Start campaniei „Prevenim violenţa prin artă”, în raionul Strășeni

La 20 mai curent, angajaţii Secției prevenire a Direcţiei Generale Securitate Publică în comun cu reprezentanții Asociației Promo-LEX, au desfășurat activități de informare şi sensibilizare a cetățenilor pe domeniul violenței în familie, în localitățile Zubreşti şi Cojuşna din raionul Străşeni, la care au participat în jur de 300 persoane.

În cadrul acțiunilor organizate, angajații poliției și partenerii de la “Promo – LEX”, le-au comunicat celor prezenți despre pericolul și consecințele cazurilor de violență, i-au familiarizat cu recomandările și serviciile de care pot beneficia în caz de necesitate, atât victimele, cât și agresorii, care sunt măsurile de prevenire și modalitatea de denunțare a cazurilor de violență. În context, cetățenilor le-au fost distribuite pliante și postere cu diverse recomandări utile.

Asemenea activităţi de informare vor fi desfăşurate în 10 localități rurale din țară: 26 mai – Călineşti, Albineţ (Făleşti); 2 iunie – Cotiujenii Mari, Olişcani (Şoldăneşti); 8 iunie – Pepeni, Copăceni, (Sîngerei); 16 iunie – Chetrosu, Bulboaca, (Anenii Noi), 22 iunie – Taraclia, Căinari, (Căuşeni).

Acțiunile desfăşurate în cadrul Campaniei ”Prevenim prin violență” au drept scop de a schimba percepția oamenilor despre fenomenul violenței în familie, accentul fiind pus pe responsabilitatea fiecărei persoane în sesizarea autorităților, privind admiterea actelor de violență, precum și implicarea mai activă a persoanelor în prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie.

La dispoziția comunității a fost pus Centrul Mobil de Prevenire și Informare al Poliției, prin intermediul căruia cetățenii şi tinerii din instituţiile de învăţămînt au fost informați despre rolul şi sarcinile instituţiilor responsabile de asigurarea ordinii şi securităţii publice. Cei prezenți au avut posibilitatea să urmărească galeria de desene cu mesajul “Prevenim violenţa prin artă”.

În cazul în care pe parcursul desfășurării activităților vor fi identificate victime sau potențiale victime, acestora le va fi acordată asistență și consultanță, cu preluarea cererii pentru examinare şi soluționare.

Sursa: realitatea.md