Raportul final de monitorizare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010

_article_12863709376 Octombrie 2010, Asociaţia Promo-LEX a lansat raportul final de monitorizare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010.

Efortul Promo-LEX de monitorizare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie s-a desfăşurat în perioada 7 iulie-10 septembrie 2010. Constatările misiunii de monitorizare se bazează pe observarea directă a procesului electoral, efectuată de către o reţea de 42 de observatori pe termen lung, în toate raioanele ţării. La monitorizarea nemijlocită în ziua scrutinului au fost antrenaţi 300 de observatori pe termen scurt, repartizaţi la secţiile de votare selectate dintr-un eşantion reprezentativ la nivel naţional.

În Raportul final de monitorizare sunt reflectate constatările şi recomandările elaborate în perioada pre-electorală, electorală şi în ziua propriu-zisă a desfăşurării referendumului constituţional.

În perioada monitorizării, observatorii Promo-LEX au constatat că administraţiile electorală şi publică erau pregătite în mod satisfăcător pentru a-şi exercita atribuţiile legate de scrutin. În rezultatul observărilor, nu au fost constate cazuri de discriminare a participanţilor electorali sau a alegătorilor de către administraţia publică sau electorală. Totuşi, alegătorii din regiunea transnistreană s-au aflat în condiţii defavorizante pentru a-şi exercita dreptul de vot.

La referendum, observatorii au constatat un nivel mult mai redus de solicitări pentru includerea în listele pentru votarea cu urnele mobile de vot.

Efortul de monitorizare Promo-LEX a constatat anumite deficienţe referitoare la cadrul normativ electoral adoptat în perioada pre-electorală, acesta conţinând prevederi neconforme Codului Electoral în vigoare. Neajunsuri au fost înregistrate în procesul de organizare a scrutinului, atât din cauza deficienţelor, cât şi a modului necorespunzător de implementare şi respectare a Programului electoral stabilit de CEC. Probleme au fost observate în procesul de întocmire, publicare şi verificare a listelor electorale şi expedierea invitaţiilor către alegători. Neajunsuri au fost observate la constituirea şi amenajarea corespunzătoare a birourile secţiilor de votare (BESV). Obiecţii au fost formulate şi cu privire la nivelul de instruire şi activitatea în ziua scrutinului a reprezentanţilor BESV din mai multe localităţi.

Două partide politice reprezentate în Parlament au eşuat în a delega reprezentanţi în organele electorale de nivelul unu şi doi. În acest fel organele electorale au fost constituite doar de partidele politice „majoritare” şi după caz cu aportul administraţiei publice locale.

Un număr de partide şi organizaţii social-politice înregistrate oficial de CEC în calitate de participanţi la referendum au prezentat administraţiei electorale rapoarte financiare incomplete şi cu întârziere. Aproape jumătate din participanţi au eşuat să prezinte CEC rapoartele financiare în termenii stabiliţi. La rândul său, CEC a întreprins puţine măsuri de verificare a datelor prezentate de către participanţi în rapoartele financiare. A fost constatată o atitudine ignorantă din partea participanţilor electorali faţă de Codul de conduită.

De asemenea, observatorii Promo-LEX au constatat multiple cazuri, dar îngrijorătoare, de influenţă abuzivă asupra alegătorilor, în special în ziua votării. Observatorii au semnalat exercitarea de influenţă asupra alegătorilor din partea reprezentanţilor unor instituţii publice, administraţia publică locală şi universităţi. Cazuri de intimidări au fost constatate şi în raport cu alegătorii din regiunea transnistreană, care au fost împiedicaţi de reprezentanţii administraţiei de la Tiraspol să-şi exercite dreptul de vot. Observatorii au constatat câteva cazuri când participanţii au făcut donaţii financiare alegătorilor sau instituţiilor, în context electoral.

Efortul de monitorizare Promo-LEX a constat cazuri de implicare în campania electorală a reprezentanţilor APL în favoarea anumitor participanţi electorali, acţiuni de boicotare şi obstrucţionare a procesului electoral de către anumiţi participanţi şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Astfel de activităţi au fost pronunţate în ziua votării.

Au fost evidenţiate cazuri de utilizare abuzivă a afişajului electoral de către mai mulţi participanţi electorali, inclusiv din cauza carenţelor în cadrul normativ electoral.

Printre tendinţele pozitive se numără faptul că majoritatea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova au publicat pe paginile sale web informaţia despre Referendum şi procesul de votare.

