Încălcări constatate în ultimele două săptămâni de campanie pentru alegerile locale noi din 20 mai 2018, conform celui de-al treilea raport al Misiunii de Observare Promo-LEX

La 18 mai 2018, Misiunea de Observare (MO) Promo-LEX a lansat al treilea raport de monitorizare a alegerilor locale noi din 20 mai 2018. Ca și în rapoartele precedente, MO a constatat mai multe probleme, printre care: nedeclararea tuturor cheltuielilor efectuate de către concurenții electorali, prezența discursului instigator la ură și discriminare în mesajele concurenților, etc. De asemenea, în comparație cu perioada precedentă de monitorizare, concurenții au oferit mai multe cadouri electorale. La fel, observatorii Promo-LEX au constatat că, doar jumătate din secțiile de votare au rampe de acces.

210 activități de promovare electorală în două săptămâni de campanie

Conform observatorilor Promo-LEX, în perioada monitorizată au fost organizate cel puțin 210 activități de promovare electorală, majoritatea – 173 (82,38%) fiind desfășurate în mun. Chișinău. Din totalul activităților, cel puțin 68 (32%) au fost organizate de candidatul PSRM; 48 (23%) – de CI Silvia Radu, iar 33 (16%) – de candidata PPȘ. Cele mai utilizate instrumente de promovare rămân a fi: întâlnirile cu alegătorii –31% din activități și utilizarea corturilor – în 28%.

Doar jumătate din secțiile de votare au rampe de acces, iar 20 la sută din BESV sunt închise în timpul orelor de program

Conform informației furnizate de observatorii Promo-LEX, în cel puțin 77 Birouri Electorale ale Secțiilor de Votare (BESV) (23,19%) din totalul de 332 verificate, s-a constatat încălcarea termenelor legale de alegere a președintelui, vicepreședintelui și secretarului. De asemenea, observatorii au efectuat 393 vizite la BESV (inclusiv vizite repetate la organele electorale închise), constatându-se că, în cazul a 84 din vizite (21,37%) sediile BESV erau închise în timpul orelor de lucru. Doar 52% din SV sunt dotate cu rampe de acces.

Concurenții electorali au utilizat resurse administrative și au împărțit mai multe daruri, comparativ cu perioada precedentă de monitorizare

Continuă a fi raportate situații care pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative. Astfel, observatorii au raportat 15 cazuri, dintre care: 3 întâlniri cu alegătorii organizate în incinta instituțiilor de învățământ în timpul orelor de muncă (2 – PSRM, 1 – CI Silvia Radu); 4 întâlniri cu alegătorii organizate în incinta întreprinderilor de stat în timpul orelor de muncă (2 – PSRM, 1 – PUN, 1 – CI Silvia Radu); 8 întâlniri cu alegătorii organizate în incinta instituțiilor medicale în timpul orelor de muncă (4 – PSRM,  2 – PUN, 1 – PL, 1 – PPȘ).

Este semnificativă implicarea pe parcursul perioadei electorale a Președintelui Republicii Moldova,  Igor Dodon în campania electorală a candidaților PSRM Ion Ceban (mun. Chișinău) și Alexandr Usatîi (mun. Bălți). Implicarea Președintelui în activități de agitație în favoarea unui concurent poate fi interpretată, inclusiv, drept utilizare a resurselor administrative în favoarea concurenților electorali menționați.

Comparativ cu perioada precedentă de raportare MO Promo-LEX a constatat o creștere semnificativă a numărului de cazuri de oferire a cadourilor electorale (17 în total), cu implicarea  concurenților electorali din partea PPȘ – 8 cazuri; Silvia Radu – 5 cazuri; PSRM – 2 cazuri; PDM – 1 caz și PPPDA – 1 caz.

