PRINT

Ferestre sparte în loc de ventilaţie, jocuri de noroc, violenţă şi o subcultură criminală sunt realităţile cu care se confruntă deţinuţii din închisorile moldoveneşti. De regulă, ceea ce se întâmplă în barăci este ascuns cu grijă. Nici măcar comisiile speciale care verifică condiţiile de detenţie nu au posibilitatea să discute cu deţinuţii în particular. Newsmaker publică povestea fostului deţinut X, care a petrecut opt ani învăţând să supravieţuiască în închisorile din Moldova.

* Din motive de securitate, Newsmaker a eliminat toate informaţiile personale despre deţinutul X  .

”În loc de fereastră — peliculă”

După ce am fost arestat, am fost ţinut „în carantină” (locul unde sunt plasate persoanele care tocmai au sosit – Newsmaker). Acest loc era un subsol, iar lumina zilei de acolo era atât de slabă încât nu puteam nici măcar să citesc o carte.

Era atât de întuneric încât nu ştiam când e zi sau noapte.

Dădeau ceva de mâncare, dar ea era atât de proastă încât era imposibil să o mănânci. Eram permanent muşcat de ploşniţe. Acolo erau gândaci şi guzgani. Peste tot era umed.

Apoi am fost transferat într-o altă închisoare, unde am petrecut opt ani. Eram ţinuţi în barăci. Este puţin probabil să fi avut 4 metri pătraţi de persoană (4 metri pătraţi este spaţiul minim pe care Codul de Executare prevede că trebuie să li se pună la dispoziţie deţinuţilor – Newsmaker). În acelaşi timp, aproximativ 20% dintre deţinuţi sunt ţinuţi într-o parte a barăcii, unde nu au nici măcar un metru pătrat de spaţiu, nu tocmai patru. Aceştia sunt aşa zişi „neputiovâe”, oameni care nu şi-au putut plăti datoriile sau cei care nu vor să trăiască conform legilor lumii interlope.

Geamurile de acolo erau sparte. Erau acoperite cu peliculă.

5% dintre deţinuţi trăiesc bine, iar 95% o duc mult mai rău.

Când în închisoare veneau careva comisii pentru verificări, erau duse anume acolo unde locuiesc aceste 5%. Acolo, unde e rău, comisia nu ajunge. Dacă comisia doreşte să discute cu cineva, deţinutul nu este niciodată lăsat singur cu aceasta.  Administraţia nu va permite. Dacă comisia insistă să vorbească cu deţinuţii, „supraveghetorul” (în limbajul deținuților – o autoritate criminală care se ocupă de situaţia din celulă – Newsmaker) trimite o a doua persoană cu ei pentru a se asigura că prima persoană nu spune nimic de prisos.

Erau momente în care mă duceam la comisie şi spuneam cu neruşinare: „Veniţi să ne vedeţi – avem o peliculă în loc de o fereastră. Acest lucru se întâmplă de ani de zile. Nu mai ştiu a câta comisie sunteţi [căreia îi spun acest lucru]”. Cei din administraţie spun imediat: „Da tu ia dimensiunile şi noi o vom face”. Am luat dimensiunile de 15 ori.

„Ieşi naibii de aici”

Înainte de a ajunge la închisoare, cântăream 106 kg. În două luni am ajuns sub 75 de kilograme. Din cauza stresului. În jur erau persoane care voiau să te „înveţe viaţa”. Era o mare presiune morală. Puteai fi atacat şi de zece persoane în acelaşi timp.

Într-o zi, aproape de intrarea în baracă, am fost avertizat că nu trebuie să intru acolo sub nicio formă. Dar primul lucru pe care l-am auzit când am intrat înăuntru a fost: „Ieşi naibii de aici!”. Apoi o persoană a aruncat cu scaunul în perete.

Fac acest lucru ca să te sperie.

Când şi-au dat seama că nu aveam de gând să plec, au spus că sunt un „tip normal” şi mi-au permis să mă aşez. În momente ca acestea, mă ţineam de ultimele puteri. Numai eu ştiu cum am îndurat totul. Îşi permiteau să insulte foarte dur pe toată lumea.