Printre principalele recomandări formulate de misiunea de monitorizare Promo-LEX se
numără necesitatea elaborării unor mecanisme funcţionale pentru implementarea corespunzătoarea a cadrului normativ electoral de către administraţia locală şi cea electorală. Este necesară introducerea unor mecanisme suplimentare în vederea îmbunătăţirii calităţii raportării financiare şi crearea unor condiţii favorabile pentru exercitarea votului pe întregul teritoriu naţional, cu aplicarea unor sancţiuni pentru administraţiile publice care lezează acest drept.

Constatările şi recomandările Efortului de monitorizare Promo-LEX sunt formulate cu bună credinţă şi urmăresc scopul îmbunătăţirii procesului electoral.

Acest proiect este susţinut financiar şi tehnic de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova, Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED), Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia.
Opiniile exprimate în raport aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.

Varianta integrală a raportului în limba română, este disponibilă aici.

Nota: pentru informaţii suplimentare contactaţi Departamentul Juridic Promo-LEX, Pavel Postica, tel. 211622.




RAPORT FINAL Monitorizarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010

Raport referendum 2010 eng Referendum 2010 raport final Undddtitled




Raport final privind votarea peste hotare în cadrul Referendumului republican constituţional din 5 Septembrie 2010

_article_128470724417 Septembrie 2010, Asociaţia Promo-LEX a lansat raportul final de monitorizare a referendumului constituţional în 40 de secţii de votare aflate peste hotarele Republicii Moldova*.

Monitorizarea referendumului republican constituţional în 40 de secţii de votare aflate peste hotarele Republicii Moldova, care s-a desfăşurat la 5 septembrie 2010, este un proiect realizat de Asociaţia Promo-LEX în parteneriat cu Asociaţia „Moştenitorii” în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte. „Coaliţia 2009”

Un număr de 79 de observatori naţionali au monitorizat desfăşurarea referendumului în 40 secţii de votare din Belgia (Bruxel), Cehia (Praga), Grecia (Atena, Iraklion, Salonik), Franţa (Paris, Toulouse), Germania (Berlin, Munchen, Hamburg), Spania (Madrid, Santander), Portugalia (Lisabona, Faro, Portimao), România (Bucureşti – 2, Galaţi, Timişoara, Cluj, Iaşi), Federaţia Rusă (Moscova, Domdedovo, Mojaisk, St. Peterburg), Ucraina (Odesa), Italia (Roma – 2, Mestre -2, Milano -2, Padova -2, Bologna -2, Parma, Torino, Verona, Napoli).

Proiectul a fost implementat cu suportul “Programului pentru Susţinerea Democraţiei în Moldova”, iniţiativă comună al Uniunii Europene şi Consiliului Europei.
Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorului.

Sumar:
În ziua desfăşurării referendumului, observatorii independenţi aflaţi în cele 40 de secţii de votare deschise peste hotarele ţării au avut drept scop monitorizarea tuturor proceselor electorale din interiorul secţiilor de votare, precum şi monitorizarea rezultatelor campaniilor de educaţie şi informare a cetăţenilor aflaţi peste hotarele ţării.

Observatorii au constatat un grad sporit de satisfacţie şi entuziasm în rîndurile cetăţenilor din secţiile de votare deschise în oraşele din străinătate unde nu sunt ambasade sau consulate ale Republicii Moldova. Nu a fost constatat nici un caz de intimidare a alegătorilor sau a observatorilor de către autorităţile electorale, aceştia din urmă demonstrînd receptivitate şi atitudine constructivă. Mai multe Birouri Electorale ale Secţiilor de Votare (BESV) au conlucrat cu autorităţile locale din oraşele în care se aflau pentru dotarea secţiilor de votare cu urne transparente şi cabine de vot.

În acelaşi timp, observatorii au constatat un nivel inadecvat de instruire a membrilor BESV, dese fiind cazurile cînd aceştia nu cunoşteau suficient de bine procedurile electorale. Au fost constatate chiar cazuri cînd membrii unor BESV nu au beneficiat deloc de instruire. În cîteva cazuri membrii BESV nici nu ştiau dacă activează în bază de voluntariat sau urmează să fie remuneraţi pentru munca lor.

