Asociația Promo-LEX anunță concurs de selectare a monitorilor în vederea monitorizării finanțelor partidelor politice la nivel local în raioanele Ștefan Vodă, Telenești, Glodeni, Florești, Șoldănești, Comrat, Vulcănești, Ialoveni, Rîșcani, Cahul

Nr. ref: 7 din 25.05.2017

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit, înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și îşi desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Contextul proiectului:

În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Proiectul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Proiectul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002 în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice al Asociației. Proiectul/Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici. De asemenea, în cadrul Proiectului/Programului au fost/vor fi implementate și Misiunile de observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 2016, Alegerile Parlamentare din 2018 și Alegerile Locale Generale din 2019, precum și alegerile locale anticipate care vor avea loc pe durata proiectului.

În acest context, Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru poziția de Monitor a finanțelor partidelor politice la nivel raional în cadrul raioanelor Ștefan Vodă, Telenești, Glodeni, Florești, Șoldănești, Comrat, Vulcănești, Ialoveni, Rîșcani și Cahul (câte o persoană în fiecare raion). 

Termen și condiții de colaborare:

Monitorii vor presta în perioada iulie – august 2017 (durata contractului – 1 lună) servicii de monitorizare a finanțelor partidelor politice (pentru primul semestru al anului financiar de raportare 2017) în baza unui contract de prestări servicii. Asociația Promo-LEX nu garantează angajarea ulterioară a monitorilor în cadrul organizației dar ar putea colabora cu persoanele selectate și în cadrul altor proiecte, cu condiția prestării unor servicii calitative şi evaluării pozitive.

Candidați eligibili: În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG locale sau naționale) sau lideri de opinie, cetățeni activi la nivel local care sunt interesați de promovarea transparenței finanțelor partidelor politice și a activismului civic în general.

Funcționarii publici, persoanele angajate în cadrul administrației publice locale şi/sau membrii partidelor politice nu pot participa în cadrul acestui concurs!

Cerințe față de candidați:

  • Domiciliu/reședință sau loc de trai în Aria de Responsabilitate (raionul) pentru care a aplicat, domiciliu sau reședința în centrul raional corespunzător va constitui un avantaj;
  • Non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  • Studii în domeniul juridic, științe politice, economic, social, educațional, APL, media etc.;
  • Experiență de muncă de cel puțin 2 ani, preferabil în domeniile indicate mai sus;
  • Abilități de interacțiune şi comunicare cu diverși actori sociali (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.) va constitui un avantaj;
  • Abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Cunoașterea la nivel avansat a limbilor română şi rusă, cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
  • Obligatoriu – abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office – Word, Excel, Internet, e-mail, rețele sociale – Facebook, Odnoklassniki, VKontakte etc.);
  • Acces constant la calculator și Internet;
  • Rezistentă la stres;
  • Responsabilitate și punctualitate;
  • Integritate și discreție profesională.

Responsabilități generale:

  • Identificarea reprezentaților filialelor teritoriale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;
  • Desfășurarea vizitelor de monitorizare la oficiile regionale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;
  • Intervievarea/chestionarea reprezentanților/delegaților oficiali ai partidelor politice din organizațiile teritoriale;
  • Raportarea calitativă și prezentarea în termen a chestionarelor completate;
  • Respectarea metodologiei de monitorizare;
  • Participarea la un seminar de instruire şi/sau evaluare pentru prezentarea metodologiei de monitorizare;
  • Semnarea şi respectarea Codului de Conduită a monitorilor Promo-LEX;
  • Orice alte sarcini delegate de Asociație.

Candidații vor prezenta dosarul de aplicare care va conține următoarele documente:

  1. Curriculum Vitae (CV);
  2. Completarea online a “Chestionarului de angajare a Monitorilor” – https://goo.gl/YEd0Ed

Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Pentru poziția de Monitor”.

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 12.06.2017, ora locală 18:00.

Persoana de contact: Chebeș Cristina, Coordonator de Rețea – mob. 069350474.

Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaturilor cu cerințele stipulate mai sus în baza CV şi chestionar; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate.

La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate.

TERMEN EXTINS – Asociația Promo-LEX selectează un expert/o expertă sau o organizație obștească pentru monitorizarea activității Parlamentului Republicii Moldova

Nr. ref. 6 din 26.04.2017

Termenul limită pentru depunerea dosarului de angajare a fost extins până pe data de 16.05.2017, ora locală 18:00.

În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Proiectul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Proiectul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002 în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice al Asociației. Proiectul/Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici. De asemenea, în cadrul proiectului au fost/vor fi implementate și Misiunile de observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 2016, Alegerile Parlamentare din 2018 și Alegerile Locale Generale din 2019, alegerile locale anticipate care vor avea loc pe durata proiectului și alte eventuale scrutine.

Contextul proiectului:

În cadrul activității sale, Parlamentul trebuie să acorde o atenție aparte funcției de control parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în limitele prevăzute de Constituție. Deputații, în calitate de reprezentanți ai poporului, prin încrederea acordată de către cetățeni sunt împuterniciți să solicite rapoarte asupra activității altor organe ale statului, precum şi asupra executării legilor. Astfel, prin control parlamentar se acționează în direcțiile esențiale ale cerințelor sociale şi se acordă o atenție deosebită problemelor social-economice şi financiare concrete.

În activitatea legislativului, buna implementare a funcției de control parlamentar reprezintă o necesitate imperioasă pentru evaluarea permanentă a modului în care opțiunea politică se convertește în decizie normativă şi se aplică în practica vieții sociale imediate şi de perspectivă. În acest sens, controlul parlamentar constituie o dimensiune a procesului de conducere (activității decizionale) pe care îl realizează autoritatea reprezentativă supremă (Parlamentul) în orientările ei majore pentru atingerea unor scopuri programatice izvorâte din necesitățile sociale. Așadar, controlul parlamentar corespunde unei necesități fundamentale şi aparține reprezentanților poporului, care verifică constant dacă administrația nu se abate de la liniile directoare care i-au fost fixate.

Legislația în vigoare prevede în acest sens un șir de instrumente care stau la dispoziția Parlamentului, și care în mare parte sunt utilizate de deputați, fracţiuni parlamentare, fie de grupuri de deputați. Astfel, în vederea retragerii încrederii acordate executivului, în vederea obținerii de informații și explicații și în vederea evitării unor aplicări greșite a legii, deputații adoptă moțiuni de cenzură și moțiuni simple, acordă întrebări și înaintează interpelări, solicită audieri și rapoarte precum și primesc spre examinare petiții de la cetățeni.

Responsabile direct de acest proces sunt comisia parlamentară de profil, Direcția juridică a Aparatului Parlamentului și eventual alte comisii create de legislativ în acest scop. Un rol important în sensul controlului parlamentar îl are și Secretariatul Parlamentului, care acordă suport pentru adresarea întrebărilor și a interpelărilor către diferite autorități ale statului, precum și în organizarea și desfășurarea audierilor parlamentare, acordarea de asistență documentară, organizațională și suportul juridic necesar pentru activitatea comisiilor speciale și a comisiilor de anchetă constituite de Parlament, precum și a grupurilor de lucru constituite de Parlament.

Având în vedere existența unui cadru legal suficient pentru exercitarea funcției de supraveghere parlamentară, se constată totuși că, realizarea acestei funcții este precară și parțială. Într-un raport din 2010 privind analiza activității Aparatului Parlamentului autorii acestuia constatau că, „Supravegherea autorităților autonome este, practic, realizată doar parțial, fapt ce nu este deloc suficient pentru a atinge rezultate tangibile. Supravegherea autorităților executive este mai pronunțată, însă este văzută, de cele mai multe ori, drept o unealtă de reglare a conturilor a  opoziției cu guvernul  majoritar  și nu  ca  un  proces  continuu  de  perfecționare și îmbunătățire a performanțelor Guvernului. Un obstacol serios este și cenzurarea funcției de supraveghere din partea majorității politice, indiferent care ar fi aceasta”. Cu regret, deși multe aspecte din activitatea Parlamentului s-au schimbat între timp, fiind realizate inclusiv monitorizări interne (mai mult niște rapoarte statistice decât calitative) privind modul în care este realizată această sarcină, aspectele menționate mai sus rămân a fi unele  problematice.

Pornind de la cele menționate mai sus, Asociația Promo-LEX își propune să instituie și să implementeze în perioada 2017-2019 un proiect de monitorizare continuă a activității Parlamentului Republicii Moldova din perspectiva modului în care este exercitată funcția de control Parlamentar. De asemenea, Asociația se angajează să contribuie la elaborarea instrumentelor și a mecanismelor de fortificare și transparentizare a acestei funcții importante pentru activitatea legislativului.

Obiectivul Concursului este selectarea unui expert/expertă sau a unei organizații obștești cu expertiză relevantă în domeniul monitorizării activității legislativului pentru elaborarea și prezentarea publică a trei rapoarte periodice (cu referință la anii 2016, 2017 și 2018) de monitorizare (cantitativă dar și calitativă) a modului în care a fost/este/va fi exercitată funcția de control Parlamentar.

Responsabilitățile experților

  • elaborarea, în colaborare cu echipa de implementare a proiectului, a metodologiei și a instrumentelor de monitorizare a modului în care este exercitată funcția de control Parlamentar;
  • propunerea structurii rapoartelor de monitorizare privind exercitarea funcției de control Parlamentar;
  • cooperarea cu structurile relevante ale Parlamentului în vederea prezentării şi după caz a ajustării metodologiei de monitorizare, structurii rapoartelor periodice;
  • monitorizarea activității Parlamentului în baza metodologiei aprobate și elaborarea rapoartelor privind modul în care este exercitată funcția de control Parlamentar;
  • elaborarea recomandărilor pentru îmbunătățirea cadrului legal relevant, a practicilor precum și a instrumentelor, mecanismelor de fortificare și transparentizare a funcției de control parlamentar;
  • prezentarea în cadrul unor evenimente publice organizate de Asociația Promo-LEX a rapoartelor de monitorizare privind exercitarea funcției de control Parlamentar;
  • colaborarea cu echipa de implementare a proiectului în vederea elaborării agendei și a materialelor necesare pentru desfășurarea evenimentelor indicate mai sus.

