CERERE DE OFERTE PENTRU SERVICII SOCIOLOGICE

COP 29 din 26.03.2019

Asociația Promo-LEX solicită Oferte de Prețuri pentru servicii sociologice pentru organizarea și moderarea a 3 focus grupuri – parte a Cadrului de monitorizare CSO Meter.

CONTEXT

În perioada 2016-2020, Asociația Promo-LEX implementează Proiectul: “Împuternicire prin monitorizarea progresului”, finanțat de către Uniunea Europeană, conform Contractului de Grant Nr. ENI/2016/362048 din 27 decembrie 2016 și a Acordului de Parteneriat dintre European Center for Not-for-Profit Law (ECNL) și Asociația Promo-LEX;

În cadrul Proiectului a fost elaborat un Cadru de monitorizare a mediului de activitate a organizațiilor societății civile, parte a  CSO Meter – un cadru metodologic unic aplicat în paralel în toate statele parteneriatului estic.

Unul dintre instrumentele de implementare a cadrului de monitorizare este focus grupul (FG).

CSO Meter include și alte instrumente (un chestionar pentru OSC, interviuri cu actori relevanți, studierea cadrului legal),  iar rezultatele FG vor fi utilizate pentru argumentarea calitativă a bazei de studiu.

DESRCIEREA FOCUS GRUPURILOR

Număr de Focus Grupuri: 3
Tema FG:  Mediul de activitate al organizațiilor societății civile în Republica Moldova.
Scopul Focus Grupurilor:
Identificarea problemelor și barierelor cu care s-au confruntat, în mod curent, organizațiile societății civile în relațiile cu instituțiile de stat și cu alți actori din spațiul public începând cu 01.01.2017.

Grupul Țintă (participanții FG):
Membri activi ai organizațiilor societății civile, inclusiv neînregistrate, din toată Republica Moldova (cu asigurarea reprezentativității în funcție de așa criterii ca domeniul de activitate, localizarea geografică (Chișinău /Centru / Nord / Sud), mediul de activitate (urban/rural), gradul de experiență, gender, ș.a. ).

Subiectele abordate:
Întrebările pentru FG vor fi elaborate astfel încât să acopere indicatorii vizați în cadrul metodologic al CSO Meter, care include 80 de indicatori practici din 10 domenii care vizează mediul de activitate al societății civile:

Drepturi și libertăți fundamentale:

  1. Libertatea de asociere,
  2. Tratament egal,
  3. Acces la finanțare,
  4. Libertatea de întrunire,
  5. Dreptul de a participa la luarea deciziilor,
  6. Libertatea de exprimare,
  7. Dreptul la viața privată,
  8. Obligația statului de a proteja;

Condiții necesare:

  1. Suport din partea statului,
  2. Cooperarea dintre Stat și OSC.

Lista indicatorilor va fi oferită ulterior.

Detalii practice:
Fiecare FG poate fi axat pe 3 seturi diferite din domeniile din lista oferită sus, grupate în funcție de proximitatea subiectelor.

CAIET DE SARCINI

  • Elaborarea unui Ghid pentru FG care va include 3 seturi diferite din domeniile din lista oferită sus, grupate în funcție de proximitatea subiectelor;
  • Eșantionarea participanților pentru 3 FG (10-15 persoane per FG);
  • Moderarea a 3 FG;
  • Transcrierea a 3 FG;
  • Analiza rezultatelor a 3 FG și elaborarea Raportului Analitic.

Asociația Promo-LEX va încheia Contract de Prestări Servicii cu persoane fizice sau juridice care vor presta serviciile menționate în caietul de sarcini.

Perioada de executare a serviciilor: 1 lună / aprilie-mai 2019.

Ofertanți eligibili:

  • Sociologi (persoane fizice) sau Companii Sociologice (persoane juridice) care posedă expertiză și experiență relevantă;

Cerințe față de ofertanți:

  • Studii sociologice/ Profil relevant;
  • Experiență și expertiză relevantă în executarea serviciilor precum cele menționate în caietul de sarcini;
  • Disponibilitatea de a presta serviciile în termenii solicitați;
  • O bună cunoaștere a contextului și a mediului de activitate a organizațiilor societății civile din Republica Moldova.

Oferta trebuie să fie prezentată după modelul următor, sau unul similar:

Nr Serviciu Unitate Preț per unitate Nr. de unități Total (Euro)
1 Elaborarea ghidului pentru FG Ghid 1
2 Eșantionarea participanților pentru 3 FG (10-15 persoane per FG) FG 3
3 Moderarea a 3 FG

 

FG 3
4 Transcrierea a 3 FG;

 

FG 3
5 Analiza rezultatelor  FG și elaborarea Raportului Analitic. Raport 1
TOTAL*

*Persoanele fizice vor indica prețul brut. Pentru persoane fizice prețul (brut) trebuie să includă toate taxele angajatorului și cele ale angajatului, după cum urmează: taxele angajatorului – 18% fondul social, 4,5% asigurarea medicală; taxele angajatului – 4,5% asigurarea medicală, 6% fondul de pensii, 12% impozit pe venit.

* Persoanele juridice aplicante vor completa tabelul de mai sus incluzând atât prețul cu TVA, cât și la cota TVA 0%. Companiile care nu sunt plătitoare de TVA vor menționa acest fapt în ofertă.

Oferta mai trebuie să includă:

  • CV (persoane fizice) / Profilul Companiei (persoane juridice) – cu indicarea expertizei și experienței relevante;
  • Persoanele juridice – Certificat de Înregistrare sau Licență;
  • Datele de contact ale companiei/candidatului;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei (pentru persoane juridice);
  • Semnătura persoanei autorizate (pentru persoane juridice);
  • Ștampila umedă a companiei (pentru persoane juridice).

Oferta trebuie completată în limba română şi expediată la adresa de e-mail  [email protected]  cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii sociologice”.

Data limită de depunere a ofertelor este 1 aprilie 2019, ora locală 18:00

Pentru informații suplimentare contactați: 
Florin Gîscă
Coordonator de Program
Asociația Promo-LEX
GSM: 069542601
Tel: 0 22 450024
[email protected]
 




Asociația Promo-LEX angajează Asistent/ă de Program

COP 1 din 25.03.2019

Asociația Promo-LEX angajează Asistent/ă de Program care va oferi asistență Coordonatorului de Program în procesul administrării granturilor și implementării programelor și proiectelor Asociației.

