Constatările Promo-LEX privind întrunirile publice din luna august 2018
La 5 septembrie 2018, Misiunea de Monitorizare (MM) a întrunirilor Promo LEX a lansat primul raport de monitorizare a întrunirilor în perioada 1 august – 31 august 2018. MM Promo-LEX a constatat mai multe încălcări, printre care: întruniri cu elemente de violență, tratarea preferențială a participanților la întrunirile publice, limitarea nejustificată a spațiului public pentru întruniri, dispersarea abuzivă a participanților etc.
Elemente de violență îndreptate împotriva persoanelor pașnice
Conform informației furnizate de către observatorii Promo-LEX, una dintre întrunirile inițiate de simpatizanții PPȘor, în data de 5 august 2018 în or. Orhei și-a pierdut caracterul pașnic, prin recurgerea la atacuri fizice îndreptate împotriva unor persoane pașnice și blocarea acestora în interiorul unui magazin.
De asemenea, întrunirile publice desfășurate în Piața Marii Adunări Naționale de către reprezentanții PPȘor în data de 26 august 2018 au fost însoțite de numeroase încălcări, precum: încălcarea legislației privind întrunirile fără depunerea declarației prealabile, promovarea de către reprezentanții PPȘor a mesajelor care incită la violență și ură. Totodată pe parcursul întrunirii au fost agresați fizic jurnaliștii și observatorul Promo-LEX, care încercau să monitorizeze întrunirea.
Intervenția forțelor de ordine nejustificată
Raportul analizează legalitatea dispoziției Primăriei mun. Chișinău nr. 649-d din 24.08.2018. În acest context, având în vedere faptul că pe 27.08.2018 nu au avut loc acţiuni oficiale în preajma Cafenelei Guguţă, iar spaţiul public nu a fost închis de facto accesului publicului, aplicarea procedurilor prevăzute în art 5 al. 3 și art. 22 de dispersare și preluare a bunurilor protestatarilor urmează a fi calificate drept ilegale și abuzive. Intervenția poliției cu contribuția Primăriei mun. Chișinău poate fi calificată ca încălcare a dreptului la libertatea de întrunire prevăzut de art. 11 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Intervenția forțelor de ordine a fost disproporționată, fără respectarea procedurilor legale și nu a urmărit un scop justificabil din punct de vedere a Legii privind întrunirile.
Potrivit raportului, protestatarii ACUM trebuiau să se conformeze cerințelor poliției de a permite consumarea evenimentelor oficiale planificate avante intenției sale de a protesta în fața statuii lui Ştefan cel Mare și Sfînt, precum și trebuiau să părăsească Scuarul pentru perioada ceremoniilor oficiale declarate. Totuși, sistarea întrunirii ACUM și dispersarea participanților erau măsuri excepționale, la care primăria și poliția au recurs în primul rând, fără a examina alte opțiuni având timp suficient la dispoziție pentru negocierea altor măsuri alternative.
Potrivit Promo-LEX, au fost comise încălcări și de către Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia care și-a depășit competențele conferite de Rezoluția privind interzicerea manifestărilor culturale și sportive în UTA Găgăuzia.
Raportul conține recomandări față de organizatorii întrunirilor, autoritățile publice locale și forțele de ordine.
Pentru informații, contactați:
Inga Stegarescu, Ofițer de comunicare în cadrul Asociației Promo-LEX
GSM: 069269684
E-mail: [email protected]