Criterii de selecție:

În cadrul acestui concurs pot aplica atât persoanele fizice (experți independenți), cât și persoane juridice – asociații obștești care dețin cunoștințe și experiență relevantă privind monitorizarea activității Parlamentului Republicii Moldova. Totuși, indiferent de statutul potențialilor candidați, dat fiind importanța subiectului, Asociația Promo-LEX solicită ca dosarele de aplicare să conțină informații clare și complete privind următoarele aspecte:

Studiile experților independenți/din cadrul unui ONG care urmează a fi implicați în acest exercițiu de monitorizare: absolvenți de studii superioare în domeniul științelor sociale, politice, dreptului și a jurisprudenței, sau alte domenii relevante. Studiile post-universitare vor constitui un avantaj;

Experiența experților independenți/din cadrul unui ONG care urmează a fi implicați în acest exercițiu de monitorizare:

  • Experiență de lucru minim 2 ani în domeniul monitorizării activității organelor administrației publice centrale; experiența de monitorizare a activității Parlamentului va constitui un avantaj;
  • Buna cunoaștere a legislației naționale, în special a Constituției Republicii Moldova și a altor legi relevante, precum și a Regulamentului Parlamentului, dar și a practicilor existente în legislativ privind realizarea funcției de control parlamentar.
  • Experiență în scrierea de analize, studii și metodologii de monitorizare/cercetare în domeniul sus menționat;
  • Experiență relevantă de documentare, analiză și elaborare a rapoartelor de monitorizare în domeniul sus menționat;
  • Experiența de formulare și propunere a recomandărilor, politicilor de îmbunătățire a activității legislativului va constitui un avantaj;
  • Experiență de colaborare și comunicare cu instituții publice, organe de drept, donatori/parteneri internaționali de dezvoltare și organizații neguvernamentale.

Abilități:

  • Abilități de analiză și de sinteză a unui volum mare de informații;
  • Abilități de lucru individual și în echipă;
  • Abilități de comunicare și prezentare publică;
  • Abilități de instruire, formare și motivare a cetățenilor;
  • Abilități excelente de auto-organizare;

Alte cerințe:

  • Non-partizanat politic (experții selectați vor semna şi un Cod de Conduită a observatorilor Promo-LEX);
  • Cunoașterea excelentă a limbii române și ruse, cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
  • Flexibilitate;
  • Creativitate;
  • Responsabilitate.

Termen de contractare: Expertul independent/asociația obștească va fi contractat(-ă) în baza unui contract de prestări servicii pentru o durata de aprox. 15-20 zile lucrătoare pe parcursul unui an în vederea realizării unui raport de monitorizare pentru o perioadă de un an calendaristic. În funcție de evaluarea calității primului raport de monitorizare și prestației expertului/organizației contractate, Asociația Promo-LEX poate decide ulterior prelungirea contractului consecutiv cu încă un an de zile până în 2019.

Lista documentelor care urmează a fi prezentate de către candidați:

  • CV-ul/CV-urile actualizat(-e) (maxim 2 pagini) cu indicarea analizelor/studiilor relevante realizate anterior în domeniul menționat mai sus sau echivalent cu acesta;
  • Oferta financiară (cu indicarea prețului brut per zi de muncă pentru serviciile şi termenii specificați mai sus);
  • O schiță a metodologiei de monitorizare, inclusiv un calendar de lucru reieșind din metodele de analiză propuse. În cazul în care termenul estimat de realizare a monitorizării va depăși 20 zile de muncă, urmează a fi prezentate argumentele de rigoare;
  • Datele de contact a două persoane de referință care vor putea oferi recomandări în susținerea candidaturii experţilor/organizaţiei;
  • Pentru asociațiile obștești – suplimentar la cele solicitate mai sus, vor fi prezentate, de asemenea și CV-ul organizației + CV-urile experților care vor fi implicați nemijlocit în procesul de monitorizare, declarația privind disponibilitatea de livra servicii la cota TVA 0, certificatul de înregistrare organizației și alte acte relevante care pot demonstra capacitatea de a realiza astfel de monitorizări.

Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected], cu mențiunea “Concurs Monitorizarea activității Parlamentului Republicii Moldova”. Vor fi evaluate doar dosarele complete. Evaluarea dosarelor se va efectua în două etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor / organizațiilor pre-selectate. La interviu vor fi invitate doar persoanele/organizațiile pre-selectate.

Data limită pentru depunerea dosarului de angajare este 16.05.2017, ora locală 18:00. Pentru mai multe informații, contactați Coordonatorul de Program – Nicolae Panfil, la numărul de telefon (+373) 79381842 sau pe adresa de e-mail: [email protected].

Termeni de Referință Asociația Promo-LEX selectează un expert/o expertă sau o organizație obștească pentru monitorizarea activității Parlamentului Republicii Moldova

Data limită pentru depunerea dosarului de angajare este 04.05.2017, ora locală 18:00. Pentru mai multe informații, contactați Coordonatorul de Program – Nicolae Panfil, la numărul de telefon (+373) 79381842 sau pe adresa de e-mail: [email protected].

Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare a unui/unei Analist(e)

Nr. ref. 5 din 23.03.2017

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002. Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy, în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, vor promova cetățenia activă și vor contribui la creșterea responsabilității politice a Guvernului și actorilor politici. Totodată, în perioada septembrie 2016 – ianuarie 2017 Asociația Promo-LEX a desfășurat Misiunea de observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016, urmând a fi ulterior monitorizate toate scrutinele locale și naționale care vor avea loc în Republica Moldova.

Obiectiv: Identificarea candidatului(ei) pentru postul de Analist(ă) în cadrul Asociației Promo-LEX.

Scopul postului: Analistul(a) va asigura analiza, procesarea și verificarea informațiilor relevante domeniului de monitorizare, inclusiv cu caracter electoral; va participa la scrierea rapoartelor analitice în cadrul Misiunilor de Observare a Alegerilor desfășurate de către Asociația Promo-LEX.

Relațiile ierarhice: Se subordonează Șefului Echipei de Analiză și Directorului de Program.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Analistul(a):

  • Procesează formularele de raportare primite de la Coordonatorii regionali și analizează datele livrate de Rețeaua de observatori/monitori cu scopul de a identifica tendințele pe domeniile monitorizate, inclusiv în contextul campaniilor electorale;
  • Conlucrează cu Rețeaua de observatori/monitori prin intermediul Coordonatorului de Rețea pentru a preciza neclaritățile în datele livrate și pentru a verifica faptele;
  • Compilează informațiile colectate de către observatori/monitori și scrie draft-ul capitolelor rapoartelor de observare a alegerilor și/sau de monitorizare a altor domenii de interes în cadrul Programului;
  • Participă la ședințele Echipei de Analiză și/sau ședințele desfășurate în cadrul diferitor proiecte, aflându-se în contact direct şi permanent cu ceilalți analiști sau după caz, cu colegii din alte echipe conform proiectelor/activităților comune în care este implicat;
  • Livrează în timp util către Șeful Echipei de analiză draft-ul capitolelor din rapoartele de observare a alegerilor și/sau de monitorizare a altor domenii de interes în cadrul Programului;
  • Evaluează calitatea și a cantitatea informației livrate de Coordonatorii regionali și OTL/OTS;
  • Compară datele livrate de observatori/monitori, grupate în tendințe, cu cerințele legislației din Republica Moldova, și cu recomandările relevante ale standardelor internaționale (Codul Bunelor Practici în Materie Electorală, Declarația Universală a Drepturilor Omului, alte documente internaționale relevante);
  • Participă la elaborarea metodologiilor de cercetare și monitorizare, inclusiv și a instrumentelor de colectare și verificare a datelor (formulare de observare/monitorizare, chestionare, ghiduri de interviu, instrucțiuni de completare a acestor instrumente etc.) necesare pentru buna desfășurare a activității Programului/Asociației;
  • Participă la elaborarea studiilor, cercetărilor și a rapoartelor de monitorizare în domeniul electoral, procese democratice, drepturile omului etc.;
  • Participă la dezvoltarea modulelor de instruire a observatorilor/monitorilor și participă, în limita timpului disponibil, la procesul de training propriu-zis, fie la nivel central, fie în teren;
  • Alte atribuții relevante la solicitarea Șefului Echipei de Analiză și/sau a Directorului de Program/Șefului Misiunii de Observare a Alegerilor.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI:

Studii: studii superioare în următoarele domenii: Drept, Științe Politice, Administrare/Management, Relații Internaționale, Resurse Umane, alte domenii relevante.

Experiență profesională:  minim 2 ani de experiență, cu responsabilitate în creștere, în domenii relevante care au solicitat elaborare de rapoarte/studii de analiză a politicilor/documentelor publice, în sectorul public, privat sau neguvernamental. Experiența de livrare a seminarelor de instruire, training-uri va constitui un avantaj.

Cunoștințe: cunoștințe avansate în domeniul electoral, juridic, drepturile omului, științe politice. Va constitui un avantaj cunoașterea domeniului monitorizării proceselor democratice și a mediului asociativ. Bună înțelegere a contextului social-politic, economic dar și regional/internațional al Republicii Moldova. Cunoașterea excelentă a limbii Române și cunoașterea la nivel avansat a limbilor Engleză și Rusă.

Competențe și Abilități:

  • Abilități excelente de scriere în limba Română;
  • Abilități de utilizare a computerului (MS Office, Internet) şi a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax);
  • Abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
  • Rezistentă la stres, responsabilitate și punctualitate;
  • Abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;

Alte cerințe și/sau condiții specifice pentru această funcție:

  • NON-PARTIZANAT POLITIC (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  • Respectarea principiilor democrației şi supremației legii;
  • Integritate, imparțialitate și discreție profesională;
  • Disponibilitate de lucru peste program și eventual pentru efectuarea deplasărilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în zile de week-end;
  • Disponibilitate 24 / 24 la telefonul mobil;
  • Deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj.

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);

Perioada de angajare: persoana selectată va fi angajată în perioada aprilie – decembrie 2017, cu posibilitatea extinderii ulterioare a contractului pe un termen de 12 luni.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului);
  • posibilitate de creștere profesională.

 Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivare în care se va descrie expertiza și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX sau în domeniul electoral vă rugăm să indicați detalii), precum și motivația persoanei de a ocupa postul de Analist(ă). În scrisoarea de motivare se va mai indica următoarea informație:
  • Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  • Propunerea financiară (salariul/onorariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

 Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea „Analist(ă)”. 

Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 6 aprilie 2017, ora locală 18.00.

Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact: Nicolae Panfil, Coordonator Programul Monitorizarea Proceselor Democratice, tel: 079381842, e-mail: [email protected].

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați. 

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociația Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii și își rezervă dreptul de a desfășura interviuri cu potențialii candidați anterior expirării termenului anunțului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

Deadline Extended – Terms of Reference – International and National Experts on Electoral System Design

Ref. No. 2 from 18.02.2017

  1. Background and context

Republic of Moldova is a constitutional democracy with its 1994 Constitution dividing power among the legislative, executive and judiciary bodies. The Moldovan Parliament has 101 members, elected for a four-year term in one nationwide constituency through a proportional representation system based on closed party-lists.

Citizens reaching 18 years of age on or before Election Day have the right to vote, apart from those who have been declared incapacitated or were deprived of the right by a court. Moldova implements a passive system of voters’ registration. In 2014 the State Registry of Voters was implemented for the first time at the Parliamentary elections. According to this registry, in Moldova there are about 3,2 millions of voters. The average voter turnout at Parliamentary elections was 63%.

All type of elections is regulated by the Constitution, the Election Code, the Law on Political Parties, as well as Central Election Commission (CEC) regulations and decisions and relevant sections of the Criminal and Administrative Codes. The elections are administered by three levels of election administration: The Central Election Commission, District Electoral Councils (DECs) and approx. 2,000 Precinct Electoral Bureaus (PEBs). The election administration of different levels includes representatives of political parties proportional to their representation in Parliament. The current composition of CEC was appointed in 2016 for a five-year term, and consists of nine members, including two women – the Chairperson and Deputy Chairperson. One member is appointed by the President and the other eight members by Parliament, based on the composition of the 2014 Parliament. DECs consist of between 7 and 11 members who are nominated by the courts/local councils and parliamentary parties. PEBs consist of between 5 and 11 members who are nominated by local councils and parliamentary parties.

Overall, the legal framework provides an adequate basis for conducting democratic elections. However, the electoral system in Moldova has been an issue of discussion. The country has previously used both majoritarian and proportional electoral systems. In the first parliamentary elections of 1990, deputies of the National Assembly were elected by a majoritarian system through single-member constituencies. After the 1992 war in the Transnistrian region, this system became fully proportional in the parliamentary elections of 1994, with the entire country being considered one nationwide constituency. The proportional system has remained in place since 1994, but specific provisions have been adjusted. Since its adoption in 1997, the Electoral Code was amended more than fifty times. A reform in the Election Code of 2010 replaced the D’Hondt formula for mandate allocation with a new method which allocates “remainder seats” on an equal basis to all parties that pass the threshold rather than on a proportional basis.

In 2013, a reform of the electoral system was rapidly added to the agenda of the Parliament in the middle of a political crisis. The purpose of the draft amendments introduced in April 2013 was to alter the electoral system from a single nationwide constituency through proportional representation from closed party lists to a mixed member proportional system. Of the Moldovan Parliament’s 101 MPs, 51 MPs were to be elected through a proportional system from party lists and 50 MPs through single-mandate constituencies.

In this context, the Venice Commission and OSCE/ODIHR stated that “the choice of an electoral system is the sovereign right of each state; however, it should be decided and agreed upon through broad and open discussions in the Parliament with the participation of all political forces”. Unfortunately, when the draft proposal was submitted for analysis, there had been no open debate with political parties or civil society representatives. ODIHR and Venice Commission commented on the proposed amendments and expressed a series of concerns with regard to the draft law. Following reaction from stakeholders, the law was repealed and the previous proportional system was restored.

In addition to repealing the amendments, in May 2013 the Parliament raised the thresholds for representation. Since then, the minimum thresholds for obtaining seats in Parliament are: for political parties to 6 per cent (increased from 4 per cent), for an electoral bloc of two political parties to 9 per cent (increased from 7 per cent); and for an electoral bloc of 3 or more political parties to 11 per cent (increased from 9 per cent). The threshold for an independent candidate remained at the level of 2 per cent (none of the independent candidates won a seat in the Parliament during the entire history of Moldovan elections).

A number of additional amendments to the electoral framework have been adopted in the Parliament during 2015-2016, including initiatives on introducing a gender quota for party lists and more comprehensive party and campaign finance regulations.

At the moment 45 political parties are registered in Moldova. The political environment in Moldova is severely polarized between the major political parties with tensions increasing every election. The divergences are even more deepened when it comes to discussions about the geopolitical orientation of the country, extensive corruption, the name of the language (Moldovan according to the Constitution but Romanian in fact), and other more recent phenomena like the theft of a billion US dollars from the banking system, allegedly supported by influential individuals closed to the political elites. A negative outcome of the elections is also the migration of the MPs between the faction/political parties in the Parliament after they got elected. Unfortunately, the lack of legal mechanisms to prevent this phenomenon is further eroding the trust of citizens in the electoral process and democratic institutions. These and other negative aspects of Moldovan politics led to a high level of distrust in political parties and main state institutions (Barometer of Public Opinion, October 2016). Thus, in Moldova 91% of people do not trust in political parties, 93% do not trust the Parliament, 90% do not trust the Government and 90% of people do not trust the justice system.

According to the Code of Good Practice and its explanatory report, the stability of the law is crucial to credibility of the electoral process, which is itself vital to consolidating democracy. This also applies to the electoral system, due to its decisive role in the election results. However, any electoral reform process should be subject to open debate and to expert opinions. Broad consensus is only possible when the public is well informed and all electoral stakeholders can express their opinion on the electoral changes under consideration. Inclusiveness and transparency are key aspects related to electoral reform and should be specifically ensured when modifying the electoral system.

Taking into account the previous evolution of the electoral system in Moldova, specifically the negative examples of sharp, non-transparent and non-inclusive changes of the electoral system, the negative social and political developments in the country but also the poor understanding by simple citizens of the Pros and Cons of the current and other electoral systems, on one side, and the recently invigorated discussions about an eventual change of the electoral system, on other side, Promo-LEX consider that broad public debates and consultation with political parties and civil society concerning an eventual reform should be guaranteed.

When public confidence in the electoral system is compromised, the entire democratic process suffers. It is for this reason that Promo-LEX is seeking two experts (one International and one National expert) to conduct a comprehensive study on the Pros and Cons of the electoral system in Moldova, the opportunity or necessity to change it, and if relevant, the best electoral systems to put in place in order to cope with the social-political developments and conflicts. Additionally, the experts will contribute to the design and implementation of an information and advocacy campaign focused on the topic of electoral system reform in Moldova.

  1. Objective

The overall objective of this assignment is to conduct a comprehensive analysis of the current electoral system applied in Moldova and its capacity/potential to cope with the social and political developments and conflicts. The analysis will also address the Pros and Cons of other different electoral systems that could fit to Moldovan society and their impact on the social and political landscape in the event of an electoral system change.

The assignment will also focus on assisting Promo-LEX with the design and implementation of an information and advocacy campaign focused on the topic of electoral system reform in Moldova.

This is expected to contribute to the strengthening of the expertise of various stakeholders in the field of electoral system analysis and ensuring better communication and understanding within the society with regard to the role of the electoral system among the mechanisms meant to ensure democratic governance in Moldova.

Promo-LEX is looking to select one national and one international expert in electoral systems design who shall work together towards the achievement of the above mentioned objectives. 

  1. Scope of work
  • Conduct a training for different electoral stakeholders (civil society representatives, media, experts, election observers etc.) with regard to the Pros and Cons of various electoral systems, what can be the impact of an electoral system change and how can these actors contribute to the improvement of the current electoral system or the implementation and consolidation of a new electoral system;
  • Elaborate a comprehensive study on the electoral system in Moldova, the opportunity or necessity to change it, and if relevant, the best electoral systems to put in place in order to cope with the social-political developments and conflicts; the study will contain also recommendations on how can be improved the current electoral system, or implemented/consolidated a new electoral system;
  • Assist Promo-LEX in designing and implementing an information and advocacy campaign focused on the topic of electoral system reform in Moldova. 
  1. Tasks to be performed by the International and National Experts
  • Review the relevant background materials, including Moldovan Constitution, legal framework, previous assessment reports and other documents;
  • Analyze the impact of the following social and political factors on the current electoral system and eventual alternatives:
  1. the evolution and current condition of the political parties’ system,
  2. the activity of the state governing institutions (Parliament, Government and President) and their interaction,
  3. the role of the Central Electoral Commission in conducting elections,
  4. the structure and organization of the local public administration in Moldova,
  5. the administrative division of the country,
  6. the socio-demographic factors (no. of population, emigration, birth and death rates etc.),
  7. the large number of Moldovan citizens leaving abroad but who actively engage in the elections (about 9% of the voters at the 2016 Presidential elections),
  8. the internal conflicts (Transnistrian conflict) and social cleavages determined by the division of the society along many aspects (spoken language, geopolitical orientation of the country etc.);
  9. the situation of different ethnic groups and their views with regard to the most significant political and electoral issues;
  10. other relevant aspects.
  • Conduct field research, hold meetings, interviews or focus groups with the relevant stakeholders in order to ensure an in-depth analysis of the most problematic issues related to the topic of the assignment (the research methods are to be selected by the experts and proposed in the draft of the methodology);
  • Collect and analyze relevant statistical data for a better understanding of the effects of the current electoral system as well as for the projection of the potential of other electoral systems to enhance the political developments in Moldova;
  • Review the election observation reports of the national and international election observation missions, media and other sources for the identification of the most problematic issues connected to the elections in Moldova;
  • Participate at the public presentation of the study on the electoral system in Moldova;
  • Review the communication and advocacy Plan elaborated by Promo-LEX on the issue of electoral system reform and make suggestions for its improvement and implementation;
  • Other relevant tasks.

NOTE! Ideally, the International and national experts should work together on achieving each of these tasks. Still, it is upon to the experts to agree by themselves on the tasks and roles of each other under this assignment. Promo-LEX recommends that the International expert would be engaged in the proportion of max. 60% and the national expert with max. 40% of the working days allocated for this assignment. 