Denumirea postului: Asistent/ă de Program
Scopul Postului: Titularul/Titulara postului va oferi asistență Coordonatorului de Program în administrarea granturilor și implementarea programelor și proiectelor Asociației.
Relațiile ierarhice: Se subordonează Coordonatorului de Program.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI:

Asistentul/Asistenta de Program:

  • Oferă asistență Coordonatorului de Program în administrarea granturilor, planificarea și realizarea activităților în cadrul proiectelor și programelor Asociației;
  • Realizează sarcini administrative și de secretariat (elaborează și menține documente/dosare de program, creează și menține diverse baze de date, înregistrează procese verbale etc.);
  • Gestionează și duce evidența corespondenței Asociației;
  • Elaborează proiecte de demersuri, cereri, scrisori către actori relevanți pentru planificarea şi realizarea activităților Asociației;
  • Participă la procedura de procurări/achiziții de bunuri și servicii;
  • Recepționează și verifică bunurile și serviciile procurate (colectează și gestionează facturi fiscale, acte de predare a serviciilor etc.);
  • Menține comunicarea cu prestatorii și partenerii Asociației;
  • Coordonează redactarea și traducerea documentelor interne și publice ale Asociației;
  • Participă la planificarea și organizarea evenimentelor publice ale Asociației;
  • Asigură logistica evenimentelor interne și publice ale Asociației;
  • Participă la ședințele interne şi evenimentele publice ale Asociației;
  • Efectuează deplasări pe întreg teritoriu al Republicii Moldova în vederea planificării și organizării activităților Asociației;
  • Participă la implementarea campaniilor de informare și distribuție de materialele informaționale ale Asociației;
  • Colectează informații despre progresul activităților şi participă la activitatea de raportare internă și externă a Asociației;
  • Alte responsabilități relevante.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: Studii superioare în următoarele domenii: management, economie, științe politice, sociale sau umanitare, drept sau alte domenii relevante.
  • Experiență profesională:
    – minim 1 an de experiență de lucru într-o funcție similară;
    – experiență de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare  naționale/internaționale – va constitui un avantaj.
  • Competențe și Abilități:
    – cunoașterea excelentă a limbii Române;
    – cunoașterea limbii Ruse (cel puțin nivel mediu);
    – cunoașterea limbii Engleze – va constitui un avantaj;
    – abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office (Word, Excel), Internet) şi a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax);
    – competențe și abilități în management de proiecte și granturi – va constitui un avantaj;
    – competențe și abilități în domeniul managementului financiar – va constitui un avantaj;
    – abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
    – responsabilitate și punctualitate;
    – abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp.
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice:
    – Neafiliere politică și non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai vreunor partide politice/mișcări social-politice);
    – integritate și discreție profesională;
    – respectarea principiilor democrației, supremației legii și a drepturilor omului;
    – disponibilitate de a lucra peste program și în zile de odihnă;
    – disponibilitate de a efectua deplasări (la nivel național și internațional);
    – deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj.

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);
Program de muncă: deplin.
Perioada de angajare: Aprilie 2019 (imediat) – Martie 2020 (1 an), cu posibilitatea prelungirii contractului. Angajarea se va efectua în baza contractului individual de muncă.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului);
  • posibilitate de dezvoltare profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • Scrisoare de motivare în care se va descrie experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX vă rugăm să indicați detalii) și motivația de a ocupa postul. Scrisoarea de motivare va mai conține următoarele informații:
    – Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
    – Propunerea financiară (salariul/onorariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea tuturor impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare va fi completat în limba Română şi trebuie expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea „Asistent/ă de Program”.

Data limită pentru depunerea dosarelor de angajare: 8 aprilie 2019, ora 18.00 (ora locală). Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact:
Olga Manole
Coordonatoare de Program
tel: (022) 450024; 069177101
e-mail: [email protected]

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea și testarea candidaților pre-selectați.
Pentru etapa II vor fi contactați doar candidații preselectați.

Asociația Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii şi își rezervă dreptul de a desfășura interviuri cu potențialii candidați anterior expirării termenului anunțului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

 

 

 




Cerere de oferte pentru producerea materialelor de vizibilitate în cadrul Campaniei „IEȘI LA VOT 2019”

COP:26 din 25.03.2019

Context
În contextul Alegerilor Locale Generale din Republica Moldova, care pot fi organizate, cel devreme, în iunie 2019, Asociația Promo-LEX va implementa Campania “Ieși la Vot 2019”. Scopul Campaniei este de a contribui la mobilizarea apolitică a alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor cu drept de vot în contextul Alegerilor Locale Generale. Campania este parte a Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate, implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID).

Scopul anunțului este identificarea și selectarea unei sau mai multor oferte comerciale pentru producerea materialelor de vizibilitate pentru Campania „IEȘI LA VOT”.

CAIET DE SARCINI (Tabel 1)

 

Nr. ordine Denumirea unității Descrierea unității Nr.de unități Prețul MDL
TVA inclus TVA 0
per unitate per total per unitate per total
1 Tricou Tip tricou: standard, preferabil unisex

Tip material: bumbac

Culoare tricou: alb

Culori imprimare: 3+2 (față-verso)

Tip imprimare: serigrafie

Mărime logo imprimare: A5

Mărimi: 36, 38, 40, 42, 44, 46, 48, 50.

300
2 Rucsac Tip material: poliester;
Mărime logo imprimare: A5;                                                                                                      Tip imprimare: serigrafie, imprimare în 3 culori (3+0);
Dimensiuni rucsac: cca. 330 x440mm.
250
3 Torbă Tip: eco cu 2 toarte

Tip material: bumbac

Culoare: bej deschis

Culori imprimare: 3+0

Mărime logo imprimare: A5

Tip imprimare: serigrafie

Dimensiuni torbă: cca. 360*400mm

7400
4 Pix Tip pix: Polo sau similar;
Tip material: plastic;
Culoare pix: alb;
Culoare cerneală: albastră;
Imprimare: Logo pe clips, imprimare în 2 culori (2+0).
13000
5 Breloc led Tip material: plastic;
Imprimare:  logo pe față;
Tip imprimare: tampografie, imprimare în 2 culori (2+0);
Culoare breloc: gri deschis (pal metalic).
11500
6 Magnet Tip material: vinil magnetic;
Imprimare:  logo pe față, cca. 60mm x60mm;
Tip imprimare: color/peliculă autocolantă sau ceva similar; imprimare fullcolor culori (4+0);
Dimensiuni magnet: cca. 60mm x60mm, colțurile ușor rotunjite.
5500

 

A se vedea modele de materiale solicitate aici.

NOTĂ: Promo-LEX va pune la dispoziția companiilor contractate toate machetele pentru imprimare. Astfel, servicii de design ale machetelor nu sunt solicitate.