Concurenții electorali nu au declarat toate cheltuielile efectuate, iar unii concurenți au depășit esențial plafonul cheltuielilor permise

În perioada monitorizată 13 concurenți electorali au declarat fonduri de campanie de 2 751 540,81 lei și au efectuat cheltuieli de 2 392 698, 65 lei. Ponderea majoră a cheltuielilor declarate este pentru publicitate și materiale promoționale – 95%, cheltuieli pentru întruniri și evenimente – 2%, servicii de sondare a opiniei publice – 2%, pentru utilizarea transportului au fost raportate – 1% și alte cheltuieli – 1%.

Misiunea de observare estimează că, 8 concurenți electorali au omis reflectarea completă a cheltuielilor efectuate pe parcursul celor 2 săptămâni de campanie. Suma totală a cheltuielilor nedeclarate este estimată la cel puțin 1 144 229 lei, majoritatea cheltuielilor neraportate fiind pentru publicitate stradală și materiale promoționale. MO Promo-LEX mai amintește că, candidatul de la PPȘ în c. Jora de Mijloc, r. Orhei, în primele două săptămâni de campanie a efectuat cheltuieli estimate la cel puțin 114 100 lei, astfel depășind plafonul maxim stabilit pentru circumscripția respectivă – 93 504,18 lei. Deși nu a mai avut dreptul legal de a cheltui bani în circumscripția Jora de Mijloc, în perioada 28 aprilie – 11 mai 2018 acesta a continuat să organizeze concerte și să ofere cadouri electorale, estimate la 80 500 lei.

Concurenții electorali continuă să instige la ură și discriminare

MO Promo-LEX a constatat noi cazuri de utilizare a discursului instigator la ură și discriminare în mesajele concurenților, a discursurilor sexiste precum și a altor forme de intoleranță manifestate public.

Au fost identificați 2 concurenți electorali afectați de diferite forme de intoleranță, ambii fiind desemnați de PPPDA. Cel mai afectat de mesaje instigatoare la ură și discriminare rămâne a fi Andrei Năstase, candidat la funcția de primar al mun. Chișinău (în 3 cazuri din 4), urmat de Arina Spătaru, candidată la funcția de primar al mun. Bălți (1 caz).

De cealaltă parte, Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de primar al mun. Chișinău a instigat la discriminare sugerând că va limita dreptul la exprimare și întrunire a unui grup de persoane din motivul orientării sexuale a acestora. De asemenea, Pavel Verejan, candidatul PPȘ la funcția de primar al mun. Bălți a utilizat stereotipurile legate de gen.

Notă: Perioada de monitorizare 1 mai  – 16 mai 2018. Finanțele concurenților electorali au fost monitorizate pentru perioada 28 aprilie – 11 mai 2018.

***
Misiunea de Observare a Alegerilor locale noi din 20 mai 2018 este finanțată de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și cofinanțată de către Departamentul Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros-Moldova, pe componenta de monitorizare a discursului instigator la ură și discriminare.

Al treilea raport de monitorizare a alegerilor locale noi din 20 mai 2018 poate fi citit AICI.

Pentru informații, contactați:
Axenia Chirilov, Ofițer de comunicare al Asociației Promo-LEX;
GSM: 060 16 83 14;
E-mail: [email protected]




Raport nr. 2 | Misiunea de Observare a Alegerilor locale noi din 20 mai 2018




Utilizarea resurselor administrative și neregulile în finanțarea campaniilor electorale persistă, constată al doilea raport Promo-LEX de monitorizare a alegerilor locale noi

La 3 mai 2018, Misiunea de Observare (MO) Promo-LEX a lansat al doilea raport de monitorizare a alegerilor locale noi din 20 mai 2018. În raport, MO constată mai multe probleme care țin de activitatea organelor electorale, finanțarea campaniilor electorale, precum și utilizarea resurselor administrative de către concurenții electorali sau în beneficiul acestora. De asemenea, utilizarea discursului instigator la ură și discriminare a fost la ordinea zilei pe parcursul perioadei monitorizate.