  1. Timeline, deliverables and schedule of payments

During March – June 2017 the International and National experts will work together for a maximum of 20 days, both at distance (via e-mail, skype etc.) and in the country. The experts will provide to Promo-LEX the following outputs and deliverables:

Deliverables/ Outputs Estimated duration to complete Target due dates
1.       Methodology and structure of the Study on the electoral system in Moldova including data collection approach, the tools to be used (e.g. questionnaire, question sheets for interviews/focus groups, etc.) and a list of stakeholders to be involved 3 working day March 20, 2017
2.       Preliminary assessment of the electoral system in Moldova (draft of the Study) done on the basis of the approved methodology 9 working days April 20, 2017
3.    Conduct a training on electoral systems for different electoral stakeholders (civil society representatives, media, experts, election observers etc.). Elaboration of the agenda and materials for the training 1 working day April 20, 2017
4.       Final version of the Study on the electoral system in Moldova, the opportunity or necessity to change it, and if relevant, the best electoral systems to put in place 5 working days May 10, 2017
5.       Feedback on the communication and advocacy Plan on the issue of electoral system reform and suggestions for its improvement and implementation 0,5 working days May 15, 2017
6.       Participation at the public presentation of the Study. Contribution to the development of the agenda and elaboration of the materials for the event (power point presentation, deliverables etc.) 1 working day June 8, 2017
7.       A summary report on the activities accomplished, capturing the entire process and outputs/deliverables produced during this assignment 0.5 working days June 30, 2017

  1. Institutional arrangements

The selected national and international experts will work as a team under the overall guidance and supervision of Promo-LEX management. The international expert shall work in collaboration with the national expert, but be the lead expert and will be responsible for producing all final deliverables. Promo-LEX will seek the possibility to support any administrative or technical aspects of the assignment, including for the implementation of the methodology, but such support shall be requested in advance by the experts and will be offered upon availability of the financial and human resources.

Promo-LEX and experts shall cooperate during the elaboration of the methodology and structure of the study, as well as of the calendar of the assignment, including during the progress evaluation meetings. After the approval of the above mentioned foundation elements of the assignment, the experts should have the overall responsibility for the management of the processes leading to the production of the deliverables of this assignment, including establishing those relationships and arranging meetings with those stakeholders from whom information will be collected. Where possible and appropriate, Promo-LEX will serve as the bridge between the experts and the relevant stakeholders.

  1. Qualification and experience

The International and National experts must meet the following criteria:

  • Education: university degree in law, political science, public administration, public policy, finances, management or other relevant fields. Postgraduate degree in one of the above mentioned areas would be an advantage;
  • Experience:
  1. At least 5 years of working experience in assessing and designing of electoral systems and/or evaluation of electoral processes;
  2. Pertinent research experience and advanced knowledge/abilities in elaborating and implementing research methodologies and studies in this area;
  3. At least two years of consultancy/training experience on this issue;
  4. Good understanding of the electoral systems, election organization and political processes in the East-European / Eastern Partnership area; awareness of the same processes in Moldova would be considered a strong advantage;
  5. Previous experience in consultancy/assistance for a donor organization, governmental institutions, NGO/think-tank in the East-European / Eastern Partnership area. Working experience on this subject and/or electoral assistance in Moldova would be considered a strong advantage;
  • Professional skills and abilities:
  1. Deep analytical and presentation skills;
  2. Excellent self-organization skills;
  3. Ability to work in sensitive political environments;
  4. Good communication skills;
  5. Experienced user of computers and office software packages (MS Word, Excel, etc.);
  6. Fluent in English; knowledge of Romanian or Russian languages would be considered an asset;
  7. Display cultural, gender, religion, race, nationality and age sensitivity and adaptability.
  • Availability to deliver the required services and products during March – June 2017. 

Method of application and criteria for the selection of the experts

Ideally, the International and National experts should form a team before applying and submit a common proposal. Nevertheless, Promo-LEX will accept applications also from individual experts, both international and national ones, thus creating the team of experts just before this assignment. In each of these cases, Promo-LEX will sign individual contracts with the experts.

Therefore, Promo-LEX request the candidates to submit the following information and documents:

Technical and Financial offer:

  • Draft of the methodology and proposed structure of the Study (please specify the data collection approach, the tools to be used and the stakeholders to be involved);
  • Number of working days to complete the above mentioned tasks and implement the proposed methodology (see the above estimated number of working days and propose your vision on the total duration of the assignment);
  • Expected brutto rate per day, in USD.

Note! Promo-LEX will separately cover the costs of international travel, accommodation and per-diems during the accomplishment of this assignment.

Other documents:

  • CV(s) of the expert(s) (max. 3 pages, please include contact phone and/or Skype ID for an eventual interview);
  • List of relevant publications elaborated by the candidate(s) on electoral systems analysis and design;
  • Availability statement(s) (please confirm the availability to provide the services during March-June 2017);
  • Letters of Recommendation from other organizations for whom the expert(s) delivered similar services in the past, including the name and contact data of a responsible person from these organizations;

The contract will be awarded to the most experienced experts that will present the best proposal, both from the perspective of the technical and financial offer. The following criteria for assessing the quality of the proposals will be applied:

  • Experience of the experts (max. 30 points);
  • The draft of the methodology proposed to accomplish the above mentioned tasks and deliverables (max. 35 points);
  • Financial offer (maximum 35 points);

Interested International and National experts should send their applications, containing the above listed documents to the e-mail [email protected] by March  9 2017 (6 P.M. Chisinau time), with the subject line “Application_International/National Expert on Electoral Systems_Full name”.

The evaluation of the applications will be done in two steps: (1) at the first stage, the applications will be analyzed in terms of compliance of the candidates and their technical and financial offers with the requirements stated above and (2) the second phase will consist of interviews with the pre-selected candidates. Only shortlisted candidates will be contacted for interview.

  1. Short description of Promo-LEX Association

Promo-LEX Association is a non-government organization established in 2002 by a group of young lawyers with the aim at developing democracy in the Republic of Moldova, including in the Transnistrian region. Promo-LEX Association operates on the basis of two programs:

  • Human Rights Program – the overall goal of the Program is to promote and implement international human rights standards in the Republic of Moldova;
  • Monitoring Democratic Processes Program – the overall aim of the Program is to improve the quality and to increase citizen’s trust in democratic processes in the Republic of Moldova (monitoring of electoral processes, sectorial reforms and decision-making processes in Association’s priority areas).

Promo-LEX Association is member of several national and international networks and platforms, such as: Civic Coalition for Free and Fair Elections, Eastern Partnership Civil Society Platform, European Network of Election Monitoring Organisations, European Platform for Democratic Elections and others. More information about Promo-LEX Association can be found on www.promolex.md.

Termeni de Referință- Expert/Experți național(-i) pentru evaluarea gradului de utilizare a TIC de către cetățenii Republicii Moldova precum și a opiniei, atitudinilor și încrederii acestora cu privire la implementarea votului prin Internet

Nr. ref. 4 din 03.03.2017

  1. Context

Organizarea alegerilor în Republica Moldova este reglementată de Constituție, Codul Electoral, Legea privind partidele politice, regulamentele Comisiei Electorale Centrale (CEC), precum și secțiunile relevante ale altor legi. În general, cadrul juridic oferă o bază adecvată pentru desfășurarea alegerilor democratice. Alegerile sunt administrate Comisia Electorală Centrală, consiliile electorale de circumscripție (CECE)  și cca. 2.000 de birouri electorale ale secțiilor de votare (BESV).

Moldova are deja o experiență relevantă în utilizarea Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor (TIC) pentru gestionarea alegerilor. Unul dintre obiectivele cheie ale CEC este implementarea unor soluții care să asigure transparența, confidențialitatea, eficienta și accesibilitatea alegătorilor la procesul electoral. CEC își propune să atingă acest obiectiv prin automatizarea integrală a proceselor electorale din Moldova. În acest sens, în mai 2008, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la Concepția Sistemului Informațional Automatizat de Stat “Alegeri” (SIASA). Începând cu alegerile parlamentare din 2014 CEC a reușit să implementeze la toate scrutinele Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) care funcționează în baza datelor extrase din Registrul de Stat al Populației (RSP).

Totodată, SIASA presupune, printre altele, și dezvoltarea unor instrumente care ar permite cetățenilor să voteze prin Internet. În vederea asigurării implementării SIASA, CEC a prevăzut în Planul său Strategic pentru 2016-2019 o direcție de activitate menită să asigure un proces electoral modern, eficient și accesibil. Astfel, în conformitate cu Planul de Acțiuni al instituției pentru anul 2016, în perioada 28 martie – 28 iunie 2016, cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova[1], a fost realizat un studiu de fezabilitate privind pilotarea votului prin Internet în cadrul alegerilor parlamentare din 2018.

Autorii studiului au evidențiat faptul că, pentru atingerea unor rezultate eficiente urmează a fi luate în considerare un șir de puncte forte dar și provocările, dificultățile care există în următoarele 4 domenii:

  • Cadrul juridic:
  1. legislația electorală urmează a fi revizuită în vederea adoptării noilor concepte specifice votului prin Internet (votul de la distanță prin Internet, votarea multiplă, votul prealabil);
  2. ar fi necesară o analiză și o discuție aprofundată asupra conceptului legal al votului secret, or în cazul votului la distanță prin Internet votarea ar putea avea loc într-un mediu necontrolat;
  3. votarea prin Internet ar putea implica necesitatea de a coordona cu Centrul National pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) unele aspecte legale care țin de prelucrarea unor astfel de date;
  4. introducerea votului electronic va trebui să fie conformă totodată și cu standardele internaționale existente în acest sens, în special cu Recomandarea Rec(2004)11 a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la standardele legale, operaționale și tehnice privind votarea electronică dar și cu Raportul explicativ al Codului Bunelor Practici în Materie Electorală a Comisiei de la Veneția.
  • Cererea socială:
  1. Nivelul de încredere a cetățenilor în procesele electorale din Republica Moldova este foarte scăzut, cca. 76.7% din cetățeni considerând că, alegerile nu sunt libere și corecte (BOP, octombrie 2016);
  2. principalii beneficiari ai votului prin Internet vor fi cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, preponderent în Rusia, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Turcia, Israel, SUA, Canada şi Belgia;
  3. autoritățile nu dispun de date oficiale/corecte despre numărul exact de cetățeni care se află peste hotare dar conform estimărilor efectuate de NEXUS[2], peste hotare s-ar afla cca. 700,000 persoane;
  4. cetățenii moldoveni aflați în străinătate participă în mod activ la alegeri (circa 9% din numărul total al alegătorilor la alegerile prezidențiale din 2016 au votat în cele 100 secții de votare deschise de autorități);
  5. 48% din respondenții unui sondaj de opinie la comanda PNUD Moldova dupa Alegerile Prezidentiale din 2016 au afirmat că, ar fi dispuși să voteze prin internet dacă ar avea această posibilitate;
  6. Introducerea votului prin Internet va oferi posibilități suplimentare de vot persoanelor cu dizabilități locomotorii, migranţilor interni, tinerilor, inclusiv studenților precum şi cetățenilor moldoveni care locuiesc în regiunea Transnistreană.
  • Maturitatea tehnologică:
  1. Moldova dispune de puține servicii electronice guvernamentale care să fie populare în societate;
  2. CEC deja utilizează activ TIC pentru gestionarea listelor electorale iar fiecare secție de votare din RM este dotată cu calculatoare portabile şi conexiune mobilă la Internet, care folosește rețeaua VPN pentru a comunica cu serverul RSA;
  3. în Moldova sunt peste 90.000 de utilizatori ai semnăturii electronice, inclusiv peste 55.000 de utilizatori ai semnăturii mobile, peste 35.000 de utilizatori ai E-key (în special, persoane juridice şi funcționari publici) şi peste 200 de utilizatori/titulari de buletine electronice;
  4. în 2015, 67% din utilizatori (gospodării casnice) din Moldova au avut acces la Internet iar 72% dintre utilizatori au accesat Internetul cel puțin o dată pe zi;
  5. Moldova are un nivel sporit de acces la Internet şi o bună acoperire de rețelele mobile: rata de penetrare pentru serviciile de Internet (ADSL, fibră) este de 14,7% (peste 525.000 de gospodării), rata de penetrare a telefoniei mobile este de 121,8% (peste 4,3 milioane de utilizatori), iar rata de penetrare a datelor mobile este de 8,5% (peste 298,400 utilizatori);
  6. în Moldova sunt cca. 1,946.000 de utilizatori Internet, ceea ce reprezintă peste 50% din populația Republicii Moldova.
  • Voința politică:
  1. pe parcursul realizării Studiului de fezabilitate menționat mai sus, partidele politice parlamentare au exprimat o susținere generală pentru introducerea votului prin Internet;
  2. totuși, majoritatea partidelor politice au exprimat rezerve față de posibilitatea introducerii votului prin Internet în următorii 2-4 ani invocând în principal încrederea scăzută în procesul electoral, îngrijorări în ceea ce privește confidențialitatea și securitatea procesului de vot, sprijinul pe termen lung din partea majorității partidelor politice dar și lipsa surselor de finanțare stabile și durabile;
  3. există o percepție generală, inclusiv printre politicieni despre posibilitatea de manipulare a procesului de vot prin atacarea sistemului de vot prin Internet.

Promo-LEX consideră că, votul prin Internet ar putea deveni realitate și poate fi cu succes implementat doar cu condiția ca toți actorii relevanți (Parlamentul/Guvernul, organele electorale, partidele politice, organizațiile societății civile, mass-media și nu în ultimul rând cetățenii) vor depune eforturi constante și convergente pentru a face acest lucru posibil. Dacă cel puțin unul din cele 4 domenii (cadrul juridic, cererea socială, maturitatea tehnologică și voința politică) va fi insuficient de bine dezvoltat și consolidat, atunci orice alte eforturi pe alte domenii vor fi în zădar.

Din analiza contextului prezentat mai sus se poate observa faptul că, unii piloni sunt mai consolidați decât alții, la fel cum unii sunt mai bine cunoscuți/studiați iar cu alții urmează încă a se face cunoștință. În acest sens, Asociației Promo-LEX i-au atras atenția anumite aspecte care fac votul prin Internet mai vulnerabil la această etapă, și anume opinia cetățenilor și cererea reală pentru un astfel de serviciu, precum și opinia clasei politice care ar trebui să dea dovadă de multă voință politică pentru a combate neîncrederea în procesul electoral și de a promova, susține implementarea votului prin Internet.

În acest context, Asociația Promo-LEX își propune să recruteze un expert sau o echipă compusă din 2-3 experți care vor realiza un studiu aprofundat cu privire la gradul de utilizare a TIC de către cetățenii Republicii Moldova și de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor, încrederii și opiniilor acestora, dar și a altor actori relevanți față de perspectiva implementării votului prin Internet. 

  1. Obiective

Obiectivul general al acestei activități este de a studia gradul de penetrare a Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor (TIC) în Republica Moldova și a încrederii cetățenilor față de aceste tehnologii în perspectiva implementării votului electronic/prin Internet.

În funcție de rezultatele studiului menționat mai sus, experții vor avea de asemenea sarcina de a elabora o foaie de parcurs care să servească drept suport actorilor interesați în comunicarea și promovarea mai eficientă a votului prin Internet.

În urma implementării acestor obiective este așteptat ca instituțiile relevante să cunoască și să înțeleagă mai bine aspectele care determină atitudinea cetățenilor față de utilizarea TIC, în special în domeniul electoral sau conex, și eventualele reticențe față de implementarea votului prin Internet în Republica Moldova. De asemenea, activitățile și produsele rezultate vor contribuie la sporirea încrederii și acceptarea de către alegători și alți actori relevanți a votului prin Internet.

Pentru implementarea acestor obiective, Asociația Promo-LEX anunță concurs de selectare a unui expert sau grup de experți (2-3 persoane) care să evalueze diferite aspecte ale utilizării TIC în Moldova în contextul pregătirii și punerii în aplicare a votului prin Internet (gradul de dezvoltare a tehnologiilor informației și comunicațiilor, nivelul de utilizare a diferitor tehnologii,  cunoștințele, atitudinile, opiniile cetățenilor și a altor actori relevanți despre aceste tehnologii).

  1. Domeniul de activitate
  • Realizarea unui studiu aprofundat cu privire la gradul de utilizare a TIC de către cetățenii Republicii Moldova și de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și opiniilor acestora dar și a altor actori relevanți față de perspectiva implementării votului prin Internet;
  • Elaborarea unei foi de parcurs pentru comunicarea și promovarea mai eficientă a votului prin Internet de către actorii interesați.
  1. Sarcinile experților
  • Analiza cadrului legal din domeniu TIC și electoral (Constituția Republicii Moldova, Codul Electoral, Legea nr. 101 cu privire la Concepția Sistemului Informațional Automatizat de Stat “Alegeri” (SIASA), Regulamentele Comisiei Electorale Centrale, etc.) și a altor documentelor relevante (Planul Strategic al CEC pentru 2016-2019 și Planurile anuale de acțiune, Studiul de fezabilitate privind votul prin Internet, alte rapoarte și studii pertinente) pentru acest subiect;
  • Inventarierea instrumentelor TIC existente în Republica Moldova și a potențialului de aplicare a acestora pentru implementarea votului prin Internet;
  • Elaborarea structurii și proiectului de metodologie a studiului;
  • Desfășurarea de interviuri și/sau coordonarea procesului de realizare a unor sondaje de opinie sau focus grupuri în vederea evaluării gradului de utilizare a diferitor tehnologii de către cetățeni, precum și a cunoștințelor, atitudinilor și opiniilor acestora dar și a altor actori relevanți față perspectiva implementării votului prin Internet (metodele de cercetare vor fi propuse de către experți și specificate în proiectul metodologiei, urmând a fi aprobate ulterior de către Promo-LEX în eventualitatea semnării unui contract);
  • Colectarea și analiza datelor relevante (inclusiv statistice) din diferite surse, rapoarte, studii etc.;
  • Realizarea studiului în baza metodologiei și structurii aprobate;
  • Elaborarea unei foi de parcurs pentru comunicarea și promovarea mai eficientă a votului prin Internet de către actorii interesați (recomandări privind mecanismele și/sau instrumentele de informare a cetățenilor cu privire la votul prin Internet);
  • Prezentarea rezultatelor studiului în cadrul unei eveniment public.
  1. Termene de activitate, produse/rezultate livrate și programul de plăți

Expertul/Experții  va/vor realiza activitățile prevăzute mai sus într-un volum de timp de aprox. 20 zile lucrătoare pe parcursul lunilor aprilie – septembrie 2017 (indiferent de faptul dacă aplică un expert individual sau o echipă de experți). Pe parcursul realizării sarcinilor și la finalul activității, acesta/aceștia va/vor prezenta către Promo-LEX următoarele produse și rezultatele:

Rezultate / Produse și servicii care vor fi livrate Durata estimativă pentru realizarea sarcinii / produsului respectiv Termen limită de realizare
1.      Structura și metodologia studiului, inclusiv  modalitatea de colectare a datelor și instrumentele care vor fi utilizate  (chestionare, interviuri, focus grupuri etc.) și lista actorilor relevanți care vor fi abordați în cadrul studiului 3 zile lucrătoare 10 aprilie, 2017
2.      Varianta preliminară (draft) a studiului cu privire la gradul de utilizare a TIC de către cetățenii Republicii Moldova și de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și opiniilor acestora dar și a altor actori relevanți față de perspectiva implementării votului prin Internet 7 zile lucrătoare 22 mai, 2017
3.      Varianta finală a studiului cu privire la gradul de utilizare a TIC de către cetățenii Republicii Moldova și de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și opiniilor acestora dar și a altor actori relevanți față de perspectiva implementării votului prin Internet 7 zile lucrătoare 7 august, 2017
4.      Foaia de parcurs pentru comunicarea și promovarea mai eficientă a votului prin Internet 2 zile lucrătoare 4 septembrie, 2017
5.      Participarea la evenimentul de prezentare publică a Studiului și  Foii de parcurs. Contribuție la elaborarea agendei și a materialelor distributive pentru eveniment. 1 zi lucrătoare 22 septembrie, 2017

  1. Aranjamente instituționale

Expertul/Experții va/vor activa sub îndrumarea și supravegherea Asociației. Promo-LEX va căuta posibilitatea de a sprijini sub aspect administrativ sau tehnic activitatea expertului/experților, inclusiv în procesul de punere în aplicare a metodologiei, dar un astfel de sprijin va trebui solicitat în prealabil și va putea fi oferit în funcție de disponibilitatea resurselor financiare și umane.