Companiile pot depune ofertă pentru toată gama de produse solicitată sau doar pentru anumite produse.

Termen de livrare:

Termen limită de livrare: 5-10 mai 2019. În cazul în care alegerile locale nu vor avea loc în iunie 2019, termenul de livrare va fi extins corespunzător.

Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații:

  • Certificatul de înregistrare al companiei / Licența;
  • Oferta comercială va fi prezentată în formatul de mai sus (vezi Tabelul 1). Oferta obligatoriu trebuie să includă prețul și la cota TVA 0 (Proiectul este scutit de TVA, Promo-LEX va prezenta actele necesare companiilor contractate);
  • Poze/link-uri sau mostre care ilustrează modelele materialelor propuse;
  • Termen de livrare per unitate de material separat;
  • Minim 2 referințe la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse, pot fi indicate și în profilul companiei).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale ofertantului;
  • Numele persoanei de contact;
  • Date bancare;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a ofertantului (scanat).

Dosarele de aplicare trebuie prezentate în format electronic și expediate prin e-mail la adresa: [email protected] cu mențiunea „Materiale de vizibilitate Ieși la Vot 2019 locale”.

Vor fi evaluate doar dosarele complete. Vor fi contactate doar companiile selectate.

Criterii de evaluare a ofertelor:

  • Oferta corespunde formatului solicitat; include preț cu și fără TVA;
  • Calitatea produselor propuse;
  • Preț competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preț-calitate;
  • Termenii de executare în conformitate cu cerințele indicate mai sus;
  • Experiența ofertantului (companiei): prezență pe piață, clienți /referințe.

Termenul limită de prezentare a ofertelor:  1 aprilie 2019, ora 18.00 (ora locală). *Dosarele depuse după termen nu vor fi examinate.

Pentru informații suplimentare contactați: 
Olga Manole
Coordonatoare de Program
Asociația Promo-LEX
Gsm: 069177101
Tel: 0 22 450024
[email protected]




Cerere de oferte de prețuri pentru organizarea unui training

COP 27 din 25.03.2019 

Asociația Promo-LEX planifică organizarea unui training de 1,5 zile în perioada 6-7 aprilie 2019.

Trainingul este organizat în cadrul Proiectului ”Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului și educației de Drepturi ale Omului în Republica Moldova”, implementat cu suportul financiar al Fundației Soros – Moldova.

Data organizării training-ului: 6-7 aprilie 2019
Locația: în raza mun. Chișinău
Durata: 1,5 zile
Număr de participanți: 25 persoane
Eligibilitate: În cadrul concursului sunt eligibile de a participa companii care prestează servicii de alimentație publică și dețin licență și certificare relevantă.

În vederea organizării evenimentului, solicităm oferte de prețuri pentru următoarele servicii:

Nr. Serviciu Descriere

serviciu

Unitate Nr. unități Preț per unitate/ TVA inclus TOTAL

/ TVA inclus

1 Cazare /

13 camere DBL

Camere Double

pentru 25 persoane

Cameră DBL 13    
2 Chirie sală/ spațiu pentru conferințe

/ capacitatea de 30 persoane

Sala să fie amenajată cu scaune și mese rotunde mobile, masă de cafea, proiector, flipboard.  

Zi/ora

 

1,5 zile

(12 ore)

3 Chirie echipament de proiecție Proiector și ecran de proiecție Zi/ora  

1,5 zile

(12 ore)

4  

 

Pauză de cafea

Meniul pauzelor va include: cafea naturală, ceai în asortiment, frișcă, zahăr, fursecuri în asortiment, plăcinte, fructe de sezon etc.  

 

Persoane x unități

 

25 pers. x 5

5  

Prânz

 

Vă rugăm să prezentați meniul anexat.

 

Persoane x unități  totale

 

 

25 pers.  x 2

6 Cina Vă rugăm să prezentați meniul anexat. Persoane x unități  totale 25 pers. x 1
7 Apă plată Apă plată cu volum de 0.5 l  

Sticle

 

100


Vă rugăm să prezentați oferta după modelul de mai sus sau unul foarte apropiat, în lei MDL.

Oferta trebuie să mai includă:

  1. Descriere generală a locației propuse pentru organizarea evenimentului. Descrierea va include date și informații generale despre locație și poze ale sălilor de curs/conferință, spațului adiacent etc. În cazul în care, există o pagină web unde este prezentată locația vă rugăm să indicați link-ul.
  2. Copia Licenței/Certificatul de înregistrare a companiei;
  3. Datele de contact ale companiei;
  4. Persoana de contact;
  5. Rechizitele bancare ale companiei;
  6. Semnătura persoanei autorizate;
  7. Ștampila umedă a companiei.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Corespundere cu cerințele cererii de oferte;
  • Raportul preț-calitate.

Data limită de prezentare a ofertelor: 27 martie 2019, ora 18:00.

Ofertele depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

Ofertele urmează a fi completate în limba română şi expediate la adresa de e-mail: [email protected]  cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de organizare a unui training”.

Vor fi examinate doar ofertele complete care corespund cerințelor prezentate mai sus.

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală și non-profit. Vom aprecia oferirea unor reduceri pentru serviciile solicitate.

Pentru informații suplimentare:
Irina Corobcenco, Manager de grant/programe educaționale
tel. +373 69388065
e-mail: [email protected]

 




DEADLINE EXTENDED: Terms of reference | Promo-LEX Association is looking for an International Expert to develop a methodology for civic monitoring of the Police Development Strategy for 2016-2020

Ref. no. 23 from 04.03.2019

  1. Background

The Republic of Moldova needs profound reforms in many areas. One of these areas includes the activity of the home affairs bodies and Police as institutions mandated to protect the rights of the people. From a historic perspective, the reforms in this area have undergone a long-lasting process of restructuring and modernization. On December 18, 1990 the Parliament adopted the Law on Police, followed by the adoption in 2010 of the Government decision “For the approval of the Concept of Reform of the Ministry of Internal Affairs” – the first public policy document that identified the main problems of the home affairs system. Some of these issues were addressed through the adoption in 2012 of the Law no. 320 on police activity and police status. Still, a lot of problems remained to be tackled and therefore, on May 12, 2016 the Government adopted the Police Development Strategy for 2016-2020.

For more details on the “Police Development Strategy for 2016-2020”, please see the Strategy and its Action Plan attached to these Terms of Reference. Also, more information on the progress made by the authorities towards the implementation of this reform can be found on http://politia.md/ro/content/rapoarte-de-monitorizare (in Romanian only).