Observatorii Promo-LEX  în continuare sunt obstrucționați la CECE Chișinău

MO Promo-LEX regretă obstrucționarea continuă a observatorilor Promo-LEX de către CECE nr. 1 Chișinău prin interzicerea efectuării de fotocopii ale dosarelor concurenților electorali sau de oferire a copiilor acestora, cu respectarea legislației privind protejarea datelor cu caracter personal. În context, regretăm refuzul majorității membrilor CEC de a include în ordinea de zi a ședinței din 24 aprilie 2018 și de a examina propunerea a trei membri CEC de modificare a Regulamentului cu privire la statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora. Prin propunerea respectivă se urmărea precizarea drepturilor observatorilor de a efectua filmări video/foto și uniformizarea practicii utilizate de diferite organe electorale în acest sens.

Organele electorale respectă Programul calendaristic

Potrivit vizitelor efectuate de observatori, Consiliile electorale de circumscripție (CECE) au activat conform graficului de lucru aprobat, iar termenul-limită de constituire a Birourilor electorale ale secțiilor de votare (BESV) a fost respectat de toate CECE. Listele electorale au fost transmise către administrația publică locală în termenul legal prevăzut.

231 activități de promovare electorală

Conform observatorilor Promo-LEX, în perioada monitorizată au fost organizate cel puțin 231 activități de promovare politică, desfășurate în doar 3 localități: Chișinău – 142 (61,47%), Bălți – 88 (38,10%) și Jora de Mijloc (r. Orhei) – 1 (0,43%). Cele mai multe au fost organizate de PSRM – cel puțin 123 activități (53,25%); PPPDA – 31 activități (13,42%), PN – 19 activități (8,23%) etc. Întâlnirile cu cetățenii sunt cel mai utilizat instrument de promovare (50%), de asemenea, corturile sunt utilizate într-un mod activ (22%).

Concurenții electorali nu raportează toate cheltuielile de campanie

În primele 2 săptămâni de campanie (13 – 27 aprilie 2018), 6 concurenți electorali au declarat venituri de 3 715 140 lei și cheltuieli de 3 476 068,46 lei. Promo-LEX a constatat un transfer de pe contul curent al PSRM pe contul „Fond electoral” al PSRM în sumă de 955 940 lei și care poate fi calificat drept donație din partea unei persoane juridice. Reamintim în context că, plafonul donațiilor din partea persoanelor juridice în contul „Fond electoral” pentru o campanie electorală constituie 100 salarii medii lunare pe economie, adică maxim 615000 lei.

Misiunea de observare a mai constatat cheltuieli efectuate de către PPȘ în comuna Jora de Mijloc (r. Orhei) estimate la 114 100 lei. Precizăm că plafonul maxim al „Fondului electoral” pentru comuna Jora de Mijloc (r. Orhei) este de 93 504 lei.

Candidatul independent Silvia Radu fie nu a depus în termenul stabilit, adică până la 30 aprilie 2018 raportul financiar, fie acesta nu a fost publicat de CECE nr. 1 Chișinău nici până la momentul publicării Raportului nr. 2 de monitorizare.

MO Promo-LEX constată că 8 concurenți electorali (PSRM, PPŞ, PDM, PL, PPPDA, PN, PAS, PUN) au omis reflectarea completă a cheltuielilor efectuate pe parcursul celor 2 săptămâni de campanie electorală. Suma totală a cheltuielilor neraportate este estimată la cel puțin 672 489 lei.

Utilizare a resurselor administrative de către concurenții electorali

Observatorii Promo-LEX au raportat cel puțin 25 situații ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative: 10 întâlniri cu alegătorii organizate în incinta grădinițelor în timpul orelor de muncă (PSRM – 7, PN – 2, CI Elena Grițco – 1); 8 întâlniri cu alegătorii organizate în incinta instituțiilor medicale în timpul orelor de muncă (PSRM 5 –, PPȘ – 1, PL – 1, PPPDA – 1); 5 întâlniri cu alegătorii organizate în incinta întreprinderilor de stat în timpul orelor de muncă (PSRM – 3, PN – 2); 1 caz de implicare a autorităților publice în activități de campanie electorală a concurenților în timpul orelor de muncă (PUN); 1 caz de implicare neautorizată a concurentului electoral Silvia Radu în activitățile Primăriei mun. Chișinău.

