TERMEN EXTINS – Asociația Promo-LEX angajează Asistent(ă) de Program

Nr. ref. 11 din 20.09.2017

Termen de aplicare extins până pe 12 octormbrie 2017, ora 18.00. 

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul prevede activități de monitorizare a proceselor electorale și democratice, precum și activități de educație și mobilizare civică și electoral. De asemenea, în cadrul Programului, sunt oferite granturi pentru ONG pentru activități de informare, educare și mobilizare electorală.

Scopul postului: Titularul postului va oferi asistență Managerului de Granturi în procesul de administrare a Programului de Granturi, planificare și și implementare a activităților de educație și mobilizare civică și electorală.

 ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Responsabilități în cadrul Programul de Granturi

Asistentul de Program:

  • Oferă asistență Managerului de Granturi în administrarea generală a Programului de Grantului;
  • Oferă asistență Managerului de Granturi în monitorizarea și evaluarea activității recipienților de granturi;
  • Realizează vizite de monitorizare în teren pe întreg teritoriu al Republicii Moldova (monitorizarea activităților în cadrul Programului de Granturi);
  • Participă la activitatea de raportare cu privire la implementarea Programului de Granturi;
  • Contribuie la elaborarea și distribuția materialelor informative și de vizibilitate cu privire la Programul de Granturi;
  • Participă la sesiunile de instruire/informare destinate recipienților de granturi;
  • Participă la ședințele interne şi evenimentele publice organizate în cadrul Programului;
  • Realizează sarcini administrative și de logistică care au tangență cu Programul de Granturi (elaborează și menține documente/dosare de program, creează și menține diverse baze de date, alte sarcini relevante).

Responsabilități pe Componenta de educație și mobilizare civică și electorală

Asistentul de Program:

  • Participă la planificarea și designul detaliat al activităților de educație și mobilizare civică și electorală, inclusiv în cadrul campaniilor electorale (ex: dezbateri publice; mese rotunde; seminare; campanii din ușă în ușă; activități de informare în masă; materiale informative și de vizibilitate etc.);
  • Participă la realizarea activităților de educație și mobilizare civică și electorală, inclusiv în cadrul campaniilor electorale;
  • Participă la monitorizarea și evaluarea activităților de educație și mobilizare civică și electorală;
  • Participă la recrutarea, instruirea, coordonarea și evaluarea activității Coordonatorilor de Campanii și Voluntarilor din cadrul Programului;
  • Participă la activitatea de raportare intermediară și finală pe Componenta de educație și mobilizare civică și electorală;
  • Alte responsabilități relevante la solicitarea Managerului de Granturi și a Coordonatorului de Program.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: Studii superioare în următoarele domenii: management, economie, științe politice, sociale sau umanitare, drept sau alte domenii relevante.
  • Experiență profesională:
  1. experiență de lucru relevantă într-o funcție similară;
  2. experiență în administrarea/managementul granturilor – va constitui un avantaj;
  3. experiență de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare naționale/internaționale – va constitui un avantaj;
  4. experiență de lucru sau voluntariat în realizarea activităților de educație civică/electorală – va constitui un avantaj;
  5. experiență în planificarea și organizarea evenimentelor publice – va constitui un avantaj.
  • Competențe și Abilități:
  1. cunoașterea excelentă a limbii Române;
  2. cunoașterea limbilor Engleză și Rusă la nivel intermediar sau avansat – va constitui un avantaj;
  3. abilități excelente de utilizare a calculatorului (MS Office, Internet) şi a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax);
  4. abilități de utilizare a programelor de prezentare și design grafic gen PPT, Prezi, Piktochart, Canva, etc – vor constitui un avantaj;
  5. abilități de comunicare, prezentare (inclusiv în public), planificare, coordonare;
  6. abilități de utilizare a rețelelor de socializare în scopul diseminării informației și promovării activităților, produselor și rezultatelor programului;
  7. abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși.
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice:
  1. neafiliere politică (candidații la funcția dată nu pot fi membri/activiști ai vreunor partide politice/mișcări social-politice);
  2. non-partizanat politic (candidații pentru funcția dată nu vor promova/denigra vreun partid politic/mișcare social-politică);
  3. integritate și discreție profesională;
  4. respectarea valorilor și normelor democratice și a drepturilor omului;
  5. responsabilitate, punctualitate, inițiativă și creativitate;
  6. deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj;
  7. disponibilitate de a lucra peste program și în zilele libere (când este necesar).

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);
Disponibilitatea postului: angajare imediată
Program de muncă: deplin
Perioada de angajare:
 persoana selectată va fi angajată pe o perioadă determinată de 3 luni (octombrie – decembrie 2017), cu posibilitatea extinderii contractului pe un termen de 19 luni (până pe 25 iulie 2019).

Asociația Promo-LEX oferă:

  • condiții de muncă confortabile;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului);
  • lucru interesant și dinamic în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivare în care se va descrie expertiza și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX vă rugăm să indicați detalii), precum și motivația persoanei de a ocupa postul. În scrisoarea de motivare se va mai indica următoarea informație:
  • Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  • Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă (în Dolari SUA), după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa  [email protected] cu mențiunea „Asistent de Program”. 

Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 12 Octombrie 2017, ora local 18.00.
Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact: Olga Manole, Coordonatoare de Program, tel: 069177101, (0 22) 450024, e-mail: [email protected].

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați.

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați pentru interviu după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

Asociația Promo-LEX selectează 3 Observatori pe Termen Lung și 1 Observator pe Termen Mediu

Promo-LEX angajeazăNr. ref. 12 din 29.09.2017

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX va implementa Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul este finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002. În perioada octombrie 2017 – noiembrie 2017, în cadrul Programului, Asociația Promo-LEX va desfășura Misiunea de observare a Referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017. Misiunea de observare este finanțată de USAID.

În acest context, Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare a 3 persoane pentru poziţiile de Obervator pe Termen Lung în cadrul circumscripției electorale din mun. Chişinău, sectoarele: Rîșcani; Ciocana; Botanica și 1 Observator pe Termen Mediu. 

