Sectii in bezna, sms-uri electorale si cutii de carton in loc de urne
Sunt doar cateva dintre neregulile din sectiile de votare, depistate de observatorii Promo-LEX.
La sectia de votare Nr.41 din satul Varnita, raionul Anenii Noi, de exemplu, functionarii electorali au inlocuit urna de vot, care era plina deja, cu una din carton.
Nici la Nisporeni situatia nu este mai buna. La sectia Nr.22 din satul Ciutesti, alegatorii voteaza in bezna, avand in vedere ca in cladire lipseste curentul electric.
Si la Balti observatorii au constatat incalcari. Sectia Nr.34 a fost inchisa timp de 20 de minute, dupa ce un alegator a facut o criza de epilepsie. Acesta a avut nevoie de ajutorul medicilor de la urgenta.
Au fost depistate si cazuri cand mai multe persoane au intrat in cabina de vot. La sectia Nr.12 din satul Dubasarii Vechi, raionul Criuleni, cuplurilor li se permite sa intre impreuna in cabina de vot.
Observatorii Promo-LEX sustin ca unii concurenti electorali continua sa faca agitatie electorala chiar si astazi, ceea ce este ilegal.
Astfel de cazuri au fost constatate in raionul Ungheni, unde mai multi cetateni au primit sms-uri cu mesajul „Golosui za POBEDU, Golosui za LUPU” (n.n. din rusa – voteaza pentru victorie, voteaza pentru Lupu).
Agitatie electorala s-a facut astazi si in preajma sectiei de votare Nr. 3 din Taracalia, unde agitator era chiar primarul localitatii.
Totodata, observatorii au constatat ca in mai multe localitati oamenii erau transportati la sectiile de votare de catre concurentii electorali. S-a intamplat in raionul Criuleni, unde alegatorii au mers la vot cu autobuze, pe care erau imprimate afisaje electorale.
Monitorizarea Promo-LEX se realizeaza in cadrul Coalitiei Civice pentru Alegeri Libere si Corecte. Pentru ziua alegerilor au fost antrenati 2500 de observatori pe intreg teritoriul tarii.
Sursa: Ştirea Zilei