Un caz aparte de utilizare a resurselor administrative a fost constatat în contextul implicării Președintelui Republicii Moldova în promovarea concurentului electoral din partea PSRM, Ion Ceban, fapt ce poate fi totodată calificat drept agitație electorală cu utilizarea imaginii autorităților publice.

Discurs instigator la ură și discriminare prezent în mesajele concurenților

MO Promo-LEX a continuat monitorizarea cazurilor de discurs instigator la ură și discriminare în mesajele concurenților. Reieșind din informațiile colectate au fost constatate cel puțin 7 cazuri când concurenții electorali au fost ținta unor astfel de mesaje și două cazuri când concurenții au generat astfel de discursuri.

Vorbind despre concurenți ce au fost afectați de diferite forme de intoleranță, avem în vedere 4 politicieni. Cei vizați de mesaje care instigă la ură și discriminare sunt candidatul PPPDA la funcția de primar general al Chișinăului – Andrei Năstase (în 4 cazuri din 7), urmat de Valeriu Munteanu, Ion Ceban și Silvia Radu (câte 1 caz fiecare).

De cealaltă parte, Valeriu Munteanu – candidatul PL la funcția de primar general al mun. Chișinău, a utilizat în 2 cazuri discursuri care instigă la ură și promovează stereotipurile legate de vârstă.

Notă: Perioada de monitorizare 18 aprilie – 1 mai 2018. Finanțele concurenților electorali au fost monitorizate pentru perioada 13 – 27 aprilie 2018.

Al doilea raport de monitorizare a alegerilor locale noi din 20 mai 2018 poate fi citit AICI.

Iar AICI vedeți al doilea raport.

***
Misiunea de Observare a Alegerilor locale noi din 20 mai 2018 este finanțată de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și cofinanțată de către Departamentul Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros-Moldova, pe componenta de monitorizare a discursului instigator la ură și discriminare.

Pentru informații, contactați:
Axenia Chirilov, Ofițer de comunicare al Asociației Promo-LEX;
GSM: 060 16 83 14;
E-mail: [email protected]




Raport nr. 1 | Misiunea de Observare a Alegerilor locale noi din 20 mai 2018




Raport Final pe referendumul local privind revocarea Primarului General al municipiului Chișinău și alegerile locale noi din 19 noiembrie 2017




Raport nr. 3 privind Referendumul local de revocare a primarului general al municipiului Chișinău și privind Alegerile locale noi din 19 noiembrie 2017




Rezultatele finale ale numărării voturilor de către MO Promo-LEX la alegerile locale noi din 19 noiembrie 2017

Analiza comparativă a datelor privind numărarea voturilor furnizate de MO Promo-LEX și Comisia Electorală Centrală

Rezultatele finale, prezentate de către MO Promo-LEX, cu privire numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral au fost calculate în baza datelor înscrise în 24 exemplare ale proceselor verbale privind rezultatele numărării voturilor, ale SV constituite pentru alegerile locale noi din 19 noiembrie 2017, înmânate observatorilor MO Promo-LEX și verificate manual de către Misiune.