Scopul general al anunțului este identificarea candidaților pentru a suplini posturile vacante în cadrul Echipei de Reţea a Misiunii de observare a Referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017.

Scopul postului: Titularul va monitoriza, documenta și transmite către Echipa Centrală a Misiunii Promo-LEX de Observare a referendumului informații privind procesele cu caracter electoral desfășurate în aria sa de responsabilitate (în funcție de sectorul pentru care a aplicat).

Relațiile ierarhice: Se subordonează Coordonatorului Regional de Rețea sau Coordonatorului de Reţea.

Responsabilități generale:

  • Observarea procesului electoral în aria de responsabilitate utilizând observarea directă, intervievarea actorilor electorali, analiza documentelor oficiale și alte metode de monitorizare și documentare;
  • Efectuarea regulată a vizitelor de monitorizare în aria de responsabilitate;
  • Colectarea informațiilor privind desfășurarea proceselor cu caracter electoral din aria de responsabilitate;
  • Observarea activității Consiliul electoral de circumscripție electorală municipală Chişinău (responsabilitatea exclusivă a Observatorului pe Termen Mediu);
  • Elaborarea calitativă și prezentarea în termen a rapoartelor periodice de raportare;
  • Recrutarea și gestionarea rețelei de observatori pe termen scurt;
  • Asistență logistică în desfășurarea seminarelor de instruire a observatorilor pe termen scurt;
  • Orice alte sarcini delegate de Misiune.

Cerințe de ocupare a postului:

  • Cunoașterea la nivel avansat a limbilor română şi rusă;
  • Abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office – Word, Excel, Power Point, Internet, e-mail), copiatorului, faxului;
  • Abilități de interacțiune şi comunicare cu diverși actori sociali (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.);
  • Abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;

Cerințe și/sau condiții obligatorii:

  • NON-PARTISANAT POLITIC (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  • Domiciliu/reședință sau loc de trai în sectorul pentru care a aplicat;
  • Permis de conducere, categoria B;
  • Să dispună de automobil personal pentru deplasări în aria de responsabilitate;
  • Disponibilitate de lucru peste program și pentru efectuarea deplasărilor în aria de responsabilitate, inclusiv și în zilele de week-end;
  • Rezistentă la stres;
  • Responsabilitate și punctualitate;
  • Integritate și discreție profesională.

Asociația Promo-LEX oferă lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști și un salariu competitiv (salariul va fi negociat cu persoana selectată în dependență de calificarea persoanei).

Data estimată a angajării: 20 octombrie 2017.

Perioada de angajare: candidații selectați vor fi angajați în perioada 20 octombrie – 24 noiembrie 2017.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați (dosarul): Candidații vor prezenta dosarul de aplicare care va conține următoarele documente:

  1. Curriculum Vitae (CV);
  2. Completarea online a “Chestionarului de angajare a Observatorilor pe Termen Lung sau Termen Mediu” (vedeți link-ul de mai jos)

https://goo.gl/EV52Yh

Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected]  cu mențiunea “Pentru poziția de Observator pe Termen Lung sau Termen Mediu”.

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 04.09.2017, ora locală 18:00.

Persoana de contact: Chebeș Cristina, Coordonator de Rețea – mob. 069350474, e-mail: [email protected]

Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaturilor cu cerințele stipulate mai sus; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate.

La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

Misiunea Asociaţiei Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societăţii Civile. Asociația Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociaţia Promo-LEX îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociaţia Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Termen extins: Concurs de selectare a Coordonatorilor Locali pentru desfășurarea campaniei “IEȘI la VOT!” în contextul Alegerilor Locale Noi din 19 noiembrie 2017

din com. Lăpușna (r. Hîncești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău) și com. Berlinți (r. Briceni).

Ref: Nr. 10 din 07.09.2017

Context

În cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate și în contextul Alegerilor Locale Noi din 19 noiembrie 2017, Asociația Promo-LEX va implementa Campania “IEȘI la VOT”.

Scopul Campaniei este de a contribui la mobilizarea alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot. Programul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002.

Scopul Concursului

Selectarea și contractarea a 10 Coordonatori Locali de Campanie care vor desfășura Campania “IEȘI la VOT” în localitățile: com. Lăpușna (r. Hîncești), s. Fundurii Noi (r. Glodeni), com. Ștefănești (r. Florești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău), com. Berlinți (r. Briceni), com. Zîrnești (r. Cahul) și s. Căpriana (r. Strășeni).

Coordonatorii locali vor fi antrenați în activități de informare și mobilizare a alegătorilor.

Candidați eligibili

În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG) sau persoane active la nivel local interesate de promovarea activismului și participării civice în general și de mobilizarea alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova.

Termen de contractare

Coordonatori Locali vor fi contractați în bază de Contracte de Prestări Servicii în perioada 23 octombrie  – 10 decembrie 2017.
Gradul de implicare în proiect – 2  zile de activitate, 1 zi sesiunea de instruire și 1 zi sesiunea de evaluare (în total cca. 4 zile).
Astfel, persoanele interesate pot îmbina locul de muncă de bază cu funcția de Coordonator Local.

Atribuții Coordonatori locali

  • Selectarea a 3-4 voluntari, în vederea realizării activităților de Campanie;
  • Participarea la sesiunile de instruire și evaluare a activităților de campanie (Promo-LEX va acoperi toate cheltuielile aferente participării în cadrul sesiunilor);
  • Distribuirea materialelor în cadrul activității ”din ușă în ușă” în 2 etape ( 1 săptămână înainte de ziua alegerilor; și, eventual 1 săptămână înainte de turul doi de scrutin).
  • Organizarea unei dezbateri publice electorale (în cazul în care Beneficiarul va decide organizarea dezbaterii în localitatea în care Coordonatorul desfășoară campania).

