fi responsabilă pentru realizarea tuturor instrumentelor ajutătoare, necesare eventual operatorilor în activitatea acestora.

Studiul va fi efectuat în câteva etape:

I. Pregătirea cercetării

  1. Proiectarea eșantionului;
  2. Elaborarea și formatarea chestionarului. Compania selectată va formata chestionarul pe tiparele utilizate de operatorii săi, după aprobarea variantei finale a chestionarului;
  3. Pilotarea chestionarului. Vor fi pre-testate 20 de chestionare, 10 în mediul urban și 10 în mediul rural. Persoanele selectate pentru interviuri vor fi de diferite vârste și diferite nivele de studii. La finalul pretestării, compania selectată va realiza un scurt raport în care va discuta eventualele erori de proiectare a chestionarului (durata, limbajul, dificultatea înțelegerii etc.);
  4. Îmbunătățirea chestionarului, în funcție de rezultatul pilotării, de comun acord cu Promo-LEX;
  5. Traducerea chestionarului în limbile rusă şi engleză;
  6. Formatarea și pregătirea chestionarului pentru tipar în cazul aplicării metodei PAPI;
  7. Multiplicarea chestionarelor (metoda PAPI), ținând cont de volumul eșantionului realizat. Chestionarele vor fi tipărite în limba română și limba rusă, reieșind din cotele respective ale populațiilor vorbitoare de aceste limbi pe țară, astfel încât toți respondenții să aibă posibilitatea să aleagă una din versiuni;
  8. Pregătirea machetei bazei de date;
  9. Elaborarea instrucțiunilor pentru operatori și instruirea operatorilor.

II. Colectarea datelor

  1. Aplicarea chestionarului la nivel național;
  2. Introducerea chestionarelor în baza de date;
  3. Corectarea și etichetarea bazei de date, calculul variabilei de ponderare (dacă este necesar);
  4. Verificarea activităţii operatorilor şi verificarea datelor colectate (minim 30% din totalul chestionarelor colectate de operatori fi verificate/controlate în mod aleatoriu de către administrația companiei sociologice);

III. Elaborarea raportului cercetării și prezentarea datelor preliminare ale sondajului

  1. Analiza statistică a datelor preliminare, în funcție de variabilele indicate de Promo-LEX;
  2. Elaborarea raportului statistic, care va include analiza frecvențelor, a corelațiilor în funcție de variabilele indicate de Promo-LEX. Raportul statistic va include de asemenea descrierea procesului de cercetare, a modalității de elaborare a eșantionului, rezultatele pilotării, problemele cu care s-a confruntat compania pe parcursul cercetării și modalitățile de depășire a lor;
  3. Prezentarea datelor în formă tabelară și diagrame inclusiv grupate pe întrebări la solicitarea Promo-LEX;
  4. Realizarea raportului metodologic, care va cuprinde: fișele de eșantionare, lista cu operatorii care au participat la cercetare, raportul de control intern, descrierea eventualelor probleme întâmpinate în teren, analiza refuzurilor de a răspunde și analiza statistică a non-răspunsurilor la întrebări din chestionar. Raportul va fi cât mai succint posibil;
  5. Elaborarea şi prezentarea raportului inclusiv în format PPT (în limbile română, rusă şi engleză) pentru Asociaţia Promo-LEX şi eventual alte maxim 2 prezentări cu public limitat sau publice în dependență de solicitarea Promo-LEX.

Obligațiile și responsabilitățile companiei sociologice:

  • Va colabora activ cu Asociația Promo-LEX în vederea realizării prezentei cercetări;
  • Va realiza sondajul de opinie în conformitate cerințele descrise mai sus;
  • Va elabora și discuta cu reprezentanții Promo-LEX eșantionul, conform reperelor prezentate mai sus;
  • Va elabora chestionarul pentru sondaj (instrumentul de cercetare) în strânsă consultare cu Promo-LEX;
  • Va testa instrumentul de cercetare şi va discuta rezultatele testării cu reprezentanții Promo-LEX;
  • Va coordona în prealabil cu Promo-LEX modul, perioada și realizarea colectării de date;
  • Va garanta că modalitatea de colectare a datelor asigură calitatea, integritatea și fezabilitatea acestora (minim 30% din totalul chestionarelor colectate de operatori pot fi verificate/controlate în mod aleatoriu de către Promo-LEX sau reprezentanţii săi);
  • Va prezenta datele colectate pe suport electronic, în formatul convenit în prealabil cu Promo-LEX;
  • Compania va elabora un raport succint în care va prezenta metodologia studiului și alte detalii relevante convenite în prealabil cu Promo-LEX;
  • Va participa la ședințele de lucru cu reprezentanții Promo-LEX;
  • Va menține confidențialitatea datelor referitoare la metodologie, chestionare, rezultatele cercetării care vor face obiectul drepturilor de autor al Asociației Promo-LEX;
  • La solicitarea Asociației va participa la evenimentele publice și/sau cu caracter închis de prezentare a rezultatelor studiului sociologic.

