Autorităţile de la Chişinău şi societatea civilă condamnă descinderile de la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol

Descinderile forţelor transnistrene la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol sunt o nouă încercare de exercitare a presiunilor asupra administraţiei liceului, corpului profesoral, elevilor şi părinţilor acestora, susţin autorităţile de la Chişinău. Potrivit Biroului pentru Reintegrare, evenimentele pot să ducă la înrăutăţirea premeditată a condiţiilor de activitate a instituţiei şi la deteriorarea atmosferei de încredere între cele două maluri ale Nistrului.
“Aceste provocări se înscriu în şirul acţiunilor recente ale Tiraspolului, care în ultima perioadă a întreprins o serie de verificări ilegale a şcolilor moldoveneşti cu predare în grafia latină. Autorităţile moldoveneşti în comun cu partenerii internaţionali reiterează solicitarea către Tiraspol de a se abţine de la presiunile îndreptate asupra şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, care conduc la deteriorarea situaţiei şi împiedică buna desfăşurare a procesului educaţional”, se spune într-un comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare.

Reprezentanţii societăţii civile califică aceste acțiuni drept nişte provocări ce ar fi regizate din afara ţării.

“Sunt niște provocări. Se înscriu în acele măsuri de expulzare a autorităţilor constituţionale din Tighina. Este o provocare absolut specială de a crea o sursă de informare pentru o contrapropagandă la nivel mondial. Poziţia noastră trebuie să fie dură. Aceste acţiuni trebuie condamnate”, a spus pentru Mesager directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Cibotaru.

“Societatea nu trebuie să rămână indiferentă faţă de astfel de acțiuni. Trebuie să fie sesizate pe orice cale instituțiile internaționale, iar autoritățile constituționale trebuie să identifice fiecare miliţian care a îndrăznit să intre în acest liceu. Să fie traşi la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova pentru faptele ilegale pe care le admit în privința copiilor și profesorilor din aceste instituţii”, a declarat pentru Mesager Pavel Postică, jurist în cadrul Asociației Promo-LEX.

Acum o lună, Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată, lucru care s-ar fi produs la indicaţia directorului Şcolii de Sport din vecinătate, aflată în subordinea Tiraspolului.

Sursa: TRM.md