Circumscripția I Candidați Date finale Promo-LEX Date preliminare CEC Diferența date Promo-LEX/ date CEC
c. Lăpușna, r. Hâncești Rata de participare 24,10% 24,44% 0,34%
Bubuioc Ion (PDM) 100% 100% 0
c. Sărăteni, r. Leova Rata de participare 52,82% 52,82% 0
Ungureanu Vladimir (PDM) 51.93% 51.93% 0
Prida Igor (CI) 48,07% 48,07% 0
c. Căpriana, r. Strășeni Rata de participare 48,95% 48,95% 0
Scutaru Ion (PDM) 83,48% 83,49% 0,01%
Grosu Ion (PSRM) 8,31% 8,31% 0
Scutaru Afina (CI) 8,21% 8,21% 0
c. Ghiliceni, r. Telenești Rata de participare 47,80% 47,80% 0
Rotaru Nicolae (PDM) 54,66% 54,66% 0
Hajdeu Vera (CI) 30,30% 30,30% 0
Hajdeu Ion (PSRM) 15,04% 15,04% 0
s. Berlinți, Briceni Rata de participare 62,74% 62,74% 0
Oleinic Viorica (PDM) 45,54% 45,54% 0
Beliciuc Iurii (PSRM) 31,19% 31,19% 0
Burlaca Ghennadii (CI) 16,65% 16,65% 0
Colțiuc Victor (PN) 6,62% 6,62% 0
s. Zîrneşti, Cahul Rata de participare 41,23% 41,23% 0
Beju Nicolae (PDM) 88,76% 88,76% 0
Pascal Victor (PSRM) 11,24 11,24% 0
s. Plopi, Cantemir Rata de participare 38,18 38,18% 0
Todorov Anatoli (PDM) 100% 100% 0
or. Sîngera, Chișinău Rata de participare 35,73% 35,73% 0
Poiată Valeriu (PDM) 36,78% 36,78% 0
Brînzila Sergiu (PSRM) 22,60% 22,60% 0
Popa Valeriu (PPEM) 20,56% 20,56% 0
Lari Nichita (PL) 10,68% 10,68% 0
Duca Ion (PN) 6,58% 6,58% 0
Baciu Igor (PNL) 2,79% 2,79% 0
c. Ștefănești, r. Florești Rata de participare 50,02% 50,03% 0,01%
Zdraguș Ludmila (PDM) 78,19% 78,19% 0
Cojocari Ivan (PSRM) 21,81% 21,81% 0
s. Fundurii noi, r. Glodeni. Rata de participare 52,22% 52,22% 0
Colenco Vasili (PDM) 61,83% 61,83% 0
Ghetmancenco Tatiana (PSRM) 38,17% 38,17% 0

Sinteza rezultatelor.

Din totalul de 10 circumscripții, în 9, conform rezultatelor finale Promo-LEX, alegerile sunt valabile, iar în una – c. Lăpușna (r. Hîncești) pot fi declarate nevalabile pe motiv că au participat mai puțin de 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Analizând rata de participare în cele 9 circumscripții unde alegerile pot fi declarate valabile deducem o medie de 47,74% a prezenței la vot. Cel mai activ electorat este cel din c. Berlinți (r. Briceni) – 62,74%, cea mai mică rată de participare a fost la Sîngera (mun. Chișinău) – 35,73%.

Din totalul de 9 circumscripții, în 7 – primarii au fost aleși din primul tur de scrutin. Toți 7 sunt reprezentanți ai Partidului Democrat din Moldova (PDM). În alte două circumscripții – Berlinți și Sângera – urmează să fie organizat turul II, iar pentru mandatul de primar se vor confrunta reprezentanții PDM și PSRM. În localitatea Lăpușna alegerile urmează a fi declarate nevalabile datorită prezenței reduse (mai puțin de ¼ din alegători) la scrutin, corespunzător în termen de două săptămâni urmează a fi organizată votarea repetată pe baza aceloraşi liste electorale, cu aceleaşi candidaturi (un singur candidat din partea PDM) şi cu participarea aceloraşi consilii şi birouri electorale.

Corectitudinea întocmirii proceselor-verbale privind rezultatele numărării voturilor

În cadrul efortului de monitorizare a alegerilor locale noi, MO Promo-LEX a analizat corectitudinea completării proceselor-verbale privind rezultatele numărării voturilor. În acest sens, au fost examinate 24 exemplare de procese-verbale, ce au fost înmânate observatorilor Promo-LEX de către președinții BESV.