In the same context, in 2016 the European Union and the Government of the Republic of Moldova signed a financing agreement for the “Support for police reform”, including a complementary support for Police reform watch. Further, in December 2018 Promo-LEX Association, with the financial support of the European Union, have launched a three years project aimed to strengthen the accountability, efficiency and transparency of the Police Reform in the Republic of Moldova.

The project “Civic monitoring of the Police reform in Moldova” implemented by Promo-LEX Association is built upon the watchdog role of the civil society organizations during the implementation of the reforms, as well as on the citizens’ right to participate in the decision making process. The monitoring aims to track the progress of the reform, to map the possible gaps, weaknesses/limitations encountered during the reform process but also the opportunities for the improvement of the reform strategies. Besides the “Strategy of Police Development”, through this project, Promo-LEX plan also to conduct a comprehensive monitoring of the EU Budget Support Programme allocated for the implementation of the reform. As a result, the monitoring of the Police reform implementation is expected to consolidate the capacities of the involved institutions as well as to offer to the EU and Moldovan authorities a credible tool for comprehensive and continuous assessment of the state of reform. For more details about the project, please see attached a summary of the Action.

Given the vast and long-lasting character of the monitoring activity envisaged by the project, Promo-LEX plan to elaborate a comprehensive monitoring methodology meant to ensure a periodical, both quantitative and qualitative assessment of the state of reform.

  1. Description of the International Expert’s tasks & expected outcomes/advisory services

Promo-LEX Association is looking to select an International Expert who would elaborate a methodology for civic monitoring and evaluation (M&E) of the Police Development Strategy for 2016-2020, as well as of the EU Budget Support Programme allocated for the implementation of the reform.

The proposed methodology will ensure proper consideration for the following aspects:

  1. The methodology shall offer tools and methods for the monitoring and evaluation of both the quantitative and qualitative results and outcomes of the reform;
  2. The methodology shall address the issues reflected both in the Strategy of Police Development and in the EU Budget Support Programme, thus ensuring a comparative approach with the purpose to highlight any possible discrepancies between the levels and speed of implementation of different objectives and activities included within the two strategic documents;
  3. The methodology shall also focus on the observance of the public funds and expenditures used for the implementation of the reform (public procurement procedures implemented by the Ministry of Interior, General Inspectorate of Police and Police Inspectorates in the regions);
  4. The methodology shall allow for the involvement of a core team of experts based in the capital as well as to engage a team of 5 regional coordinators (located in all the regions of the country), thus ensuring a close monitoring of the reform results and impact at the regional level;
  5. Promo-LEX envisage to elaborate 6 monitoring reports (2 semester based and 3 annual reports + one final report that will summarize the most important findings and recommendations);

Taking into account the above mentioned aspects, the International Expert will work towards accomplishment of the following specific tasks:

  1. develop the monitoring & evaluation methodology, including a guidebook that will describe the methods and tools planned to be used for monitoring & evaluation of the outputs and outcomes achieved by different relevant institutions involved in the implementation of the reform;
  2. elaborate and propose the draft structure of the monitoring reports;
  3. facilitate the workshop organised by Promo-LEX for its team of experts and monitors involved in collection of data on the implementation of Police reform;
  4. participate at the public events organized for the presentation of the methodology as well as of the monitoring results & outcomes (if necessary or requested by Promo-LEX);
  5. review the first report/policy paper elaborated by Promo-LEX on the implementation of the Police reform during 2016-2018 (the first report is expected to be produced by April 2019, prior to the elaboration and official start of monitoring based on the methodology elaborated by the International expert).

3. Timeframe, deliverables and honoraria

During March/April – May 2019 the International Expert will work for about 20 days, both at distance (via e-mail, Skype etc.) and in the Republic of Moldova.

The main expected outcomes/advisory services:

  1. Detailed M&E methodology, including the data collection tools and relevant guidance on how to apply it, designed together with the project team;
  2. Draft structure of the monitoring & evaluation reports;
  3. One 2 days’ workshop for the presentation of the proposed methodology + agenda and materials for the workshop on monitoring and evaluation conducted for Promo-LEX team of experts and monitors;
  4. Public presentation of the M&E methodology (if necessary or requested by Promo-LEX).the structure of a monitoring report (draft version), as agreed with the project team;
  5. A short feedback report on the first report/policy paper elaborated by Promo-LEX on the implementation of the Police reform during 2016-2018.

The honoraria will be paid in the end of the Experts’ mission contingent on the delivery of the services.

  1. Criteria for selecting the experts

The international expert must meet the following criteria:

  • Education: university degree in law, public administration, public policy, management or other relevant fields. Excellent understanding of the central public authorities reform strategies and approaches, with focus on home affairs sector;
  • Experience:
  • Minimum 5 years of relevant professional experience in the home affairs sector, governance or public policies;
  • Relevant experience in consultancy/assistance for a donor organization, governmental institutions or NGO/think-tank;
  • Experience in developing M&E methodologies relevant to the governance reforms shall constitute a strong advantage;
  • Previous working experience in the Eastern Europe and/or European Union’s Eastern Partnership area and/or Central Asia shall constitute a strong advantage.
  • Working languages and IT skills: project deliverables and consultancy services will be offered in English. Knowledge of Romanian or Russian languages will be considered a strong asset. Experience in the usage of computers and office software packages (MS Word, Excel, etc.);
  • Availability to deliver the required services and products during March/April – May 2019;
  • Other required skills: deep analytical skills, excellent self-organizing and good communication skills;

The contract will be awarded to the most experienced expert that will present the best proposal, both from the perspective of the technical and financial offer. The following criteria for assessing the quality of the proposals will be applied:

  • Experience of the expert (max. 30 points);
  • Technical offer – the draft of the monitoring methodology (max. 30 points);
  • Financial offer (maximum 40 points);
  1. Method of application

Interested experts should send below listed documents to [email protected] by March 25, 2019 (6 P.M. Chisinau time), with the subject line entitled “Application_International Expert_Full name”:

  • CV (max. 3 pages, please include the contact phone and/or Skype ID for an possible interview), including a list of publications on relevant topics (if any);
  • Letters of Recommendation from other organizations for whom the expert delivered similar services in the past, including the name and contact data of a responsible person from these organizations;
  • Technical offer – draft of the monitoring methodology and proposed structure of the monitoring reports (3-4 pages, please indicate the structure of the proposed methodology, the data collection approach, the tools to be used and the stakeholders to be involved/monitored);
  • Financial offer – the number of working days to complete the above mentioned tasks (see the above estimated number of working days and propose your vision on the total duration of the assignment) and the expected honorarium – brutto rate per day, in Euro);
  • The availability statement – please confirm the availability to provide the services during March/April – May 2019.