Cerințe față de candidați

  • experiență de lucru, voluntariat sau colaborare cu organizațiile neguvernamentale (va constitui un avantaj);
  • experiență în desfășurarea campaniilor/proiectelor de educație civică și electorală (va constitui un avantaj);
  • abilități de utilizare a internetului și a calculatorului;
  • abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
  • abilitatea de a lucra în echipă;
  • abilități organizatorice;
  • neafiliere și non-partizanat politic (condiție obligatorie);
  • domicilierea în sau în raza localităților: com. Lăpușna (r. Hîncești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău) și com. Berlinți (r. Briceni).

Pentru realizarea activităților de campanie, Coordonatorii locali vor beneficia de instruire, precum și de asistență logistică din partea Asociației Promo-LEX.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați: Candidații vor prezenta Formularul de Participare completat – formularul poate fi descărcat aici;

Formularul de aplicare trebuie expediat prin e-mail la adresa: [email protected] cu mențiunea “Pentru poziția de Coordonator Local”.

Data limită pentru depunerea formularelor de participare: 27.09.2017, ora locală 18:00.

Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape:

  1. La prima etapă, dosarele de aplicare vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus.
  2. Candidații preselectați vor fi contactați pentru un interviu prin telefon, Skype sau vor fi invitați la sediul Asociației Promo-LEX. Doar candidații pre-selectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare:

Irina Corobcenco, Manager de Grant
Asociația Promo-LEX
GSM: 069388065
e-mail: [email protected]
www.promolex.md

DOC –  Formular de aplicare

Asociația Promo-LEX angajează Asistent(ă) de Program

Nr. ref. 11 din 20.09.2017

Context: În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul prevede activități de monitorizare a proceselor electorale și democratice, precum și activități de educație și mobilizare civică și electoral. De asemenea, în cadrul Programului, sunt oferite granturi pentru ONG pentru activități de informare, educare și mobilizare electorală.

Scopul postului: Titularul postului va oferi asistență Managerului de Granturi în procesul de administrare a Programului de Granturi, planificare și și implementare a activităților de educație și mobilizare civică și electorală.

 ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Responsabilități în cadrul Programul de Granturi

Asistentul de Program:

  • Oferă asistență Managerului de Granturi în administrarea generală a Programului de Grantului;
  • Oferă asistență Managerului de Granturi în monitorizarea și evaluarea activității recipienților de granturi;
  • Realizează vizite de monitorizare în teren pe întreg teritoriu al Republicii Moldova (monitorizarea activităților în cadrul Programului de Granturi);
  • Participă la activitatea de raportare cu privire la implementarea Programului de Granturi;
  • Contribuie la elaborarea și distribuția materialelor informative și de vizibilitate cu privire la Programul de Granturi;
  • Participă la sesiunile de instruire/informare destinate recipienților de granturi;
  • Participă la ședințele interne şi evenimentele publice organizate în cadrul Programului;
  • Realizează sarcini administrative și de logistică care au tangență cu Programul de Granturi (elaborează și menține documente/dosare de program, creează și menține diverse baze de date, alte sarcini relevante).

Responsabilități pe Componenta de educație și mobilizare civică și electorală

Asistentul de Program:

  • Participă la planificarea și designul detaliat al activităților de educație și mobilizare civică și electorală, inclusiv în cadrul campaniilor electorale (ex: dezbateri publice; mese rotunde; seminare; campanii din ușă în ușă; activități de informare în masă; materiale informative și de vizibilitate etc.);
  • Participă la realizarea activităților de educație și mobilizare civică și electorală, inclusiv în cadrul campaniilor electorale;
  • Participă la monitorizarea și evaluarea activităților de educație și mobilizare civică și electorală;
  • Participă la recrutarea, instruirea, coordonarea și evaluarea activității Coordonatorilor de Campanii și Voluntarilor din cadrul Programului;
  • Participă la activitatea de raportare intermediară și finală pe Componenta de educație și mobilizare civică și electorală;
  • Alte responsabilități relevante la solicitarea Managerului de Granturi și a Coordonatorului de Program.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: Studii superioare în următoarele domenii: management, economie, științe politice, sociale sau umanitare, drept sau alte domenii relevante.
  • Experiență profesională:
  1. experiență de lucru relevantă într-o funcție similară;
  2. experiență în administrarea/managementul granturilor – va constitui un avantaj;
  3. experiență de lucru în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare naționale/internaționale – va constitui un avantaj;
  4. experiență de lucru sau voluntariat în realizarea activităților de educație civică/electorală – va constitui un avantaj;
  5. experiență în planificarea și organizarea evenimentelor publice – va constitui un avantaj.
  • Competențe și Abilități:
  1. cunoașterea excelentă a limbii Române;
  2. cunoașterea limbilor Engleză și Rusă la nivel intermediar sau avansat – va constitui un avantaj;
  3. abilități excelente de utilizare a calculatorului (MS Office, Internet) şi a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax);
  4. abilități de utilizare a programelor de prezentare și design grafic gen PPT, Prezi, Piktochart, Canva, etc – vor constitui un avantaj;
  5. abilități de comunicare, prezentare (inclusiv în public), planificare, coordonare;
  6. abilități de utilizare a rețelelor de socializare în scopul diseminării informației și promovării activităților, produselor și rezultatelor programului;
  7. abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși.
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice:
  1. neafiliere politică (candidații la funcția dată nu pot fi membri/activiști ai vreunor partide politice/mișcări social-politice);
  2. non-partizanat politic (candidații pentru funcția dată nu vor promova/denigra vreun partid politic/mișcare social-politică);
  3. integritate și discreție profesională;
  4. respectarea valorilor și normelor democratice și a drepturilor omului;
  5. responsabilitate, punctualitate, inițiativă și creativitate;
  6. deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj;
  7. disponibilitate de a lucra peste program și în zilele libere (când este necesar).

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);
Disponibilitatea postului: angajare imediată
Program de muncă: deplin
Perioada de angajare:
persoana selectată va fi angajată pe o perioadă determinată de 3 luni (octombrie – decembrie 2017), cu posibilitatea extinderii contractului pe un termen de 19 luni (până pe 25 iulie 2019).