Observatorii au constatat numeroase cazuri cînd secţiile de votare au fost deschise votării după ora 07:00, în anumite cazuri întîrziind cu mai mult de jumătate de oră. Îngrijorătoare sunt și desele constatări privind absenţa unora dintre membrii BESV în ziua scrutinului, de cele mai multe ori absentînd membrii delegaţi de careva dintre participanţii la referendum.

O îngrijorare serioasă este campania foarte slabă, iar uneori chiar inexistentă, de informare şi educare a alegătorilor aflaţi peste hotarele ţării. Alarmante au fost desele constatări privind necunoaşterea de către cetăţeni a actelor de identitate necesare pentru a vota – 360 de alegători nu au putut vota pentru că nu aveau la ei decît buletin de identitate. În acelaşi context, au fost înregistrate numeroase plîngeri din partea alegătorilor despre campania foarte slabă de informare privind referendumul – scopul acestuia, tematica, posibilele efecte.

Observatorii îşi exprimă îngrijorarea cu privirea la desele cazuri de prezenţă a organelor locale de menţinere a ordinii publice. Acestea, chiar dacă nu au intrat niciodată în contact direct cu alegătorii, oricum puteau intimida careva dintre cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotarele ţării fără a avea actele necesare în acest sens.

Reieşind din constatările efectuate şi îngrijorările formulate, observatorii au formulat o serie de recomandări actorilor electorali pentru îmbunătăţirea calităţii procesului electoral. Dintre acestea printre cele mai importante sunt îndemnul către autorităţile electorale de a efectua campanii de educare şi instruire a cetăţenilor mai consistente peste hotarele ţării şi de a instrui mai calitativ membrii BESV. Autorităţile publice sunt îndemnate să conlucreze cu organele de ordine publică locale pentru a evita prezenţa reprezentanţilor acestora în zilele scrutinului în preajma secţiilor de votare, purtînd uniformă şi fiind înarmaţi.

Participanţilor (iar pe viitor concurenţilor) electorali li se recomandă să disciplineze membrii delegaţi de ei în BESV peste hotarele ţării pentru a asigura prezenţa tuturor membrilor BESV în zilele de scrutin la secţiile de votare, participînd activ la toate procedurile electorale. Tot ei sunt încurajaţi să desfăşoare campanii mai ample de informare a cetăţenilor de peste hotare privind poziţia adoptată.

Varianta integrală a raportului în limba română, este disponibilă aici.

Nota: pentru informaţii suplimentare contactaţi Departamentul Juridic Promo-LEX, Alexandru Postica, Tel. (+373 22) 212-011




RAPORT Final de monitorizare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010 în secţiile de votare din afara Republicii Moldova

UntitlSfdSded UnSDvDtitled




Asociaţia Promo-LEX a lansat raportul preliminar din ziua Referendumului

_article_12838475616 Septembrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă, Asociaţia Promo-LEX a lansat raportul de monitorizare preliminar din ziua referendumul constituţional republican din 5 septembrie 2010.
Efortul de Monitorizare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010, este un proiect realizat de Asociaţia Promo-LEX în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.

Efortul Promo-LEX de monitorizare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010, a inclus 42 observatori pe termen lung (OTL), care monitorizează procesul electoral în toate circumscripţiile electorale din Republica Moldova în perioada 13 august 2010 – 10 septembrie 2010.

OTL sunt asistaţi de 300 observatori pe termen scurt (OTS), ce reprezintă 15% din totalul secţiilor de votare din ţară. OTS au fost repartizaţi în teritoriu în baza unui eşantion reprezentativ, marja de eroare a rezultatelor fiind calculată la 0,5%. OTS au monitorizat procesul electoral doar în ziua scrutinului şi doar la secţiile de votare repartizate.

Acest proiect este susţinut financiar şi tehnic de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova, Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED), Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia.
Opiniile exprimate în raport aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.

Îngrijorări
1.Multiple cazuri de pregătire necorespunzătoare a BESV de către APL
2.Imposibilitatea soluţionării problemelor apărute în cadrul secţiilor votare din cauza neîntrunirii cvorumului necesar al BESV
3.Influenţarea negativă a procesului de votare din cauza amenajării necorespunzătoare a BESV
4.Multiplicarea modalităţilor de fraudarea a alegerilor (eliberarea necorespunzătoare a buletinelor de vot, utilizarea de către un alegător a mai multor buletine de vot, introducerea persoanelor decedate în listele electorale)
5.Limitarea transparenţei activităţii BESV în timpul procesului de votare (interdicţii de a filma şi fotografia de către observatori)
6.Diminuarea nivelului de secretizare a dreptului la vot al a alegătorului
7.Împiedicarea exercitării dreptului la vot pentru alegătorii din regiunea transnistreană
8.Lipsa accesului la informaţia despre procesul de votare a administraţiei electorale centrale
9.Influenţarea opţiunii de vot a alegătorilor prin plasarea afişajului electoral în preajma secţiilor de votare
10.Influenţarea abuzivă a procesului de votare de către APL şi observatorii din partea participanţilor la referendum
11.Împiedicarea exercitării libere a dreptului la vot prin acte de intimidare şi restricţionare a liberei circulaţii de către forţele separatiste