Rezultate așteptate:

  1. Chestionarul final, realizat cu participarea și aprobarea Asociației Promo-LEX, inclusiv tradus în limbile rusă şi engleză;
  2. Raportul despre rezultatele efectuării etapei pilot cu propuneri pentru îmbunătățirea chestionarelor;
  3. Baza de date cu rezultatele brute ale cercetării în format SPSS și Excel;
  4. Baza de date cu cele 30% din totalul chestionarelor colectate de operatori care au fost verificate/controlate în mod aleatoriu de către administrația companiei sociologice;
  5. Raportul statistic final prezentat în tabele și diagrame în format Excel;
  6. Raportul metodologic la finalul cercetării.

Termenul de executare a studiului: 29 ianuarie – 31 martie 2018.

Calificarea și experiența necesară pentru executarea contractului:

  • Cel puțin 5 ani de experiență în efectuarea cercetărilor sociologice la nivel național și regional, cumulat cu cel puțin 15 cercetări sociologice realizate la nivel național și/sau regional;
  • Experiență anterioară în efectuarea cercetărilor în domeniul politic, electoral, drepturilor omului va constitui un avantaj;
  • Experiență anterioară de analiză statistică a datelor colectate și de elaborare a rapoartelor;
  • Experți de calificare înaltă cu experiență vastă în organizarea cercetărilor sociologice (CV-urile vor fi incluse ca parte componentă a ofertei);
  • Rețea dezvoltată de intervievatori calificați care acoperă întreaga țară (operatorii vor fi instruiți în ceea ce privește obiectul cercetării, iar Promo-LEX îşi rezervă dreptul de a participa la sesiunile de instruire);
  • Abilități demonstrate de a opera în limitele unui buget și de a asigura rezultate de calitate;
  • Abilități de comunicare și aptitudini de relaționare interpersonale necesare pentru a colabora eficient cu reprezentanții beneficiarului cercetării.

Condiții de participare: în vederea participării la concurs companiile sociologice urmează să prezinte oferta tehnică și financiară.

Oferta tehnică va include obligatoriu:

  • Metodologia de eșantionare elaborată în baza cerințelor metodologice menționate mai sus;
  • Lista localităților unde va fi efectuată cercetarea și numărul de persoane intervievate în fiecare localitate;
  • Descrierea detaliată a metodologiei aplicate la etapa de pilotare a chestionarelor;
  • Descrierea rețelei de intervievatori și a modulului cum vor fi instruiți înainte de cercetare;
  • Descrierea metodelor de colectare și procesare a datelor;
  • Descrierea metodelor de verificare a activității operatorilor în teren şi a datelor colectate de aceștia;
  • Planul de lucru cu indicarea rezultatelor așteptate la fiecare etapă și a persoanei responsabile pentru supervizarea activității;
  • Lista cercetărilor sociologice efectuate în ultimii 2 ani, la nivel național sau regional cu descrierea scurtă a obiectivelor şi a comanditarilor sau link-uri la aceste cercetări, dacă sunt publice;
  • CV-urile experților calificați care vor fi implicați în pregătirea, colectarea, monitorizarea procesului de cercetare și analiza datelor colectate.        

Oferta financiară va include obligatoriu:

  • Bugetul cercetării în USD cu specificarea prețului: a) inclusiv cu TVA și b) la cota 0 TVA (plata va fi efectuată în MDL la cursul băncii comerciale a beneficiarului din ziua transferului);
  • Oferta financiară va include de asemenea descrierea cheltuielilor detaliate aferente realizării acestui serviciu, inclusiv cheltuielile de comunicare, transport etc.,
  • Oferta financiară va include specificarea numărului și mărimii tranșelor în care va fi solicitată plata;
  • Bugetul cercetării va fi însoțit inclusiv de declarația ofertantului despre disponibilitatea de a livra servicii la cota 0 TVA (Asociația Promo-LEX va pune la dispoziția ofertantului selectat actele necesare care confirmă dreptul de a procura bunuri și servicii la cota 0 TVA).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale companiei și numele persoanei de contact;
  • Numele fondatorilor companiei;
  • Datele bancare ale companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate și ștampila umedă a companiei.

Criterii de evaluare și selecție a ofertantului: Punctajul evaluării (maximum 100 de puncte) ar reprezenta o cumulare a punctajului obținut de oferta tehnică (maximum 65 puncte) și oferta financiară (maximum 35 puncte). Oferta tehnică și financiară vor fi evaluate în baza următoarelor criterii:

  • Experiența demonstrată, în baza calificărilor expuse mai sus (maximum 25 puncte);
  • Descrierea clară a metodologiei de lucru și fezabilitatea planului de acțiuni (maximum 40 puncte);
  • Valoarea totală a ofertei financiare, corespunderea ofertei cu rigorile termenilor de referință (maximum 30 puncte);
  • Numărul și mărimea tranșelor în care va fi solicitată plata (maximum 5 puncte).

Termenul limită de prezentare a dosarului: 16 ianuarie 2018, ora 16.00. Ofertele vor fi prezentate în format electronic, prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru servicii de organizare a unui sondaj de opinie’’. Dosarul va include atât oferta tehnică, precum şi oferta financiară.

Pentru informații suplimentare, contactați: Nicolae Panfil, Coordonator de Program, Asociația Promo-LEX,  prin e-mail la adresa [email protected]Informații suplimentare pot fi solicitate doar în scris până la 08.01.2018, ora 10.00. Pentru a asigura condiții echitabile pentru toți potențialii prestatori, Promo-LEX va răspunde doar în scris tuturor solicitanților de informații suplimentare către 10.01.2018, cel târziu la ora 17.00, compilând într-un singur mesaj răspunsurile la toate întrebările parvenite.