Conform constatărilor MO Promo-LEX a alegerilor locale noi, din 24 de procese analizate, 23 au fost completate cu respectarea formulelor de verificare. În procesul-verbal din secția 1/273, Dobrogea au fost semnalate erori nesemnificative (2 voturi) la utilizarea formulei h=g1+g2+g3+g4+g5+g6, fapt ce ridică semne de întrebare privind corectitudinea numărului total de voturi valabil exprimate, inclusiv din perspectiva voturilor obținute de concurenți.

Totuși, MO Promo-LEX, atenționează repetat asupra necesității uniformizării practicilor de completare a celulelor de către membrii BESV (de exemplu, necesitatea de a completa toate celulele).

O situație particulară cu privire la conținutul procesului verbal privind rezultatele numărării voturilor s-a atestat în cadrul biroului electoral al SV 38, Lăpușna, unde observatorului Promo-LEX i s-a înmânat un model de proces-verbal ce nu este conform cu celelalte procese-verbale utilizate la alegerile locale noi din 19 noiembrie 2017.

Pentru mai multe detalii, contactați:

Axenia Chirilov, Ofițer de Comunicare – tel.: +37360168314; e-mail: [email protected]




Primele constatări ale Misiunii de Observare Promo-LEX cu referință la Referendumul local din mun. Chișinău și alegerile locale noi din date de 19 noiembrie 2017

Astăzi, 2 noiembrie, Asociația Promo-LEX a publicat primul raport  de monitorizare a referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău și a Alegerilor locale noi din 19 noiembrie 2017. Perioada de monitorizare: 4 octombrie – 1 noiembrie 2017.

Cu referire la Referendumul local privind revocarea primarului general al mun. Chișinău, o primă constatare a Misiunii de Observare Promo-LEX ține de existența unui cadru legal insuficient dezvoltat. Deși Codul Electoral conține un capitol aparte cu privire la referendumul local, Promo-LEX notează existența unor lacune precum: reglementarea insuficientă a statutului participantului la referendum; abordarea restrictivă privind categoriile de participanți la referendum; interpretabilitatea conceptului de campanie electorală în contextul referendumului; participarea militarilor în termen, a alegătorilor care dețin concomitent și viză de domiciliu și reședință etc.

Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău (CECEM) a înregistrat 2 participanți pentru referendumul local din 19 noiembrie 2017 – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul Liberal (PL). Totodată, în lumina lacunelor expuse mai sus, Promo-LEX constată că, CECEM a respins solicitarea lui Dorin Chirtoacă de a fi înregistrat ca participant la referendumul local, fiind invocate următoarele motive: încălcarea de către solicitant a prevederilor art. 41 din Codul Electoral (depunerea dosarului de înregistrare personal de către candidat) și necorespunderea cu prevederile hotărârii CEC nr. 1145 din 3 octombrie 2017 (lipsa persoanelor fizice în lista potențialilor participanți la referendumul local).

În ceea ce privește campania electorală, conform observatorilor Promo-LEX, în perioada monitorizată au fost organizate cel puțin 58 de activități de agitație (50 – PSRM, 8 – PL). Cele mai utilizate instrumente de promovare sunt întâlnirile cu alegătorii – 29 de cazuri, utilizarea publicității stradale/promoționale/on-line în activitatea de agitație – 86 de cazuri (81 – PSRM, 5 – PL). De asemenea, a fost raportat un caz ce poate fi calificat drept utilizare a resurselor administrative de către un reprezentant al PSRM.

Pornind de la activitățile desfășurare de către participanții la referendum, în prima săptămână de campanie, doar PSRM a raportat venituri de 377 000 lei și cheltuieli de 374 211,77 lei, iar PL a raportat 0 (zero) lei. Pe de altă parte, observatorii Promo-LEX au remarcat că, PSRM a desfășurat activități suplimetarede agitație electorală estimate la cel puțin 404 117 lei, inclusiv 101 861 lei pentru publicitate stradală, 260 550 lei pentru publicitate promoțională, 41 706 lei pentru remunerarea voluntarilor și altele.