Recomandări
Elaborarea şi introducerea unor măsuri de sancţionare a membrilor BESV care nu-şi îndeplinesc obligaţiile legale.
1.Acordarea unei atenţii mai mari amenajării corespunzătoare a BESV.
2.Identificarea unui mecanism clar pentru prevenirea şi sancţionarea cazurilor de fraudare a procesului de votare.
3.Asigurarea condiţiilor necesare pentru exercitarea dreptului la vot a alegătorilor din regiunea transnistreană prin constituirea BESV pe malul drept şi asigurarea cu transport până la secţiile de votare.
4.Perfecţionarea cadrului legal referitor la desfăşurarea publicităţii electorale prin intermediul panourilor de publicitate stradală.
5.Identificarea unui mecanism clar pentru prevenirea şi sancţionarea cazurilor de influenţare abuzivă a opţiunii de vot a alegătorilor către re a APL şi observatorilor din partea de partidelor.

Varianta integrală a raportului în limba română, este disponibilă aici.

Nota: pentru informaţii suplimentare contactaţi Departamentul Juridic Promo-LEX, Pavel Postica, tel. 211622.




RAPORT Intermediar Monitorizarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010

SDSDvDv. UntitlSDSDfed




Votarea peste hotare în cadrul Referendumului republican constituţional din 5 Septembrie 2010

_article_1283847783Asociaţia „Promo-LEX” în perteneriat cu Asociaţia „Moştenitorii” a monitorizat desfăşurarea referendumului constituţional în 40 de secţii de votare aflate peste hotarele Republicii Moldova*.

Conform rezultatelor preliminare, în 34 din cele 40 de secţii de votare monitorizate, au votat 11,517 alegători. Din numărul total de buletine valabil exprimate, 98% au ales opţiunea „Pentru”, 1.9% au ales opţiunea „Contra”, în timp ce mai putin de 0.1% buletine au fost declarate nevalabile.
În marea majoritate a cazurilor, autorităţile electorale au demonstrat un comportament cooperant şi proactiv, necreând piedici în desfăşurarea scrutinului sau în monitorizarea acestuia de către observatori. Chiar dacă membrii birourilor electorale nu erau întotdeauna foarte bine informaţi despre îndatorările lor privind organizarea procesului de votare, aceştia nu ezitau să consulte opinia observatorilor, prevederile Codului Electoral şi a altor decizii CEC.

Totuşi, necunoaşterea procedurilor de votare a dus la cazuri de votare în baza altor acte decât paşaport sau livret de marinar. Astfel, în localitatea Padova din Italia, 2 cetăţeni au votat în baza buletinului de identitate. La una din secţiile de votare din Milano, Italia, pe durata zilei scrutinului în interiorul secţiei de votare se aflau persoane neautorizate iar membrii biroului electoral argumentau prezenţa acestora prin faptul că persoanele date erau „gazde care nu încurcă”. În aceiaşi secţie de votare au fost observate câteva cazuri de prezenţă concomitentă a 2 persoane cu drept de vot în cabina de vot. În schimb, în secţia de votare din Lisabona, Portugalia, adminsitraţia electorală nu permitea cetăţenilor să intre în cabina de vot însoţiţi de copiii minori ai acestora.

Observatorii au constatat un nivel nesatisfăcător de campanie de informare şi educare a alegătorilor peste hotarele ţării. În peste 20 de localităţi circa 300 de alegători nu au putut vota din motiv că nu aveau la sine actele de identitate necesare pentru a vota (paşaport sau livret de marinar). Mai mult ca atât, mulţi dintre cetăţeni îşi exprimau indignarea cu privire la campania foarte slabă, iar uneori chiar şi inexistentă, de informare despre scrutin. Aceste situaţii au fost constatate în o mare parte din secţiile de votare din Italia, în Cehia, Franţa (Paris), Grecia (Atena, Iraklion).
În Portugalia (Faro) şi în Italia (Padova) au fost observate postere de educaţie electorală pe care era demonstrată procedura de vot în baza buletinului de identitate.

