Moldova va achita 17 mii de euro într-un dosar privind violenţa în familie
În iunie 2010 moldoveanca s-a plâns împotriva violenței verbale din partea soțului, acesta din urmă fiind sancționat administrativ, cu o amendă. Ulterior, el a continuat să aplice violența verbală, dar și fizică, și nu doar împotriva soției dar și a copilului, iar vătămările corporale aduse celor două au fost confirmate prin rapoarte medicale.
Curtea a atras atenţia la faptul că ordonanța de protecție a fost emisă cu o întârziere de 10 zile, iar ulterior anulată de același judecător. Acest fapt nu a permis poliției să intervină pentru a evacua agresorul din locuința comună, deși cazul era unul grav și necesita luarea unor măsuri urgente.
Totodată judecătorii de la CtEDO au pus sub semnul întrebării atitudinea instanțelor naționale care au deţinut probe, din declarațiile fiicei minore, privind faptul agresiunii verbale şi fizice a tatălui asupra mamei, însă le-au neglijat şi nu au constatat niciun act de violență în familie, afirmă Promo-LEX.
Soții s-au căsătorit în 2001 și au un copil năsut în 2002.
Sursa: Trm.md

English
Русский