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Termeni de Referinta_Studiu sociologic 2017_Promo-LEX




Cerere de oferte de prețuri pentru organizarea unui eveniment public

COP 27 din 27.12.2017

Contextul anunțului: pe 19 februarie 2018, Asociația Promo-LEX va organiza o conferință internațională.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prestare a serviciilor de organizare a unui eveniment public.

Locația evenimentului: mun. Chișinău

Data: 19 februarie 2018

Astfel, sunt solicitate următoarele servicii:

Nr. Serviciu Descriere serviciu Unitate Nr. unități Preț per unitate  / TVA inclus Total   / TVA inclus
1 Chirie sală de conferințe În sală să fie amenajate scaune și mese în forma U pentru aproximativ 40 persoane. Durata evenimentului va cuprinde orele 9:00- 18:00. oră 8    
2 Chirie echipament de proiecție Ecran de proiecție și proiector set 1    
3 Chirie echipament de sonorizare 6 microfoane staționare pentru moderatori

15 microfoane staționare pentru participanți

set 1    
4 Chirie echipament de traducere simultană 1 set pentru aproximativ 40 persoane set 1    
5 Apă plată în sala de conferințe Sticle cu volum de 0,5 l sticlă 40    
6 Pauză de cafea Vor fi servite două pauze de cafea, dintre care una la începerea evenimentului, iar cea de-a doua după pauza de prînz. Meniul solicitat: ceai și cafea naturală în asortiment, frișcă, zahăr, fursecuri în asortiment, plăcinte, etc. persoană 40    
7 Prânz de tip fourchette Servirea acestuia va începe conform agendei evenimentului, aproximativ între ora 13:00-14:00. persoană 40    

Vă rugăm să prezentați oferta după modelul de mai sus sau unul foarte apropiat.

Numărul exact de participanți va fi comunicat prestatorului de servicii cu 5 zile înaintea desfășurării evenimentului (numărul aproximativ al participanților constituie 40).

Oferta trebuie să includă:

  • Datele de contact ale companiei;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a companiei.

Termenul limită de prezentare a ofertelor este 3 ianuarie 2018, ora 18:00. Ofertele incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită indicat nu vor fi examinate.

Ofertele urmează a fi completate în limba română şi expediate la adresa de e-mail: [email protected] cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de organizare a unui eveniment public”. Vor fi examinate doar ofertele complete care corespund cerințelor prezentate mai sus.

Pentru informații suplimentare: Ana Baltă, Asistent de Program, GSM: +373 78 04 75 74, e-mail: [email protected] .

***

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.




Concurs de selectare a voluntarilor în cadrul programului „Active Citizens Moldova”

Asociația Promo-LEX, ca organizație parteneră, în cadrul Programului Cetățenie Activă ”Active Citizens Moldova” implementat de Consiliul Britanic, va organiza o serie de training-uri pentru persoanele care își doresc să se implice la nivel local pentru a produce o schimbare în comunitățile lor.

Programul Cetățenie Activă a fost lansat în 2009 și s-a desfășurat deja în peste 40 de țări din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Regatul Unit. Pagina programului poate fi găsită aici.  

Scopul programului

Programul își propune să sporească contribuția cetățenilor care au o influență în comunitatea lor în vederea realizării unei dezvoltări durabile, atât la nivel local, cât și la nivel mondial.

De asemenea, programul va oferă suport și instrumente pentru dezvoltarea unei mai bune înțelegeri de către participanți a modului în care pot lucra cu oameni din domedii diferite, urmând ca acestea să fie puse în practică prin noile competențe dobândite în vederea creării sau adaptării abordărilor pe marginea problemelor din comunitate. Astfel, programul pune un accent deosebit pe dezvoltarea comportamentului și abilităților care promovează dialogul intercultural prin crearea de relații între oameni bazate pe oportunități egale, respect pentru diversitate, dezvoltarea comunităților și a activismului social.

Programul încurajează relațiile de tip ”de la persoană la persoană” între granițele culturale, geografice și politice printr-o rețea socială online de participanți, precum și vizite ocazionale de schimburi internaționale.

Scopul concursului

Selectarea a 80 de participanți care să participe în cadrul training-urilor organizate de facilitatorii Promo-LEX și care ulterior să dezvolte inițiative locale de dezvoltare a comunității din care provin.

Candidați eligibili

Orice persoană cu vârsta mai mare de 17 ani, din orice regiune a țării,  activă la nivel local și dornică să producă o schimbare în comunitatea sa.

Cerințe față de candidați

  • vârsta mai mare de 17 ani;
  • bune abilități organizatorice;
  • bune abilități de comunicare;
  • spirit de echipă;
  • experiență de voluntariat, de lucru sau colaborare cu organizațiile neguvernamentale (va constitui un avantaj);
  • dorința de a acționa și provoca schimbări în comunitate;
  • neafiliere și non-partizanat politic (condiție obligatorie);

Training-urile organizate de Asociația Promo-LEX vor avea loc în perioada 4 februarie – 3 martie 2018, iar cheltuielile de transport vor fi rambursate de Asociația Promo-LEX.