Mai multe secţii de votare de peste hotare au fost deschise cu întârziere de la 10 minute şi pînă la 1 oră 20 minute, cu încălcarea procedurilor. Aceasta s-a întâmplat în Germania (Hamburg, Munchen), Italia (Mestre – 2 secţii, Milano – 2 secţii), Portugalia (Portimao), Spania (Madrid), Ucraina (Odesa). În majoritatea secţiilor de votare monitorizate, la momentul deschiderii, erau absenţi unii membri ai birourilor electorale. Această situaţie a fost înregistrată în toate secţiile de votare din Franţa şi Grecia, în Cehia, Ucraina, câte trei secţii de votare din Italia şi Rusia, şi în localitatea Toulouse din Franţa.

Prezenţa forţelor de ordine locale în preajma secţiilor de votare la o distanţă mai mică de 100 m în Germania (Berlin), Grecia (Atena), Italia (Mestre şi Torino), Portugalia (Lisabona), Rusia (Moscova), nu a generat evenimente de intimidare vădită – prin solicitarea actelor de identitate sau alte forme. În acelaşi timp, nu este exclus că unii cetăţeni aflaţi ilegal peste hotarele ţării s-au temut de a se prezenta la urnele de vot – lucru confirmat de mărturii ale unor alegători din localităţi unde organele de forţă nu erau prezente în preajma secţiilor de votare. În multe cazuri autorităţile electorale au fost cele care au solicitat prezenţa forţelor de ordine, fiind invocată necesitatea asigurării ordiniii şi securităţii alegătorilor, iar în cazul secţiei de votare de la Madrid pericolul unor eventuale acte de terorism.

Peste 98% din cetăţenii care au votat, adică 11,323, au fost înscrişi în listele electorale suplimentare. În anumite cazuri, secţiile de votare nici nu au liste de bază. Această situaţie a fost constatată în Grecia (Iraklion), Italia (Mestre si Bologna), Spania (Santander). Concomitent, în secţia de votare din Hamburg (Germania) mai mulţi alegători care s-au înregistrat prin intermediul site-ului CEC nu s-au regăsit în listele de bază. Tot în Hamburg, lista de bază a fost obţinută de membrii biroului în jurul orei 8 în dimineaţa scrutinului prin intermediul poştei electronice.

În Rusia, seturile cu buletine de vot destinate pentru secţia de votare Domodedovo au fost trimise la secţia din Mojaisk şi vice-versa. O altă confuzie s-a produs cu inventarul electoral destinat secţiilor de votare din Bucureşti şi Lisabona.

În Italia, nici una din secţiile de votare nu a primit urne de vot, biroul electoral a două din acestea utilizând cutii de carton pe rol de urne de vot.

Cazuri de agitaţie electorală în incinta sau în vecinătatea secţiei de votare în ziua alegerilor au fost sporadice, neconstituind o tendinţă. Un cetăţean făcea agitaţie electorală în favoarea unui participant electoral în faţa secţiei de votare din Mestre, Italia în timp ce în vecinătatea aceleiaşi secţii de votare au fost văzute multe ziare de partid ale unui alt participant la referendum.

Alarmante în schimb sunt cazurile de intimidare a alegătorilor înainte de ziua scrutinului relatate în mai multe localităţi – Italia (Mestre, Milano şi Padova), Rusia (Mojaisk şi Moscova). Chiar dacă fără dovezi directe, repetarea aceloraşi istorii de intimidări în diferite localităţi constituie o îngrijorare.

* Un număr de 79 de observatori naţionali a monitorizat desfăşurarea referendumului în secţiile de votare din Belgia (Bruxel), Cehia (Praga), Grecia (Atena, Iraklion, Salonik), Franţa (Paris, Toulouse), Germania (Berlin, Munchen, Hamburg), Spania (Madrid, Santander), Portugalia (Lisabona, Faro, Portimao), România (Bucureşti – 2, Galaţi, Timişoara, Cluj, Iaşi), Federaţia Rusă (Moscova, Domdedovo, Mojaisk, St. Peterburg), Ucraina (Odesa), Italia (Roma – 2, Mestre -2, Milano -2, Padova -2, Bologna -2, Parma, Torino, Verona, Napoli).