Asociația Promo-LEX și expertul/experții vor coopera inițial în procesul de elaborarea a metodologiei de cercetare și a structurii studiului, precum și pe parcursul realizării sarcinilor pentru evaluarea progresului activităților. Ulterior, expertul/experții va/vor purta responsabilitatea pentru gestionarea proceselor de lucru și de produsele care trebuie livrate. Acolo unde va fi posibil și oportun, Promo-LEX va servi drept punte între expert/experți și părțile interesate care vor fi abordate în cadrul studiului.

  1. Cerințe de angajare

Expertul/Experții  trebuie să corespundă următoarelor criterii:

  • Studii: Studii universitare în domeniul TIC, sociologie/statistică, drept, științe sociale, științe politice și administrație publică, management, comunicare sau alte domenii relevante. Diplomă de studii postuniversitare în domeniile menționate mai sus va constitui un avantaj;
  • Experiență:
  1. Cel puțin 5 ani de experiență în domeniul TIC, sociologie/statistică, drept, evaluarea proceselor electorale sau alte domenii relevante;
  2. Cel puțin doi ani de experiență de consultanță/instruire în domenii relevante pentru acest studiu;
  3. Experiență de evaluare și monitorizare a politicilor publice, preferabil în domeniul TIC sau electoral;
  4. Cunoștințe și abilități de elaborare și implementare a metodologiilor de cercetare și a studiilor în domeniile indicate mai sus;
  5. O bună înțelegere a proceselor electorale precum și cunoașterea domeniului TIC în Moldova;
  6. Cunoașterea metodelor de votare electronică și prin Internet aplicate în alte țări precum și a documentelor internaționale, standardelor care reglementează această metodă de vot;
  7. Experiență anterioară de consultanță / asistență pentru o organizație donatoare, instituții guvernamentale, ONG/think-tank din Republica Moldova.
  • Competențe profesionale și abilități:
  1. Profunde abilități analitice și de prezentare;
  2. Excelente abilități de auto-organizare;
  3. Bune abilități de comunicare;
  4. Utilizator experimentat de calculatoare și a pachetelor de software de birou (MS Word, Excel, etc);
  5. Disponibilitatea de a livra serviciile și produsele solicitate în perioada aprilie – august 2017. 
  1. Metoda de aplicare și criterii de selecție

Promo-LEX va accepta dosare de aplicare atât din partea unor experți individuali cât și din partea a 2-3 experți care eventual ar dori să aplice în echipă. În cea de-a doua situație, experții ar trebui să formeze echipa înainte de a aplica și să prezinte un dosar comun de aplicare. Cu toate acestea, Promo-LEX va semna contract(e) individuale cu expertul/experții selectat/-ți. Promo-LEX de asemenea își rezervă dreptul de a propune crearea unor echipe în baza candidaturilor individuale ale experților.

Promo-LEX solicită candidaților să prezinte următoarele informații și documente: 

Oferta tehnică și financiară:

  • Proiectul metodologiei și structura propusă a studiului (vă rugăm să specificați abordarea de colectare a datelor, instrumentele care urmează să fie utilizate și părțile interesate care urmează a fi consultate/implicate);
  • Numărul de zile de lucru necesare pentru a finaliza sarcinile menționate mai sus (numărul de zile lucrătoare indicat mai sus este unul estimativ, candidații urmând să propună viziunea lor privind timpul necesar pentru realizarea activității în conformitate cu metodologia propusă);
  • Tariful brut pentru o zi lucrătoare, în USD.

Alte documente:

  • CV-ul expertului/experților (max. 3 pagini per CV);
  • Lista analizelor/publicațiilor elaborate de candidați în domeniile relevante pentru această sarcină;
  • Declarație privind disponibilitatea de a furniza servicii în perioada aprilie-septembrie 2017;
  • 2 scrisori de recomandare din partea altor organizații pentru care expertul/experții a/au livrat servicii similare în trecut, inclusiv numele și datele de contact ale persoanelor responsabile.

Promo-LEX va semna contract(e) cu cel/cei mai pregătiți experți și care vor prezenta cea mai bună ofertă, atât din punctul de vedere tehnic dar și financiar. Pentru evaluarea dosarelor vor fi aplicate următoarele criterii de evaluare:

  • Experiența experților (max. 30 puncte);
  • Proiectul metodologiei propuse pentru realizarea sarcinilor menționate mai sus (max. 35 de puncte);
  • Oferta financiară (max. 35 puncte).

Candidații interesați vor trebui să trimită dosarele de aplicare, care să conțină documentele enumerate mai sus, la adresa de e-mail [email protected] până la 16 martie 2017 (ora 14.00), cu subiectul „Expert național_Votul prin Internet „.

Evaluarea dosarelor va fi realizată în două etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate în ceea ce privește respectarea de către candidați și ofertele lor a cerințelor menționate mai sus și (2) a doua etapă va consta din interviuri cu candidații preselectați. Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu.

Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să-l contactați pe Nicolae Panfil, Coordonator de Program în cadrul Asociației Promo-LEX prin e-mail [email protected]. Termenul limită pentru întrebări este 8 martie 2017 (ora 18.00). Pentru a asigura un tratament și șanse egale pentru toți potențialii candidați, Promo-LEX va răspunde la toate întrebările până la 10 martie 2017.

  1. Scurtă descriere a Asociației Promo-LEX

Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2002 de către un grup de tineri avocați cu scopul de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Asociația Promo-LEX funcționează în baza a două programe:

  • Programul Drepturile Omului – obiectivul general al programului este de a promova și implementa standardele internaționale în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova;
  • Programul Monitorizarea Proceselor Democratice – obiectivul general al programului este de a îmbunătăți calitatea și de a spori încrederea cetățenilor în procesele democratice în Republica Moldova (monitorizarea proceselor electorale, reforme sectoriale și a proceselor de luare a deciziilor în domeniile prioritare ale Asociației).

Asociația Promo-LEX este membru al mai multor rețele și platforme naționale și internaționale, cum ar fi: Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, Platforma Societății Civile de Țările Parteneriatului Estic, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), Platforma Europeană pentru Alegeri Democratice (EPDE) și altele. Mai multe informații despre Asociația Promo-LEX pot fi găsite pe www.promolex.md.

[1] Programul PNUD “Îmbunătățirea calității democrației prin suport parlamentar și electoral”.[2] http://nexusnet.md/pic/uploaded/IASCI_CIVIS_Market_Analysis_Driving_Innovation_in_circular_migration.pdf

Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru postul de Asistent(-ă) de program în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice (PMPD)

Nr. ref. 3 din 27.02.2017

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Proiectul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Proiectul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002 în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice al Asociației. Proiectul/Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici. De asemenea, în cadrul Proiectului/Programului au fost/vor fi implementate și Misiunile de observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 2016, Alegerile Parlamentare din 2018 și Alegerile Locale Generale din 2019, precum și alegerile locale anticipate care vor avea loc pe durata proiectului.

Obiectivul concursului de angajare: Identificarea celui/celei mai calificat(-e) candidat(-e) pentru a suplini postul de Asistent(-ă) de program în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice al Asociației Promo-LEX.

Scopul postului: Asistentul de Program va oferi asistență Coordonatorului de Program în procesul administrării programului și implementării activităților în cadrul Proiectului „Democrație, Transparență și Responsabilitate”.

Relațiile ierarhice: Se subordonează Coordonatorului de Program.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Asistentul de Program:

  • Oferă asistență Coordonatorului de Program în administrarea granturilor, planificarea și realizarea activităților în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice;
  • Participă la ședințele interne care au loc în cadrul Programului/Asociației şi asigură înregistrarea proceselor verbale ale ședințelor respective;
  • Contribuie la organizarea evenimentelor publice și participă la acestea;
  • Efectuează deplasări pe întreg teritoriu al Republicii Moldova în vederea planificării și organizării activităților în cadrul Programului;
  • Realizează sarcini administrative și de logistică (elaborează și menține documente/dosare de program, creează și menține diverse baze de date, participă la procedura de procurări/achiziții în cadrul Programului, alte sarcini relevante);
  • Participă la implementarea campaniilor de informare și distribuie materialele informaționale elaborate în cadrul Programului;
  • Menține comunicarea cu prestatorii și partenerii în cadrul Programului;
  • Colectează informații despre progresul activităților şi participă la activitatea de raportare intermediară și finală pe Program;
  • Alte responsabilități relevante la indicația Coordonatorului de Program.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: Studii superioare în următoarele domenii: management, economie, științe politice, sociale sau umanitare, resurse umane, drept sau alte domenii relevante;
  • Experiență profesională:
  1. minim 2 ani de experiență de lucru într-o funcție similară, preferabil în administrarea proiectelor;
  2. experiență de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare naționale/internaționale – va constitui un avantaj;
  • Competențe și Abilități:
  1. cunoașterea la nivel avansat a limbilor Română, Engleză și Rusă;
  2. abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office, Internet) şi a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax);
  3. abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
  4. rezistență la stres, responsabilitate și punctualitate;
  5. abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice:
  1. NON-PARTIZANAT POLITIC (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  2. disponibilitate de lucru peste program și pentru efectuarea deplasărilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv și în zilele de week-end;
  3. integritate și discreție profesională;
  4. deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj;
  5. disponibilitate 24/24 la telefonul mobil pentru Coordonatorul de Program. 

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX); 

Perioada de angajare: persoana selectată va fi angajată în perioada martie/aprilie 2017 – decembrie 2017 (9 luni), cu posibilitatea extinderii contractului pe un termen maxim de 28 luni.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului/candidatei);
  • posibilitate de creștere profesională. 

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivare în care se va descrie expertiza și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX sau în domeniul electoral vă rugăm să indicați detalii), precum și motivația persoanei de a ocupa postul de Asistent de Program. În scrisoarea de motivare se va mai indica următoarea informație:
  • Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  • Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului). 

Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea „Asistent de Program”. 

Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 10 martie 2017, ora local 18.00. 

Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen! 

Persoana de contact: Nicolae Panfil, Coordonator Programul Monitorizarea Proceselor Democratice, tel: 079381842, e-mail: [email protected]. 