Asociația Promo-LEX va acorda asistență tehnică și logistică participanților pentru realizarea activităților la nivel local.

Pentru a putea participa în cadrul training-ului, persoanele interesate vor expedia formularul de aplicare, la adresa [email protected], cu mențiunea: ”Participare_training_Active_Citizens”.

Data limită pentru trimiterea formularului de aplicare este 29 decembrie 2017, ora 18:00.

Pentru informații suplimentare:

Irina Samson, Asistent Manager Granturi
Asociația Promo-LEX
GSM: 068764423
e-mail: [email protected]
www.promolex.md

Formular de aplicare




Concurs de selectare a Monitorilor în vederea monitorizării finanțelor partidelor politice la nivel local în raioanele Ștefan Vodă, Soroca, Telenești, Ialoveni, Rîșcani, Cantemir, Hîncești, Dondușeni, Nisporeni

Nr. ref: 15 din 12.12.2017
Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit, înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și îşi desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Contextul proiectului:
În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Proiectul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Proiectul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002 în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice al Asociației. Proiectul/Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici. De asemenea, în cadrul Proiectului/Programului au fost/vor fi implementate și Misiunile de observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 2016, Alegerile Parlamentare din 2018 și Alegerile Locale Generale din 2019, precum și alegerile locale anticipate care vor avea loc pe durata proiectului.

În acest context, Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru poziția de Monitor al finanțelor partidelor politice la nivel raional în cadrul raioanelor Anenii Noi, Ștefan Vodă, Soroca, Telenești, Ialoveni, Rîșcani, Cantemir, Hîncești, Dondușeni și Nisporeni (câte o persoană în fiecare raion). 

Termen și condiții de colaborare:
Monitorii vor presta în perioada 20 ianuarie – 15 martie 2018 (durata contractului – 1 lună) servicii de monitorizare a finanțelor partidelor politice (pentru al doilea semestru al anului financiar de raportare 2017) în baza unui contract de prestări servicii. Asociația Promo-LEX ar putea colabora cu persoanele selectate și în cadrul altor proiecte, cu condiția prestării unor servicii calitative şi evaluării pozitive.

Candidați eligibili: În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG locale sau naționale) sau lideri de opinie, cetățeni activi la nivel local care sunt interesați de promovarea transparenței finanțelor partidelor politice și a activismului civic în general.

Funcționarii publici, persoanele angajate în cadrul administrației publice locale şi/sau membrii partidelor politice nu pot participa în cadrul acestui concurs!

Cerințe față de candidați:
Domiciliu/reședință sau loc de trai în Aria de Responsabilitate (raionul) pentru care a aplicat, domiciliu sau reședința în centrul raional corespunzător va constitui un avantaj;

  • Non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  • Studii în domeniul juridic, științe politice, economic, social, educațional, APL, media etc.;
  • Experiență de muncă de cel puțin 2 ani, preferabil în domeniile indicate mai sus;
  • Abilități de interacțiune şi comunicare cu diverși actori sociali (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.) va constitui un avantaj;
  • Abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Cunoașterea la nivel avansat a limbilor română şi rusă, cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
  • Obligatoriu – abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office – Word, Excel, Internet, e-mail, rețele sociale – Facebook, Odnoklassniki, VKontakte etc.);
  • Acces constant la calculator și Internet;
  • Rezistentă la stres;
  • Responsabilitate și punctualitate;
  • Integritate și discreție profesională.

Responsabilități generale:
Identificarea reprezentaților filialelor teritoriale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;

  • Desfășurarea vizitelor de monitorizare la oficiile regionale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;
  • Intervievarea/chestionarea reprezentanților/delegaților oficiali ai partidelor politice din organizațiile teritoriale;
  • Raportarea calitativă și prezentarea în termen a chestionarelor completate;
  • Respectarea metodologiei de monitorizare;
  • Participarea la un seminar de instruire şi/sau evaluare pentru prezentarea metodologiei de monitorizare;
  • Semnarea şi respectarea Codului de Conduită a monitorilor Promo-LEX;
  • Orice alte sarcini delegate de Asociație.

 

Candidații vor prezenta dosarul de aplicare care va conține următoarele documente:

  1. Curriculum Vitae (CV);
  2. Completarea online a “Chestionarului de angajare a Monitorilor” – https://goo.gl/NXvvXM

Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Pentru poziția de Monitor”.

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 15.01.2018, ora locală 12:00.

Persoana de contact: Chebeș Cristina, Coordonator de Rețea – mob. 069350474.

Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaturilor cu cerințele stipulate mai sus în baza CV şi chestionar; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate.

Informațiile personale livrate de dumneavoastră, vor fi prelucrate, stocate și folosite conform prevederilor Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 8 iulie 2011 şi Hotărîrii Guvernului privind aprobarea Cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal nr.1123 din 14.12.2010. Datele furnizate sunt confidențiale. În cazul în care veți fi selectați, aceste date vor fi utilizate pentru a vă contacta, în caz contrat acestea vor fi radiate.

La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate.