Acest proiect este susţinut de ”Programul privind Susţinerea Democraţiei în Moldova”, o iniţiativă comună a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei.

Proiectul este implementat cu suportul “Programului pentru Susţinerea Democraţiei în Moldova”, iniţiativă comună al Uniunii Europene şi Consiliului Europei.




Raport preliminar nr.1 privind votarea peste hotare / Referendum republican constituţional

_article_1283848986Asociaţia „Promo-LEX” în perteneriat cu Asociaţia „Moştenitorii” monitorizează desfăşurarea referendumului constituţional în 40 de secţii de votare aflate peste hotarele Republicii Moldova*.

Un număr de nereguli au marcat activitatea secţiilor de votare de peste hotare monitorizate în cadrul acestui efort:
Mai multe secţii de votare de peste hotare au fost deschise cu întârziere şi cu încălcarea procedurilor. În localitatea Mestre din Italia, secţia de votare (SV) nr. 323 a fost deschisă cu o oră şi un sfert întârziere, în timp ce biroul electoral al acestei secţii de votare s-a întrunit în şedinţă pentru prima dată abia în dimineaţa scrutinului. Cu întârziere a început votarea şi în Milano (SV nr. 356), Madrid (SV nr. 339), Santander (SV nr. 370), Odesa (SV nr.350)).

În majoritatea secţiilor de votare monitorizate, la momentul deschiderii, erau absenţi unii membri ai birourilor electorale. Această situaţie a fost înregistrată în secţiile de votare din Grecia, mai multe secţii de votare din Italia şi Rusia, şi în localităţile Toulouse şi Odesa.

O îngrijorare deosebită a trezit prezenţa forţelor de ordine locale în apropierea imediată a secţiilor de votare de peste hotare. Astfel, la ora deschiderii secţiei de votare nr.338 din Moscova, 15 miliţieni în uniformă se aflau lângă sediul secţiei de votare (la ora difuzării acestui raport, miliţienii au părăsit aria din preajma secţiei de votare, revenind periodic câte unul sau doi). Similar, în preajma secţiei de votare din incinta Ambasadei Republicii Moldova în Atena (Grecia) se aflau 6 poliţişti. În Madrid (Spania), o patrulă de poliţie staţionează lângă secţia de votare. Secţia de votare din Torino a fost deschisă în preajma unei secţii de poliţie din localitate. În majoritatea cazurilor prezenţa forţelor de ordine a fost solicitată de către reprezentanţii birourilor electorale, fiind invocată necesitatea asigurării ordiniii şi securităţii alegătorilor, iar în cazul secţiei de votare de la Madrid pericolul unor eventuale acte de terorism.

În anumite cazuri, membri ai birourilor electorale au demonstart cunoaştere incompletă a procedurilor de votare. În Padova (Italia) au fost înregistrate două cazuri de votare în baza buletinului de identitate. Majoritatea alegătorilor sunt incluşi pe liste suplimentare, listele de bază fiind imperfecte. În anumite cazuri, secţiile de votare nici nu au liste de bază. Această situaţie a fost constatată în Iraklion, Grecia şi în ambele secţii de votare din Mestre, Italia.

În Rusia, seturile cu buletine de vot destinate pentru secţia de votare Domodedovo au fost trimise la secţia din Mojaisk şi vice-versa. O altă confuzie s-a produs cu inventarul electoral destinat secţiilor de votare din Bucureşti şi Lisabona.

În Italia, majoritatea secţiilor de votare nu au primit urne de vot, biroul electoral al uneia din acestea utilizând cutii de carton pe rol de urne de vot. Aceiaşi problemă în Grecia a fost soluţionată prin conlucrarea cu autorităţile publice elene care au oferit pe perioada scrutinului cabine de vot şi urne de vot transparente.

* Un număr de 80 de observatori naţionali monitorizează desfăşurarea referendumului în secţiile de votare din Belgia (Bruxel), Cehia (Praga), Grecia (Atena, Iraklion, Salonik), Franţa (Paris, Toulouse), Germania (Berlin, Munchen, Hamburg), Spania (Madrid, Santander), Portugalia (Lisabona, Faro, Portimao), România (Bucureşti – 2, Galaţi, Timişoara, Cluj, Iaşi), Federaţia Rusă (Moscova, Domdedovo, Mojaisk, St. Peterburg), Ucraina (Odesa), Italia (Roma – 2, Mestre -2, Milano -2, Padova -2, Bologna -2, Parma, Torino, Verona, Napoli).