The project team will offer logistical support to the International expert, including organizing all the international travel and providing accommodation & per-diems during his/her work in the Republic of Moldova, as well as organizing all the logistics for the workshop.

For any additional questions please contact Mr. Nicolae Panfil, Program Coordinator at Promo-LEX Association via e-mail [email protected]. Deadline for questions is March 21, 2019 (6 P.M. Chisinau time). In order to ensure equal treatment and equal chances for all the potential experts, Promo-LEX will answer all the questions by March 22, 2019.

  1. Short description of Promo-LEX Association

Promo-LEX Association is a non-government organization established in 2002 by a group of young lawyers with the aim at developing democracy in the Republic of Moldova, including in the Transnistrian region. Promo-LEX Association operates on the basis of two programs:

  • Human Rights Program – the overall goal of the Program is to promote and implement international human rights standards in the Republic of Moldova;
  • Monitoring Democratic Processes Program – the overall aim of the Program is to improve the quality and to increase citizen’s trust in democratic processes in the Republic of Moldova (monitoring of electoral processes, sectorial reforms and decision-making processes in Association’s priority areas).

Promo-LEX Association is member of several national and international networks and platforms, such as: Civic Coalition for Free and Fair Elections, Eastern Partnership Civil Society Platform, Platform for Gender Equality, European Network of Election Monitoring Organisations, European Platform for Democratic Elections, ECOSOC and others. More information on Promo-LEX Association can be found on www.promolex.md.




Terms of reference | Promo-LEX Association is looking for an International Expert to develop a methodology for civic monitoring of the Police Development Strategy for 2016-2020

Ref. no. 23 from 04.03.2019

  1. Background

The Republic of Moldova needs profound reforms in many areas. One of these areas includes the activity of the home affairs bodies and Police as institutions mandated to protect the rights of the people. From a historic perspective, the reforms in this area have undergone a long-lasting process of restructuring and modernization. On December 18, 1990 the Parliament adopted the Law on Police, followed by the adoption in 2010 of the Government decision „For the approval of the Concept of Reform of the Ministry of Internal Affairs” – the first public policy document that identified the main problems of the home affairs system. Some of these issues were addressed through the adoption in 2012 of the Law no. 320 on police activity and police status. Still, a lot of problems remained to be tackled and therefore, on May 12, 2016 the Government adopted the Police Development Strategy for 2016-2020.

For more details on the “Police Development Strategy for 2016-2020”, please see the Strategy and its Action Plan attached to these Terms of Reference. Also, more information on the progress made by the authorities towards the implementation of this reform can be found on http://politia.md/ro/content/rapoarte-de-monitorizare (in Romanian only).

In the same context, in 2016 the European Union and the Government of the Republic of Moldova signed a financing agreement for the “Support for police reform”, including a complementary support for Police reform watch. Further, in December 2018 Promo-LEX Association, with the financial support of the European Union, have launched a three years project aimed to strengthen the accountability, efficiency and transparency of the Police Reform in the Republic of Moldova.

The project “Civic monitoring of the Police reform in Moldova” implemented by Promo-LEX Association is built upon the watchdog role of the civil society organizations during the implementation of the reforms, as well as on the citizens’ right to participate in the decision making process. The monitoring aims to track the progress of the reform, to map the possible gaps, weaknesses/limitations encountered during the reform process but also the opportunities for the improvement of the reform strategies. Besides the “Strategy of Police Development”, through this project, Promo-LEX plan also to conduct a comprehensive monitoring of the EU Budget Support Programme allocated for the implementation of the reform. As a result, the monitoring of the Police reform implementation is expected to consolidate the capacities of the involved institutions as well as to offer to the EU and Moldovan authorities a credible tool for comprehensive and continuous assessment of the state of reform. For more details about the project, please see attached a summary of the Action.

Given the vast and long-lasting character of the monitoring activity envisaged by the project, Promo-LEX plan to elaborate a comprehensive monitoring methodology meant to ensure a periodical, both quantitative and qualitative assessment of the state of reform.

  1. Description of the International Expert’s tasks & expected outcomes/advisory services

Promo-LEX Association is looking to select an International Expert who would elaborate a methodology for civic monitoring and evaluation (M&E) of the Police Development Strategy for 2016-2020, as well as of the EU Budget Support Programme allocated for the implementation of the reform.

The proposed methodology will ensure proper consideration for the following aspects:

  1. The methodology shall offer tools and methods for the monitoring and evaluation of both the quantitative and qualitative results and outcomes of the reform;
  2. The methodology shall address the issues reflected both in the Strategy of Police Development and in the EU Budget Support Programme, thus ensuring a comparative approach with the purpose to highlight any possible discrepancies between the levels and speed of implementation of different objectives and activities included within the two strategic documents;
  3. The methodology shall also focus on the observance of the public funds and expenditures used for the implementation of the reform (public procurement procedures implemented by the Ministry of Interior, General Inspectorate of Police and Police Inspectorates in the regions);
  4. The methodology shall allow for the involvement of a core team of experts based in the capital as well as to engage a team of 5 regional coordinators (located in all the regions of the country), thus ensuring a close monitoring of the reform results and impact at the regional level;
  5. Promo-LEX envisage to elaborate 6 monitoring reports (2 semester based and 3 annual reports + one final report that will summarize the most important findings and recommendations);

Taking into account the above mentioned aspects, the International Expert will work towards accomplishment of the following specific tasks:

  1. develop the monitoring & evaluation methodology, including a guidebook that will describe the methods and tools planned to be used for monitoring & evaluation of the outputs and outcomes achieved by different relevant institutions involved in the implementation of the reform;
  2. elaborate and propose the draft structure of the monitoring reports;
  3. facilitate the workshop organised by Promo-LEX for its team of experts and monitors involved in collection of data on the implementation of Police reform;
  4. participate at the public events organized for the presentation of the methodology as well as of the monitoring results & outcomes (if necessary or requested by Promo-LEX);
  5. review the first report/policy paper elaborated by Promo-LEX on the implementation of the Police reform during 2016-2018 (the first report is expected to be produced by April 2019, prior to the elaboration and official start of monitoring based on the methodology elaborated by the International expert).

    3. Timeframe, deliverables and honoraria

During March/April – May 2019 the International Expert will work for about 20 days, both at distance (via e-mail, Skype etc.) and in the Republic of Moldova.