Asociația Promo-LEX oferă:

  • condiții de muncă confortabile;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat în mod individual în dependență de calificarea candidatului);
  • lucru interesant și dinamic în cadrul unei echipe de profesioniști;
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de motivare în care se va descrie expertiza și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX vă rugăm să indicați detalii), precum și motivația persoanei de a ocupa postul. În scrisoarea de motivare se va mai indica următoarea informație:
  • Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  • Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă (în Dolari SUA), după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa  [email protected] cu mențiunea „Asistent de Program”. 

Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 3 Octombrie 2017, ora local 18.00.
Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact: Olga Manole, Coordonatoare de Program, tel: 069177101, (0 22) 450024, e-mail: [email protected].

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați.

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați pentru interviu după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

TERMEN EXTINS – Asociația Promo-LEX recrutează Ofițer de Comunicare

Nr. ref. 9 din 30.08.2017

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Promo-LEX își desfășoară activitatea în cadrul a două programe: Programul Drepturile Omului și Programul Monitorizare Procese Democratice.

Obiectivul Concursului este selectarea unei persoane pentru postul de Ofițer de Comunicare în cadrul Asociatei Promo-LEX.
Scopul postului: Titularul postului va asigura comunicarea și vizibilitatea activităților realizate în cadrul Asociației Promo-LEX.
Relațiile ierarhice: Se subordonează Directorului de Program.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Ofițerul de Comunicare:

  • Participă la implementarea și actualizarea Strategiei de comunicare și a Planului media în cadrul Asociației Promo-LEX;
  • Realizează rapoarte privind implementarea Strategiei de comunicare și a Planului media;
  • Menține și dezvoltă relația cu reprezentanții mass-media;
  • Elaborează şi distribuie materiale de presă;
  • Monitorizează modul de reflectare în presă a activităților Asociației;
  • Administrează şi arhivează materialele de presă / contactele media;
  • Organizează şi participă la evenimentele de presă;
  • Participă la organizarea evenimentelor publice ale Asociației;
  • Participă la planificarea, elaborarea şi distribuirea publicațiilor, rapoartelor, materialelor promoționale şi informaționale (broșuri, bannere, pliante, etc.);
  • Participă la administrarea paginii web a Asociației şi a conturilor din rețelele sociale;
  • Alte responsabilități relevante.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: studii superioare în Jurnalism, Comunicare, Științe politice sau alte domenii relevante;
  • Experiență profesională: minimum doi ani de experiență în domeniul comunicării şi o cunoaștere bună a mass-media din Moldova; experiență relevantă de lucru sau voluntariat în cadrul unui ONG sau organizație internațională va constitui un avantaj;
  • Competențe și Abilități:
  1. Cunoașterea excelentă a limbii Române și la nivel avansat a limbilor Engleză şi Rusă;
  2. Abilități excelente de scriere în limba Română;
  3. Abilități de utilizare a computerului (MS Office, Internet), a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax), cunoașterea soft-urilor specializate de editare a imaginilor/video va constitui un avantaj;
  4. Cunoştinţe şi abilităţi de gestionare a paginilor web (platforma WordPress) şi a reţelelor sociale;
  5. Abilităţi excelente de interacţiune şi comunicare;
  6. Responsabilitate și punctualitate;
  7. Abilităţi de lucru independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice pentru această poziție:
  1. NON-PARTIZANAT POLITIC (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  2. Integritate și discreție profesională;
  3. Imparțialitate;
  4. Deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj.

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);
Perioada de angajare: persoana selectată va fi angajată în perioada octombrie 2017 – octombrie 2018 (12 luni), cu posibilitatea extinderii contractului.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • activitate in cadrul unei echipe dinamice si profesioniste;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat individual în dependență de calificarea candidatului);
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de intenție în care se va descrie motivația și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX sau alte ONG-uri, organizații internaționale, vă rugăm să indicați detalii). În scrisoarea de intenție se va mai indica următoarea informație:
  1. Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  2. Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea „Ofițer de Comunicare”.
Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare:
22 Septembrie 2017, ora local 18.00.
Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact: Nicolae Panfil, Coordonator Programul Monitorizarea Proceselor Democratice, tel: 079381842, e-mail: [email protected]

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați.

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

Concurs de selectare a Coordonatorilor Locali pentru desfășurarea campaniei “IEȘI la VOT!” în contextul Alegerilor Locale Noi din 19 noiembrie 2017

din com. Lăpușna (r. Hîncești), s. Fundurii Noi (r. Glodeni), com. Ștefănești (r. Florești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău), com. Berlinți (r. Briceni) și s. Căpriana (r. Strășeni).

Ref: Nr. 10 din 07.09.2017

Context

În cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate și în contextul Alegerilor Locale Noi din 19 noiembrie 2017, Asociația Promo-LEX va implementa Campania “IEȘI la VOT”.

Scopul Campaniei este de a contribui la mobilizarea alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot. Programul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002.

Scopul Concursului

Selectarea și contractarea a 9 Coordonatori Locali de Campanie care vor desfășura Campania “IEȘI la VOT” în localitățile: com. Lăpușna (r. Hîncești), s. Fundurii Noi (r. Glodeni), com. Ștefănești (r. Florești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău), com. Berlinți (r. Briceni) și s. Căpriana (r. Strășeni).

Coordonatorii locali vor fi antrenați în activități de informare și mobilizare a alegătorilor.

Candidați eligibili

În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG) sau persoane active la nivel local interesate de promovarea activismului și participării civice în general și de mobilizarea alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova.

Termen de contractare

Coordonatori Locali vor fi contractați în bază de Contracte de Prestări Servicii în perioada 23 octombrie  – 10 decembrie 2017.
Gradul de implicare în proiect – 2  zile de activitate, 1 zi sesiunea de instruire și 1 zi sesiunea de evaluare (în total cca. 4 zile).
Astfel, persoanele interesate pot îmbina locul de muncă de bază cu funcția de Coordonator Local.