La condiţiile bune au acces cei, care controlează totul – interlopii. Administraţia şi interlopii cooperează „concret”. De exemplu, dimineaţa, supraveghetorul îţi spune: „Seara o vei lua la moacă”. Seara, cei 5% care controlează totul în loc încep să se ia de tine.

Cum are loc? Vine „stăpânul” [persoană din conducerea superioară a închisorii – Newsmaker] la drogat şi îi spune: „Acum vei fi transferat”.  Iar acesta nu vrea să plece nicăieri, pentru că ştie cum să facă rost de droguri aici. E gata să facă orice, numai să nu fie transferat. Orice era considerat ca „încălcare”. O dată am răspuns nu cum trebuie la apel – „încălcare” Aveam un gardian, care vedea încălcări peste tot.

Erau persoane care nu puteau să se opună. Dacă le luam apărarea, o încasam şi eu: „Unde te bagi? Poate este infiltrat, poate este poliţist?”. După aceea, puteau să mă cheme şi să mă lovească de cinci ori, apoi să întindă mâna şi să întrebe: „Eşti de acord?” Şi cu aceasta terminau.

„Totul era condus de supraveghetor aşa zis „polojeneţ” ”

Mai multe lovituri puteai lua pentru o faptă şi o greşeală. În primul caz, încălcai conştient regulile lor, iar în al doilea, nu ştiai că nu ai voie să procedezi aşa.

La noi totul era condus de „polojeneţ” (în jargonul puşcăriaşilor „polojeneţ” este persoana numită de „hoţul în lege” şi care are dreptul de să ia decizii în lipsa acestuia şi din numele lui — Newsmaker).

Odată am văzut cum un „polojeneţ” bătea un gardian în cap cu o „chingă”. Acestuia i-a căzut şapca şi ceilalţi jucau fotbal cu ea.

„Polojeneţ” este înconjurat de „interlopi”. El îi alege. În total sunt zece persoane, care controlează totul şi nu muncesc. Ceilalţi sunt consideraţi „masa de bază”. Mai sunt numiţi „slugi” (mojici). Spun: „Slugile (mojicii) sunt baza lumii interlope”.  Există „slugi (mojici) negre”, care sunt legate de lumea interlopă, şi „muncitori”. „Supraveghetorii” la fel sunt numiţi de „polojeneţ”. Există cazuri în care „supraveghetorii” se comportă uman. Ei nu permit ca cineva să fie bătut. Dar umanitatea, în orice caz, are un preţ. Noi nu le plătim lor, ci în fondul comun. Este o sumă anumită, pe care „supraveghetorul” trebuie să o strângă lunar de la baracă. Sunt sute de mii de lei. Fiecare închisoare are tarifele ei. Ca să strângă suma necesară, cineva era nevoit să ceara bani de la prieteni, alţii – de la părinţi.

Persoanele, care ajung pentru prima dată la închisoare, sunt de obicei atât de şocate de această  atitudine încât nici măcar nu pot riposta. Am văzut o persoană care a primit şase ani de închisoare pentru că a furat şase saci de vinete. Altcineva a primit patru ani pentru patru găini. Am avut odată un bătrân de optzeci de ani, care a primit patru luni de închisoare pentru că a furat o plasă de gard. Când l-au adus, s-a înghesuit într-un colţ şi nu voia să iasă. Apoi s-a constatat că cineva i-a spus că îl vor dezbrăca şi îl vor viola.

„Închisoarea se ţine pe joc”

Încă de când eşti în „carantină”, încep să-ţi trimită ţigări, ceai, mâncare, orice de ce ai avea nevoie. Ţi se spune: „Nu uita, închisoarea se bazează pe jocul [de cărţi]”. În fiecare lună trebuie să aprovizionăm cu ţigări „locurile sfinte”: pe cei care se află în izolare pentru abateri disciplinare, pacienţii din unitatea sanitară, atelierul unde se fac icoane. Din jocuri ei fac o mulţime de bani. Dacă eu câştig, iau banii pe care i-am pariat, iar câştigul îl dau în fondul comun.