Concurs de selectare a monitorilor în vederea monitorizării „discursului instigator la ură” în mass-media și în spațiul public din Republica Moldova

COP Nr. 14 din 4.12.2017

În perioada 1 septembrie 2017 – 31 august 2018, Asociația Promo-LEX implementează proiectul „Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului și educației de Drepturi ale Omului în Republica Moldova”, implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de către Departamentul Justiție și Drepturile Omului din cadrul Fundației Soros-Moldova. În cadrul proiectului, Asociația Promo-LEX va monitoriza discursul instigator la ură și discriminare în mass-media/spațiul public.

Mass-media este unul din instrumentele principale de răspândire a discursului instigator la ură și discriminare și, prin urmare, metodologia de monitorizare va cuprinde TV, radio, sursele online și cele tipărite. De asemenea, metodologia va include și evenimente publice relevante, rețele de socializare, paginile organizațiilor/partidelor /platformelor politice și autorităților publice, Guvernului, Parlamentului etc. Monitorizarea va viza spațiul public din R. Moldova, inclusiv regiunea Transnistreană.

În baza monitorizării va fi elaborat un raport care va include o analiză comprehensivă a situației cu privire la utilizarea discursului instigator la ură și discriminare în mass-media și spațiul public din RM, inclusiv în regiunea transnistreană, care va revela lacunele legislative și va scoate în evidență tendințele actuale în domeniu (actori, tipare, incidență, impact etc.). Raportul va include și un set de recomandări și propuneri de modificare a legislației, practicilor și politicilor în domeniu menite să prevină, combată și sancționeze penal și contravențional discursul instigator la ură și discriminare.

Metodologia de monitorizare va include cercetarea de birou (deck research), precum și monitorizarea în teren. Monitorizarea va fi efectuată de către un Expert din cadrul Promo-LEX și o rețea de monitori, contractați în acest sens.

OBIECTIVUL CONCURSULUI

Asociația Promo-LEX anunță concurs de selectare a 5 monitori în vederea monitorizării discursului instigator la ură și discriminatoriu în mass media și spațiu public din Republica Moldova.

Monitorii vor fi responsabili de:

  • monitorizarea mass-media locală și regională din aria geografică de care vor fi responsabili;
  • monitorizarea discursurilor și evenimentelor publice din spațiul public din aria geografică de care vor fi responsabili;
  • participarea la ședințele periodice de planificare;
  • raportarea calitativă și în termen a rezultatelor monitorizării;
  • respectarea metodologiei de monitorizare;
  • participarea la un seminar de instruire;
  • semnarea și respectarea Codului de Conduită al monitorilor Promo-LEX;
  • alte sarcinii ce reies din specificul proiectului.

*În funcție de calitatea serviciilor prestate și a rezultatelor obținute, ulterior, monitorii vor putea fi implicați în cadrul Incubatorului pentru Drepturile Omului, precum și în cadrul altor activități/proiecte ale Asociației Promo-LEX.

Termen și condiții de colaborare:

Monitorii vor fi contractați în perioada februarie – iulie 2018 (durata contractului – 6 luni). Monitorii contractați vor presta servicii de monitorizare a discursului instigator la ură și discriminatoriu în baza unui contract de prestări servicii.  Pentru serviciile prestate, monitorii vor primi un onorariu lunar fix. Suma onorariului va fi discutată și agreată cu candidații selectați.

CANDIDAȚI ELIGIBILI

În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG locale sau naționale), lideri de opinie, cetățeni activi care sunt interesați de promovarea drepturilor omului și a activismului civic în general.

Sunt încurajați să aplice absolvenții și/sau studenții facultăților de drept, jurnalism, științe sociale, politice și alte domenii conexe.

ATENȚIE! Funcționarii publici, persoanele angajate în cadrul administrației publice locale şi/sau membrii partidelor politice nu pot participa în cadrul acestui concurs!

Aria geografică: sunt eligibili candidații de pe întreg teritoriu al Republicii Moldova.

Volumul de activitate: aproximativ 25-30 de ore/lună. Activitatea va fi realizată de la distanță.

*Promo-LEX va acoperi costurile de deplasare aferente activității de monitorizare (deplasări în afara localității de domiciliu a monitorilor).

CERINȚE FAȚĂ DE CANDIDAȚI:

Educație:

  • studii superioare în următoarele domenii: drept, științe politice, educație, comunicare, jurnalism, alte domenii conexe;
  • cunoștințe în domeniul drepturilor omului (înțelegerea conceptelor și principiilor de bază);

Experiență:

  • experiență de muncă/voluntariat/instruire în domeniul drepturile omului, egalitate și nediscriminare;
  • experiența anterioară în monitorizarea evenimentelor din spațiul public va constitui un avantaj;
  • experiența anterioară în monitorizarea mass-media va constitui un avantaj;
  • experiența de muncă/voluntariat în domeniul discursului instigator la ură va constitui un avantaj;

Competențe și abilități:

  • abilități de interacțiune şi comunicare cu diverși actori sociali (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.), vor constitui un avantaj;
  • abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • abilități analitice;
  • cunoașterea la nivel avansat a limbilor română şi rusă;
  • obligatoriu – abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office – Word, Excel, Internet, e-mail, rețele sociale – Facebook, Odnoklassniki, VKontakte etc.).