Atribuții Coordonatori locali

  • Selectarea a 3-4 voluntari, în vederea realizării activităților de Campanie;
  • Participarea la sesiunile de instruire și evaluare a activităților de campanie (Promo-LEX va acoperi toate cheltuielile aferente participării în cadrul sesiunilor);
  • Distribuirea materialelor în cadrul activității ”din ușă în ușă” în 2 etape ( 1 săptămână înainte de ziua alegerilor; și, eventual 1 săptămână înainte de turul doi de scrutin).
  • Organizarea unei dezbateri publice electorale (în cazul în care Beneficiarul va decide organizarea dezbaterii în localitatea în care Coordonatorul desfășoară campania).

Cerințe față de candidați

  • experiență de lucru, voluntariat sau colaborare cu organizațiile neguvernamentale (va constitui un avantaj);
  • experiență în desfășurarea campaniilor/proiectelor de educație civică și electorală (va constitui un avantaj);
  • abilități de utilizare a internetului și a calculatorului;
  • abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
  • abilitatea de a lucra în echipă;
  • abilități organizatorice;
  • neafiliere și non-partizanat politic (condiție obligatorie);
  • domicilierea în sau în raza localităților: com. Lăpușna (r. Hîncești), s. Fundurii Noi (r. Glodeni), com. Ștefănești (r. Florești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău), com. Berlinți (r. Briceni) și s. Căpriana (r. Strășeni).

Pentru realizarea activităților de campanie, Coordonatorii locali vor beneficia de instruire, precum și de asistență logistică din partea Asociației Promo-LEX.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați: Candidații vor prezenta Formularul de Participare completat – formularul poate fi descărcat aici sau în atașamentul de mai jos;

Formularul de aplicare trebuie expediat prin e-mail la adresa: [email protected] cu mențiunea “Pentru poziția de Coordonator Local”.

Data limită pentru depunerea formularelor de participare: 20.09.2017, ora locală 18:00.

Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape:

  1. La prima etapă, dosarele de aplicare vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus.
  2. Candidații preselectați vor fi contactați pentru un interviu prin telefon, Skype sau vor fi invitați la sediul Asociației Promo-LEX. Doar candidații pre-selectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare:
Irina Corobcenco, Manager de Grant
Asociația Promo-LEX
GSM: 069388065
e-mail: [email protected]
www.promolex.md

DOC – Formular de participare

Asociația Promo-LEX recrutează Ofițer de Comunicare

Nr. ref. 9 din 30.08.2017

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Promo-LEX își desfășoară activitatea în cadrul a două programe: Programul Drepturile Omului și Programul Monitorizare Procese Democratice.

Obiectivul Concursului este selectarea unei persoane pentru postul de Ofițer de Comunicare în cadrul Asociatei Promo-LEX.
Scopul postului: Titularul postului va asigura comunicarea și vizibilitatea activităților realizate în cadrul Asociației Promo-LEX.
Relațiile ierarhice: Se subordonează Directorului de Program.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Ofițerul de Comunicare:

  • Participă la implementarea și actualizarea Strategiei de comunicare și a Planului media în cadrul Asociației Promo-LEX;
  • Realizează rapoarte privind implementarea Strategiei de comunicare și a Planului media;
  • Menține și dezvoltă relația cu reprezentanții mass-media;
  • Elaborează şi distribuie materiale de presă;
  • Monitorizează modul de reflectare în presă a activităților Asociației;
  • Administrează şi arhivează materialele de presă / contactele media;
  • Organizează şi participă la evenimentele de presă;
  • Participă la organizarea evenimentelor publice ale Asociației;
  • Participă la planificarea, elaborarea şi distribuirea publicațiilor, rapoartelor, materialelor promoționale şi informaționale (broșuri, bannere, pliante, etc.);
  • Participă la administrarea paginii web a Asociației şi a conturilor din rețelele sociale;
  • Alte responsabilități relevante.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI

  • Studii: studii superioare în Jurnalism, Comunicare, Științe politice sau alte domenii relevante;
  • Experiență profesională: minimum doi ani de experiență în domeniul comunicării şi o cunoaștere bună a mass-media din Moldova; experiență relevantă de lucru sau voluntariat în cadrul unui ONG sau organizație internațională va constitui un avantaj;
  • Competențe și Abilități:
  1. Cunoașterea excelentă a limbii Române și la nivel avansat a limbilor Engleză şi Rusă;
  2. Abilități excelente de scriere în limba Română;
  3. Abilități de utilizare a computerului (MS Office, Internet), a echipamentului de birou (copiator/scanner/fax), cunoașterea soft-urilor specializate de editare a imaginilor/video va constitui un avantaj;
  4. Cunoştinţe şi abilităţi de gestionare a paginilor web (platforma WordPress) şi a reţelelor sociale;
  5. Abilităţi excelente de interacţiune şi comunicare;
  6. Responsabilitate și punctualitate;
  7. Abilităţi de lucru independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Alte cerințe și/sau condiții specifice pentru această poziție:
  1. NON-PARTIZANAT POLITIC (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  2. Integritate și discreție profesională;
  3. Imparțialitate;
  4. Deținerea automobilului propriu şi/sau a permisului auto Categoria B va constitui un avantaj.

Locul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX);
Perioada de angajare: persoana selectată va fi angajată în perioada octombrie 2017 – octombrie 2018 (12 luni), cu posibilitatea extinderii contractului.

Asociația Promo-LEX oferă:

  • activitate in cadrul unei echipe dinamice si profesioniste;
  • salariu competitiv (salariul va fi negociat individual în dependență de calificarea candidatului);
  • posibilitate de creștere profesională.

Procedura de aplicare: persoanele interesate trebuie să prezinte Dosarul de Angajare care trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat;
  • O scrisoare de intenție în care se va descrie motivația și experiența relevantă (dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX sau alte ONG-uri, organizații internaționale, vă rugăm să indicați detalii). În scrisoarea de intenție se va mai indica următoarea informație:
  1. Două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
  2. Propunerea financiară (salariul minim solicitat – se va indica suma netă, după reținerea impozitelor angajatorului și angajatului).