The main expected outcomes/advisory services:

  1. Detailed M&E methodology, including the data collection tools and relevant guidance on how to apply it, designed together with the project team;
  2. Draft structure of the monitoring & evaluation reports;
  3. One 2 days’ workshop for the presentation of the proposed methodology + agenda and materials for the workshop on monitoring and evaluation conducted for Promo-LEX team of experts and monitors;
  4. Public presentation of the M&E methodology (if necessary or requested by Promo-LEX).the structure of a monitoring report (draft version), as agreed with the project team;
  5. A short feedback report on the first report/policy paper elaborated by Promo-LEX on the implementation of the Police reform during 2016-2018.

The honoraria will be paid in the end of the Experts’ mission contingent on the delivery of the services.

  1. Criteria for selecting the experts

The international expert must meet the following criteria:

  • Education: university degree in law, public administration, public policy, management or other relevant fields. Excellent understanding of the central public authorities reform strategies and approaches, with focus on home affairs sector;
  • Experience:
  • Minimum 5 years of relevant professional experience in the home affairs sector, governance or public policies;
  • Relevant experience in consultancy/assistance for a donor organization, governmental institutions or NGO/think-tank;
  • Experience in developing M&E methodologies relevant to the governance reforms shall constitute a strong advantage;
  • Previous working experience in the Eastern Europe and/or European Union’s Eastern Partnership area and/or Central Asia shall constitute a strong advantage.
  • Working languages and IT skills: project deliverables and consultancy services will be offered in English. Knowledge of Romanian or Russian languages will be considered a strong asset. Experience in the usage of computers and office software packages (MS Word, Excel, etc.);
  • Availability to deliver the required services and products during March/April – May 2019;
  • Other required skills: deep analytical skills, excellent self-organizing and good communication skills;

The contract will be awarded to the most experienced expert that will present the best proposal, both from the perspective of the technical and financial offer. The following criteria for assessing the quality of the proposals will be applied:

  • Experience of the expert (max. 30 points);
  • Technical offer – the draft of the monitoring methodology (max. 30 points);
  • Financial offer (maximum 40 points);
  1. Method of application

Interested experts should send below listed documents to [email protected] by March 18, 2019 (6 P.M. Chisinau time), with the subject line entitled “Application_International Expert_Full name”:

  • CV (max. 3 pages, please include the contact phone and/or Skype ID for an possible interview), including a list of publications on relevant topics (if any);
  • Letters of Recommendation from other organizations for whom the expert delivered similar services in the past, including the name and contact data of a responsible person from these organizations;
  • Technical offer – draft of the monitoring methodology and proposed structure of the monitoring reports (3-4 pages, please indicate the structure of the proposed methodology, the data collection approach, the tools to be used and the stakeholders to be involved/monitored);
  • Financial offer – the number of working days to complete the above mentioned tasks (see the above estimated number of working days and propose your vision on the total duration of the assignment) and the expected honorarium – brutto rate per day, in Euro);
  • The availability statement – please confirm the availability to provide the services during March/April – May 2019.

The project team will offer logistical support to the International expert, including organizing all the international travel and providing accommodation & per-diems during his/her work in the Republic of Moldova, as well as organizing all the logistics for the workshop.

For any additional questions please contact Mr. Nicolae Panfil, Program Coordinator at Promo-LEX Association via e-mail [email protected]. Deadline for questions is March 10, 2019 (6 P.M. Chisinau time). In order to ensure equal treatment and equal chances for all the potential experts, Promo-LEX will answer all the questions by March 12, 2019.

  1. Short description of Promo-LEX Association

Promo-LEX Association is a non-government organization established in 2002 by a group of young lawyers with the aim at developing democracy in the Republic of Moldova, including in the Transnistrian region. Promo-LEX Association operates on the basis of two programs:

  • Human Rights Program – the overall goal of the Program is to promote and implement international human rights standards in the Republic of Moldova;
  • Monitoring Democratic Processes Program – the overall aim of the Program is to improve the quality and to increase citizen’s trust in democratic processes in the Republic of Moldova (monitoring of electoral processes, sectorial reforms and decision-making processes in Association’s priority areas).

Promo-LEX Association is member of several national and international networks and platforms, such as: Civic Coalition for Free and Fair Elections, Eastern Partnership Civil Society Platform, Platform for Gender Equality, European Network of Election Monitoring Organisations, European Platform for Democratic Elections, ECOSOC and others. More information on Promo-LEX Association can be found on www.promolex.md.




Cerere de oferte de prețuri pentru servicii de organizare a unui atelier de evaluare

Nr. ref. 22 din 26.02.2019

Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea și apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice și consolidarea societății civile.

Contextul anunțului: Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”, susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002. În cadrul programului Promo-LEX desfășoară de asemenea și Misiunea de observare a Alegerilor Parlamentare din 24 februarie 2019.

Misiunea de Observare este organizată, inclusiv, cu suportul altor donatori precum: Ambasada Marii Britanii în Republica Moldova (Proiectul “Reducerea oportunităților de corupție și susținerea democrației în contextul alegerilor Parlamentare din Moldova”); Fundația Soros Moldova (Proiectul ”Monitorizarea listelor electorale și a litigiilor electorale în alegerile Parlamentare din 24 februarie 2019”) și Consiliul Europei (Proiectul „Susținerea monitorizării alegerilor parlamentare în circumscripțiile electorale și secțiile de votare create peste hotare”).

Pentru evaluarea activității echipei Promo-LEX, Asociația solicită oferte de prețuri pentru servicii de organizare a unui atelier de evaluare în perioada 16 – 17 martie 2019în mun. Chișinău.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prestare a serviciilor de organizare a unui atelier de evaluare, în raza mun. Chișinău, pentru echipa Asociației Promo-LEX.

Oferta trebuie să includă prețul cu TVA 20% precum și prețul la cota TVA cu drept de deducere (Asociația Promo-LEX va oferi toate documentele confirmative în acest sens) pentru persoană/zi și preț total serviciu grup.

Astfel, sunt solicitate următoarele servicii:

Nr. Denumire serviciu Cantitatea Preț, MDL

(TVA cu drept de deducere)

Preț, lei

(TVA 20%)

Suma totală, MDL (TVA cu drept de deducere) Suma totală, MDL

(TVA 20%)

16 – 17
03.2019

Sală de conferință (capacitatea cca. 70 persoane, 2 zile) 2 zile
4 săli de conferință/spații de lucru (capacitatea cca. 15 persoane) 1/2 zi
Apă în sală pentru participanți, 0.5l, plată (4 sticle x 70 persoane) 280 buc.
Mic dejun (1 zi x 70 persoane) 70 porții
Prânz (2 zile x 70 persoane) 140 porții
Cină (1 zi x 70 persoane) 70 porții
Pauză de cafea în asortiment (4 pauze de cafea x 70 persoane) 280 porții
Servicii de cazare pentru 70 persoane pentru 1 noapte (camere single sau duble cu paturi separate)

 

*Alte servicii/condiții precum spații de parcare auto disponibile, echipament de sonorizare în sala (sălile) de conferințe vor constitui un avantaj.