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați. 

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu!

Asociația Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii și își rezervă dreptul de a desfășura interviuri cu potențialii candidați anterior expirării termenului anunțului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.  

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociaţia Promo-LEX îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociaţia Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

TERMEN EXTINS – Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru postul de Coordonator Regional (Regiunea SUD) în cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate

Nr. ref. 6 din 20.12.2016

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului și monitorizarea proceselor democratice. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociaţia Promo-LEX îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociaţia Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX va implementa Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul este finanțat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002. Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy, în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, vor promova cetățenia politică activă și vor contribui la creșterea responsabilității politice a Guvernului și actorilor politici.

Obiectiv: Identificarea candidaților pentru a suplini postul vacant de Coordonator Regional (Regiunea Sud) care va fi responsabil de coordonarea activității Asociației în 7 unități administrativ teritoriale de nivelul II (r. Basarabeasca; r. Cahul; r. Cantemir; r. Cimișlia; r. Leova; r. Taraclia; UTA Găgăuzia).

Scopul postului: Titularul este membru al Echipei de Rețea a Asociației Promo-LEX având sarcina de a gestiona activitatea oficiului regional al Asociației (situat în or. Comrat) și a observatorilor din aria sa de responsabilitate  prin  implementarea  activităților  planificate  în  cadrul  programului,  inclusiv prin oferirea de asistență complexă Coordonatorului de Rețea în comunicarea și colaborarea cu Observatorii pe Termen Lung și partenerii locali.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Educație: Studii superioare în următoarele domenii: Drept, Administrare / Management, Economie, Comunicare, Resurse Umane, Psihologie, alte domenii relevante;
  • Experiența profesională:  Experiență  de  minim  2  ani  de  lucru  într-o  poziţie  similară, preferabil în administrarea proiectelor din domeniul electoral, civic, drepturile omului, promovare a democrației, comunicare, etc. Preferabil experienţă de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau a organizațiilor donatoare naţionale/internaționale. Experienţă de lucru în  menţinerea documentelor interne şi a corespondenței, analiză și sistematizare a informației, management al bazelor de date (în domeniile public, privat, sau ONG). Experiența anterioară de observare a alegerilor la nivel național (în cadrul Asociației Promo-LEX sau alte organizații) sau internațional va constitui un avantaj.

Competențe și Abilități:

  • cunoașterea limbilor Română, Engleză şi Rusă;
  • abilităţi de utilizare a computerului (MS Office, Internet) şi a echipamentului de birou
  • (copiator/scanner/fax);
  • abilităţi excelente de interacţiune şi comunicare;
  • rezistenţă la stres, responsabilitate și punctualitate;
  • abilităţi  de  a  lucra  independent  şi  în  echipă,  într-un  mediu  dinamic  şi  în  termeni restrânși;

Alte cerințe și/sau condiții specifice pentru această poziție:

  • NON-PARTIZANAT POLITIC (candidatul nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  • Imparțialitate;
  • Respectarea valorilor și principiilor democratice şi a supremației legii;
  • Domiciliu/ reședință preferabil în orașul Comrat sau în raza de 25 de km de la or. Comrat și disponibilitatea de a se deplasa zilnic la serviciu;
  • Deținerea automobilului propriu şi a permisului auto Categoria B – cerință obligatorie;
  • Integritate și discreție profesională;
  • Disponibilitate 24/24 la telefonul mobil pentru Coordonatorul de reţea.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Coordonatorul Regional:

  • Asigură buna  funcţionare  a  oficiului  regional  al  Asociației  Promo-LEX  (situat în or. Comrat)  precum  și  integritatea  bunurilor  primite  în  gestiune, purtând răspundere materială pentru pierderea sau deteriorarea acestora;
  • Coordonează activităţile desfăşurate în cadrul oficiului regional al Asociaţiei Promo- LEX: titularul postului va asigura comunicarea dintre Asociația Promo-LEX și beneficiarii/partenerii organizației în teritoriu; va participa la planificarea activităților la nivel local/regional; va implementa şi coordona activități la nivel local/regional; va iniția și menține colaborarea cu administrația publică locală, partidele politice şi organizaţiile societăţii civile din aria sa de responsabilitate; va monitoriza activitatea administrației publice locale (în ceea ce privește transparenţa procesului decizional, conflicte de interese, procesul bugetar,  etc.)  și  va  întocmi  rapoarte  de  monitorizare  conform  metodologiei stabilite; va monitoriza activitatea partidelor politice la nivel local, inclusiv sub aspectul finanțării acestora şi va întocmi rapoarte de monitorizare în acest sens; va organiza evenimente publice în teritoriu; va participa la ședințele de lucru/planificare ale echipei de Program; va participa la evenimente publice, sesiuni de instruire și evaluare în cadrul programului;
  • Asistă Coordonatorul de Reţea în gestionarea rețelei de observatori: titularul postului va oferi Coordonatorului de Rețea informație cu privire la alegători, concurenții electorali din teritoriu, organele  electorale  din  teritoriu,  APC,  APL  şi  alte  instituții  din  teritoriu;  va participa la recrutarea Observatorilor pe Termen Lung (OTL) şi a Observatorilor pe Termen Scurt  (OTS);  va  oferi  asistență  în  procesul  de  acreditare  a  OTL  şi  OTS;  va  participa  la training-urile destinate OTL și OTS; se va afla în contact direct şi permanent cu OTL din  subordinea sa; va verifica şi coordona activitatea OTL din subordinea sa; va oferi asistență OTL din subordinea sa; va colecta și revizui/aproba rapoartele elaborate de OTL din subordinea sa; va asigura corespunderea rapoartelor OTL cu cerințele stabilite de metodologia de monitorizare/raportare; va ghida OTL în completarea oricăror documente interne ale Misiunii de Observare; va prezenta Coordonatorului de Rețea informație cu privire la activitatea OTL;
  • Participă la  coordonarea  activităților  de  educație  civică și  mobilizare  electorală apolitică:  titularul postului va participa la planificarea, coordonarea și realizarea activităților de educație și mobilizare electorală și civică la nivel local/regional; va participa la coordonarea/evaluarea activității Coordonatorilor Locali și Activiștilor Civici care vor realiza campanii de informare, educare și mobilizare electorală și civică; pa participa la activitățile de instruire a Coordonatorilor Locali și Activiștilor Civici; va asigura comunicarea dintre Asociația Promo- LEX și Coordonatorilor Locali și Activiștilor Civici din aria sa de responsabilitate; alte sarcini relevante;
  • Alte responsabilități relevante: orice alte sarcini relevante delegate de Coordonatorul de Rețea.

Relațiile ierarhice: Se subordonează Coordonatorului de Rețea

Locul de muncă: oficiul teritorial al Asociației Promo-LEX din or. Comrat;

Perioada de angajare: candidatul selectat va fi angajat în perioada februarie – decembrie 2017, cu posibilitatea de prelungrire a contractului până în iulie 2019.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului);
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivare în care se va descrie expertiza și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX sau în domeniul electoral vă rugăm să indicați detalii), precum și motivația persoanei de a ocupa postul de Coordonator Regional. În scrisoarea de motivare se va mai indica următoarea informație:
  1. Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele   de   contact   (foști/actuali   angajatori,   mentori   sau   profesori   care   pot   oferi recomandări în susținerea candidatului);
  2. Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare va fi completat în limba Română și expediat prin e-mail la adresa  [email protected] cu mențiunea „Coordonator Regional regiunea SUD”.

Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 24 februarie 2017, ora locală 12.00.

Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana   de   contact:   Nicolae  Panfil,   Coordonator  Programul  Monitorizarea  Proceselor Democratice, tel: 079381842, e-mail: [email protected].

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați.

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rrezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

Asociația Promo-LEX angajează jurist

Asociația Promo-LEX angajează Jurist/ă. Angajarea se efectuează în cadrul Programului Drepturile Omului al Asociației. În cadrul Programului sunt implementate proiecte și activități scopul general al cărora este promovarea și apărarea drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană.

Denumirea postului: Jurist/ă în cadrul Programului Drepturile Omului

Scopul postului: Juristul va realiza acțiuni în vederea implementării activităților/proiectelor din cadrul Programului Drepturile Omului.

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX)

Relațiile ierarhice în cadrul Asociației: Se subordonează Directorului de Program

Atribuții și responsabilități: Sub supravegherea Directorului de Program, Juristul:

  • oferă consultații juridice primare beneficiarilor Asociației;
  • elaborează cereri, demersuri, note informative şi le expediază autorităților, instituțiilor publice, private, după caz;
  • acordă asistență în pregătirea cererilor către instanțele de Justiție naționale şi internaționale;
  • contribuie la elaborarea materialelor/articolelor și publicațiilor tematice în cadrul Programului;
  • elaborează rapoarte săptămânale și lunare de activitate (pe domeniile sale de intervenție);
  • acordă asistenţă juridică beneficiarilor care sunt victime ale violărilor drepturilor omului;
  • reprezintă beneficiarii Asociaţiei în faţa instanţelor de Justiţie naţionale şi internaționale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, organele de Justiţie din cadrul ONU, alte instituţii), după caz;
  • elaborează proiecte de cereri şi le depune în instanţele de Justiţie naţionale şi internaţionale;
  • stabilește contacte cu persoane din grupurile țintă ale programului;
  • realizează interviuri cu diferite categorii de respondenți din grupurile țintă ale programului, transcrie interviurile;
  • efectuează deplasări pe întreg teritoriu al RM (inclusiv în regiunea Transnistreană) în vederea planificării și organizării activităților și/sau evenimentelor publice din cadrul programului;
  • creează și menține baze de date relevante;
  • participă la implementarea campaniilor de informare din cadrul programului;
  • distribuie materialele informaționale din cadrul programului;
  • participă la evenimentele publice din cadrul programului;
  • alte responsabilități relevante.

Cerințe de ocupare

Educație:

  • Studii superioare universitare de licență în profilul jurisprudență, specialitatea drept (obligatoriu);
  • Participarea în cadrul programelor de instruire în domeniul drepturilor omului (seminare, conferințe, training-uri, cursuri on-line, stagii, etc.) – va constitui un avantaj;
  • Licența de avocat – va constitui un avantaj.