Dacă o persoană a rămas blocată [datorează] la 5-10 mii de lei, ea este chemată deja „la cei de sus”.  Asta este tot ce ei aşteaptă – să greşeşti o singură dată. Apoi spun: „Eşti pătat” şi o folosesc împotriva acestei persoanei. Ei susţin ideea „Dacă unei persoane îi este frică, atunci ea respectă”. Datornicii sunt constrânși foarte crunt. Unii nu rezistă şi pleacă să trăiască afară. Nu este o metaforă. A fost o persoană care a petrecut zece ani în închisoare. La început a fost foarte sociabil şi deschis, dar a fost atât de constrâns încât şi-a ieşit din minţi. A plecat să trăiască afară, a început să vorbească singur, mănâncă frunze şi lemn, iar cu oamenii nu comunică. În celulă se află o persoană care adună bani de la toată lumea – de exemplu, pentru a juca cărţi. Dacă acea persoană a pierdut bani sau i-a cheltuit pentru nevoile sale, se numeşte „faptă de şobolan”.  Ea este chemată şi întrebată: „Cu ce mână ai făcut-o?”.

Ea întinde mâna şi începe să fie bătută pe această mână cu o bâtă. În cel mai bun caz pot să-ți fractureze mâna, în cel mai rău – persoana va fi scoasă cu targa.

Cum supravieţuieşti în astfel de condiţii? Fiecare zi este la fel, şi asta durează ani de zile. Trebuie să fii atent din toate părţile. Din orice ai putea fi luat la bătaie. Cu o ocazie, câţiva deţinuţi din cauza cărora administraţia a organizat percheziţii au fost bătuţi crunt. Zece persoane din alte barăci au intrat în baraca lor cu bâte şi au început să-i bată. După aceea ne-au arătat spatele lor negru. Unuia i-au rupt o coastă şi el murit ulterior.

Există momente în care persoanele care au fost hărţuite în închisoare se răzbună după ce sunt eliberate. Cunosc ”polojenţî” care au ajuns în scaune cu rotile. Le sunt rupte picioarele şi mâinile. Unii sunt chiar ucişi.

”Înţelegerile pot fi cumpărate”

În închisoare sunt mulţi drogaţi. Cel mai rău lucru este că mulţi încep să fie drogaţi în închisoare. Li se dau de câteva ori seringi, iar apoi aceştia intră în sevraj şi sunt dispuşi să facă orice pentru a obţine o doză. Drogurile sunt de obicei aruncate în închisoare. Există oameni speciali care le ridică. Totul merge în fondul comun. Dacă persoana nu a prevenit, că trebuie să i se arunce, va avea probleme mari.

Cei care sunt bolnavi [dependenţi de droguri], pot da şi câte 50 mii de lei pe lună, ca să primească la timp dozele.

Desigur că ei droguri primesc, şi greşelile le sunt iertate. Din motiv că ei sunt necesari. Am văzut foarte multe situaţii de acest fel. Reiese că înţelegerea poate fi cumpărată cu bani.

Am lucrat doi ani în mină. Acolo şi iarna şi vara sunt 13 grade. Indiferent de mărimea salariului, eşti impus ca o parte să o dai în fondul comun. Anterior primeau „cât te lasă inima”, apoi au început să ceară 50 % din salariu. Lucrul în mină este foarte greu: praf, nu se vede nimic. Într-o zi nu aveam de lucru, şi m-am culcat într-o cameră specială să mă încălzesc. Am fost fotografiat, s-a spus că eu nu fac nimic şi m-au concediat.

Există cazuri când deţinutului nu i se achită salariu. Dar nu se poate concedia din motivul că „stăpânul” este împotrivă. Au fost cazuri când „stăpânul” îl telefona pe „polojeneţ”, iar apoi cel care dorea să se concedieze era bătut de zece persoane. Şi aceasta doar din cauza lucrului, nemaivorbind de alte incidente mai grave.