  • Promo-LEX își rezervă dreptul, în limita fondurilor disponibile și a condițiilor expuse/aprobate de către donatori, să modifice cantitatea și specificațiile serviciilor sus menționate.

Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații:

  • Certificatul de înregistrare al companiei / Licența și proiectul contractului de achiziție utilizat de companie;
  • Oferta comercială va include prețul pentru serviciile indicate mai sus în MDL.

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale ofertantului;
  • Numele persoanei de contact;
  • Date bancare;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila ofertantului.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experiența ofertantului (companiei candidate): prezența pe piață, clienți fideli/referințe;
  • Preț competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preț-calitate.

Data limită de prezentare a ofertelor: 5 martie 2019, ora 16:00.

Oferta trebuie completată în limba Română și expediată prin e-mail la adresa: [email protected] cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de organizare a unui atelier de evaluare”.

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

*Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.
Pentru informații suplimentare: Mariana Novac, Asistent de Program, mob. 069339700, e-mail: [email protected].

 




Cerere de oferte a prețurilor pentru servicii de traducere scrisă

COP 21 din 13.02.2019

Asociația Promo-LEX solicită oferte de prețuri pentru servicii de traducere scrisă.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prețuri pentru servicii de traducere a materialelor tematice și publicațiilor în domeniile prioritare ale Asociației.

Servicii de traducere scrisă se solicită pentru următoarele limbi:

  • Română-Engleză
  • Engleză-Română
  • Română-Rusă
  • Rusă-Română
  • Rusă-Engleză
  • Engleză-Rusă

Specificul materialelor care vor fi înaintate spre traducere: articole tematice, comunicate de presă, apeluri, rapoarte și studii tematice, rapoarte de monitorizare, materialele dosarelor deținute în procedură civilă și penală, etc. Terminologia utilizată din domeniul: juridic, electoral, educație civică, drepturile omului etc.

* Toate publicațiile și materialele Asociației sunt disponibile pe următoarea adresă: www.promolex.md. Ofertanții interesați pot face cunoștință cu specificul și limbajul utilizat de Asociație.

Asociația Promo-LEX va încheia Contracte de Prestări Servicii cu persoane fizice sau juridice care vor efectua traduceri scrise la solicitare, reieșind din necesitățile Asociației.

Perioada de contractare – 12 luni.

Cerințe față de ofertanți:

  • Cunoașterea la nivel avansat a limbilor pentru care se propune oferta: ortografie, stilistică, morfologie;
  • Cunoașterea terminologiei în domeniile: justiție, drepturile omului, electoral, educație civică, etc.;
  • Experiență relevantă de lucru;
  • Experiența de traducere în domeniile juridic, drepturile omului, electoral va constitui un avantaj;
  • Disponibilitatea de a presta servicii de traducere în termeni restrânși de timp.

Oferta financiară trebuie să fie prezentată după modelul următor:

 

Limba de

lucru

Preț Volum de lucru
Preț pentru 1 pagină/regim normal/MDL, TVA 0% Preț pentru 1 pagină/regim normal/MDL, TVA 20% Preț pentru 1 pagină/regim de urgență, zile de odihnă/MDL, TVA 0% Preț pentru 1 pagină/regim de urgență, zile de odihnă/MDL, TVA 20% Nr. de pagini în regim normal/pe zi Nr. de pagini în regim de urgență, zi de odihnă/pe zi
Română-Engleză
Engleză-Română
Română-Rusă
Rusă-Română
Rusă-Engleză
Engleză-Rusă

* 1 pagină = 1800 caractere fără spații din varianta inițială a documentului.

*Pentru persoane fizice prețul (brut) trebuie să includă toate taxele angajatorului și cele ale angajatului, după cum urmează: taxele angajatorului – 18% fondul social, 4,5% asigurarea medicală; taxele angajatului – 4,5% asigurarea medicală, 6% fondul de pensii, 12% impozit pe venit.

* Persoanele juridice aplicante vor completa tabelul de mai sus incluzând atât prețul cu TVA, cât și la cota TVA 0%. Companiile care nu sunt plătitoare de TVA vor menționa acest fapt în ofertă.

* Este posibilă depunerea ofertei pentru toate limbile solicitate sau, după caz, doar pentru 1-2 limbi (ex. doar pentru RO-ENG; doar pentru RO-ENG și ENG-RO; sau doar pentru RO-RU, etc.) în dependență de calificarea ofertantului.

Oferta mai trebuie să includă:

  • Datele de contact ale companiei/candidatului;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei (pentru persoane juridice);
  • Semnătura persoanei autorizate (pentru persoane juridice);
  • Ștampila umedă a companiei (pentru persoane juridice).

Oferta trebuie completată în limba română şi expediată la adresa de e-mail  [email protected]  cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de traducere scrisă”.

Data limită de depunere a ofertelor este 26 februarie 2019, ora locală 18:00.

Evaluarea ofertelor se va efectua în 2 etape:

1) La prima etapă, Ofertele vor fi analizate sub aspectul corespunderii cu cerințele stipulate în anunț. Criterii de selecție a ofertelor: calificarea ofertantului; experiență relevantă; oferta financiară reflectă expertiza ofertantului și este competitivă.

2) Ofertanții pre-selectați vor fi contactați și invitați la cea de-a doua etapă. Cea de-a doua etapă va consta în proba scrisă (ofertanții vor fi invitați să efectueze traducerea scrisă a unui text cu volum de aproximativ 0,5-1 pagină).

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, contactați: Ana Baltă, Asistentă de Program, +373 78 04 75 74, [email protected]




Cerere de oferte a prețurilor pentru servicii de redactare

COP 20 din 13.02.2019

Asociația Promo-LEX solicită oferte de prețuri pentru servicii de redactare în limba română.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prețuri pentru servicii de redactare a materialelor tematice și publicațiilor în domeniile prioritare ale Asociației.

Termenii de referință:

  • Limbile pentru care se solicită servicii de redactare: română;
  • Specificul materialelor care vor fi înaintate spre redactare: articole tematice, comunicate de presă, apeluri, rapoarte și studii tematice, rapoarte de monitorizare, materialele dosarelor deținute în procedură civilă și penală, etc.
  • Terminologia utilizată din domeniul: juridic, electoral, educație civică, drepturile omului etc.