Cerințe și/sau condiții specifice:

  • respectarea valorilor și principiilor universale ale drepturilor omului;
  • non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai partidelor politice/mișcări politice);
  • responsabilitate și punctualitate;
  • integritate și discreție profesională;
  • acces permanent la calculator și Internet;
  • disponibilitate de a se deplasa în diverse regiuni ale țării în vederea monitorizării evenimentelor publice;
  • flexibilitate, mobilitate și activism.

Candidații interesați vor prezenta următoarele documente:

  1. Curriculum Vitae actualizat (CV);
  2. Formular de aplicare

Dosarul de Aplicare va fi transmis prin e-mail, la adresa [email protected], cu mențiunea  Monitor_DIU

Evaluarea dosarelor se va efectua în două etape:

Etapa I: evaluarea dosarelor sub aspectul corespunderii cu cerințele stipulate mai sus.

Etapa a II-a: Interviu (direct sau prin skype). La interviu vor fi invitați doar candidații pre-selectați.

Dosarele incomplete nu vor fi luate în considerare.

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților 15 decembrie 2017 , ora locală 18.00

Candidații vor fi informați despre rezultatele concursului până pe data de 30 decembrie 2017 (prin e-mail).

Pentru mai multe detalii, contactați – Irina Corobcenco, Asistentă de Proiect, Tel: (0 22) 450024, GSM:(+373) 69388065 sau pe adresa de e-mail: [email protected]

***

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Mai multe informații despre Asociația Promo-LEX puteți găsi pe www.promolex.md.

*DOC:

Formular de aplicare




Asociația Promo-LEX recrutează Ofițer de Comunicare

Nr. ref. 13 din 16.10.2017

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Promo-LEX își desfășoară activitatea în cadrul a două programe: Programul Drepturile Omului și Programul Monitorizare Procese Democratice.

Obiectivul Concursului este selectarea unei persoane pentru postul de Ofițer de Comunicare în cadrul Asociatei Promo-LEX.
Scopul postului: Titularul postului va asigura comunicarea și vizibilitatea activităților realizate în cadrul Asociației Promo-LEX.
Relațiile ierarhice: Se subordonează Directorului de Program.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Ofițerul de Comunicare:

  • Participă la implementarea și actualizarea Strategiei de comunicare și a Planului media în cadrul Asociației Promo-LEX;
  • Realizează rapoarte privind implementarea Strategiei de comunicare și a Planului media;
  • Menține și dezvoltă relația cu reprezentanții mass-media;
  • Elaborează şi distribuie materiale de presă;
  • Monitorizează modul de reflectare în presă a activităților Asociației;
  • Administrează şi arhivează materialele de presă / contactele media;
  • Organizează şi participă la evenimentele de presă;
  • Participă la organizarea evenimentelor publice ale Asociației;
  • Participă la planificarea, elaborarea şi distribuirea publicațiilor, rapoartelor, materialelor promoționale şi informaționale (broșuri, bannere, pliante, etc.);
  • Participă la administrarea paginii web a Asociației şi a conturilor din rețelele sociale;
  • Alte responsabilități relevante.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: studii superioare în Jurnalism, Comunicare, Științe politice sau alte domenii relevante;
  • Experiență profesională: minimum doi ani de experiență în domeniul comunicării şi o cunoaștere bună a mass-media din Moldova; experiență relevantă de lucru sau voluntariat în cadrul unui ONG sau organizație internațională va constitui un avantaj;
  • Competențe și Abilități:
  1. Cunoașterea excelentă a limbii Române și la nivel avansat a limbilor Engleză şi Rusă;
  2. Abilități excelente de scriere în limba Română;
  3. Abilități de utilizare a computerului (MS Office, Internet), a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax), cunoașterea soft-urilor specializate de editare a imaginilor/video va constitui un avantaj;
  4. Cunoştinţe şi abilităţi de gestionare a paginilor web (platforma WordPress) şi a reţelelor sociale;
  5. Abilităţi excelente de interacţiune şi comunicare;
  6. Responsabilitate și punctualitate;
  7. Abilităţi de lucru independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice pentru această poziție:
  1. NON-PARTIZANAT POLITIC (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  2. Integritate și discreție profesională;
  3. Imparțialitate;
  4. Deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj.

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);
Perioada de angajare: persoana selectată va fi angajată începând cu luna noiembrie 2017.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • activitate in cadrul unei echipe dinamice si profesioniste;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat individual în dependență de calificarea candidatului);
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de intenție în care se va descrie motivația și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX sau alte ONG-uri, organizații internaționale, vă rugăm să indicați detalii). În scrisoarea de intenție se va mai indica următoarea informație:
  1. Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  2. Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea „Ofițer de Comunicare”.
Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare:
27 Octombrie 2017, ora local 18.00.
Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact: Nicolae Panfil, Coordonator Programul Monitorizarea Proceselor Democratice, tel: 079381842, e-mail: [email protected]

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați.

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.




Cerere de oferte pentru achiziționarea/elaborarea și imprimarea materialelor de vizibilitate pentru Misiunea de Observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017

Nr. ref. 25 din 16.10.2017

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Programul este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002. În cadrul programului, Asociația Promo-LEX va desfășura de asemenea şi Misiunea de observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, din data de 19 noiembrie 2017.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea unei sau mai multor oferte comerciale pentru elaborarea materialelor de vizibilitate necesare Misiunii de Observare a Referendumului Local.