Dosarul de Angajare poate fi completat în limba Română sau Engleză şi trebuie expediat prin e-mail la adresa [email protected] cu mențiunea „Ofițer de Comunicare”.
Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare:
14 Septembrie 2017, ora local 18.00.
Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen!

Persoana de contact: Nicolae Panfil, Coordonator Programul Monitorizarea Proceselor Democratice, tel: 079381842, e-mail: [email protected]

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați.

Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Asociaţia Promo-LEX încurajează aplicaţiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate candidaților preselectați după expirarea termenului de colectare și evaluare a dosarelor.

TERMEN EXTINS – Termeni de Referință Asociația Promo-LEX selectează un expert/o expertă sau o organizație pentru monitorizarea modului de ocupare a funcțiilor publice de conducere și de încetare a raporturilor de serviciu în cadrul Președinției, Parlamentului și Guvernului, precum și a instituțiilor subordonate

Asociația Promo-LEX selectează un expert/o expertă sau o organizație pentru monitorizarea modului de ocupare a funcțiilor publice de conducere[1]  și de încetare a raporturilor de serviciu în cadrul Președinției, Parlamentului și Guvernului, precum și a instituțiilor subordonate

Nr. ref. 8 din 14.08.2017

În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice proiectul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Proiectul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002. Proiectul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici. De asemenea, în cadrul proiectului au fost/vor fi implementate și Misiunile de observare a alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 2016, alegerilor parlamentare din 2018, alegerilor locale generale din 2019, alegerilor locale noi care vor avea loc pe durata proiectului și altor eventuale scrutine.

Contextul proiectului:

Republica Moldova parcurge o serie de transformări de ordin politic, economic și social menite să asigure dezvoltarea și modernizarea societății. Astfel de transformări nu pot avea loc fără a implica și influența totodată activitatea autorităților administrației publice. Administrația publică centrală (APC) reprezintă, în mod special, unul din motoarele unei societăți prospere și respectiv, necesită o atenție sporită asupra modului în care reușește să ofere servicii de o calitate înaltă, eficiente și moderne. În acest context, o importanță deosebită în activitatea administrației publice o are managementul resurselor umane și calitatea politicilor de personal implementate.

O analiză preliminară a legislației curente care reglementează ocuparea funcției publice prezintă existența unui cadrul legal destul de consistent și în continuă dezvoltare. Astfel, ocuparea funcției publice se efectuează în baza Legii  nr. 158-XIV din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. Conform art. 28 din Legea 158/2008, ocuparea funcției publice se efectuează prin următoarele modalități:

  • concurs în baza principiilor competiției deschise, transparenței, competenței şi meritelor profesionale;
  • promovare într-o funcție publică superioară celei deținute în bază de merit, inclusiv în rezultatul evaluării performanțelor profesionale cu calificativul „foarte bine” sau două calificative „bine”;
  • transfer între autoritățile publice sau subdiviziunile aceleiași autorități publice;
  • detașare;
  • asigurarea interimatului funcției publice de conducere.

Totodată, legislația prevede că ocuparea funcțiilor de demnitate publică, a funcțiilor publice cu statut special şi a posturilor din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcție de demnitate publică se efectuează în baza legilor speciale, iar ocuparea altor posturi din cadrul autorității publice – în baza Codului muncii.

Pe parcursul anului 2016, în APC au fost ocupate 3042 funcții şi posturi vacante, inclusiv 2916 funcții publice sau cu 468 funcții publice mai puțin față de anul precedent (2015). În aceeași perioadă, ocuparea funcției publice vacante prin concurs a fost aplicată în jumătate din cazuri (48,6%), cu 4% mai puțin față de anul 2015. Rapoartele Cancelariei de Stat relevă totodată că, unele autorități publice ocupă funcția publică fără a aplica una din cele cinci modalități prevăzute de Lege, abaterile de acest gen constituind în 2015 în medie 2,3% din posturile ocupate. O altă problemă specifică acestui domeniu o constituie rata anuală de fluctuație a funcționarilor publici din autoritățile publice, aceasta constituind în anul 2015 în medie 14%, în timp ce în 56% din ministere s-a înregistrat o rată de fluctuație de peste 20%.

Pornind de la cele menționate mai sus, Asociația Promo-LEX își propune să implementeze în perioada 2017-2019 un proiect de monitorizare a modului în care principalele instituții din stat –  Președinția, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, precum și instituțiile subordonate acestora respectă și aplică în practică prevederile legale care reglementează modul de ocupare a funcțiilor publice de conducere. Asociația se angajează să contribuie astfel la perfecționarea și uniformizarea cadrului legal și a practicilor de ocupare a funcțiilor publice, precum și de încetare a raporturilor de serviciu în cadrul APC.

Obiectivul Concursului este selectarea unui/unei expert(e) sau a unei organizații cu expertiză relevantă în domeniul monitorizării activității administrației publice centrale și prezentarea publică a trei rapoarte periodice retrospective (cu referință la anii 2016, 2017 și 2018) de monitorizare (cantitativă dar și calitativă) a modului de ocupare a funcțiilor publice de conducere și de încetare a raporturilor de serviciu în cadrul instituțiilor Președinției, Parlamentului și Guvernului, precum și a instituțiilor subordonate acestora.

Responsabilitățile experților

  • elaborarea, cu avizul echipei de implementare a proiectului, a metodologiei și a instrumentelor de monitorizare a modului de ocupare a funcțiilor publice de conducere și de încetare a raporturilor de serviciu în cadrul instituțiilor Președinției, Parlamentului și Guvernului, precum și a instituțiilor subordonate acestora;
  • propunerea structurii rapoartelor de monitorizare;
  • monitorizarea activității Președinției, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, precum și a instituțiilor subordonate acestora și elaborarea rapoartelor din perspectiva modului de ocupare a funcțiilor publice de conducere și de încetare a raporturilor de serviciu;
  • elaborarea recomandărilor pentru îmbunătățirea cadrului legal relevant, a practicilor precum și a instrumentelor, mecanismelor de uniformizare și transparentizare a procesului de ocupare a funcțiilor publice și demisie din cadrul acestor instituții;
  • prezentarea rapoartelor de monitorizare în cadrul unor evenimente publice organizate de Promo-LEX;
  • colaborarea cu echipa de implementare a proiectului în vederea elaborării agendei și a materialelor necesare pentru desfășurarea evenimentelor indicate mai sus.