În același timp, cu referire la alegerile locale noi din 19 noiembrie 2017, organizate în 10 circumscripții electorale de nivelul I, Asociația Promo-LEX a constatat următoarele:

Consiliile de Circumscripție au înregistrat 29 de concurenți electorali, dintre care 4 concurenți sunt candidați independenți, iar 25 de concurenți sunt desemnați de 8 formațiuni politice, după cum urmează: PDM – 10 candidați, PSRM – 7 candidați, PN – 2 candidați, PPRM – 2 candidați, PCRM – 1 candidat, PL – 1 candidat, PNL – 1 candidat și PPEM – 1. PDM este partidul care și-a desemnat candidați în fiecare circumscripție electorală. Cei mai mulți concurenți au fost înregistrați pentru funcția de primar al or. Sîngera (mun. Chișinău) – 6 candidați, iar cei mai puțini în c. Lăpușna (r. Hîncești) – 1 candidat.

Pentru perioada monitorizată s-a atestat un activism scăzut al concurenților electorali. Potrivit informațiilor furnizate de observatorii Promo-LEX, au fost înregistrate cel puțin 2 cazuri de agitație, în ambele fiind vorba de promovarea online a concurenților prin intermediul rețelelor de socializare (PL și PN). De asemenea, a fost raportat cel puțin un caz care poate fi calificat drept oferire de servicii în campania electorală (PL). Toate aceste situații au fost constatate în CE Sîngera.

Totodată, MO Promo-LEX a constatat diminuarea gradului de raportare financiară la CEC și CECE I. Astfel, din 12 concurenți electorali înregistrați la CEC doar 2 (PDM, PSRM) au depus rapoarte financiare pentru prima săptămână de campanie electorală (20 – 27 octombrie 2017). Doar un concurent electoral (PSRM) a declarat venituri în valoare de 3 000 lei, și respectiv – 2 739,50 lei pentru cheltuieli, celălalt concurent a raportat 0 (zero) lei. Pe de altă parte, nici un candidat independent nu a depus la CECE I rapoarte financiare sau demersuri cu privire la neefectuarea cheltuielilor.

Raportul de monitorizare nr. 1 vine și cu recomandări pentru Parlamentul Republicii Moldova, organele electorale, participanții la referendum și administrațiia publică locală.

Asociația Promo-LEX în cadrul Programului ”Democrație, Transparență și Responsabilitate”, prin componenta de educație civică și electorală organizează campania ”IEȘI la VOT!” în localitățile în care se vor desfășura alegeri locale noi. Scopul Campaniei este de a contribui la mobilizarea apolitică a alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în localitățile unde au loc alegeri locale noi. Pentru primul tur de scrutin, vor fi organizate, de asemenea, dezbateri publice electorale în câteva localități ce urmează a fi selectate ulterior.

Raportul poate fi consultat aici.

Misiunea de observare Promo-LEX cuprinde 5  observatori pe termen lung, care vor monitoriza procesul electoral în toate circumscripțiile electorale din Republica Moldova în perioada 4 octombrie – 19  noiembrie 2017. În ziua alegerilor, Promo-LEX va delega câte un observator pe termen scurt în fiecare secție de votare. Observatorii implicați în procesul de monitorizare semnează Codul de conduită al observatorului național independent Promo-LEX, obligându-se să acționeze operativ, cu buna-credință și în mod non-partizan.

Activitatea MOA Promo-LEX și Campania ”Ieși la Vot” este susținută financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID. Opiniile exprimate în rapoartele publice Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor.

Pentru mai multe detalii, contactați: Axenia Chirilov, Ofițer de comunicare al Misiunii de Observare a Alegerilor Promo-LEX: GSM 060168314, e-mail: [email protected]

 




RAPORTUL nr. 1 – Misiunea de Observare a Referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău și a Alegerilor locale noi din 19 noiembrie 2017

 




RAPORT FINAL / Monitorizarea alegerilor locale noi din 14 mai 2017

cover locale noi 2017