*Toate publicațiile și materialele Asociației sunt disponibile pe următoarea adresă: www.promolex.md. Ofertanții interesați pot face cunoștință cu specificul și limbajul utilizat de Asociație.

Asociația Promo-LEX va încheia Contracte de Prestări Servicii cu persoane fizice sau juridice care vor efectua traduceri scrise la solicitare, reieșind din necesitățile Asociației.

Perioada de contractare – 12 luni.   

Cerințe față de ofertanți:

  • Cunoașterea la nivel avansat a limbii române: ortografie, stilistică, morfologie;
  • Cunoașterea terminologiei în domeniile: juridic, drepturile omului, electoral, educație civică, etc.;
  • Experiență de redactare de minim 2 ani;
  • Disponibilitatea de a presta servicii de redactare în termeni restrânși de timp.

În calitate de ofertanți pot aplica atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.

Persoanele interesate trebuie să prezinte Oferta care va include:

  1. Pentru persoane fizice – CV-ul actualizat;
  2. Pentru persoane juridice – Certificat de Înregistrare sau Licență;
  3. Două referințe (persoane fizice sau juridice) care pot confirma expertiza și care au beneficiat de serviciile ofertantului;
  4. Oferta financiară în MDL

Oferta financiară trebuie să fie prezentată după modelul următor:

Servicii de redactare și corectură a textelor scrise în limba română Preț, MDL TVA 0% Preț, MDL TVA 20%
Preț brut per 1 pagină / regim normal
Preț brut per 1 pagină / regim de urgență / zile de odihnă
Numărul de pagini (1800 caractere fără spații) executate în regim normal /pe zi
Numărul de pagini (1800 caractere fără spații) executate în regim urgență /pe zi

* 1 pagină = 1800 caractere fără spații (calculele se fac din varianta finală ( redactată) a documentului).

* Pentru persoane fizice prețul (brut) trebuie să includă toate taxele angajatorului și cele ale angajatului, după cum urmează: taxele angajatorului – 18% fondul social, 4,5% asigurarea medicală; taxele angajatului – 4,5% asigurarea medicală, 6% fondul de pensii, 12% impozit pe venit.

* Persoanele juridice aplicante vor completa tabelul de mai sus incluzând atât prețul cu TVA, cât și la cota TVA 0%. Companiile care nu sunt plătitoare de TVA vor menționa acest fapt în ofertă.

Oferta mai trebuie să includă:

  • Datele de contact ale companiei/candidatului;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei (pentru persoane juridice);
  • Semnătura persoanei autorizate (pentru persoane juridice);
  • Ștampila umedă a companiei (pentru persoane juridice).

Oferta trebuie completată în limba română şi expediată la adresa de e-mail:  [email protected]  cu mențiunea “Ofertă de prețuri pentru servicii de redactare”.

Data limită de depunere a ofertelor este 26 februarie 2019, ora locală 18:00.

Evaluarea ofertelor se va efectua în 2 etape:

1) La prima etapă, Ofertele vor fi analizate sub aspectul corespunderii cu cerințele stipulate în anunț. Criterii de selecție a ofertelor: calificarea ofertantului; experiență relevantă; oferta financiară reflectă expertiza ofertantului și este competitivă.

2) Ofertanții pre-selectați vor fi contactați și invitați la cea de-a doua etapă. Cea de-a doua etapă va consta în proba scrisă (ofertanții vor fi invitați să efectueze redactarea unui text cu volum de aproximativ 0,5-1 pagină).

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, contactați: Ana Baltă, Asistentă de Program, +373 78 04 75 74, [email protected]




Cerere de oferte a prețurilor pentru achiziționarea articolelor de papetărie și birotică

COP 19 din 13.02.2019

Asociația Promo-LEX solicită oferte de prețuri pentru achiziționarea articolelor de papetărie și birotică

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prețuri pentru articole de papetărie și birotică. În rezultat, Asociația Promo-LEX va selecta și contracta compania/-ile care vor oferi cel mai bun raport preț-calitate, condiții de livrare și achitare. Durata contractului constituie 12 luni.

Companiile interesate trebuie să prezinte Ofertele de Prețuri conform criteriilor, după cum urmează:

  1. Prețurile pentru unități, conform modelului de mai jos.
Denumire articol Preț minim per articol, MDL Preț maxim per articol, MDL
TVA 0% TVA 20% TVA 0% TVA 20%
Hârtie A4 (calitate superioară, 80 g/m2) Exemplu : 60 lei/1 pachet (cu indicarea producătorului/ mărcii produsului) Exemplu : 72 lei/1 pachet (cu indicarea producătorului/ mărcii produsului) Exemplu : 90 lei/1 pachet (cu indicarea producătorului/ mărcii produsului) Exemplu : 108 lei/1 pachet (cu indicarea producătorului/ mărcii produsului)
Hârtie A3 (calitate superioară, 80 g/m2)
Hârtie flipchart, perforată (64×90 cm, 80 g/m2)
Carnet A4 cu spirală (80 foi)
Carnet A5 cu spirală (80 foi)
Cub notițe autoadezive colorate (400 file)
Mapă biblioraft (7.5 cm)
Mapă biblioraft (5 cm)
Pix cu gel
Marker flipchart
Clipsuri binder (diferite dimensiuni – 19, 25, 41 etc)
Clame hârtie (diferite dimensiuni)
Capsator (24/6, până la 20 foi)
Condiții de achitare și livrare
Livrarea gratuită a mărfii Da / Nu
Termenul de livrare Indicați termenul minim și termenul maxim de livrare
Achitare post-livrare Da (indicați termenul de achitare) / Nu
Reduceri Da (indicați %) / Nu

 

  1. Lista completă sau Catalogul (preferabil on-line) a produselor disponibile, cu prețurile indicate în MDL. Specificați toate mărcile, brand-urile, furnizorii de birotică și papetărie cu care colaborați.

Oferta trebuie să includă atât prețul cu TVA, precum şi preţul la cota TVA 0% (condiție obligatorie). Asociația Promo-LEX va oferi documentele confirmative pentru plata la cota TVA 0%.

Oferta mai trebuie să includă:

  • Certificatul de înregistrare al companiei / Licența;
  • Datele de contact a companiei;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare a companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a companiei.

Data limită de prezentare a ofertelor: 20 februarie 2019, ora locală 18:00. Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română sau rusă şi expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea “Ofertă comercială pentru articole de birotică și papetărie”.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului (companiei candidate): prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;
  • Preţ competitiv, inclusiv respectarea raportului preţ-calitate;
  • Condiții de livrare și achitare.

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

*Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare, contactați: Ana Baltă, Asistentă de Program, tel. +373 78047574, [email protected]