„Ghidul Recrutului” , la dispoziţia tinerilor dornici să facă armata
Asociaţia „Promo-LEX” în colaborare cu Ministerul Apărării şi Centrul Serviciului Civil din Republica Moldova au lansat, pe 22 februarie, în premieră, „Ghidul Recrutului”, care include drepturile fundamentale şi obligaţiile cetăţenilor pînă la încorporarea în Forţele Armate.
Alexandru Postica, directorul executiv al Asociaţiei „Promo-LEX”, a declarat că publicaţia a fost lansată cu scopul de a creşte cultura juridică a recruţilor, soldaţilor în termen şi a cetăţenilor interesaţi de problematica îndeplinirii serviciului militar. „Prin intermediul ghidului, recruţii vor afla că pe lîngă serviciul militar în termen, care este obligatoriu, există serviciul civil care nu presupune îndeplinirea serviciului militar sub arme. De asemenea, ghidul prezintă informaţii cu privire la dreptul de a alege o altă formă de instruire militară, cum ar fi cea de la catedra militară din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior”, a specificat Alexandru Postica.
Eduard Ohladciuc, şef de direcţie în Marele Stat Major al Armatei Naţionale, a menţionat că ghidul are o valoare indiscutabilă pentru tineri, ţinînd cont de faptul că anual la comisiile de recrutare-încorporare sînt luaţi în evidenţă peste 20 mii de tineri. „Ghidul recrutului va fi distribuit gratuit de centrele militare în toate raioanele republicii. Recruţii vor găsi în acest ghid răspunsuri la foarte multe întrebări, astfel încît aceştia vor putea opta în cunoştinţă de cauză pentru forma optimă de îndeplinire a serviciului militar în termen”, a accentuat Ohladciuc.
Ghidul este structurat în cinci capitole, plus cîteva anexe cu modele de acte, recomandări, adrese şi informaţii utile. Lucrarea are un tiraj total de 5 mii de exemplare şi a fost publicată în limbile română şi rusă.

English
Русский