„Îţi vor închide gura în două secunde”

În unitatea medicală sau cum noi o numeam „spital”, trebuiau să fie câţiva medici. Aşa spuneau ei când veneau comisiile. Noi aveam doar un singur medic – femeie. Putea-i să-i spui că te doare capul, stomacul, orice. Ea lua o pastilă,  o împărţea în două şi spunea: „Aceasta e pentru dureri de cap, iar aceasta e pentru dureri de stomac”. Sau spunea că nu are medicamente. Şi ce poţi face în astfel de cazuri?

Veceurile, cică, erau pentru şase persoane. În realitate funcţionau doar două din ele. Nici nu vă imaginaţi ce era acolo dimineaţa.

Administraţia închisorii o dată la două zile dă carne. Trebuie să fie 85 g, iar ei dau 20-30 g. Restul pot să o dea interlopilor, ca ei să facă frigărui.

Poţi primi ciorbă cu varză, te uiţi la ea, şi aceasta este neagră, iar mirosul este astfel, că nici nu te poţi atinge de mâncare. Iar aceste persoane care o gătesc? Cum bagă ei mâinile cu mănuşi în ciorbă? Peştele este expirat. Ei tot timpul îl îngheaţă şi dezgheaţă.

Persoanele, care sunt în „groapă” (locul, unde sunt ţinuţi deţinuţii, viaţă căror este în pericol; conform articolului 206 din Codul de Executare ei pot solicita o întreţinere separată— Newsmaker) încă mai pot să se revolte în vreun fel: să intre în greva foamei, să scrie plângeri, să se mutileze. Aici [în baracă] îți vor închide gura în două secunde. Legume şi fructe crude noi în genere nu am văzut de la administraţie. Doar în acte este scris, dar în realitate nu au fost niciodată. Puteau face o supă cât decât mai bună, dacă ştiu că va veni comisia cu verificare. Noi toţi observăm acest lucru: „Doamne, ce s-a întâmplat, că suntem hrăniţi aşa? La sigur că vine comisia”.

„Nu vei ajunge acasă, oricât de mult te vei strădui”

Când s-a început pandemia cu coronavirus, era pur şi simplu bătaie de joc. Cei care se îmbolnăveau, erau închişi într-o încăpere rece şi umedă. Tu, doar eşti bolnav, trebuie să fii dus acolo, unde este cald, ca să te poţi însănătoşi. Iar ei te închideau în carantină, şi atât. În baracă în genere nimic nu s-a schimbat.

Ne-au fost date măşti, dar trebuia să le punem doar când veneau comisiile.

În rest, toţi sunt ţinuţi împreună: şi cei cu tuberculoză, şi cei cu hepatită, şi cei cu HIV.

Se primeşte, că acum pe „slugi” (mojici) se ţine totul: şi munca de bază, şi finanţele. „Interlopii” nu lucrează, însă pot să îţi scrie ore de muncă prin administraţie. Se primeşte, că cineva nu a lucrat, însă este eliberat mai devreme, iar altul  munceşte, nu are nici un fel de încălcări, dar nu este eliberat. Erau cazuri când putea să vină „stăpânul” şi să spună: „Nu vei ajunge acasă, oricât demult te vei strădui”. „Stăpânul” poate uşor soluţiona astfel de probleme.

Ce se petrece în închisori, putem afla doar de la persoanele  care se află acolo.

Când apare un nou „polojeneţ”, la început el îi strânge pe toţi cei „nepotriviţi” din toate barăcile şi îi întreabă despre tot ce se întâmplă. Aceştia nu au ce pierde şi spun totul. La fel trebuie să facă şi cei care doresc să schimbe situaţia din închisori. Să îmbunătăţească condiţiile de detenţie pentru cei „nepotriviţi”, şi ei vor începe să vorbească despre tot, cum este într-adevăr. Dar este  necesar ca ei să fie separaţi de masa principală.

Materialul este elaborat de Newsmaker.md, în colaborare cu Asociația Promo-LEX și publicat cu sprijinul financiar al Republicii Federale Germania, prin intermediul Ambasadei Republicii Federale Germania la Chişinău. Opiniile exprimate în acest material aparţin autorilor şi nu reflectă punctul de vedere al Republicii Federale Germania şi al Ambasadei Republicii Federale Germania la Chişinău.

Materialul pe pagina Newsmaker.md poate fi accesat aici.