Proiect implementat cu suportul “Programului pentru Susţinerea Democraţiei in Moldova”, iniţiativă comună al Uniunii Europene şi Consiliului Europei.




Asociaţia Promo-LEX a lansat cel de-al doilea Raport de monitorizare a campaniei electorale pentru referendumul constituţional republican din 5 septembrie 2010

_article_1283847897Azi 3 Septembrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă, Asociaţia Promo-LEX a lansat al doilea raport de monitorizare a campaniei electorale pentru referendumul constituţional republican din 5 septembrie 2010. Perioada de monitorizare: 14 august – 2 septembrie2010

Efortul de monitorizare Promo-LEX a constatat în perioada de monitorizare 14 august – 2 septembrie prestaţie în mare parte echidistantă din partea administraţiei electorale şi publice, dar şi unele nereguli atît în procesul de organizare a scrutinului cît şi din partea participanţilor electorali.

În perioada monitorizată efortul Promo-LEX nu a constatat tratare discriminatorie a participanţilor electorali de către administraţia publică. Printre tendinţele pozitive se numără şi faptul că misiunile diplomatice ale Republicii Moldova au publicat pe paginile web ale sale informaţie despre Referendum şi procesul de votare.

Totuşi, efortul Promo-LEX a constat o serie de nereguli în pregătirea scrutinului. Aproape jumătate din listele electorale au fost întocmite şi prezentate CEC de către administraţia publică locală cu o întârziere considerabilă. CEC, la rândul său, nu a plasat listele pe pagina sa web, precum se planifica anterior, iar birourile electorale au afişat cu întârziere listele electorale pentru verificare de către alegători.

Birourile secţiilor de votare au fost constituite cu întârziere în multe localităţi din ţară. În cazul a două localităţi secţiile nu au fost constituite până în momentul publicării raportului.

O serie de partide şi organizaţii social-politice înregistrate oficial de CEC în calitate de participanţi la referendum au prezentat administraţiei electorale rapoarte financiare incomplete şi cu întârziere.
Aproape jumătate din participanţi au eşuat să prezinte CEC rapoartele financiare cerute. La rîndul său CEC a întreprins puţine măsuri de verificare a datelor prezentate de către participanţi în rapoartele financiare.

Promo-LEX a constatat câteva cazuri separate dar îngrijorătoare de influenţă abuziva asupra alegatorilor. Observatorii au semnalat exercitare de influenţă asupra alegătorilor din partea reprezentanţilor unor instituţii publice, inclusiv universităţi. Efortul a constatat câteva cazuri cînd participanţii au oferit donaţii materiale alegătorilor sau instituţiilor, în context electoral.

Efortul de monitorizare Promo-LEX se bazează pe observare directă efectuată de către o reţea de 42 de observatori pe termen lung situaţi în toate raioanele ţării. Constatările şi recomandările efortului sunt formulate cu bună credinţă şi urmăresc scopul îmbunătăţirii procesului electoral. Efortul Promo-LEX conştientizează că un astfel de scrutin se desfăşoară pentru prima data în Republica Moldova şi îşi propune să contribuie constructiv la stabilirea şi îmbunătăţirea practicilor democratice în Moldova.

Promo-LEX va monitoriza desfăşurarea scrutinului în ziua de 5 septembrie prin amplasarea a 300 de observatori pe termen scurt în secţiile de votare dintr-un eşantion reprezentativ la nivel naţional. Efortul Promo-LEX va publica rapoarte intermediare în ziua scrutinului şi un raport de totalizare a constatărilor din 5 septembrie imediat după scrutin. Metodologia de observare nu permite efortului Promo-LEX să evalueze independent rata de participare la scrutin.

Efortul Promo-LEX va desfăşura o Numărătoare Rapidă a rezultatelor votării (Quick Count) şi va anunţa rezultatele acesteia îndată ce vor fi disponibile.

Acest proiect este susţinut financiar şi tehnic de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare din Europa (OSCE), Ambasada Statelor Unite ale Americii, Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED), Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.

Varianta integrală a raportului în limba română, este disponibilă aici.

Nota: pentru informaţii suplimentare contactaţi Departamentul Juridic Promo-LEX, Pavel Postica, tel. 211622.




RAPORT nr.2 Monitorizarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010

Untitlesdfasdd UntitSDvSDled