Conferința Națională cu genericul “70 de ani de la primul val al deportărilor în masă din R. Moldova din 13 iunie 1941”

_article_1308664750Vineri, 10 iunie Muzeul de Arheologie și Istorie a găzduit Conferința Națională cu genericul “70 de ani de la primul val al deportărilor în masă din R. Moldova din 13 iunie 1941”.

Prin intermediul Conferinței care a avut un caracter științific a fost adusă în atenția publicului, istoria poate mai puțin cunoscută, a deportărilor şi strămutărilor forţate din vara lui 1941, lucrări științifice cu această tematică fiind prezentate de mai mulți istorici: Elena Postică, Elena Negru, Anatol Ţăranu, M. Tașcă, Dumitru D. Grama, Silvia Corlateanu-Granciuc.

Valentina Sturza, președinta Asociației Foștilor Deportaților și Deținuți Politici a făcut un apel către toți cetățenii R. Moldova ca acele evenimente tragice să nu fie date uitării, calificându-le drept cele mai sângeroase și dureroase din istoria țării, subliniind de asemenea necesitatea reabilitării foștilor deportați. Directorul Institutului de Istorie Stat şi Drept al AŞM, Gheorghe Cojocaru, a menționat că prin cele trei valuri de deportări Moldova a fost practic de trei ori decapitată, iar poporului moldovenesc i-au trebuit decenii ca să se reorienteze în istorie și să ajungă în prezent să comemoreze în cadrul conferințelor științifice victimele acelor evenimente tragice.

“Evenimentele dramatice din perioada sovietică au avut loc cu violarea drepturilor fundamentale ale populației din acest spațiu. În această perioadă dreptul la viață, securitate, integritate personală, dreptul la proprietate sau dreptul la un proces echitabil au lipsit cu desăvârșire, fiind la discreția unor grupuri de persoane. Victimele acestor crime deși au fost reabilitate continuă să fie nedreptățite și până în prezent”, a declarat A. Postica, avocat Asociația Promo-LEX.

Printre cei aproape o sută de participanți la conferință s-au numărat foști deportați, academicieni, istorici, oameni de știință, reprezentanți ai societății civile, ai Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor, dar și simpli cetățeni. Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentant la eveniment de consilierul principal al Primului ministru probleme de Educație Leonid Bujor.

Eveniment a fost organizat de Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, Asociaţia Obştească „Promo-LEX” și Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor, Arhiva Națională a Republicii Moldova, Asociația Istoricilor din Republica Moldova. Conferința se încadrează în seria de evenimente organizate cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la primul val de deportări și face parte din planul de acțiune al Guvernului.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofiţer de relaţii cu publicul
Tel: (22) 450024, GSM: 069637849, e-mail: [email protected]