Lista produselor solicitate o găsiți mai jos, iar specificațiile tehnice ale acestora pot fi vizualizate în tabelul Excel anexat. Ofertele urmează a fi prezentate conform modelului din tabelul anexat, atât în format electronic, cât și varianta scanată (cu ștampilă și semnătură).

  1. Funie cu logo pentru ecuson (a se vedea modelul anexat);
  2. Ecuson cu logo Promo-LEX/Observator național (a se vedea modelul anexat);
  3. Pix cu logo;
  4. Mapă din plastic clip board;
  5. Breloc cu led;
  6. Brățară (a se vedea modelul anexat);
  7. Hanorac;
  8. Jachetă;
  9. Torbă (a se vedea modelul anexat).

* Companiile pot depune oferta pentru unul, câteva sau toate produsele separat sau pentru toate produsele solicitate. Asociația Promo-LEX își rezervă dreptul de a selecta un prestator sau mai mulți prestatori în funcție de calitatea și prețul produselor propuse.

Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente și informaţii:

  • Certificatul de înregistrare a companiei/Licența;
  • Oferta comercială care va include:  lista de preţuri pentru fiecare tip de material de vizibilitate indicat mai sus. Oferta comercială trebuie să indice prețurile atât cu TVA, cât și la cota TVA 0 (condiție obligatorie);
  • Fotografii sau mostre a unor materiale de vizibilitate similare realizate anterior;
  • Minim 2 referințe la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale ofertantului;
  • Numele persoanei de contact;
  • Date bancare;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a ofertantului.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului (companiei candidate): prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;
  • Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate;
  • Termenul minim de executare a comenzii (zile calendaristice).

Termenul limită de prezentare a ofertelor: 18 octombrie 2017, ora locală 12:00. Dosarul de aplicare trebuie completat în limba Română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru achiziționarea/elaborarea și imprimarea materialelor de vizibilitate pentru Misiunea de Observare a Referendumului Local”.

Termenul de executare a lucrărilor: Ofertantul va indica în mod obligatoriu în tabelul Excel termenul minim în care poate executa lucrările (Atenţie – termenul limită de predare a  materialelor este 31 octombrie, 2017).

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate. *Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informaţii suplimentare, contactați: Mariana Novac, Asistent de Program, Asociația Promo-LEX,  e-mail: [email protected], mob. +373 69339700.


VEZI TABELUL 




Cerere de oferte de prețuri pentru organizarea seminarelor OTS în cadrul Misiunii de Observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017

Nr. ref. 26 din 16.10.2017

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociaţia Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei la 19 iulie 2002 şi îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Programul este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002. În cadrul programului Promo-LEX va desfășura de asemenea şi Misiunea de observare a Referendumului Local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, din data de 19 noiembrie 2017.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei/celor mai bune oferte de prestare a serviciilor de organizare a seminarelor de instruire a Observatorilor pe Termen Scurt (OTS) ai Asociației Promo-LEX în perioada 4 – 12 noiembrie 2017, în orașul Chișinău.

Astfel, Asociația Promo-LEX solicită servicii de organizare a seminarelor de instruire pentru OTS în zilele de:

  1. 4 noiembrie 2017
  2. 5 noiembrie 2017
  3. 11 noiembrie 2017
  4. 12 noiembrie 2017

Cerințele tehnice pentru fiecare zi de seminar trebuie să includă:

  • 3 săli de conferință x 35 persoane (dotate cu mobilier corespunzător, proiector și ecran)
  • durata seminarului 6 ore
  • 2 pauze de cafea/ceai x 35 persoane x 3 grupuri (prima pauză de cafea să includă: biscuiți, bomboane, fructe; iar cea de-a doua pauză de cafea să fie mai consistentă, spre exemplu: plăcinte, tartine)
  • 1 sticlă apă minerală plată x 35 persoane x 3 grupuri

Vor fi analizate atât ofertele complete (disponibilitate în toate zilele), cât și cele care acoperă parțial datele indicate mai sus și/sau numărul de săli/cantitatea de servicii solicitate în fiecare zi. 

Oferta trebuie să includă prețul atât cu TVA, cât și cu cota TVA 0 (condiție obligatorie!).

 Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente și informaţii:

  • Certificatul de înregistrare al companiei/Licența;
  • Oferta comercială va include preţul pentru serviciile indicate mai sus în MDL;
  • Minim 2 referințe de la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale ofertantului;
  • Numele persoanei de contact;
  • Date bancare;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a ofertantului.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului (companiei candidate): prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;
  • Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate;
  • Va fi acordată prioritate prestatorilor care vor avea disponibilitate în toate/majoritatea zilelor solicitate.

Termenul limită de prezentare a ofertelor: 17 octombrie 2017, ora locală 18:00. Dosarul de aplicare trebuie completat în limba Română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru servicii de organizare a seminarelor OTS’’.

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate. *Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informaţii suplimentare, contactați: Mariana Novac, Asistent de Program, Asociația Promo-LEX,  e-mail: [email protected], mob. +373 69339700.




TERMEN EXTINS – Asociația Promo-LEX angajează Asistent(ă) de Program

Nr. ref. 11 din 20.09.2017

Termen de aplicare extins până pe 12 octormbrie 2017, ora 18.00. 