Experiență:

  • Experiență relevantă de lucru de cel puțin doi ani în domeniul juridic (obligatoriu);
  • Experiență relevantă de lucru în domeniul drepturilor omului – va constitui un avantaj;
  • Experiență relevantă de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale naționale sau internaționale (se acceptă și experiența de voluntariat) – va constitui un avantaj.

Competențe și Abilități:

  • Abilităţi de utilizare a echipamentului de birou: computer, copiator, fax, etc.
  • Posedarea la nivel avansat a MS Office şi internet;
  • Cunoașterea limbii Române (fluent) + cunoașterea bună a limbii Ruse (cunoașterea limbii Engleze va constitui un avantaj);
  • O bună cunoaştere a situaţiei în domeniul drepturilor omului din Republica Moldova;
  • O bună cunoaştere a situaţiei în domeniul drepturilor omului din regiunea Transnistreană a Republici Moldova – va constitui un avantaj;
  • Abilităţi excelente de interacţiune şi comunicare;
  • Abilităţi de lucru în echipă și individual;
  • Responsabilitate și punctualitate;
  • Deținerea permisului auto Categoria B va constitui un avantaj.

Cerințe și/sau condiții specifice;

  • O bună înțelegere a specificului activității în cadrul unei organizații neguvernamentale;
  • Respectarea valorilor și principiilor universale ale drepturilor omului;
  • Neafiliere politică;
  • Integritate și discreție profesională;
  • Persoană dinamică și cu inițiativă;
  • Flexibilitate, mobilitate, activism.

Program de lucru: deplin

Asociația Promo-LEX oferă:

  • Lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • Posibilitate de creștere profesională.

Data estimată a angajării: imediat

Perioada de angajare: 6 luni cu posibilitatea prelungirii contractului pe termen nedeterminat.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați: Candidații vor prezenta Dosarul de Aplicare care va conține următoarele documente:

  1. Curriculum Vitae actualizat;
  2. Scrisoare de motivare (cu precizarea expertizei și experienței relevante, motivației de a ocupa postul și de a lucra în cadrul Asociației Promo-LEX, precum și salariul minim dorit (salariu net));
  3. Indicați în scrisoarea de motivare numele, funcția și datele de contact a cel puțin două persoane de referință (foști/actuali angajatori, profesori care vă cunosc bine calitățile și competențele Dvs. etc.) care vor putea oferi recomandări în susținerea candidaturii Dvs.

Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected]  cu mențiunea “Pentru poziția de Jurist în cadrul Programului Drepturile Omului”.

Data limita pentru depunerea dosarelor candidaților: 15 februarie 2017, ora locală 18.00.

Vor fi evaluate doar dosarele complete. Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele și condițiile stipulate mai sus. Cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate. La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate.

*Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii și își rezervă dreptul de a invita candidații pre-selectați la interviu înainte de expirarea termenului de depunere a dosarelor de aplicare.

Pentru mai multe detalii:
Olga Manole
Coordonatoare a Programul Drepturile Omului

Asociația Promo-LEX
GSM: 069177101
Email: [email protected]

————————————————————————————————————————————

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Anunț repetat – Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru postul de Coordonator Regional (Regiunea SUD) în cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate

Nr. ref. 6 din 20.12.2016

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului și monitorizarea proceselor democratice. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociaţia Promo-LEX îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociaţia Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX va implementa Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul este finanțat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002. Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy, în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, vor promova cetățenia politică activă și vor contribui la creșterea responsabilității politice a Guvernului și actorilor politici.

Obiectiv: Identificarea candidaților pentru a suplini postul vacant de Coordonator Regional (Regiunea Sud) care va fi responsabil de coordonarea activității Asociației în 7 unități administrativ teritoriale de nivelul II (r. Basarabeasca; r. Cahul; r. Cantemir; r. Cimișlia; r. Leova; r. Taraclia; UTA Găgăuzia).

Scopul postului: Titularul este membru al Echipei de Rețea a Asociației Promo-LEX având sarcina de a gestiona activitatea oficiului regional al Asociației (situat în or. Comrat) și a observatorilor din aria sa de responsabilitate  prin  implementarea  activităților  planificate  în  cadrul  programului,  inclusiv prin oferirea de asistență complexă Coordonatorului de Rețea în comunicarea și colaborarea cu Observatorii pe Termen Lung și partenerii locali.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Educație: Studii superioare în următoarele domenii: Drept, Administrare / Management, Economie, Comunicare, Resurse Umane, Psihologie, alte domenii relevante;
  • Experiența profesională:  Experiență  de  minim  2  ani  de  lucru  într-o  poziţie  similară, preferabil în administrarea proiectelor din domeniul electoral, civic, drepturile omului, promovare a democrației, comunicare, etc. Preferabil experienţă de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau a organizațiilor donatoare naţionale/internaționale. Experienţă de lucru în  menţinerea documentelor interne şi a corespondenței, analiză și sistematizare a informației, management al bazelor de date (în domeniile public, privat, sau ONG). Experiența anterioară de observare a alegerilor la nivel național (în cadrul Asociației Promo-LEX sau alte organizații) sau internațional va constitui un avantaj.

Competențe și Abilități:

  • cunoașterea limbilor Română, Engleză şi Rusă;
  • abilităţi de utilizare a computerului (MS Office, Internet) şi a echipamentului de birou
  • (copiator/scanner/fax);
  • abilităţi excelente de interacţiune şi comunicare;
  • rezistenţă la stres, responsabilitate și punctualitate;
  • abilităţi  de  a  lucra  independent  şi  în  echipă,  într-un  mediu  dinamic  şi  în  termeni restrânși;

Alte cerințe și/sau condiții specifice pentru această poziție:

  • NON-PARTIZANAT POLITIC (candidatul nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  • Imparțialitate;
  • Respectarea valorilor și principiilor democratice şi a supremației legii;
  • Domiciliu/ reședință preferabil în orașul Comrat sau în raza de 25 de km de la or. Comrat și disponibilitatea de a se deplasa zilnic la serviciu;
  • Deținerea automobilului propriu şi a permisului auto Categoria B – cerință obligatorie;
  • Integritate și discreție profesională;
  • Disponibilitate 24/24 la telefonul mobil pentru Coordonatorul de reţea.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Coordonatorul Regional:

  • Asigură buna  funcţionare  a  oficiului  regional  al  Asociației  Promo-LEX  (situat în or. Comrat)  precum  și  integritatea  bunurilor  primite  în  gestiune, purtând răspundere materială pentru pierderea sau deteriorarea acestora;
  • Coordonează activităţile desfăşurate în cadrul oficiului regional al Asociaţiei Promo- LEX: titularul postului va asigura comunicarea dintre Asociația Promo-LEX și beneficiarii/partenerii organizației în teritoriu; va participa la planificarea activităților la nivel local/regional; va implementa şi coordona activități la nivel local/regional; va iniția și menține colaborarea cu administrația publică locală, partidele politice şi organizaţiile societăţii civile din aria sa de responsabilitate; va monitoriza activitatea administrației publice locale (în ceea ce privește transparenţa procesului decizional, conflicte de interese, procesul bugetar,  etc.)  și  va  întocmi  rapoarte  de  monitorizare  conform  metodologiei stabilite; va monitoriza activitatea partidelor politice la nivel local, inclusiv sub aspectul finanțării acestora şi va întocmi rapoarte de monitorizare în acest sens; va organiza evenimente publice în teritoriu; va participa la ședințele de lucru/planificare ale echipei de Program; va participa la evenimente publice, sesiuni de instruire și evaluare în cadrul programului;
  • Asistă Coordonatorul de Reţea în gestionarea rețelei de observatori: titularul postului va oferi Coordonatorului de Rețea informație cu privire la alegători, concurenții electorali din teritoriu, organele  electorale  din  teritoriu,  APC,  APL  şi  alte  instituții  din  teritoriu;  va participa la recrutarea Observatorilor pe Termen Lung (OTL) şi a Observatorilor pe Termen Scurt  (OTS);  va  oferi  asistență  în  procesul  de  acreditare  a  OTL  şi  OTS;  va  participa  la training-urile destinate OTL și OTS; se va afla în contact direct şi permanent cu OTL din  subordinea sa; va verifica şi coordona activitatea OTL din subordinea sa; va oferi asistență OTL din subordinea sa; va colecta și revizui/aproba rapoartele elaborate de OTL din subordinea sa; va asigura corespunderea rapoartelor OTL cu cerințele stabilite de metodologia de monitorizare/raportare; va ghida OTL în completarea oricăror documente interne ale Misiunii de Observare; va prezenta Coordonatorului de Rețea informație cu privire la activitatea OTL;
  • Participă la  coordonarea  activităților  de  educație  civică și  mobilizare  electorală apolitică:  titularul postului va participa la planificarea, coordonarea și realizarea activităților de educație și mobilizare electorală și civică la nivel local/regional; va participa la coordonarea/evaluarea activității Coordonatorilor Locali și Activiștilor Civici care vor realiza campanii de informare, educare și mobilizare electorală și civică; pa participa la activitățile de instruire a Coordonatorilor Locali și Activiștilor Civici; va asigura comunicarea dintre Asociația Promo- LEX și Coordonatorilor Locali și Activiștilor Civici din aria sa de responsabilitate; alte sarcini relevante;
  • Alte responsabilități relevante: orice alte sarcini relevante delegate de Coordonatorul de Rețea.

Relațiile ierarhice: Se subordonează Coordonatorului de Rețea

Locul de muncă: oficiul teritorial al Asociației Promo-LEX din or. Comrat;

Perioada de angajare: candidatul selectat va fi angajat în perioada februarie – decembrie 2017, cu posibilitatea de prelungrire a contractului până în iulie 2019.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului);
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivare în care se va descrie expertiza și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX sau în domeniul electoral vă rugăm să indicați detalii), precum și motivația persoanei de a ocupa postul de Coordonator Regional. În scrisoarea de motivare se va mai indica următoarea informație:
  1. Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele   de   contact   (foști/actuali   angajatori,   mentori   sau   profesori   care   pot   oferi recomandări în susținerea candidatului);
  2. Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare va fi completat în limba Română și expediat prin e-mail la adresa  [email protected] cu mențiunea „Coordonator Regional regiunea SUD”.

Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 9 februarie 2017, ora locală 14.00.