Constatările finale ale Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor locale noi din 29 mai (12 iunie) 2022

Asociația Promo-LEX a prezentat RAPORTUL final privind monitorizarea alegerilor locale noi din 29 mai (12 iunie) 2022. În cadrul scrutinului au fost aleși primarii în opt localități și consiliul local în alte două. Acestea au fost primele alegeri organizate, fără restricții pandemice, după anul 2020.

Documentul reiterează deficiențele existente în legislația națională cu privire la organizarea  alegerilor locale noi, semnalate și la acest scrutin. Acestea se referă la incertitudinea privind durata perioadei electorale și organizarea alegerilor în perioada stării de urgență prin aplicarea unei norme derogatorii de la legea organică. Suplimentar, Legislativul a modificat legislația electorală în perioada scrutinului, când consiliile de circumscripție erau deja constituite și perioada de desemnare a candidaților era începută.

Potrivit constatărilor, Comisia Electorală Centrală a organizat eficient alegerile locale noi. În același timp, componența organelor electorale inferioare rămâne a fi dezechilibrată din perspectiva de gen. Numărul femeilor în consiliile electorale ale circumscripției au constituit 85% și în birourile electorale  – 88%. Circa 50 la sută dintre sediile acestora erau inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Din 56 de partide cu drept de desemnare a candidaților, la alegeri au participat 10 formațiuni politice. Pentru funcția de primar partidele au desemnat 23 de candidați: Partidul Acțiune și Solidaritate (6); Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (5); Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Politic „Șor” câte 3; Platforma Demnitate și Adevăr (2); iar Partidul Nostru, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Liberal și Partidul  Puterea Oamenilor – câte unul. Alți 7 (23%) candidați au concurat independent. Doar 20% din totalul candidaților înregistrați au fost femei.

Campania electorală a fost marcată și de utilizarea publicității electorale contrar prevederilor legale: cel puțin 2 cazuri de distribuire a materialelor fără date tipografice (denumirea concurentului, data tipăririi, tirajul materialului etc.) și cel puțin 2 cazuri de plasare neautorizată, pe piloni, a publicității. Totodată, mesajele de campanie ale concurenților s-au axat pe problemele localităților și soluțiile propuse pentru acestea.

În urma monitorizării civice a finanțării campaniei electorale, Promo-LEX a estimat un cuantum de cel puțin 51.551 de lei ca fiind nedeclarați de 9 concurenți. Cele mai mari sume estimate ca nedeclarate vizează Partidul Politic „Șor” (58%); Partidul Acțiune și Solidaritate (27%) și Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (6%). Potrivit estimărilor, Partidul Politic „Șor”  a efectuat cheltuieli de campanie care par să fi depășit plafonul limită stabilit de CEC cu peste10 mii de lei.

În ziua alegerilor, secțiile de votare s-au deschis și închis regulamentar. Votarea, în general, a fost organizată eficient și s-a desfășurat liniștit. Observatorii au raportat 6 incidente, toate fiind în turul întâi. Numărarea voturilor a fost rapidă și calmă, în același timp, au fost raportate cazuri de ignorare de către membrii biroului electoral a normei cu privire la obligativitatea prezentării buletinului de vot la numărare doar de către un singur membru.

Numărarea în paralel, efectuată de Promo-LEX, a confirmat rezultatele prezentate de organele electorale. Din primul tur (29 mai 2022), au fost aleși primari în cinci localități, respectiv trei primari au fost aleși în turul doi (12 iunie 2022). Confirmarea legalității alegerilor și validarea mandatelor primarilor și consilierilor au avut loc în termene de 1-5 zile din ziua alegerilor.

Raportul de monitorizare Promo-LEX conține la final un șir de recomandări pentru îmbunătățirea legislației și a practicilor din domeniu, adresate Parlamentului, Comisiei Electorale Centrale și altor actori implicați în procesele electorale

Misiunea de observare a alegerilor locale noi din 29 mai (12 iunie) curent este a 23-a organizată de Asociația Promo-LEX. În total, începând cu anul 2009, Promo-LEX a implicat în monitorizarea alegerilor peste 16 400 de observatori naționali. Această misiune de observare a avut loc cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Pentru informații suplimentare:
Elena Căpățînă, comunicatoare, Asociația Promo-LEX
Tel: 079454344; [email protected]