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul prevede activități de monitorizare a proceselor electorale și democratice, precum și activități de educație și mobilizare civică și electoral. De asemenea, în cadrul Programului, sunt oferite granturi pentru ONG pentru activități de informare, educare și mobilizare electorală.

Scopul postului: Titularul postului va oferi asistență Managerului de Granturi în procesul de administrare a Programului de Granturi, planificare și și implementare a activităților de educație și mobilizare civică și electorală.

 ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Responsabilități în cadrul Programul de Granturi

Asistentul de Program:

  • Oferă asistență Managerului de Granturi în administrarea generală a Programului de Grantului;
  • Oferă asistență Managerului de Granturi în monitorizarea și evaluarea activității recipienților de granturi;
  • Realizează vizite de monitorizare în teren pe întreg teritoriu al Republicii Moldova (monitorizarea activităților în cadrul Programului de Granturi);
  • Participă la activitatea de raportare cu privire la implementarea Programului de Granturi;
  • Contribuie la elaborarea și distribuția materialelor informative și de vizibilitate cu privire la Programul de Granturi;
  • Participă la sesiunile de instruire/informare destinate recipienților de granturi;
  • Participă la ședințele interne şi evenimentele publice organizate în cadrul Programului;
  • Realizează sarcini administrative și de logistică care au tangență cu Programul de Granturi (elaborează și menține documente/dosare de program, creează și menține diverse baze de date, alte sarcini relevante).

Responsabilități pe Componenta de educație și mobilizare civică și electorală

Asistentul de Program:

  • Participă la planificarea și designul detaliat al activităților de educație și mobilizare civică și electorală, inclusiv în cadrul campaniilor electorale (ex: dezbateri publice; mese rotunde; seminare; campanii din ușă în ușă; activități de informare în masă; materiale informative și de vizibilitate etc.);
  • Participă la realizarea activităților de educație și mobilizare civică și electorală, inclusiv în cadrul campaniilor electorale;
  • Participă la monitorizarea și evaluarea activităților de educație și mobilizare civică și electorală;
  • Participă la recrutarea, instruirea, coordonarea și evaluarea activității Coordonatorilor de Campanii și Voluntarilor din cadrul Programului;
  • Participă la activitatea de raportare intermediară și finală pe Componenta de educație și mobilizare civică și electorală;
  • Alte responsabilități relevante la solicitarea Managerului de Granturi și a Coordonatorului de Program.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: Studii superioare în următoarele domenii: management, economie, științe politice, sociale sau umanitare, drept sau alte domenii relevante.
  • Experiență profesională:
  1. experiență de lucru relevantă într-o funcție similară;
  2. experiență în administrarea/managementul granturilor – va constitui un avantaj;
  3. experiență de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare naționale/internaționale – va constitui un avantaj;
  4. experiență de lucru sau voluntariat în realizarea activităților de educație civică/electorală – va constitui un avantaj;
  5. experiență în planificarea și organizarea evenimentelor publice – va constitui un avantaj.
  • Competențe și Abilități:
  1. cunoașterea excelentă a limbii Române;
  2. cunoașterea limbilor Engleză și Rusă la nivel intermediar sau avansat – va constitui un avantaj;
  3. abilități excelente de utilizare a calculatorului (MS Office, Internet) şi a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax);
  4. abilități de utilizare a programelor de prezentare și design grafic gen PPT, Prezi, Piktochart, Canva, etc – vor constitui un avantaj;
  5. abilități de comunicare, prezentare (inclusiv în public), planificare, coordonare;
  6. abilități de utilizare a rețelelor de socializare în scopul diseminării informației și promovării activităților, produselor și rezultatelor programului;
  7. abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși.
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice:
  1. neafiliere politică (candidații la funcția dată nu pot fi membri/activiști ai vreunor partide politice/mișcări social-politice);
  2. non-partizanat politic (candidații pentru funcția dată nu vor promova/denigra vreun partid politic/mișcare social-politică);
  3. integritate și discreție profesională;
  4. respectarea valorilor și normelor democratice și a drepturilor omului;
  5. responsabilitate, punctualitate, inițiativă și creativitate;
  6. deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj;
  7. disponibilitate de a lucra peste program și în zilele libere (când este necesar).

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);
Disponibilitatea postului: angajare imediată
Program de muncă: deplin
Perioada de angajare:
 persoana selectată va fi angajată pe o perioadă determinată de 3 luni (octombrie – decembrie 2017), cu posibilitatea extinderii contractului pe un termen de 19 luni (până pe 25 iulie 2019).

Asociația Promo-LEX oferă:

  • condiții de muncă confortabile;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului);
  • lucru interesant și dinamic în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivare în care se va descrie expertiza și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX vă rugăm să indicați detalii), precum și motivația persoanei de a ocupa postul. În scrisoarea de motivare se va mai indica următoarea informație:
  • Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  • Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă (în Dolari SUA), după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa  [email protected] cu mențiunea „Asistent de Program”. 

Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 12 Octombrie 2017, ora local 18.00.
Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact: Olga Manole, Coordonatoare de Program, tel: 069177101, (0 22) 450024, e-mail: [email protected].

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați.

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați pentru interviu după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.