Criterii de selecție a experților

În cadrul acestui concurs pot aplica atât persoanele fizice (experți independenți), cât și persoane juridice care dețin cunoștințe și experiență relevantă privind cadrul legal și modul de ocupare a funcțiilor publice de conducere și încetare a raporturilor de serviciu în cadrul instituțiilor APC. Indiferent de statutul potențialilor candidați, dat fiind importanța și complexitatea subiectului, Asociația Promo-LEX solicită ca dosarele de aplicare să conțină informații clare și complete privind următoarele aspecte:

Studiile experților care urmează a fi implicați în acest exercițiu de monitorizare: absolvenți de studii superioare în domeniul dreptului și a jurisprudenței, administrație publică, management și alte domenii relevante. Studiile post-universitare vor constitui un avantaj;

Experiența experților care urmează a fi implicați în acest exercițiu de monitorizare:

  • Experiență de lucru minim 5 ani; experiența de lucru în cadrul APC, preferabil într-o funcție de conducere va constitui avantaj;
  • Minim 2 ani de experiență în domeniul monitorizării și/sau evaluării activității organelor APC; experiența de monitorizare a activității Președinției, Parlamentului și Guvernului va constitui avantaj;
  • Buna cunoaștere a legislației naționale care reglementează serviciul public, ocuparea funcției publice, statutul funcționarilor publici, precum și a legislației specifice/conexe acestui domeniu, dar și a practicilor existente aplicate în cadrul instituțiilor indicate mai sus;
  • Experiență în scrierea de rapoarte, analize, studii și metodologii de monitorizare în domenii similare;
  • Experiență relevantă de documentare, analiză și elaborare a rapoartelor de monitorizare;
  • Experiență de colaborare și comunicare cu instituții publice, organe de drept, donatori/parteneri internaționali de dezvoltare și organizații neguvernamentale;
  • Experiența de formulare a recomandărilor/politicilor și de promovare a acestora pentru îmbunătățirea activității instituțiilor administrației publice centrale va constitui un avantaj.

Abilități:

  • Abilități de analiză și de sinteză a unui volum mare de informații;
  • Abilități de lucru individual și în echipă;
  • Abilități excelente de comunicare și prezentare publică;
  • Abilități excelente de auto-organizare.

Alte cerințe:

  • Non-partizanat politic;
  • Cunoașterea excelentă a limbilor română și rusă;
  • Flexibilitate, creativitate și responsabilitate.

Termen de contractare: Expertul/Experta sau organizația selectată va fi contractat(-ă) în baza unui contract de prestări servicii pentru o durata de aprox. 15-20 zile lucrătoare în vederea realizării unui raport retrospectiv de monitorizare pentru o perioadă de un an calendaristic. În cazul în care expertul/experta aplică individual sau în calitate de reprezentant al unei persoane juridice, urmează să specifice acest lucru expres în oferta tehnică. În funcției de calitatea primului raport de monitorizare și prestația expertului/organizației contractate, Asociația Promo-LEX poate decide ulterior prelungirea contractului pentru încă un an de zile.

Lista documentelor care urmează a fi prezentate de către candidați:

  1. Oferta tehnică, care trebuie să includă:
  • O scrisoare de intenție cu descrierea interesului față de subiect și a experienței relevante;
  • O schiță a metodologiei de monitorizare, cu descrierea metodelor de analiză propuse, calendarul de lucru precum și lista funcțiilor publice[2] propuse spre a fi monitorizate din cadrul Președinției, Parlamentului și Guvernului (inclusiv și din instituțiile subordonate acestora);
  • CV-ul/CV-urile actualizat(-e) ale experților care vor fi implicați nemijlocit în procesul de monitorizare, cu indicarea analizelor/studiilor relevante realizate anterior (maxim 2 pagini);
  • Datele de contact a două persoane de referință care vor putea oferi recomandări în susținerea candidaturii aplicantului;
  • Persoanele juridice vor prezenta Certificatul de înregistrare a organizației și lista
  1. Oferta financiară. În cazul persoanelor fizice, prețul ofertei va fi indicat în formă brută, conținând toate impozitele aplicabile conform legislației în vigoare. Persoanele juridice vor indica în mod obligatoriu suma atât cu TVA inclus cât și la cota 0 TVA (proiectul este scutit de plata TVA iar Asociația Promo-LEX va oferi toate documentele confirmative în acest sens). Bugetul va fi prezentat în dolari SUA (plata va fi efectuată în MDL la cursul băncii comerciale a beneficiarului din ziua transferului).

Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected], cu mențiunea “Concurs_Monitorizarea modului de ocupare a funcțiilor publice”. Vor fi evaluate doar dosarele complete. Ofertele vor fi semnate de către aplicanți. În cazul persoanelor juridice, ofertele vor fi semnate de persoana autorizată și vor conține de asemenea ștampila umedă a companiei.

Evaluarea dosarelor se va efectua în două etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților și a ofertelor cu cerințele stipulate mai sus; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor/organizațiilor pre-selectate. La interviu vor fi invitate doar persoanele/ organizațiile pre-selectate.

