Cerere de oferte comerciale pentru achiziționare de echipament

Извините, этот техт доступен только в “Румынский”. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Nr. ref. 27 din 12.08.2016

Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002.

Contextul anunțului: Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Programul este susținut financiar de către Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002. În cadrul programului Asociația Promo-LEX va desfășura de asemenea şi Misiunea de observare a Alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. Misiunea de observare a alegerilor beneficiază de asemenea şi de suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED) şi a Ambasadei Marii Britanii la Chişinău.

Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte comerciale pentru achiziționarea echipamentului pentru Programul Monitorizarea Proceselor Democratice din cadrul Asociației Promo-LEX.

Asociația Promo-LEX solicită oferte comerciale pentru achiziționarea de echipament, inclusiv accesorii, conform loturilor descrise mai jos. Ofertanții pot prezenta oferte pentru un singur lot sau pentru loturile prezentate mai jos.

 LOT I (laptop-uri, multifuncționale): 

1. 7 (șapte) laptop-uri cu următoarele caracteristici tehnice minime:

  • Ecran: 15,6″ LED HD;
  • Procesor: min. 4 nuclee 8 threads, 2,6 GHz, 6 MB Cache;
  • Memorie: min. 8 GB DDR III sau DDR IV;
  • HDD: 1 TB SATA sau 256 GB SSD;
  • VGA: 1 Gb DDR3;
  • Comunicare: cameră video HD și microfon integrat;
  • Rețea: WiFi, Ethernet, Gigabit Ethernet, Fast Ethernet;
  • Unitate optică: DVD-RW
  • Baterie: autonomie minim 4 ore (4 cell);
  • Tastatura cu alfabet chirilic (în caz dacă nu are astfel de tastatură includeți în preț abțibilduri cu alfabet chirilic)
  • Garanție: 12 luni.

2. 3 (trei) printer/copiator/scanner Mono Laser cu următoarele caracteristici tehnice minime:

  • Viteza de copiere/printare: A4 min. 23 ppm
  • Rezoluția de printare: min. 1200×1200 dpi;
  • Capacitate de printare pe lună: 10.000 foi
  • Scanner: Color, rezoluție optică : 600 x 600 dpi;
  • Capacitate de mărire: min. 25-400%;
  • Timpul la început de copiere: max. 8 sec;
  • RAM: 256 Mb;
  • Interfața: Ethernet, USB 2.0 x 1 port;
  • Garanție: 12 luni.

3. Multifuncțională Laser Color cu următoarele caracteristici tehnice minime:

  • Tehnologie de printare: laser color
  • Rezoluție de imprimare: 1200 x 1200 dpi
  • Imprimare față-verso
  • Resursă de imprimare: 20,000 pagini în lună
  • Rezoluție optică a scanerului: 600 x 600 dpi
  • Interfețe: Lan, WI-FI, USB
  • Format A4/A3
  • Capsare
  • Garanție: 12 luni.

4. Multifuncțională Ink Jet Color cu următoarele caracteristici tehnice minime:

  • Tehnologie de printare: ink jet
  • Rezoluție de imprimare: 4800 x 1200 dpi
  • Imprimare față-verso
  • Resursă de imprimare: 20,000 pagini în lună
  • Rezoluție optică a scanerului: 1200 x 1200 dpi
  • Interfețe: Lan, WI-FI, USB
  • Format A4/A3
  • Capsare
  • Garanție: 12 luni.

LOT II (Camere Foto DSLR / SLR)

 5 (cinci) Camere Foto DSLR / SLR cu următoarele caracteristici tehnice minime:

  • Rezoluție: 16 MP;
  • Ecran LCD: 3 inch
  • Zoom Optic: 50x
  • Garanție: 12 luni.

Lot III (Programe soft și echipament periferic)

  • Windows 10 Home Edition licențiat (en) – 7 unități;
  • Microsoft Office 365: Word, Excel, Power Point (en) — 7 unități;
  • Geantă pentru laptop cu dimensiunea 15.6″: 7 unități;
  • Mouse optic: 7 unități;

Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente și informaţie:

  1. Certificatul de înregistrare al companiei / Licența necesară pentru comercializarea echipamentului solicitat;
  2. Specificaţiile tehnice ale echipamentului propus;
  3. Declarația ofertantului despre disponibilitatea de a vinde echipamentele la cota 0 TVA. Asociația Promo-LEX va pune la dispoziția ofertantului selectat actele necesare care confirmă dreptul de a procura bunuri și servicii la cota 0 TVA;
  4. Oferta comercială detaliată va reflecta prețurile atât cu TVA, cât şi la cota 0 TVA indicând următoarele:
    lista de preţuri pentru fiecare unitate de echipament solicitată,
  • prețul total pentru fiecare tip de echipament,
  • prețul total al lotului pentru care a fost depusă oferta.
  1. Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:
  • Numele persoanei de contact și datele de contact ale ofertantului;
  • Datele bancare ale ofertantului;
  • Semnătura persoanei autorizate și ștampila umedă a ofertantului.

Dosarul de aplicare va fi completat în limba Română şi expediat prin email la adresa [email protected] cu mențiunea “Oferta comercială pentru achiziționare de echipament – Lot 1/Lot 2/Lot 3 (în dependență de lotul pentru care se aplică)”.

Termenul limită de depunere a dosarelor de aplicare este 19 august 2016, ora locală 13.00. Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate.

Criterii de selecție a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului (companiei candidate): prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;
  • Distribuitor oficial al echipamentului și garanție de deservire în service centru autorizat;
  • Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ-calitate şi brand-ul echipamentului.

*Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare: Scutaru Eduard, Asistent de Program, mob. 069749419,
e-mail: [email protected].