Data limită pentru depunerea dosarului de aplicare este 05.09.2017, ora locală 18:00. Pentru mai multe informații, contactați Coordonatorul de Program – Nicolae Panfil, la numărul de telefon (+373) 79381842 sau pe adresa de e-mail: [email protected]

[1] Pentru functiile de demnitate publică in condițiile Legii nr. 199, funcțiile publice de conducere de nivel superior și functiile publice de conducere (in condițiile Legii nr. 158, art. 8 și art. 9 alin. (1) lit. a)). Lista funcțiilor publice monitorizate va fi stabilită ulterior, la propunerea aplicantului, de comun acord cu Asociația Promo-LEX.
[2] Aplicanții vor selecta instituțiile și funcțiile publice care vor fi monitorizate reieșind din prevederile Legii nr. 199 privind functiile de demnitate publică, Legii nr. 158 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (funcțiile publice de conducere de nivel superior – art. 8 și functiile publice de conducere – art. 9 alin. (1) lit. a)).

Termeni de Referință Asociația Promo-LEX selectează un expert/o expertă sau o organizație pentru monitorizarea modului de ocupare a funcțiilor publice de conducere și de încetare a raporturilor de serviciu în cadrul Președinției, Parlamentului și Guvernului, precum și a instituțiilor subordonate

Data limită pentru depunerea dosarului de aplicare este 28.08.2017, ora locală 18:00. Pentru mai multe informații, contactați Coordonatorul de Program – Nicolae Panfil, la numărul de telefon (+373) 79381842 sau pe adresa de e-mail: [email protected]

[1] Pentru functiile de demnitate publică in condițiile Legii nr. 199, funcțiile publice de conducere de nivel superior și functiile publice de conducere (in condițiile Legii nr. 158, art. 8 și art. 9 alin. (1) lit. a)). Lista funcțiilor publice monitorizate va fi stabilită ulterior, la propunerea aplicantului, de comun acord cu Asociația Promo-LEX.

[2] Aplicanții vor selecta instituțiile și funcțiile publice care vor fi monitorizate reieșind din prevederile Legii nr. 199 privind functiile de demnitate publică, Legii nr. 158 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (funcțiile publice de conducere de nivel superior – art. 8 și functiile publice de conducere – art. 9 alin. (1) lit. a)).

TERMEN EXTINS – Asociația Promo-LEX anunță concurs de selectare a monitorilor în vederea monitorizării finanțelor partidelor politice la nivel local în raioanele Ștefan Vodă, Telenești, Glodeni, Florești, Șoldănești, Comrat, Vulcănești, Ialoveni, Rîșcani, Cahul

Nr. ref: 7 din 25.05.2017

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit, înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și îşi desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Contextul proiectului:

În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Proiectul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Proiectul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002 în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice al Asociației. Proiectul/Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici. De asemenea, în cadrul Proiectului/Programului au fost/vor fi implementate și Misiunile de observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 2016, Alegerile Parlamentare din 2018 și Alegerile Locale Generale din 2019, precum și alegerile locale anticipate care vor avea loc pe durata proiectului.

În acest context, Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru poziția de Monitor a finanțelor partidelor politice la nivel raional în cadrul raioanelor Ștefan Vodă, Telenești, Glodeni, Florești, Șoldănești, Comrat, Vulcănești, Ialoveni, Rîșcani și Cahul (câte o persoană în fiecare raion). 

Termen și condiții de colaborare:

Monitorii vor presta în perioada iulie – august 2017 (durata contractului – 1 lună) servicii de monitorizare a finanțelor partidelor politice (pentru primul semestru al anului financiar de raportare 2017) în baza unui contract de prestări servicii. Asociația Promo-LEX nu garantează angajarea ulterioară a monitorilor în cadrul organizației dar ar putea colabora cu persoanele selectate și în cadrul altor proiecte, cu condiția prestării unor servicii calitative şi evaluării pozitive.

Candidați eligibili: În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG locale sau naționale) sau lideri de opinie, cetățeni activi la nivel local care sunt interesați de promovarea transparenței finanțelor partidelor politice și a activismului civic în general.

Funcționarii publici, persoanele angajate în cadrul administrației publice locale şi/sau membrii partidelor politice nu pot participa în cadrul acestui concurs!

Cerințe față de candidați:

  • Domiciliu/reședință sau loc de trai în Aria de Responsabilitate (raionul) pentru care a aplicat, domiciliu sau reședința în centrul raional corespunzător va constitui un avantaj;
  • Non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
  • Studii în domeniul juridic, științe politice, economic, social, educațional, APL, media etc.;
  • Experiență de muncă de cel puțin 2 ani, preferabil în domeniile indicate mai sus;
  • Abilități de interacțiune şi comunicare cu diverși actori sociali (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.) va constitui un avantaj;
  • Abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Cunoașterea la nivel avansat a limbilor română şi rusă, cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
  • Obligatoriu – abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office – Word, Excel, Internet, e-mail, rețele sociale – Facebook, Odnoklassniki, VKontakte etc.);
  • Acces constant la calculator și Internet;
  • Rezistentă la stres;
  • Responsabilitate și punctualitate;
  • Integritate și discreție profesională.

Responsabilități generale:

  • Identificarea reprezentaților filialelor teritoriale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;
  • Desfășurarea vizitelor de monitorizare la oficiile regionale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;
  • Intervievarea/chestionarea reprezentanților/delegaților oficiali ai partidelor politice din organizațiile teritoriale;
  • Raportarea calitativă și prezentarea în termen a chestionarelor completate;
  • Respectarea metodologiei de monitorizare;
  • Participarea la un seminar de instruire şi/sau evaluare pentru prezentarea metodologiei de monitorizare;
  • Semnarea şi respectarea Codului de Conduită a monitorilor Promo-LEX;
  • Orice alte sarcini delegate de Asociație.

Candidații vor prezenta dosarul de aplicare care va conține următoarele documente:

  1. Curriculum Vitae (CV);
  2. Completarea online a “Chestionarului de angajare a Monitorilor” – https://goo.gl/YEd0Ed

Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Pentru poziția de Monitor”.

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților:  26.06.2017, ora locală 18:00.

Persoana de contact: Chebeș Cristina, Coordonator de Rețea – mob. 069350474.

Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaturilor cu cerințele stipulate mai sus în baza CV şi chestionar; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate.